Phantasma de luxe

La început puţin, apoi din ce în ce mai mult, se-aşază praful
pe noi. La început se-aseamănă cu puful fin de pe aripile
fluturilor. Apoi e ca noaptea desenată de un copil din amestec
de alb şi negru. Şi din ce în ce mai puţin alb şi tot mai mică luna.

Odată cu praful, se-aşterne liniştea. La început puţină, chiar
mai mică decît pauzele dintre cuvinte, apoi se-adună
ca în momentele în care discul s-a terminat şi nu-ţi dai seama.
La un moment dat liniştea devine violentă şi-ajunge
să ne curgă sînge din urechi.

Pe rînd mamele, taţii, prietenii, copiii ne spală de praf şi de linişte.
Mai întîi mai des, după aceea din ce în ce mai rar, pînă praful
devine gros şi liniştea o atmosferă în care ne abţinem să respirăm.
Ca să n-o tulburăm.

La început praful e uşor, dar într-un tîrziu e povara de sub care
nu ne mai ridicăm. Iar liniştea noastră se uneşte cu liniştea altora
şi formează un fel de cîntec. Îl aud doar cei legaţi prin jurămîntul
tăcerii.

La început mai mult, apoi din ce în ce mai puţin, iubirea se depune
în noi. E moale, e pufoasă şi atît de plăcută, la fel ca o plapumă
din lumină blîndă în septembrie. Şi cînd praful şi liniştea ne-au acoperit
complet, lăsăm plapuma să acopere locul gol de la masă.

La început am fost eu şi tu. La început mai mult eu, apoi mai mult
tu, pînă cînd praful şi liniştea şi iubirea ta m-au învăluit. Şi simt
cum fiecare cuvînt al tău se opreşte în mine, ca într-o poveste
care se tace pe sine pînă inima stă şi-aşteaptă trupul să mişte
ca un clopot.

Într-un tîrziu, praful meu, liniştea şi iubirea se vor aşeza pe tine
asemenea zăpezii ce se-aşterne lent, ca o singurătate cu care începi
să te obişnuieşti. Şi ţi se face frig, tot mai frig, la început cît o noapte
fără nimeni, apoi din ce în ce mai multe, pînă cînd vei striga. Atunci
mi se va opri sîngerarea din urechi şi te voi auzi.

Voi auzi şi voi striga şi eu, voi striga atît de tare încît vor dispărea
şi praful şi liniştea şi iubirea şi va rămîne doar adevărul:
doi oameni cărora oasele le vor fi prea mari pentru carne, moartea
insuficient de neagră şi-adîncă să ne ascundă şi chiar şi cerul va fi
prea mic să ne fie cearşaf pentru dragoste.

poezie de Leonard Ancuţa (septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praful umbrelor

mâinile mele îndrăgostite iubesc pân' la pieire,
până ce galbenul lunii vopseşte aerul negru.
totul devine o noapte de frig crescând,
ca o pâine albă.

s-ar putea să fie praful umbrelor
în locul muchiilor surde şi grave luate-n cercetare
pentru liniştea somnului.

sentimentele aleargă într-un scris rotund,
într-o fertilitate de neoprit,
până ce cuvintele devin lungi şi sticloase
şi-mi arată că lumea e altceva
şi tu rămâi pe- o aripă frântă,
iar eu în pantofii de lac ai destinului.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, e foarte frumos să vă iubiţi, dar să vă amintiţi că Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc pentru fiecare dintre voi. Apoi iubirea după care voi şi abia în final relaţia voastră. Aşadar, mai ales la început, orice ar fi nu locuiţi împreună cel puţin 10 ani. E mai mult decât suficient să vă vedeţi la fiecare sfârşit de săptămână, dar chiar şi atunci faceţi astfel încât Prezenţa, Dumnezeu să primeze. După care, dacă doriţi, puteţi locui împreună, dar fiecare în jumătatea lui de apartament sau casă. Dar dacă doriţi să ucideţi dragostea veţi face din ea o afacere, o să vă mutaţi de la început împreună sau şi mai rău vă veţi căsători şi totul se va duce uşor, uşor de râpă fără ca măcar să bănuiţi. Pentru că mintea tare se mai grăbeşte la început să zică: "Nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Ne iubim atât de mult!" şi din atâta "dragoste" care aduce cu ea şi bucătăria, despărţirea este inevitabilă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul există în Linişte. Dincolo de aparenţele sunetelor, dincolo de totalitatea zgomotelor, Liniştea este fundamentul creaţiei, care, neîncetat, e prezentă fără a pretinde nimic. Liniştea nu cere, Liniştea nu condiţionează, Liniştea nu aşteaptă, pentru că Ea este lipsită de nevoi. Liniştea se oferă pe Sine, se dăruieşte în mod necondiţionat şi susţine, fără efort, existenţa sunetului. Căci în spatele sunetului se află Liniştea din care provine sunetul; în profunzimea sunetului, se află Liniştea din care s-a dezvoltat sunetul; în inima sunetului, se află Liniştea din care a pornit sunetul. Inima sunetului este locuită de Linişte, iar această Linişte se îngrijeşte de buna funcţionare a sunetului, chiar dacă sunetul nu este conştient de ceea ce se află în inima sa. Căci Liniştea nu face zgomot şi nu cere atenţia sunetului - tocmai de aceea este nesfârşită.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea nu se schimbă, doar zgomotul aparent neîntrerupt al minţii diferă, dar "A-Fi" priveşte chiar şi zgomotul minţii şi râde. Râde pentru că într-o fracţiune de secundă îl dizolvă. Chiar o fracţiune de secundă este infinit prea mult pentru Sine să facă asta.... Doar se întâmplă să fii antrenat să vezi zgomotul şi uiţi că tu eşti deja liniştea, că orice zgomot al minţii apare în liniştea care deja este. Doar nu privim unde trebuie! noi privim în zgomotul minţii după linişte şi aşa ea pare în veci de negăsit, în loc să vedem că noi suntem deja liniştea care priveşte în zgomotul minţii căutând liniştea.

Atmaji Maharaj în Liniştea este mereu aceeaşi
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

închide ochii

pentru început, liniştea îţi va pecetlui pleoapele
apoi întunericul va prinde consistenţa buzelor
şi căldura intimă a izolării
cuvintele trec fără să se oprească
simplă vizualizare pentru o reclamă la viagra
şi cu cât reuşeşti să rezişti mai mult
cu atât mai mult vei descoperi pacea

orb nu e sinonim cu orbirea
la fel cum înţelegerea nu e sinonimă cu iubirea
dacă mă iubeşti mă vei căuta şi mă vei găsi
cu inima, cu degetele, cu un sărut
fără să-ţi doreşti să mă vezi

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi Nevăzutul a creat văzutul, Nevăzutul nu îi impune nimic văzutului. Liniştea reuşeşte în tot ceea ce face, pentru că face fără să înfăptuiască. Liniştea face prin Fiire, fără să facă nimic. Reuşeşte în tot ceea ce face, fără a se mândri pentru faptul că face fără să înfăptuiască. Tot ceea ce provine din Linişte, este deja perfect, pentru că Liniştea este Perfecţiunea în Sine, care susţine totul, fără a înfăptui susţinerea. Facerea fără de a face. Căci atunci când Fiirea devine perfect conştientizată, facerea vine de la Sine şi se manifestă prin Sine - prin Unicul Sine. Şi tocmai lipsa de efort face ca Liniştea să fie veşnic odihnită, în Împărăţia Absolută. Şi tocmai lipsa de mândrie, face ca Liniştea să fie veşnic împlinită, în Împărăţia Absolută. Şi tocmai lipsa de sine, face ca Liniştea să fie veşnic eternă, în Împărăţia Absolută. Căci Liniştea nu trăieşte pentru sine, tocmai de aceea este lipsită de griji şi zgomote. Liniştea îngrijeşte de bunăstarea sunetului şi, cu smerenie absolută, există pentru a scoate sunetul în evidenţă. Ajută, fără ca nimeni să ştie că a ajutat. Aceasta este invitaţie la Linişte, pe care Liniştea o oferă sunetelor. Aceasta este chemarea Liniştii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început vocaţia e ceva mic, aşa ca şi tine. Poate cauţi o meserie, poate vrei să practici un hobby, o pasiune. Apoi, devii bun şi vezi că e ceva ce şi ceilalţi apreciază. Apoi, după un timp, mai puţin sau mai mult, te trezeşti că ai impact asupra societăţii. La sfârşit, poţi ajunge să contribui cu ceva valoros pentru întreaga lume. Eşti echipat perfect cu tot ce ai nevoie. Lipsa de acţiune e prăpastia în care te simţi prizonier. Nu îţi lipseşte vocaţia doar că ea este mică, dacă încă te întrebi care e. E minusculă chiar cum e fiecare om la început, când e doar un spermatozoid ce fecundează un ovul. Începe să îţi hrăneşti vocaţia şi vei vedea că ea creşte mare.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, încercarea de a repera Liniştea, nu face altceva decât să creeze şi mai mult zgomot. Orice tactică şi metodă se dizolvă de la Sine, în clipele de conectare conştientă la Linişte. Conceptele sau cuvintele pot aproxima Liniştea însă, cu adevărat, Liniştea nu poate fi găsită sau cuprinsă la nivelul de existenţă al minţii. Liniştea nu are nimic de-a face cu gândurile, aşadar Liniştea nu poate fi găsită în tărâmul gândurilor. Dincolo de gânduri, există o realitate lină, neinfluenţată de mişcările alerte ale procesului mental. Această realitate este o adiere a Liniştii, o adiere care anunţă Prezenţa Intrinsecă a Liniştii. Pentru că Liniştea nu depinde de sunet. Liniştea precede sunetul, sunetul provine din Linişte şi se întoarce în Linişte, însă Liniştea poate exista şi fără sunet, în timp ce sunetul nu poate exista fără Liniştea din care provine. Iar Liniştea este constantă şi persistentă, este de Sine Existentă, neinfluenţabilă şi lipsită de orice nevoi, dorinţe sau pretenţii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de mamă

Se auzea un cântec
când mai aproape când mai departe
un cântec de mamă de cântec
spre liniştea copilului ei.
Şi eu îmi smulgeam urechile
şi le aruncam
când mai aproape când mai departe
cu ochii mei întinşi ca o praştie.
Şi-am început mai întâi să murmur
apoi când mai încet când mai tare
până am ţipat
un ţipăt de tată de ţipăt
spre liniştea copilului lui.
Apoi a fost tăcere, o tăcere
de moarte de tăcere...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea unui fluture într-un om

fericit e cel ce râde cu mâinile
şi planează printre ninsori demente ridicându-se
dinspre cimitire la cer

pe lama ascuţită dintre viaţă şi moarte îmi aşez paşii
fără să mă tai
plutesc şi am o putere deosebită
sărut fulgi de zăpadă fără să-i topesc

era un fel anume cum se iveau noaptea şi liniştea
în clipa aceea
ca o mărgică într-un pahar de palincă trăind
pînă cînd se termină de spus tatăl nostru

priveam cum absorbi întunericul şi-l prefaci în lumină
şi fluturele m-a izbit brusc atît de puternic
aidoma ploii pline de vrajă sub care statuia
face primul gest

îi simt de-atunci aripile imense în mine şi
nu-mi trebuie trup nici rugăciune să-mi încep zborul
cred că vom sfîrşi împreună
precum stînca şi fluviul ce naşte din ea

o respiraţie e întotdeauna suma altor două
dacă întinzi braţele
o să mă răstignească pe tine

poezie de Leonard Ancuţa (16 septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce vede Nevăzutul, atunci când priveşte văzutul, se vede pe Sine. Căci privitorul este Una cu ceea ce priveşte, iar ceea ce vede atunci când priveşte, îi arată privitorului locul din care priveşte. Privirea din spatele privirii devine activă odată cu Întoarcerea la Linişte, pentru că Liniştea trezeşte cele mai profunde taine ale fiinţei. Locurile interioare, care n-au fost vizitate niciodată, ies la suprafaţă prin intermediul Liniştii, deoarece, în Linişte, tot sunetul se aude mai clar. Şi, la nivelul său de bază, întreaga creaţie este sunet. De aceea, cel ce se scufundă conştient în Oceanul de Linişte, va cunoaşte cu adevărat aspectele cele mai fine ale sunetelor întâlnite. Liniştea nu e o stare, o emoţie, sau un sentiment. Liniştea este dincolo de orice simţ, în spatele oricărei creaţii. Liniştea nu e o vibraţie sau o energie, ci este sursa vibraţiei - sursa undei - sursa sunetului. Iar când te întorci la sursa realităţii tale, conţinutul realităţii tale va îmbrăca straiele Liniştii din care provine, deoarece, înainte de sunet, a fost Linişte. Şi este în continuare, căci Liniştea nu dispare atunci când e acoperită de sunet, iar sunetul care devine conştient de Liniştea din care a răsărit, devine conştient de Sine - de faptul că este Una cu Liniştea.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume obosită este o lume care nu se odihneşte - iar o lume care nu se odihneşte este o lume zgomotoasă, condusă de tendinţa de mişcare a sunetului. Liniştea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe şi nu se fragmentează. Liniştea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu ştie asta. Liniştea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniştea rămâne în spatele sunetului şi Liniştea va fi acolo şi când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Linişte. Aşadar, nicicând Liniştea nu poate fi absentă din existenţă - este singura prezenţă care nu are formă şi care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poţi vorbi Liniştea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezenţă Absolută. Însă, deşi nu poţi vorbi Liniştea, poţi arăta către Linişte, chiar şi prin intermediul cuvintelor. Şi nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniştea nu este acolo, într-o direcţie, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt şi orice gând.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei artişti amatori

au participat la o tabără de creaţie –
El, Creatorul
a modelat sub ochii învăţăceilor
chiar feţele membrele trupul şi sufletul
noilor oameni...
unii cu înclinaţii artistice şi
participanţi la o tabără de creaţie,-n care
El, Creatorul
se lasă cu totul sedus de povestea de dragoste,-n infinit
dintre praful
stelar praful în ochi şi cel de pe to
ba întoarsă acum
mai mult ca oricând spre timpanele nimănui (?!) –
El, Creatorul
va şti de acum înainte să cheme pe nume
comun pe cei trei: ah, uite nişte magi prichindei –
chiar am
tresărit prea puţin!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terapie

muzica asta a haosului mintal
care îţi poate scoate totul din cap
sau îţi poate pune totul la loc
la fel de ca şi fantezia –
acel software al necunoscutului
prin care captez publicul ţintă

şi care în timp record a devenit
singura manevră de atragere
înăuntrul meu a zborului tuturor
păsărilor colibri

care este în mine de la început
fără predictibilitate
sau condiţii
migrînd la distanţe infime
de sufletul tău aflat într-o mare
dilemă care mă cere ca pe un trofeu
pentru toate durerile pe care
nu le-a putut evita

cînd totul în jur devine tăcere
şi am nevoie de un brainstorm
să mă scoată
din lumea asta dificilă
şi implacabilă

schimb registrul
mă întind îmbrăcată în cadă
aşteptînd apa să mă acopere
de tot

(ca şi muzica)

apoi să îngheţe pentru că tata
are un aparat de spart gheaţa
care pînă acum nu a mai fost bun
la ceva

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea de la zece

Liniştea de la zece
vine şi trece mai departe
prin aerul rece.
Pleacă şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.
E caldă,
tăcută,
cu aripi cusută...
Doar e de la zece
şi trebuie să urce, să adulmece,
să se strecoare printre ghivece,
să nu se împiedice, să nu se înece
în marea de gânduri întâlnită în drum
de la începuturi
şi până acum...
La mine poposeşte mai mult
căci ştie că mă feresc de tumult.
Mă înconjoară ca un pled de lână pufoasă
mă face să mă simt bine în casă,
aproape că mă copleşeşte
cu atenţia-i insistentă,
aşa de mult mă iubeşte...
De multe ori o trimit la plimbare,
dar nu vrea să plece,
stă cu mine pe margini de suflet
şi-mi îngână în tăcere un cântec,
mă atinge din când în când,
vrând parcă răspuns,
mai ales atunci când dau semne de plâns...
O atingere moale, uşoară,
parcă ar fi a unui alt suflet
ce zboară,
căutându-şi şi el liniştea
şi din pură întâmplare,
a ajuns tocmai în casa mea.
Liniştea de la zece
vine şi trece,
trece şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capacitatea unui om de a accepta solitudinea şi liniştea îl definesc maturitatea psihică şi echilibrul emoţional. Fuga constantă după stimuli în exterior, sentimentul de disperare când se face linişte, zgomotul de care are nevoie cineva ca să îşi ignore propriile gânduri, distracţiile şi agitaţia permanentă sunt doar modalităţi de evitare a întâlnirii cu sinele adevărat. Dar ce este atât de rău în confruntarea cu tine însuţi? Ce îţi imaginezi că vei afla? Poate după un moment de panică, în care apar conştientizările, începi să te asculţi. Apoi te accepţi şi te ierţi. Şi până la urmă, vei căuta să stai zilnic câteva clipe în propria-ţi companie şi vei deveni prietenul tău cel mai bun. Astfel, îţi vei da seama cât de puternic eşti şi vei conştientiza că nu ai nevoie de nimeni care să îţi umple golurile interioare. Vei căuta liniştea şi vei celebra momentele de solitudine pentru că înţelegi faptul că ele te ajută să fii o fiinţă puternică şi întreagă. De asemenea oameni are nevoie umanitatea.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa de a înţelege liniştea, te ţine departe de linişte. Liniştea nu poate fi înţeleasă, pentru că nu este un concept. Nu vei găsi liniştea în ograda procesului mental.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început locuim în cuvinte ca într-o mare casă comună. Apoi, câte unul dintre noi îşi ia cuvintele cu el şi se mută singur pe o colină. Îşi face acolo coliba lui. Iar ceilalţi vin s-o viziteze. La început câţiva, apoi din ce în ce mai mulţi. Încet-încet, se mută cu toţii în coliba lui. Cel care reuşeşte să facă asta se numeşte scriitor.

Gabriel Liiceanu în Întâlnire cu un necunoscut (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desenez sentimente cu nepriceperea unui zugrav

încerc să dau culoare gri-ului
acest amestec de cer şi pământ
apoi cu o daltă în loc de penel
strivesc în piatră nedumerirea
într-o disperată dorinţă de a sculpta dorul
dar stânca devine lut de început
iar mâinile acestea tocite de olar
cu pretentii de demiurg
se zbat între două ape

nu-mi mai ramâne decât dansul cu noaptea
într-un fel de vis din care mă trezesc copil
apoi din râsul
din plânsul
din dorul meu
sau poate din iubirea de a fi
s-a născut pentru a infinita oară
cuvântul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea care învăluie spaţiul face frumuseţea planetei noastre chiar şi mai puternică, iar eu sper doar că liniştea poate se va răspândi într-o zi şi în ţara mea.

citat din Ilan Ramon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!