Zile reci

Ce iarnă se-ntindea pe-un mal de vară:
Cu colţi de ger ce se-nfigeau cumplit
În verdele ce n-ar fi vrut să moară
Când mai avea o toamnă de trăit!

Şi ce-ntuneric a venit din ceruri,
Ascuns în stratul alb-imaculat!
Erau seminţe negre din eteruri
Ce colţii-aceia au însămânţat.

Plângeau cu frunze de uitări copacii
Şi se-ngrozeau de golul de pe ram
Când fulgii reci au devenit tălmacii
Acelei veri cu iarna-n suflet hram.

Tot ce-a urmat a fost o amânare
A iernii care îşi croise drum
De îndoieli, de plâns şi aşteptare,
În zile reci de ieri şi de acum.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă rătăcită

Se-adună zile reci şi scurg în noi
O toamnă rătăcită printre ploi
Cu răbufniri năprasnice de vânt
Ce dezgolesc pădurea de veşmânt.

Se-aleargă norii-n ceruri ca un chin
Venit în locul clipei de senin,
Iar cântecul din vara ce-a apus
Se-aude vag plecând, pe aripi dus.

Îşi mai înmoaie toamna, uneori,
Credinţa în ştiutele-i rigori,
Lăsând un Soare blând şi adormit
Culorii să-i ureze bun venit,

Căci e neîntrecută-n haina ei
Atunci când te îndeamnă spre alei
Cu freamătul şi tremurul în zbor
Al frunzelor ce-n dansul ultim, mor.

Culoarea lor, că-s moarte ori sunt vii,
Te fac de toamnă-ndrăgostit să fii,
Să nu-i mai vezi tristeţea-n zile reci
Şi, de ai vrut, să nu mai poţi să pleci.

Nu-i gri sau albă şi nici verde nu-i:
E toamna mea în ochii ei căprui
Şi-a sufletelor care cântă-n noi
Când ne plimbăm, de mână, amândoi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă peste toamnă...

au venit norii să-şi scuture nămeaţa,
să-şi scuture albeaţa pe toată dimineaţa,
e iarnă, iarnă, e iarna pe afară
şi este iarăşi frig şi este dor de vară

sunt pomii fără frunze, sunt florile nu sunt
şi bate vântul rece şi rece e pământ
şi undeva sub streşini, stau păsări ce-au rămas,
să-nfrunte gerul iernii, gândind la timpul ars

se scutură din ceruri, stropi albi şi îngheţaţi,
atât de mulţi deodată, atât de dezbrăcaţi.
se-aşează peste locuri, s-ascundă din culori,
culorile de toamnă, din frunze şi noroi

se prinde alb pe zare, pe drumuri şi poteci
şi chiar pe felinare, să lumineze reci,
în bălţile de gheaţă, ferestre pe pământ,
ce se deschid crăpate, calcate sub carâmb

e iarnă, iarnă iarăşi, e iarna care-a fost,
întoarsă din plimbarea, pe unde-a fost cu rost,
întoarsă să răzbune, căldurile de ieri,
din verdele de vară, din toamnă adieri

e timpul într-o joacă, e timp de lunecuş,
copii se strâng grămadă, se strâng la săniuş,
fac oameni de zăpadă, mai mari, mai mici, mai mulţi,
e iarnă peste toamnă, se-ntinde până-n munţi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldura iernii

E-o iarnă-n dreptul ei, de te-ai uita
Prin calendare, dar, mergând afară,
Îţi pare că-i o altă primăvară
Şi anul ce se-ncheie parc-ai vrea
Să îl întrebi: "Măi, unde-i iarna ta?

Ce s-a-ntâmplat cu fulgii mei de nea,
Cu florile de gheaţă din ferestre,
Cu obiceiuri ce-s a iernii zestre?
Eu cum să pot colinde a cânta
Iar, de Crăciun, pe cine-aş aştepta?"

Dar nu-l întreb, căci am găsit răspuns
În rugile ce-nalţă către ceruri
Cei ce se tem de ale iernii geruri
Şi simt că nu le-a fost îndeajuns
O viaţă ce iubirea le-a ascuns.

Aceia ce aşteaptă ca pe-un dar
O prelungire-a toamnei, cât se poate,
Cu ploi, cu frunze moarte şi uscate,
Cu vânturi foarte reci să fie chiar,
Dar să se tot repete, iar şi iar.

Nu, anule, nu-i asculta pe ei,
Căci, dac-o ştii trăi, e-o frumuseţe
Şi-o bucurie, nicidecum tristeţe,
În iarna ce-i iubită de acei
Ce-şi iau cojoace, după obicei.

Ascultă-i pe cei care au iubit
În primăvara vieţii şi-ntre timp,
În vară sau oricare anotimp,
Şi vor, în traiul lor de-acum, tihnit,
O iarnă cum, demult, au moştenit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul de vis

Deschide-mi uşa, vis ce te-ai ascuns
În lumea de-ntuneric nepătruns
Şi nu mai vrei să ieşi, nu vrei să-mi laşi,
Din ce-mi erai, nici urmele de paşi!

Deschide-mi cât să pot să-ţi las un gând
Să-ţi spună că mi-e toamnă şi, curând,
Îmi va fi iarnă şi în suflet ger,
În depărtări de dincolo de cer!

Deschide-mi, să-mi fii, iarăşi, visul cald
Ce mă-nvelea, în suflet, cu un fald
Când nopţile-n singurătate, reci,
Treceau cu-aceelaşi teamă: c-ai să pleci!

Deschide-mi! Ştii, în suflet, eu am scris
Că va dansa, pe drum, cu vechiul vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăbrele de nori

A trecut înc-o vară fierbinte şi rea
ce-a lăsat, la plecare, toţi norii din ea
să ne-apese pe zile şi clipe de vis
ca o palmă pe-o uşă ce nu s-a deschis.

Aş fi vrut s-o închid cu zăbrele de nori
dintr-o roată de timp, să-i provoace fiori,
să o văd între ziduri, pe dalele reci,
zvîrcolindu-se-n toamna când tu ai să pleci.

Dar mai bine o iert. Să se ducă şi ea,
să se piardă oriunde, dar tu, vei pleca?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să pleci, iarnă

pleacă iarnă, vreau să pleci,
du-te şi dispari în soare
să-ţi topească fulgii reci,
în mici picături de ploaie

m-am cam săturat de frigul
plin de geruri colţuroase,
dacă pleci ia-ţi şi strănutul
ce-l aud prin multe case

pleacă iarnă, vreau să pleci,
unde oi vedea cu ochii,
strânge-ţi albii tăi nămeţi,
pomii goi să-şi pună rochii

vreau s-apară florile
prea de mult ele aşteaptă,
să-ndrăznească soarele
să le mângâie pe ceafă

pleacă iarnă, vreau să pleci,
şi revino altădată
să te-amuzi cu fulgii reci,
peste-un an c-o nouă toamnă

poate-atunci aş vrea să stai,
să îngheţi noroiul toamnei,
plin de frunze fără grai,
ce-au culorile aramei

dar acum doresc să pleci,
vreau să vină hărmălaia
cea sunând din clopoţei,
să trezească primăvara

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea îngerilor

Şi se făcea că pleci, dar nu plecai,
Ci doar te-ndepărtai, plutind uşor,
Pe-un drum ce, fără voie, îl urmai

Şi îţi era... nu drumul tău de dor,
Nu cel pe care ai fi vrut s-alergi –
Era un drum străin, amăgitor,

Dar tu mergeai, continuai să mergi
Prin visul meu, păşind pe amintiri
Şi încercând cu paşii să le ştergi.

Nu-ţi mai vedeam tăcutele priviri
În visul ce îmi devenea coşmar
Când paşii tăi pluteau spre amăgiri.

Ningea cu stele-n haosul amar,
Cu stele reci, iar tu... tu îmi erai
Aproape de al Raiului hotar

Când se făcea că pleci, dar nu plecai.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora potrivită

Se lasă peste plopi o altă seară,
mai obosită şi mai stoarsă de puteri,
parcă şi vântul care bate-afară
aduce-n pragul casei ce-a fost ieri.
Sunt dorurile care vin pe gânduri,
plutind ca frunzele căzute din copaci
peste izvoarele urcând din prunduri,
când vor să te audă dar tu taci.

Plecată eşti, se simte depărtarea,
şi umbre de uitări se-adună peste noi,
se zbate la apusul toamnei marea,
iar la răscruci copacii sunt mai goi.
Revine iarna-n suflet, este-aproape,
cuvintele rămân tăcute tot mai mult,
doar dragostea mai poate să ne scape,
când şoaptele vrăjite ţi le-ascult.

Te-aştept acum – e ora potrivită –
din necuprins de zări aş vrea să te iveşti,
să-ţi sorb din trup licoarea mult dorită,
pe când mă minţi cu-aceleaşi vechi poveşti.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora potrivită

Se lasă peste plopi o altă seară,
mai obosită şi mai stoarsă de puteri,
parcă şi vântul care bate-afară
aduce-n pragul casei ce-a fost ieri.
Sunt dorurile care vin pe gânduri,
plutind ca frunzele căzute din copaci
peste izvoarele urcând din prunduri,
când vor să te audă dar tu taci.

Plecată eşti, se simte depărtarea,
şi umbre de uitări se-adună peste noi,
se zbate în apusul toamnei marea,
iar la răscruci copacii sunt mai goi.
Revine iarna-n suflet, este-aproape,
cuvintele rămân tăcute tot mai mult,
doar dragostea mai poate să ne scape,
când şoaptele vrăjite ţi le-ascult.

Te-aştept acum – e ora potrivită –
din necuprins de zări aş vrea să te iveşti,
să-ţi sorb din trup licoarea mult dorită,
pe când mă minţi cu-aceleaşi vechi poveşti.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna clipelor reci

Poate că zăpada va putea să şteargă,
În adânc de clipe, toate câte dor
Şi îşi va aşterne-n strat amăgitor
Albul ne-ntinării peste lumea largă.

Nimeni n-o să vadă clipele ascunse
În adâncul rece-al stratului de nea,
Nimeni n-o s-audă clipa ce plângea
Printre rugi de frunze veşnic nerăspunse.

Poate că, sub stratul ce se va aşterne,
Sufocată-n gândul unei îndoieli,
În sămânţa vie-a ultimei greşeli,
Frigul va pătrunde cu-ale sale berne

Şi, din întuneric, dintr-un somn de moarte,
Din pământul rece, nu vor încolţi
Urmele durerii – toate vor muri,
Nimeni să le ştie, nimeni să le poarte.

Va veni zăpada, cu poveşti să cearnă
Peste-o lume-n care viaţa bate-n piept
Şi-o aşteaptă, iară, să-şi reintre-n drept,
Cum a fost pe vremuri, cum n-a fost de-o iarnă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcanul îngheţat

E frigul, oare, care mă pătrunde,
sau doar fiorul zilei reci de toamnă
ce mă priveşte blând şi mă îndeamnă
să-mi scot din suflet dorul ce se-ascunde.

E-atât de frig acum, atât de rece,
în sângele ce ieri ardea prin vene
ca lava ce se scurge în ravene
şi umple orice gol, pe unde trece.

Să-mi fi rămas, cumva, un gol în care
a tot crescut răceala şi uitarea,
ce-au construit acolo închisoarea
şi-mi ţin un dor ascuns în nepăsare?

De-ar fi aşa, cum ştiu că el rezistă
şi că vulcanul va erupe iară?
Sunt sigur că va fi curând afară
şi toamna va-nceta să fie tristă

E frig acum şi-aştept, oricât ar ţine,
ceva să se întâmple: o fisură
în grotă, suflet, teamă sau natură
şi-atunci va fi iar cald, şi va fi bine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viaţa înapoi vrea să mă cheme.

Voi renunţa la haine ce-mi ascund
şi îmi răpesc prea mult din tinereţe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l uşurez de lacrimi şi tristeţe.

Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură şi lumină,
să încetez cu viaţa fără rost,
căci sufletul mi-e viu şi n-are vină.

Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot şi nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.

Eu am un mâine, am un viitor,
o cale de urmat, necunoscută,
pe care-o voi călca, dar fără dor,
şi-n suflet cu iubirea-mi renăscută.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţa mea de vară a fost o toamnă

Vacanţa mea de vară a fost... o toamnă,
Lumini multicolore ce-au lunecat în timp
Şi te-ai purtat în ceasuri ca o doamnă
Un mod ciudat în care n-am făcut nimic.

Eu n-am ştiut acum că fără tine
Nu semăn nici un bob din suferinţa noastră
Şi-aştept o vară care numai vine
Sau mă condamn tăcerii care e sihastră.

Ochii-mi lucesc unei întregi pleiade
De frunze şi iubiri purtate-n jalnic vânt
Şi amăgire-apare-n acoladă
De sunt o mică toamnă cu greu deznodământ.

Vacanţa mea de vară a fost o toamnă
Şi toamnă va ramâne întreagă în timpuri
Învolburate ceruri mă condamnă
Dispar şi-apar, m-ascund printre nisipuri.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pereche

Oftează, se întoarce şi închide,
cu un oftat ce se aude-n noapte,
o uşă grea ce-ndată s-ar deschide
la şuierul venit din miazănoapte.

Îi ştie drumurile şi semnalul
cu care îşi anunţă el venirea
atunci când, înspre casă,-ndeamnă calul
s-alerge, să-şi încheie bejenirea.

E-o iarnă grea şi nu mai au provizii
cu care să răzbească-n primăvară,
în casa lor ascunsă-ntre molizii
din valea ce din marii munţi coboară.

El a plecat, de-acum sunt două zile,
şi iată, vine noaptea, iar în munte
zăpada, frigul, drumuri instabile,
chiar cei mai duri n-ar vrea să le înfrunte.

Priveşte spre icoana din perete
şi se întreabă de-ar ajunge oare
aceeaşi rugăciune să repete,
sau muntelui să-i ceară îndurare.

Începe să adune din unghere
în rucsac, tot ce poate să încapă
şi le aşează, toate, la vedere,
să ştie că ce-i trebuie, nu-i scapă.

Aruncă încă două lemne-n vatră
şi se aşează tristă, gânditoare,
neauzind nici câinele ce latră
în albul iernii reci, necruţătoare.

Aşteaptă să se facă iar lumină
să meargă după el, căci nu mai poate
să mai aştepte omul ei să vină:
în casa ei e-acum singurătate,

Iar timpul trece greu atunci când teama
şi neputinţa îţi pătrund în suflet,
iar gânduri negre parcă ar da iama,
şi-apar când nu te-aştepţi, dintr-un răsuflet.

E pregătită, trebuie să doarmă,
să fie odihnită-atunci când, mâine,
în spate cu rucsacul şi o armă,
va colinda prin munţi: doar ea şi-un câine.

Lumina stranie a lunii pline
înlocuieşte focul ce se stinge,
dar n-ar putea înlocui destine,
sau flacăra iubirii, de-ar atinge.

Când noaptea se petrece în tăcere
iar noii zori se-aştern pe-a nopţii umbră,
un suflet chinuit din încăpere
se scutură de-o viziune sumbră.

Adună totul, iese,-nchide uşa,
îşi face cruce, apoi se îndreaptă
spre poartă şi hrăneşte căţeluşa
ce o priveşte blând şi o aşteaptă.

Se pierd curând pe drumul dinspre munte,
pe sub molizi bătrâni ce se apleacă,
pictând în stratul alb câte-un grăunte
din sacul plin de urme ce-o să facă.

E sigură că el e la strâmtoare,
dar că trăieşte şi că o aşteaptă,
că suferă, se chinuie, îl doare,
şi numele i-l tot repetă-n şoaptă.

Şi nu se-nşeală: vede-n depărtare,
spre ceruri îndreptându-se-ntr-o rugă,
şuviţe negre dintr-un foc la care
el s-a-ncălzit, ascuns într-o văiugă.

Aleargă într-un suflet şi-l zăreşte
săpând într-un troian, de unde scoate
samarul cu bucate ce-l găseşte
rămas la calul ce-a murit, pe spate.

A fost o avalanşă, busculadă,
ce l-a surprins pe drumul spre pădure
cu pietre, buturugi şi cu zăpadă
ce l-a făcut tot iadul să îndure.

E bine, rănile nu-i sunt prea grave,
şi-n supărarea ce-are-n ochi gravată
apar, treptat, două luciri firave,
iar inima-i, din nou, e invadată

de bucuria mare ce urmează
o viaţă de iubire ocrotită.
O ia în braţe, strâns, iar ea oftează:
-Ne-om descurca! Acum, sunt liniştită!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vechilor poteci

E-o toamnă frumoasă, iar zilele trec
Prin mine, prin tine, pe drumul de-abis
Pe care şi astăzi privirea-mi aplec
Şi-i mângâi tăcerea în care s-a-nchis.

Cad frunze şi lasă copacii mai goi
Decât înserarea din care-mi lipseşti
În clipele-n care te-aş vrea înapoi
Aşa cum erai şi prin gânduri îmi eşti.

Simt frunzele-n suflet foşnindu-mi funest,
Iar drumul din mine îngheaţă treptat
Sub tot ce-a fost viaţă şi-acum e un lest
Ce-apasă mai tare decât un păcat.

E azi şi-i senin ca o zi de demult
Când tu îţi făceai nesfârşite poteci
Prin sângele care-mi vuia în tumult,
Dar simt cum, din ultima-mi toamnă, tu pleci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Se-aştern de parcă-s clipe dintr-o viaţă
pe care o pictează-n ruginiu,
acoperind tot ceea ce răsfaţă
un codru ce n-a fost, nicicând, pustiu.

Era de-un verde crud, iar timpul - stâncă
nesfărâmată-n fire de nisip,
se îmbrăcase-n mantia ce, încă,
avea puterea de a-i da un chip.

Pe chipul lui, un verde ne-mblânzit
s-a menţinut o vreme, dar apoi,
a dispărut, căci timpul, plictisit,
s-a vrut, iar, nevăzut, trecând prin noi.

Şi tot ce-a fost atât de verde-odată
a devenit, treptat, de-un galbel-pal,
în clipe ce se-aştern pe viaţa toată
ca frunze ce-o acoperă, brutal.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet arzând...

De câte ori n-am suspinat,
După ale tale gânduri reci...
De-atâtea ori m-am resemnat,
Din inimă să nu-mi mai pleci.

De câte ori nu am strigat,
La stelele ce mă-nconjoară...
Ca tu să-mi fii inveterat,
Cu inima ca o vioară...

De câte ori n-am vrut să-mi stai,
În braţele ce te-au iubit...
De-ai fi ştiut, azi îmi erai
Un trandafir neofilit...

Şi zbucium vast străpunge seara,
Când gândurile se adună...
Ca florile din primăvara
Unei iubiri ce-a fost nebună...

Şi fost-ai primul ce-a venit,
În a mea inimă fierbinte...
Şi primul care m-a lovit,
Călcându-şi false jurăminte.

Ce-a fost, a fost... trecut să fie!
Dar urma ta, adâncă pare...
Când sufletu-mi ca o hârtie,
Mi-ai ars cum arde şi o floare...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cristale de uitări

Mă depărtam de amândouă maluri
Ce îmi strigau nefericirea lor,
Iar eu, sub ale gândurilor voaluri,
Vâsleam şi le priveam, nevăzător.

Mi le închipuiam deja-ngheţate,
Cuprinse-n gheare crunte de un ger
Venit din amintiri îndepărtate,
Ameninţări de dincolo de cer.

Pluteam ca într-un vis, ca-ntr-o uitare,
Croiam un drum, asemeni unui orb
Ce a văzut lumina şi îl doare
Schimbarea pescăruşului în corb.

Şi nu era decât închipuire,
O lâncezeală-a minţii, un coşmar,
Amestec lamentabil în iubire
Al unui gând de pe un alt hotar.

Cu sufletu-mi deschis, privindu-mi drumul,
Întreg tabloul mi-a părut un fals
Ce-a dispărut îndată, ca şi fumul,
În vălătuci rotindu-se în vals.

Nici maluri nu erau, nici depărtare,
Căci râul meu era, acum, izvor
Din care, amândoi, cu încântare,
Sorbeam cristale de uitări de dor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara lui Eminescu

Eminescu s-a născut
Într-o zi cu ger de vară.
Şi când iarnă s-a făcut
A-nceput să nu mai moară.

De atunci, a tot trecut
Foarte multe alte veri.
Iar iernile s-au făcut
Minunate primăveri.

Eminescu-i primăvară
Primăvară-nmiresmată.
Şi dacă va fi să moară
Cu flori, va fi colorată.

Eminescu-i calda vară
Din sufletele orişicui.
Oare, să îl dăm afară
Acum este, mâine nu-i?

poezie de Radu Bunei (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Radu Bunei
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Copacii sunt seminţe de stele
ce-şi vor napoi locul pe ceruri
printre frunze de nori

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!