Autumnala

încep să cred în posteritatea mea poetică
acum, cînd toamna se furişează lîngă mine
ca hingherii lîngă un cîine vagabond,
leg viaţa mea de ea
cum leagă ţăranii mînzul de iapă la căruţă,
să-l înveţe cu trasul,
în pămînt nisipos creşte via
din care singur o să beau,
pe dealurile astea doar de mine petrecute
şi de vînt...
cîtă dezolare,
cîtă organizare impecabilă, pedantă a poeziei
în jurul tristeţii
nu vrei să mesteci cu mine foile volumului
pînă cînd se fac o pastă cenuşie de celuloză
lipită de dinţi
şi s-o scuipăm cum scuipă văcarii americani
tutunul prin filme
şi-apoi să vorbim despre gagici, petrol şi vite
nu merită, fată,
chestia cu posteritatea era o vrăjeală,
îmi pun tălpile peste ochi
şi mîinile peste urechi şi gură
şi mă prefac în trei maimuţe.

poezie de Liviu Clisu
Adăugat de Dorina B
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea cimitirului

Este la marginea cimitirului,
Lîngă bunic, un loc prea potrivit,
Să-mi uit de toate şi să-i ţin şi lui
Cînd noaptea-i lungă, iarna, de urît.

Mi-ar fi-n pămîntul cald aşa de bine
Şi trupu-n iarbă bună mi-aş preface,
Să-l pască vite pripăşite şi sărace,
Ce-or cere şi-o- ndurare pentru mine,

La marea judecată. Voi uita
Ce-am fost, şi-mprăştiată-n forme noi
Voi pierde pînă şi amintirea ta...
Legîndu-mi ochii prăbuşiţi şi goi

Cu veşnicia, mă voi odihni,
Şi puf de păpădii m-ar tămâia,
Nici nu m-oi bucura, nici m-oi mîhni
Că-i neagră ţărna de deasupra mea.

Dar ploile cu-ncetul m-or pătrunde
Păcatele să-mi spele de pe oase -
Şi-asemeni rădăcinii ce s-ascunde,
Eu presimţi-voi zilele frumoase.

Şi-oi scoate-'n chip de floare, din pămînt
Obrazul tinereţii de-altădată,
Să-l ardă soare şi să-l bată vînt,
Voioasă să şi-l prindă-n păr o fată!

poezie de Magda Isanos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-ar fi fost simpozionul de microbiologie, cînd aş fi văzut euTransfăgărăşanul?... Ce drum, ce vreme, ce culori, cîtă pace şi cîtă măreţie. Şi noi doi, ca la-nceputul lumii. Am făcut drumul dus-întors fără să ne-atingem, fără exclamaţii de entuziasm, cu umilinţă, ca-n faţa unei minuni de nepătruns.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd inima...

Cînd inima odată de cer îmi va fi plină,
în ceasu-acela mare şi binecuvîntat,
să vie peste mine o rază de lumină
şi sufletul la Tatăl să urce împăcat.
De mi-ar săpa o groapă şi mi-ar înfinge-o cruce,
de m-ar svîrli în flăcări ori sub un dîmb stingher,
cenuşă rece-n urnă, ori ţărnă sub uluce,
tot una-mi vor fi toate cînd voi privi din cer.

Peste cîmpii şi codri va trece iarăşi luna.
Veţi asculta izvorul şi aripa de vînt.
Iar eu, în zări de taină, voi fi întotdeauna
cu Cel ce-a pus pe-orbite şi stele şi pămînt.

Uitarea nu mi-i dragă dar nici nu mă-nspăimîntă.
Că nu visez cunună în lumea de păcat.
Dar voi primi-n vecie prietenia sfîntă
a celor ce din lume spre cer i-am îndemnat.

Aducerile-aminte pe mine nu m-or cerne,
ci va lupta dispreţul să şteargă tot ce-am spus.
Dar slava lumii trece, ca frunza-n lut se-aşterne
şi va rămîne veşnic iubirea lui Isu

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine mă simt...

Ce bine mă simt cînd în clipa cea grea
aud glasul Tău cum mă cheamă.
O, pune-mi în inimă liniştea Ta
şi scapă-mă, Doamne, de teamă.
Apucă-mi Tu braţul, puternic, şi ia-l,
cînd marea mă-nvolbură-n spume.
Rămîi lîngă mine la oricare val,
şi scapă-mă, Doamne, de lume.

Ajută-mi privirea spre Tine să ţin,
predat închinării depline,
aşterne-o maramă pe tot ce-i străin
şi scapă-mă, Doamne, de mine.

Ce bine mă simt cînd în ceasul cel greu
simt liniştea-n piept cum revine.
O, scapă-mă, Doamne, de tot ce-i al meu
şi umple-mă-n totul de Tine.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plopii fara el

Pe lîngă plopii fără soţ
Trec anii cu încetul
Şi ei ar fi aproape toţi
De n-ar lipsi poetul.
El nu a fost nici cînd era
Doar trecătoare copii
Împrejmuiau absenţa sa
Şi fără soţ toţi plopii.
La locul lor toţi plopii sînt
Foşnind cu tot firescul
Dar n-au nici sens şi nici cuvînt
Lipseşte Eminescu.

Aşa sîntem toţi
Destinul ne-arată
Doar plopi fără soţ
Cu soţ niciodată.

Şi primăria-i are-n stoc
Şi-i numără într-una
Dar nu-i mai bate nenoroc
Şi nu-i foşneşte luna.
Nici primăvara nu dă sens
N-au vară, iarnă, toamnă
În jurul lor e-un gol imens
Ce Eminescu-nseamnă.
Iubita e acum pămînt
Pe care-aleargă mînjii
Sau a ajuns o frunză-n vînt
Într-unul dintre dînşii.

Mai bine nici să nu-i vedeţi
Sînt nişte plute oarbe
Numai poetul din poeţi
În cer îi reabsoarbe.
Bat cît mai trist un gînd din toţi
Frunzişul veştejescu-l
Pe lîngă plopii fără soţ
Şi fără Emïnescu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere paternală

la 7 ani l-am rănit prima dată pe tata
cînd i-am dat cu ciocanu peste mînă
nu i-am zis nici azi
tată-mi pare rău
dar ai meritat-o
n-a fost de-ajuns cînd te-am strîns de gît înapoi
cui pe cui se scoate
dar te-ai supărat
ştii eu n-aveam voie să ţi le-ntorc
că-mi articulai vreo două
dar cînd te-am strîns de gît prima oară chiar m-a durut
mai mult pe mine mă crezi sau nu
a doua la fel
a treia am ştiut de ce o fac
că dacă nu meritai mă opream
şi din contra strîngeam mîinile cît strîngeam din dinţi
urlam cu tine tată
de durere şi dispreţ
de ce nu mi-ai spus niciodată că mă urăşti?

poezie de Simona Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşbuc s-a oprit în loc s-asculte. Ei au trecut pe lîngă el fără să-l bage în seamă - femeia depănîndu-şi cetania ei de mustrări, bărbatul însemnîndu-i clipele de odihnă cu veşnica încheiere:
N-avem pămînt!

Şi pe cînd ei se adînceau în zare, din vechile lor suferinţi un cîntec nou se urzea în marele suflet al poetului

Alexandru Vlahuţă în Noi vrem pământ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

foarte multă lume
îmi spune
că ar trebui să mă iubesc
or eu nu sînt în stare de pleonasm
nici impus de la centru

singur
mă desfac de mine
de trupul meu
de plimbările lungi printre amintiri necenzurate
sau printre peisajele tale longiline
cu alunecări de albastru
te iau pe tine
sau pe imaginea mea despre tine
pentru că eu nu te cunosc
ai spus
într-o seară de martie
pe cînd construiai zidul berlinului
iar lunetiştii plantau în mine vorbe plumburii
şi-ţi înfăşor mîinile
în jurul meu
să te apăr
îmi zic

dar şi coapsele

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

An de an

An de an,
an de an,
bate vîntu-n grîu pe lan.
Spic de spic se ţine-n vînt.
Cine-i singur cade frînt.
Dar alături n-au nimic.
Toate te privesc şi zic:
Dar tu ai,
dar tu ai,
frate drag, un bob în spic?
Săptămîni,
săptămîni,
cearcă lupul pe la stîni.
Dă tîrcoale hăulind.
Ia să văd ce pot să prind.
Ba vrea oaie, ba vrea miel.
Nu le dă Emanuel.
Dar tu sai,
dar tu sai,
să pui pieptul lîngă El?

Ceas de ceas,
ceas de ceas,
n-au albinele popas.
Toate zboară şi zoresc,
în cămară toate cresc.
Numai mierea-n jurul lui.
Tu zoreşti?
Tu zoreşti?
Eşti albină sau ce eşti?

În curînd,
În curînd,
vom da seama rînd pe rînd.
— Tu păstor, tu ucenic,
unde-s boabele din spic?
Tu plugar, tu învăţat,
cîtă miere-ai adunat?
Ce-ai făcut,
ce-ai făcut
cu talantul ce ţi-am dat?

— Doamne sfînt,
Doamne sfînt,
n-am fost mare pe pămînt.
Tu, Stăpînul meu prea 'nalt,
mi-ai dat mie un talant.
Eu, prin grijuri şi nevoi,
ţi-am adus acuma doi...
— Aşa da!
Aşa da!
O cetate,-acum, e-a ta.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete

Si ce aşi putea eu să-ţi mai spun
Cînd totul este clar....
Mii sufletul scăldat în scrum
Dureri fără hotar...

Mă întreb daca mai are rost
Ce simnt acum să-ţi spun
Stiu! toate-n viaţă au un cost
Eu rasplatesc din plin...

Si tot ce viaţa -mi oferea
Nu am luat cu împrumut,
Am răsplătit asa mereu
De zece ori mai mult.

Şi n-am cerşit ce nu-i al meu,
Doar să iubesc am vrut...
Tu mi-ai trait în gînd mereu,
De cînd ne-am cunoscut!

Dar... pentru tine a fost un joc,
Ca un ping-pong.. asa!!!
Şi jocul cînd te-a plictisit
Tu ai oprit la Ea!

Mii tristă azi suflarea mea
Si doare că niciodată tăcerea
Mesaje încă mult voi astepta
Care mereu imi vindecau durerea!

Scrisnind din dinti azi voi pleca
Nu vreau să-ţi fiu povara,
Din Eu şi Tu... Tu ai ales pe Ea
Spunînd că mă iubeşti a cîtă oară?

Cedez... ear tu, nu vei uita....
Imi vei simti absenţa!
Din Eu şi Tu, tu ai ales pe Ea
Pastreaza diferenţa!!!!!

poezie de Tatiana Frunzete
Adăugat de Tatiana Frunzete
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antidotul luminii

Şi rămăşiţele luminii
fac umbre pe pămînt.
Le sudează la un capăt de corpuri,
le lasă tîrîte de ele...
Daca se surpă corpul
se surpă şi umbra.
Te poţi desprinde de ea
cînd te înalţi,
deşi aţi fost fraţi siamezi odată.
Ea rămîne o pată perfectă a formelor tale
ce-ţi poartă îndepărtarea
pe pămînt.

Ştii cînd ne vom vedea
umbrele pe cer
de aici... de jos?
Numai atunci cînd pe pămînt
vor încolţi raze...

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

n-am să mai fac fotografii
pentru că pe alea bune le faci tu
eu doar am să fac curat
şi am să scriu poezii
n-am să cos sau să calc
doar din cînd în cînd
voi găti plante agăţătoare cu sos de rodii
şi ceapă verde
pentru că vreau să-ţi văd sprîncenele ridicate a mirare
şi braţele tale
înconjurîndu-mă
în zilele fericirii mele gătite cu iaurt de casă

vom fi ca doi elfi din hobbit
unul lîngă altul
cu săbiile trase
apărîndu-ne

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei sînt în. stare să reconstituie, în ordinea în care s-au produs, cînd în desfăşurarea lor triumfă rigoarea, sau într-o ameţitoare dezordine, cînd triumfă fantezia, toate evenirnentele istoriei, mai ales deznodămintele ei, oraşe trecute prin foc şi sabie, spectaculoase bătălii navale, imperii prăbuşite, stăruind asupra ruinei ce s-a abătut peste orice a avut, cîndva, strălucire. Scheletele unor regi, de mult făcute pulbere, ca şi coroanele cu care au fost înmormîntaţi, furate şi pierdute fără urmă, ei le recompun, pînă la ultimul os şi pînă la ultimul diamant

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N de la S

Cu toţii avem o patrie
pe care o părăsim din cînd...
unii mergînd pînă la bazarul din colţ
alţii cînd merg la toaletă...

El nu a părăsit-o niciodată
nici măcar în gînd
şi cînd merele s-au copt
a invitat la cina cea de taină
inamicii glasului
şi şase trîmbiţi cîntau
pentru că prin venele lui
curgeau toate rîurile României
l-a pogorît pe Adam din Rai
fără să-l răstignească
apoi a mers prin deşert
cale de cinci zile
sub arşiţa dogorîtoare a soarelui
nisipul îi frigea fisurile din talpă
a dat pîinea săracilor
era singur şi obosit
şi a strigat
şi ecoul a zburdat

Eu sunt România!

poezie de Evra Gart ‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindit

Oglindit şi oglinditor
în acelaşi timp
simt - cum
prin goluri concentrice
mă înalţ - din adînc
în-mai-adînc

... sau atunci
totul - nu va fi
decît un gol - unde eu
voi deveni
mai-golul

... unde
golirea de sine
în multiplu şi infinit
va fi - poate
ultimul act
... după care - voi avea
tot atîta viaţă
cîtă moarte
... doar - atîta viaţă
cîtă moarte(?)

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut neşansa — unii spun: ia Dumnezeu de la urechi şi-ţi pune la ochi, sau îţi ia de la gură şi-ţi pune la dinţi" — adică, mie mi-a luat de la ochi şi mi-a pus la minte (port ochelari de cînd eram copil).

citat celebru din Nicu Constantin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul are în el o sumedenie de contradicţii şi ciudăţenii, porniri de răutate, nebănuite şi neînchipuite, nu-i trebuie prea mult ca să ajungă pînă la bestialitate. Copilul de cinci ani al unui vecin de-al meu se furişează pe sub gard şi-mi sugrumă păsările. Face asta cu o plăcere fioroasă, m-a apucat spaima şi greaţa cînd l-am văzut cu mîinile pline de sînge şi cu faţa inundată de fericire.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cînd sunt bătrînă mă trezesc şi eu pe marginea patului cu mîinile încrucişate, spunînd Tatăl nostru şi cerîndu-I ce-I cerea şi mama, iar cu privire la mine, un sfîrşit uşor, înaintea căruia să mă pot îngriji singură de trupul meu. Cînd te gîndeşti că oamenii-şi doresc viaţă lungă... Rar, sînt bătrîni independenţi fizic şi cu mintea întreagă pînă-n ultima clipă. Dar faţă de această minoritate, bătrîneţea e chin şi durere, trupeşte şi sufleteşte.

citat din romanul Preludiu de Ileana Vulpescu (2017)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars doloris

Îmi trebuie o noua suferinta
Ca sa ma pot deprinde cu uitarea,
Caci în furtuna numai o furtuna
Astîmpara, pe stînci, descatusarea.

Îmi trebuie-o durere fara seaman,
Durerea veche sa mi-o pot înfrînge,
Caci numai cînd voi plînge în tacere
Pentru tacerea ta nu voi mai plînge.

De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-asteapta sa erupa,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupa-n cupa.

Sînt mai încapator decît o rana,
Mai vast decît o pestera din ere
Si poate ca e loc destul în mine
Si pentru tine si pentru tacere.

Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi gasesc în mine locul,
De-aceea vreau o noua suferinta
Din care focul meu sa-si soarba focul,

De-aceea vreau o noua înclestare
Pe care harfa mea s-o strînga-n coarde.
Caci numai cînd voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de jusţanca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars doloris

Îmi trebuie o noua suferinta
Ca sa ma pot deprinde cu uitarea,
Caci în furtuna numai o furtuna
Astîmpara, pe stînci, descatusarea.

Îmi trebuie-o durere fara seaman,
Durerea veche sa mi-o pot înfrînge,
Caci numai cînd voi plînge în tacere
Pentru tacerea ta nu voi mai plînge.

De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-asteapta sa erupa,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupa-n cupa.

Sînt mai încapator decît o rana,
Mai vast decît o pestera din ere
Si poate ca e loc destul în mine
Si pentru tine si pentru tacere.

Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi gasesc în mine locul,
De-aceea vreau o noua suferinta
Din care focul meu sa-si soarba focul,

De-aceea vreau o noua înclestare
Pe care harfa mea s-o strînga-n coarde.
Caci numai cînd voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!