Plecarea ultimei zile

Se-aude, ca un murmur printre ramuri,
un vaier scurs din frunzele căzute,
scurgându-se în moarte, fără flamuri,
războinice-ale zilelor trecute.

Ca o plecare pe furiş, tăcută,
îşi duce-n noapte albul tot mai rece,
o zi cu disperare-n şoapta mută
spre nori ce vor, degrabă, s-o înece.

Se mai priveşte-n ape şi, pe faţă,
îşi vede adâncimi de neodihnă;
se pierde-n lupta c-un sfârşit de viaţă
pe care l-ar dori trecut în tihnă.

Îşi aminteşte viaţa câştigată
în zorii ce-au lăsat-o să apară,
dar vede-o înserare ce-i arată
sfârşitul ei, zi ultimă de vară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapta zorilor

Se-aude-n câmpie
un murmur, o şoaptă
pe care chiar zorii
spre ea o îndreaptă,

Plutind, liniştit,
pe o mare de grâu
pierdută în zarea
tivită de-un râu.

Se leagănă spicul
sub murmurul surd
ce pare că-i este
doar gândul absurd.

Nu-i vine a crede,
prin lan rătăceşte
spre zorii ce şoapta
repetă: "Iubeşte!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmarul de sfârşit

S-a îngrozit pădurea trezită-n dimineaţă
De albul ce-a-nvelit-o cu nedoritu-i voal,
Se zvârcoleşte râul sub platoşa de gheaţă,
Iar frigul este rege-n tabloul hibernal.

Nici nori nu se arată, iar Soare nu mai este
Deasupra de regatul odată înverzit;
E albul simplu, rece, tablou, miraj, poveste,
Coşmarul unei toamne în clipa de sfârşit.

Îşi tremură mirarea în frunze-ngălbenite
Un fag ce îşi retrage şuvoiul vieţii-n el,
Lăsând în scoarţa-i aspră durerile venite
Cu albul ce-l întinde un nemilos penel.

E albă nemişcarea şi-n umbre e tăcere,
Pădurea e decorul tabloului neviu
Cu tuşe-nfrigurate, atingeri de durere
Şi strigăte-ngheţate, lăsate în pustiu.

Când, ameninţătoare, apar, din vremi trecute,
Sub pelerine albe, stihiile ce sorb
Din ultimele frunze culorile pierdute,
În cer, pe aripi negre, se leagănă un corb.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş dori mai degrabă să te văd zâmbind

Nu trebuie să crezi că-s mort
Fără lacrimi te rog fără suspine
Aş dori mai degrabă să te văd zâmbind
Râzând – lucrând – arătând bine

Moartea e o cheie foarte ciudată
Care deschide multe uşi e o fereastră
Prin care suntem conduşi spre alte lumi
Asemănătoare cumva cu-a noastră

Viaţa nu-i nicidecum un accident
Moartea nu-i sfârşitul sub o stea haină
Dumnezeu a conceput o taină mare
Viaţa şi moartea consonant se îmbină

Nu trebuie-aşadar să crezi că-s mort
Fără lacrimi te rog fără suspine
Aş dori mai degrabă să te văd zâmbind
Râzând – lucrând – arătând bine

poezie de Alan Pembe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nopţii

E-un tremur printre razele de lună
şi nicio stea pe cer. E-aşa pustiu
încât, în noapte, par că se adună
oştirile trimise din neviu.

Se-agită-n murmur tainic printre ramuri
o adiere stranie de vânt,
iar peste lac, în valuri fără hamuri,
aleargă bidiviii de spăimânt.

E-o noapte neagră, noaptea cea mai noapte,
şi se cufundă în tăceri prea mult.
Mi-e dor de stele, foşnete sau şoapte
pe care-n întuneric să le-ascult.

A-nfăptuit el, dorul, o minune?
Nu ştiu ce-a fost când au plecat, tiptil,
şi umbrele, şi norii, dar pot spune:
privighetoarea a-nceput un tril.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul poveştii fără sfârşit

E-o zbatere-n spaţiul lipsit de poeme
din vechiul capitol, e golul subit
ce vine şi scrie ‘nainte de vreme
sfârşitul poveştii ce n-are sfârşit.

Îşi urlă durerea o ultima notă
din tot ce-a rămas în pereţii pustii
ai inimii care-i acum doar o grotă
ce-nchide-n uitare mai vechi simfonii.

Sfârşitul poveştii? Sfârşitul e-n moarte
- poveştile-apun şi-au un alt răsărit -
iar zorii-mi anunţă finalul departe,
c-un altfel capitol şi-un altfel sfârşit.

Se simte o briză. Prin grotă adie
un aer mai dulce, un şuier de vânt
ce poartă noi ritmuri, culori, bucurie,
seninul în suflet, noi paşi în cuvânt.

În spaţiul lipsit de poeme, apare
un vers, şi un altul, şi altul apoi,
se-nlănţuie tandru-n capitolul care
începe şi, totuşi, e-acelaşi la noi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăbrele de nori

A trecut înc-o vară fierbinte şi rea
ce-a lăsat, la plecare, toţi norii din ea
să ne-apese pe zile şi clipe de vis
ca o palmă pe-o uşă ce nu s-a deschis.

Aş fi vrut s-o închid cu zăbrele de nori
dintr-o roată de timp, să-i provoace fiori,
să o văd între ziduri, pe dalele reci,
zvîrcolindu-se-n toamna când tu ai să pleci.

Dar mai bine o iert. Să se ducă şi ea,
să se piardă oriunde, dar tu, vei pleca?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara de vis

Când vreau să scriu, mă-nalţ, uşor, spre nori
cu ochii-nchişi, cu sufletul tăcut,
cu paşi treptat grăbiţi, nerăbdători,
pe drumul ce-a rămas nestrăbătut.

Şi mi se pare că acolo, sus,
e-o viaţă care, doar din când în când,
mă duce într-o clipă ce s-a dus
şi-o port mereu, ascunsă într-un gând.

Iar el... se vede rar, dar îl mai văd:
sinistrul drum, pe care va veni
singurătatea clipei ce-o prevăd
chemându-mă spre... ceea ce va fi.

Cobor, încet, pe-o scară ca de vis
şi recitesc ce, printre nori, am scris.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe de albastru

De-mi eşti seninul zilelor de vară,
Te-mbrăţişez cu braţele-mi de cer
Şi c-o privire ca întâia oară
Când ochii-au fost iubirii mesager.

Iar dacă-mi vii ca mângâierea apei
Şi mă cuprinzi în valuri de sărut,
Mi te voi scrie-n amintirea pleoapei
Ca un poem al clipei ce-a trecut.

Cu ochii-nchişi, te voi putea privi
Şi-ţi voi fi cer de-albastru şi de rouă
În clipele când tu mă vei iubi
Şi orice timp va fi o vară nouă

Iar de va fi, sub pleoapa mea să dori,
Ne vom topi-n albastrul unei flori.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp interzis

Pe sub nori osândiţi să se scurgă-n potop
Pe-un Pământ vinovat de-o rotire în plus,
Trec în stoluri zvâcniri cu priviri spre apus,
Ca un dor necântat la o frunză de plop.

Sunt doar aripi de gând şi secvenţe de vis
Îngropate în zori cu o lună în crai
Ce-adunase în ea, de dorinţe, alai,
Şi lucirea din ochi vinovaţi de ce-au scris.

E freneticul zbor într-o lume ce nu-i,
Dar atrage-n pustiu, iar pustiul e viu
Ca o inimă-n braţele de bisturiu
C-un tăiş ce o vrea doar în visele lui.

Şi mai trece o zi, şi apare un gol
De un gând reîntors la o noapte de frig
A osândei în care-am intrat şi îmi strig
Valuri noi, răstignite-n pereţi de atol.

Se mai văd printre nori urme vagi de apus
De un roşu pierdut în fărâma de vis
C-un Pământ vinovat de un timp interzis
Şi de dor când mă caut în mine şi nu-s.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ador

Iubesc acest pământ de vise şi durere
Şi nu-l lovesc,

Iubesc această viaţă de chin şi renunţare
Şi n-o rănesc.

O flacără e viaţa,
Tu un flutur
Şi flacăra te-ademeneşte
Şi zbori, visând, crezând în ea,
Dar focul ei te mistuieşte,

Un fum e viaţa,
Se ridică spre cer, apoi se pierde-n efemer,

Parfum e viata,
Se naşte din floare, cerşeşte vis şi moare,

Un vis e viaţa,
Se naşte- n noapte şi piere- n ale zorii şoapte,

Un cer e viaţa,
Plin de nopţi şi nori dar şi de zori,

Un fulger este viaţa,
Lucind aprins, pe care auzul îl percepe doar după ce demult s-a stins,

O ploaie-i viaţa,
Ce-ţi mângaie cărările de bucurie
Şi nu se hotărăste să îţi dea,
Iubire, fericire, pe vecie,

Iubesc această ploaie
Pe care poţi s-o stăpâneşti visând-o,
Trăiesc această viaţă
Ce poti s-o 'ngenunchezi iubind-o.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea vorbită

Se-apropie viitorul, se-aude, se vede
gândurile pe care le trimit spre el se întorc mai repede ca altadată
şi-mi trec scântei şuierând în viteză prin suflet vestindu-l într-una
Se-apropie viitorul, se-aude, se vede
şi eu fac clădiri tot mai înalte şi turle
ca să-l întâmpin din vârful lor
şi cu acelaşi gest cu care-mi duc palma streaşină
la sprâncene aşteptându-l
gândurile mi le ridic în lume
Se-apropie viitorul, se-aude, se vede
primele lui valuri s-au şi amestecat cu varul, cu nisipul
ca-ntr-o plajă verticală
le simt împietrindu-mi sub tălpi
la şirul de cărămizi încă roşii pe care stau înălţat
Se-apropie viitorul, se-aude, se vede
zi de zi,
noapte de noapte,
soare de soare,
stele de stele.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lumină

Vânt şi ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum şi ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Şi se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aştearnă-n ramuri
Goale, reci şi ude-n timpul agonal.

A-ngheţat privirea şi coboară-n iarba
Care-şi culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care îşi apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, aşteaptând... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul sărut

Era caniculă-n frumoasa vară
Ce-mi vine-n minte dintre amintiri,
Natura îţi cerea să o admiri
Acolo, la bunicii mei, la ţară.

Eram elev, cred că prin clasa şaptea,
Iar ea era mai mică doar c-un an
Şi a văzut în ochii mei alean
Când a plecat, l-a-ntrecere cu noaptea.

A mai trecut o zi şi-o dimineaţă
Şi, fără ea, în suflet m-a durut,
Eram pierdut, eram neviu în viaţă

Când, dintr-odată, ea a apărut;
Cu buzele întinse strâns în faţă,
Am sărutat-o. Primul meu sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

De ziua ta femeie, de eşti mamă sau fică,
Ori metamorfozată în soacră mare, mică,
Doresc la fiecare un cer fără de nori,
Lângă acela care v-aduce astăzi flori,

Şi mulţi ani, fericire, căci fără voi n-am şti
Ce-i patima-n iubire, sau ce-i a pătimi,
Ce simte un bărbat, călcându-i neuronii
În fiecare zi, mai des ca pantalonii,

Cum flacăra-i dogoare, şi cât de exaltată
E inima ce-i sare când soacra se arată,
Şi sângele-i cum fierbe, şi tot e numai ape
De-a voastră gură dulce când caută să scape ;

Că, cine-n lume oare, când nu face prezenţă,
Îl cată-n disperare la morgă sau urgenţă (?!)
Ca-n zori, fără de ghete, palton sau fără bască,
S-apară cu buchete de Panciu sau Fetească (!)

Şi cin' l-ar mai păzi, de n-aţi fi voi de strajă,
Să cadă,-n noapte, zi, la altele în mreajă,
Sau cin' l-ar îmbrăca, frumos, la patru ace,
Când el e programat doar ca să se dezbrace (?!)

Căci de-aia lui, săracul, scurtat şi de o coastă,
I-a dat Domnul, cu sacul, noroc de o nevastă
Făcută să apară, în prag, de soare plină,
Chiar şi când plouă-afară, în ziua de chenzină,

Iar seara, la culcare, ca-n clipa cea dintâi,
Să-l scoată, iubitoare, un ceas de sub călcâi,
Şi-n gingaşe cuvinte, în toi când e amorul,
Să dea, i-aduce-aminte, în zori cu-aspiratorul,

Prin piaţă-apoi o tură, că lista-i pe hârtie,
Şi-n drum, pe scurtătură, şi pe la florărie....
Da' nu cumva să uite, să ia nişte Cotnar'
Să-nchine, cu băieţii, la cină un pahar,

Fi'nd ziua când femeia, cât viaţa e de grea,
I-aduce lui aminte, că are-o zi şi ea,
Căci altfel, el confuz, cum e de obicei,
Ar crede, cum se vede, că toate-s ale ei!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Şi iarăşi aştepţi, aştepţi ce pare menit
viaţa să ţi-o mărească la nesfârşit.
Aştepţi ce de altă tărie ţine,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adâncimi întoarse spre tine.

În culoare crepusculară
pe etajere apun
volumele-n aur şi brun.
La ţări te gândeşti, ce-ai străbătut,
la chipul şi la veşmântul
unor femei pe care iar le-ai pierdut.

Şi ştii dintr-o dată: aceasta a fost.
Şi te ridici şi-n faţă vezi spaima,
figura şi taina
unor ani ce-au trecut.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Migraţie eternă

Coboară turme de reni dintre nord
spre sudul împovărat de zăpadă,
pădurea de brazi stă surdă şi mută
în liniştea ce stă ca să cadă.

Sub norii plumburii în amurg
trec stoluri de păsări şi vânt,
neliniştea caută un loc de popas
dar lacul s-a scurs sub pământ.

În noaptea eternă răună-n auz
ţipătul jalnic de ciută
albi ţurţuri sub streaşină cad,
albă e mama şi mută.

Mă aplec sub pământ şi ascult
murmur de frunze şi muguri,
în albul neclintit parcă aud,
triluri de păsări în cuiburi.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repere

Înşir nişte paşi în pustiu
şi merg spre nimic. N-am o ţintă.
Reperele, de când mă ştiu,
se schimbă şi-ncearcă să mintă.

De urc, mă îndreaptă în jos,
apoi îmi arată un munte
abrupt, c-un decor păcătos,
şi nori care vin să mă-nfrunte.

Mă chinui, mă caţăr cât pot,
ajung pe un vârf şi-mi apare
platoul pe unde socot
că-mi este cărarea cea mare

pe care aş vrea s-o urmez,
dar nu e. Se-ascunde, vicleană,
o caut, n-am cum să cedez,
căci ştiu că-i pe-aici, pământeană.

E-a mea de când sunt pe Pământ,
destinul ce-i scris în eteruri.
Repere? Niciunul nu-i sfânt:
mi-arată mereu doar spre ceruri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul zbor

Se-aude un strigăt venind dinspre cer,
sinistru în noapte şi-n liniştea ei,
ce pare să-ncheie un dans –derniėre-
c-un ultim adio spre vechi odisei.

Se rupe din neguri, coboară, uşor,
apare, ca-n vis, o frântură de stea,
m-apropii şi văd cum bătrânul cocor
continuă, încă, din aripi a da.

Pământul e ringul în noul balans
din care se-opreşte, privind înspre cer,
spre stele ce par că-l invită la dans,
şi uită că-i singur; începe, stingher,

un vechi ritual, o rotire, şi-apoi
în vechi amintiri îşi găseşte puteri,
pluteşte prin ele, devine vioi
şi-ncheie în ritmul de vis şi plăceri.

Când zorii se-anunţă şi stelele pier,
iar ziua renaşte în zarvă şi cânt,
o scurt-adiere înalţă spre cer
o pană a celui ce zborul şi-a frânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie fără punct

ridic capul şi-mi dau deşteptarea
atent mă uit la mâinile
să văd dacă am omorât
visul viclean strecurat
în somnul fără sfârşit

le privesc mai atent în zorii
care încă nu se arată
sunt pline de cerneală
prelinsă din versul
lăsat în călimară

mă uit la mâinile mele care apucă
poezia aruncată pe tăblia
mesii pline cu frânturi
de noapte

mă uit la mâinile trecute peste mii
de pagini editate într-un joc
cu trăsnete rotative

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie

luna nopţilor cea argintie,
stă între moarte şi-ntre veşnicie,
autumnale torţe ard pe culmi,
se scutur frunzele din vechi salcâmi.

în melancolic cântec de vioară
cad albe brumele îndecuseară
şi se răsfaţă stelele pe cer
în drumul lor de noapte, efemer.

bruma rece pe foşnitul de foi,
ajunge-n suflete până la noi
şi o descoperim cu strigăt mut
şi c-un înfrigurat necunoscut.

din răsărit vine miros de iarnă
amestecat cu abur de povarnă,
zorii au vuietul dulce de- aramă,
pruncii se scoală-n dorul de mamă.

un ram mai bate-n geamuri parcă,
ar vrea ca vara să se mai întoarcă
să taie drum cu raze temerare
printre costişe şi printre izvoare.

trecut-a viaţa noastră de prisos
ca frunza lui octombrie pe jos,
tot ascultând cum vine peste noi
această iarnă cu zăpezi şi ploi...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!