Iubire rătăcită
Tu nu mai simți sărutul, sărutul dulce-amar,
Alunecând pe buze, pe gât, pe sâni, pe coapse?!
Nu simți arzând în tine, dorința iar și iar,
Nu te înalți, tu, înger, spre zările albastre?
Nu simți vibrând iubirea-n cuvintele ascunse?
Nici freamătul din mine nu-l simți? Căci el pătrunse
În mângâierea mâinii pe coapsa-ncovoiată,
De zbateri și dorința, în noaptea-ntunecată...
Zeiță a luminii, arcașul lumii tale,
Ți-a risipit iubirea în cântece de jale...
Înmormântate lacrimi, sub talpa ta se sfarmă
Și plângi nefericirea pe gene de vioară.
Te-mbrățișez cu ploaia... Sub fulgere albastre,
Privirea-ți se ridică, se-nalță către cer...
Din nou ești fericfire, ești curcubeu, fecioară,
Lumină, libertate și rază de mister.
În dedublarea ființei ești umbră și tăcere,
În tine pendulează speranța și cuvântul...
Alunecă pe buze funeste și stinghere,
Arzând de-atâtea doruri, dorința și sărutul.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.