Fiecare țăran era dator, cînd i se trimitea vorbă că o vită a lui a murit, să vină, să o ardă. Altminteri, acele limpezi creste, muiate în azur, ar fi părut bîntuite de ciumă.
Pentru a feri munții de o asemenea degradare, de îndată ce primeau veste, cei din sat se grăbeau să urce, și, după ce-și plîngeau animalele pierdute, clădeau peste ele, resemnați, rugurile necesare. Cînd erau gata, tăiau un brad tînăr, cu care le împodobeau. Așa își luau rămas bun de la ceea ce fusese averea și marea lor mîndrie. Apoi, dădeau foc, și, pînă seara, nu mai rămînea decît un morman de cenușă, pe care vîntul înălțimilor se grăbea să-l poarte, încă fierbinte, în abisuri.
Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiș
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Cartea "Poemul invectiva si alte poeme" de Geo Bogza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.