Vara visului ars

Sub cerul de sânge, îl doare
tăcerea, ca într-un mormânt,
a visului care s-a frânt
în vara ce plânge şi moare.

Copacul, puternic odată,
credinţa-n iubire-a pierdut
şi simte un rece sărut
al toamnei ce i se arată.

Distrus de o vară fierbinte,
cu frunzele arse-n pârjol
şi-n el doar cu sete şi gol,
aşteaptă un semn să-i alinte

durerea din suflet, şi speră
ca trecerea-n alt anotimp
să-l facă să uite, în timp,
de vara ce-a pus frontieră

şi-a ars, într-un mod nepermis,
credinţa-n iubire şi vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin-când vine toamna

Nu-mi ajungi şi n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Aşteptăm nopţi mai lungi
Să ne putem şi noi iubi.

Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ

Ia-ţi pe umăr haină groasă,
Ia-ţi flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Unde e căldura verii,
Paşii noştri unde sunt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul uscat

Pe poteca dintre lunci ne-am întâlnit astă vară,
C-ai venit numai atunci să-ţi faci vacanţa la ţară.
Ne-ntâlneam cu bucurie sub copacul 'nalt-umbros,
Eu eram paznic la vie şi mă simţeam norocos.

Ne vedeam la prânz şi seara, bucuroşi nevoie mare,
Petrecurăm toată vara într-o dulce sărutare.
Dar trecu vara ca visul şi nici seama nu ne-am dat
Că pierdurăm Paradisul, nu ştim cine l-a furat.

Vara asta mai bat drumul, privesc trist şi-ngândurat,
Am găsit din jar doar scrumul şi-ntreg copacul uscat.
Dar, de vara care vine, acolo-mi voi face veacul,
Aşteptându-te pe tine... să vii să-nverzim copacul!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit odată... vara

Am iubit odată, vara
Cu noianul ei de fluturi
Ce cu verdele-i din suflet
Creştea multe începuturi.

Am iubit odată, vara
Ce la focu-i mă-ncălzea
Când îmi întindea ciorchinii
Şi o stea îmi promitea.

Am iubit odată, vara
Cu al ei izvor curat.
N-am să mai găsesc, în viaţă,
Apa-aceea niciodat!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeţi-vă clipa

trosnetul se aude şi-un bolovan ţărâna-n frunze-ndeasă
culmea dealului prin copaci cerul apasă
inima-mi bate şi mă doare, urcuşul frigului mă arde-n oase
pădurea încet primeşte urma mea ce trece
bat clopote-n urechile mele
o Doamne!
stau şi strig la soare
nu-mi mărgini privirea, nu te duce-n orizontul rece

pun palma pe copacul înalt şi frunzele lui freamătă
vorbesc între ele şi spre pământ se-îndreaptă
plâng zborul lor, şoptesc că nu vor să fie moarte
nu vor să uite roşul ruginiu din ochii noştri
nu vor să fie noapte

printre crengi ne caută şi printr-un ultim gând ne spun
ascultaţi copacul vieţii, dorinţa lui din gând
căutaţi în albastru stelei, în cerul nopţii vara
simţiţi albul zilei, scânteia de lumină, fulgul iarna
simţiţi în sunet glasul trecerii, uniţi-vă cărarea
fiţi unu-n altul vara şi dăruiţi iar viaţa

puneţi-vă împreună trupul, inima şi sufletul
fiţi pe lume, prin iubire, gândul
atingeţi-vă clipa şi nu uitaţi că-i toamnă!

poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea lor

Iubirea ei... se-ascunde în falduri de mister,
fugind cu amintirea din vremea ce-a apus;
Iubirea lui... aşteaptă, de dincolo de cer,
ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus.

Iubirea lor, aceeaşi, se-ascunde în tăceri
şi pare liniştită, dar suferă-n pustiu,
şi simte cum îşi pierde o parte din puteri,
şi plânge ca o mamă la moartea unui fiu.

Iubirea ei... se-ascunde, când ştie c-ar putea
să se arate iarăşi, să spună un cuvânt;
Iubirea lui... aşteaptă, nu ştiu ce speră ea,
căci norii o separă de tot ce-i pe Pământ.

Povestea ei ciudată, nu pare-a se sfârşi,
căci nu "a fost odată". O fi, sau n-o mai fi?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzeşte
şi inima ta ce mă iubeşte.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
şi ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Şi te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie, tu vara mea proscrisă

Septembrie, tu vara mea proscrisă
Şi nerecunoscută de surori
De ce mereu doar toamnei eşti promisă,
Când august e mai rece uneori!

De ce îi laşi să îţi arunce-n spate
Povara toamnei ca şi început,
Septembrie, de-ar exista dreptate
Ar face îngerii-n jurul tău scut.

Şi n-ar lăsa pe nimeni să mai spună
Că tu începi al toamnei ritual,
Iar cei ce nu-nţeleg de vorbă bună,
Să fie puşi la punct procedural!

Să înţeleagă că nu se răceşte
Nici vremea şi nici sufletul din noi
Şi orice drum al tău ce rătăceşte,
Se-neacă-n soare, nu se-neacă-n ploi!

De ce mă laşi să fiu doar eu de vină
Când tu eşti caldă, tu şi briza ta,
Septembrie, tu vara mea senină,
Tu eşti proscrisă doar în lipsa mea!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi-a pierdut compasul

Plânge ziua, plânge ceasul
Şi-n secunda tremurată,
Pe cadrane sfărâmată,
Timpul şi-a pierdut compasul.

Plânge ora, plânge clipa
Pe-amintirea-ncremenită,
Când nădejdea ofilită,
De neant şi-a frânt aripa.

Plânge ziua, plânge ceasul
Sus, în turla veşniciei,
Ori pe pragul agoniei,
Timpul şi-a pierdut compasul.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară şi toamnă

A plecat vara plângând,
a venit toamna dansând.
Au gust zilele de vară,
aur au cele de toamnă.
August a fost foc şi jar,
toamna este de brumar.
Vara, anotimp fierbinte,
a plecat cu gust amar.
Toamna, harnică, cuminte,
strânge roade în hambar.

poezie de Dumitru Delcă (7 septembrie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa-i ultima ce moare!

Speranţa-i ultima ce moare,
Atâta timp cât tu exişti
Când vor unii să te doboare
Tu speră şi ai să rezişti!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când simţi că totu-i în zadar
Şi-atunci când visul tău dispare
Tu speră şi visează iar!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă-n suflet e durere
Nu renunţa, atunci când doare
Tu speră la iubire, cu putere!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când viaţa ţi se pare crudă
Dar după nori, vine şi soare
Tu speră şi fă-i vieţii-n ciudă!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când lacrima în ochi îţi vine
Şterge-o, apoi, în continuare
Tu speră că va fi şi bine!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă zâmbetul ţi-e trist
Mâine vei râde poate tare
Tu speră, nu fii pesimist!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când vorbe dure te lovesc
Aceeaşi gură, azi, usturătoare
Tu speră că-ţi va spune:"Mă căiesc"!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai în tine doar suspin
În suflet nu-l lăsa să se strecoare
Tu speră şi alungă-l ca pe-un spin!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă ai căzut... eşti jos,
Ridică-te... stai în picioare
Tu speră şi fii curajos!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai simţit dezamăgire
Nu te simţi fără valoare
Tu speră, vei simţi şi fericire!

Speranţa-i ultima ce moare
Şi azi şi mâine şi mereu
Nu întreba: "Cât să sper oare?"
Tu sper... asta fac şi eu!!!!

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonii stinghere

A-nceput, de-o vreme,
Iarba să răsară
Peste-nsingurarea clipelor boeme
Din adâncu-n care se mai nasc poeme.

Şi se-nalţă-n lume
Mlădiindă, oarbă
Care s-ar întinde cerul să-l sugrume
Cu întunecatul răsărit de iarbă.

Îşi înfige spice
Într-un zbor de fluturi
Care sângerează-n ropotul de bice
Stropi de buze arse-n roiuri de săruturi.

Rădăcina ierbii
Sapă, sapă, sapă,
Ca în sânii toamnei, prin pădure, cerbii,
Când împlântă coarne-n ochiul ce-i adapă.

Şuieră prin clipe
Armonii stinghere
Ce încearcă noaptea zorii să-nfiripe
Şi-n adânc să-nchidă iarba ce nu piere.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul nimănui

În adierea serii, sub el, priveam spre zări
plecarea primăverii, cu ale ei cântări;
În vara cea toridă, stăteam la umbra lui,
copacul nostru care-i, de fapt, al nimănui.

Sub ploaia toamnei triste, din norii ruginii,
copacul de departe plângea din frunze, ştii?
Simţea că vine iarna cu zâmbetul de ger
şi suferea la gândul că, încă, e stingher.

Era copacul falnic din visul ce-am avut
în noaptea când un fulger prin trunchi l-a străbătut.
A fost şi... încă este, căci iată, un lăstar
se-nalţă spre lumină cu noi cu tot. Bizar!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas în lumea ta

Erai, în lumea ta din vechi poveşti,
pierdută-n gânduri ce-şi doreau uitare,
iubirea încercând s-o amăgeşti
c-o inimă lipsită de culoare.

Priveai fără să vezi, priveai tăcut,
o lume-aşa cum ai fi vrut să fie,
ferită şi de-al timpului sărut;
visai pierdută în melancolie.

Erai acolo când ne-am întâlnit,
învăluită în mister, retrasă,
dar mi-ai urat un moale "Bun venit!"
c-o voce-atât de caldă şi sfioasă.

Rămas în lumea ta, uitat de timp,
te-am învăţat iubirea cu tandreţe,
trecând, din anotimp în anotimp,
în lumea noastră fără bătrâneţe.

Tu, mă priveşti, zâmbind, eu te iubesc,
tu mă adori, eu te sărut, iubire,
noi suntem într-un vis ce-l plăzmuiesc,
sperând în viitor şi-n regăsire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul şi omul

Copacul moare în coaja propriului timp,
Lacrimi de frunze îl trec sub orizont,
Ritualul tăcerii coboară în Olimp
Pe cercul amăgirii supt de cerul bont.

Un om a trecut mai demult sub un deal,
Ploile seci lumina ochilor coase,
Dealul nechează sub umbra de cal
Ţinut de hăţuri de-o mână de oase.

Copacul şi omul dorm peste timp,
Răbdarea lor purifică amintirea,
Într-un picior coboară în Olimp
Prin durerea tăcerii iubirea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de toamnă

A mai trecut o vară şi atât de mult mă doare,
Că nu te-am întâlnit pe nicăieri pe unde-am fost,
Mă doare floarea, frunza veştejită care moare,
Şi lacrima ce vântul toamnei o usucă fără rost,

Mă doare frunza care-n zbor te-a mângâiat pe pleoape,
Şi salcia care se-apleacă trist în calea ta
Şi-aştept groparul cel de frunze să mă-ngroape,
Într-un mormânt de frunze, printre ploi, pe undeva,

Mă doare toamna-n care mi-e atât de dor de tine,
În care eu voi rătăci prin munţi şi văi adânci
Şi-am să mă rog ca să găseşti cărarea înspre mine,
Când eu voi fi căzut, vânat de vulturi printre stânci.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonii, de vară...

A căzut Vara pe plai,
Mândră ca un prinţ bălai,
Călare pe-un cal de foc,
S-aducă lumii noroc
Şi belşug în holde bune,
Pentru bucurie în lume.

A căzut Vara-n câmpie
Şi-a pus florile pe ie
Şi-n cosiţe împletite,
Cosânzene fericite
Stau la rând să se mărite,
Pentru vise împlinite.

A căzut Vara cu dor,
Peste ape de izvor,
Limpezi ochi ca de fecioară,
Să-i iubeşti, dorul să-ţi piară,
Să-ţi adapi setea râvnită,
Lângă draga fericită.

A căzut Vara în noapte,
Eclipsând stelele coapte
Cu iubire spusă în şoapte,
Luna Crai Nou în trezire...
Policandru în amintiri,
Îi pentru simţăminte fine.

A căzut Vara pe munte,
Topind tâmplele cărunte...
Încălzind răcoarea verde,
Pentru omul care crede
Că Natura este sfântă,
Măreţie iscălită în destinele divine.

poezie de Valeria Mahok (10 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăstarii de iubire mă-nfioară

Iubita meu, eşti ca o zi de vară;
Ori prea fierbinte, ori o boare eşti.
Eu te iubesc cum numai în poveşti,
Dorinţa, nimeni, nicicând, n-o doboară.

Cu un suav sărut mă înfloreşti.
Lăstarii de iubire mă-nfioară.
Pe-un trup zvâcnind în ritm de niagară,
Noian de vreri în mintea mea stârneşti.

Păcat că vara trece prea curând
Luând cu ea potop de simţăminte,
Lăsându-mi amintire glasul blând,

Al tău surâs fermecător, cuminte
Şi-n piept, sălbaticul meu dor vibrând,
Ce-aşteaptă altă vară să te-alinte.

sonet de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de toamnă

Mă-nchid, prin al nopţii târziu,
în lumea cu visuri trecute,
cu cerul mereu azuriu
şi drumuri adesea bătute.

Îmi caut, sub frunze, un semn,
o urmă-a potecii pierdute
prin visul în care mă-ndemn
spre clipe demult petrecute.

N-am grabă în lumea din vis,
nu-mi pasă ce frunze-or să cadă,
curată va fi, mi-am promis,
poteca şi-n strat de zăpadă.

Iar dacă va fi, uneori,
ascunsă-n covor de petale,
voi face cărare prin flori
spre vara ce-aşteaptă o cale.

Sub pleoape de cer azuriu,
mă-nchid în al toamnei târziu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merele de vară

Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi copii la mama mai eram,
Când stam pe bancă câteodată seara,
Cu câtă poftă le mâncam!

Şi câteodată când ploua afară
Iar noi priveam la stropii de pe geam,
Mama fugea prin ploaia cea de vară
Şi câte-un măr cu lacrimi ne-aducea.

Şi îmi aduc aminte că într-o vară
Ne-a venit pe la poartă un sărman
Şi cum s-a luminat în prag de seară,
Când mama i-a cules un măr din ram.

Dar de când nu mai este mama,
Nici pomul nu mai face rod,
Şi parcă degeaba mai vine vara
Şi vara parcă nu mai are rost...

De-atunci am mai mâncat mere de vară,
Dar parcă şi-au pierdut parfumul sfânt
Şi mi-amintesc gustul de-odinioară,
Pe-o bancă, lângă mama la mormânt.

Merele de vară sunt,
Sfinte pe pământ,

Merele de vară plâng,
Mamei la mormânt...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe de apus

A izbucnit pământul
într-un hohot de flori,
iubito,
iar noi călcăm clipele
de la marginea mării
cu tălpile gândurilor noastre.
Apusul ne alintă umbrele
într-un sărut
ce trece dincolo
de timp.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!