Răzleţe

I

De ce sunt trist, mă-ntrebi? O, iartă, iartă!
Nu pot să-ţi spun... La ce ţi-aş spune ţie?
De ce să-ntunec dulcea veselie
Din ochii tăi cu jalea mea deşartă?

Tu eşti un crin ce creşte pe cîmpie
Şi poţi să stai de strajă-n rai, la poartă.
Pe mine însă un blestem mă poartă
Ca pe o frunză dusă-n vijelie...

De aceea lasă clipele aceste
Să uit ce-a fost şi ce va fi o dată,
Si să visăm privind cum înserează

Pînă s-o stinge cea din urma rază,
Pînă ce umbra nopţii-ntunecată
Ne-a coperi, cu-ncetul, fără veste...

(...)

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de viaţă V

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

Ce-aş mai putea să-ţi ofer...
ce-aş mai da din mine pentru tine întotdeauna;
uite îţi ofer sufletul meu în palmă;
mă iartă mai mult decât atât ce să-ţi spun?!

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

Mă iartă! şi îngerii coboară din cer...
ţi-aş dărui viaţa mea, sufletul, inima, sângele meu..
Mă iartă nu ţi-am dăruit nimic atunci
când tu aveai nevoi doar de lacrima mea; mă iartă!

Fără de tine sunt atât de trist
încât lacrima se surpă în mii de bucăţi;
mă iartă – toate mănăstirile plâng,
numai sufletul meu... nu!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă Tu, Doamne

Iartă "Tu Doamne" păcătosul din mine,
Păcat că tânăr... nu mai pot să fiu,
Dar să visez, mă lasă "Tu Stăpâne"
Sau poate că şi asta-i prea târziu.

Iartă-mi "Tu Doamne"greşala făcută
Şi dă-mi tinereţea, te rog! înapoi,
Ochii mi-s plânşi şi gura mi-e mută
Doar către "Tine"genunchii-i îndoi

Mă iartă"Prea Sfinte" puterea mi-o lasă,
Să pot a iubi... cât încă sunt viu,
Cât mândrele, iată, mai cad încă-n plasă,
Ajută-mă "Doamne" şi slug-am să-ţi fiu.

Mă iartă"Părinte" eşti bun şi-nţelept,
Nu pot a promite, ispita-i prea mare,
Mă ţine în noapte... flămând şi deştept
Şi-mi place"Părinte"deşi chiar, mă doare.

Mă iartă"Tu Doamne"că nu ştiu ce fac,
Pe apă aruncă păcatul din mine,
Mă iartă"Părinte"că nu vreau să tac
Şi-n lume eu strig... iubirea de"TINE"

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă, Maică Românie!

Mă iartă, Maică Românie,
Că nu-ţi sunt fiul cel mai bun!
Mă iartă, strămoşească glie,
Că nu mai ştiu să-ţi fiu gorun!

Mă iartă, Maică iubitoare,
Virtutea mea-i nemernicia!
N-am dat un picur de sudoare
Şi nu mai ştiu ce-i vrednicia!

Mă iartă, Maica mea cea blândă,
Că te-am vândut pe trei arginţi!
Nu ne dă Domnul nici osândă
Scârbit de capuri fără minţi!

Mă iartă, Maica mea cea bună,
Mi-e cugetul murdar şi greu!
Mă iartă, vatra mea străbună
Că sunt un jalnic fariseu!

Mă iartă, Maica mea frumoasă,
Tu, Dochie cu ochii plânşi!
Acasă nu mai e acasă
Iar Domnii nu ne mai sunt unşi!

Mă iartă, Maică, de păcate,
De lipsa mea de omenie!
Mă ceartă Prutul de-al meu frate,
Mă iartă, Maică Românie!

poezie de Ion Apostu (30 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere, mamă, la revedere, tată!

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
că-n ziua asta caldă de blajin,
nu vin cum vine toată lumea cumpătată,
să dau pomană pentru voi, ca un creştin.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
că azi cu voi e doar singurătatea...
şi mă căznesc aşa cum niciodată,
şi soarta mi-o blestem, şi laşitatea...

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
dar ştiţi si voi că sunt plecat la muncă,
şi peste tot e-o criză blestemată
şi dacă vin, stăpânii mă aruncă.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
voiam să vă aduc o nepoţică,
adică pentru voi, e strănepoată...
adică sunt bunel... la o adică.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
şi vă promit c-oi încerca la anul
să vin şi eu cum vine lumea toată,
la cimitir, să-şi ostoiască-aleanul.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
dar am vorbit mai an cu un vecin,
cu moş Vasile, cel de peste-o poartă,
să iasă-n locul meu la ţintirim...

Să toarne câte un pahar de vin,
lângă mormântul tău şi-al mamei – tată,
iar lumea spună: Să trăim, să-i pomenim!
şi liniştea cu clopote să bată.

Şi-atunce firea-mi se va linişti,
simţind din depărtări că e iertată,
şi buzele-mi uscate vor şopti...
la revedere, mamă, la revedere, tată!

poezie de Iurie Osoianu (9 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare

Mă iartă între braţele tale
de toată neputinţa
de a te iubi mai mult
ca azi şi mai presus de mâine.
Mă iartă de toate păcatele
cele de voie şi cele fără de voie
săvârşite când nu ne-am fost
decât Crez şi speranţă.
Mă iartă
încă o dată
că te port
în piept
fără să-ţi fi cerut voie...
Purta-voi acest păcat
până când
voi fi una cu Cerul...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă iartă

Mă iartă, nu mai am cuvinte,
Dac-am greşit îmi pare rău,
Nu-mi lua aducerile-aminte,
Nu m-alunga din drumul tău.

Mă lasă într-un colţ de vise
Cu şoaptele... să te veghez
Şi stelele în noapte-aprinse
Mă-nvaţă cum să le păstrez.

De crezi că se sfârşiră toate,
C-a fost să fie numai scrum,
Tu, cea născută din păcate,
Mă iartă... dacă poţi... acum.

poezie de Constantin Triţă din Cioburi de vise
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu mă iartă...

tu mă iartă te rog că am fost prea timid
cu privirea mereu în podea aţintită
că deşi te visam nu puteam să decid
dacă eşti dacă nu dacă poţi fi iubită

tu mă iartă că vocea o crispam uneori
goliciunea din fire o sfidam ca pe-o taină
că mereu agăţăm de cuvinte fiori
încheindu-i din fugă toţi bumbii la haină

tu mă iartă că n-am îndrăznit să-ţi vorbesc
nici în şoapte măcar cu aluzii în ele
că nici sie-şi n-am vrut să-mi respir că iubesc
că o fată de rând că ruptură din stele

tu mă iartă că azi după lungi veşnicii
îndrăznesc să încerc să mă simt fericit
însă una e cert-am făcut-o să ştii
că deşi nu ştiam- eu cândva te-am iubit...

poezie de Iurie Osoianu (2 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

De-a lungul ţărmului
curg nori molatici cu întreruperi albastre
privirile se prelungesc
nevertebrate în transparenţă lină

eşti un înţelept al tăcerii - împovărare
pînă în vremea cînd aş simţi cuvintele -
săgeţi de piatră ascuţită
căzînd în gol dincolo de marginea lumii

Mare cu furtună liniştită
ţi-e icoana sufletului
cum stai nemişcat
în vîntul care bate pînă la mine.

poezie de Lucia Sotirova
Adăugat de Marian Denescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce să fac

şi acum... ce să fac,
să îţi mai scriu, să nu-ţi mai scriu,
mă tot gândesc, mă-ntreb şi tac,
şi-n mine totu-i arămiu

te înţeleg şi ai dreptate,
căci cine sunt şi de ce vreau,
să îţi vorbesc gânduri furate,
din noaptea mea în care stau

şi cum de îmi permit să-ţi cer,
să te mai chem din nou aproape,
să-ncerc o floare să-ţi ofer,
cu albul ei pătat sub pleoape

te înţeleg, chiar de sunt trist,
zâmbesc în colţul meu de gură
şi resemnat n-am să insist,
să-ţi fur privirea ce mă fură

mă mulţumesc să te privesc,
din când în când în câte-o poză,
visez şi-n vis îţi mai şoptesc,
că pentru mine îmi eşti roză

mă iartă dacă am greşit,
mă iartă şi mă înţelege,
mă plec în faţa ta spăşit,
e dreptul tău de a alege

acum, în prag de sărbători,
acum când noul an soseşte,
închide ochii, să-ţi dau flori,
deschide-i mari, şi-apoi zâmbeşte

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul miresei mele

Sărut, mireasă, mâna ce îmi poartă
Simbolul sfânt, al dragostei eterne,
Inelul ce-a legat a noastră soartă
Şi peste timp iubirea o aşterne.

Trecut-au ani şi-am mai trecut de-o poartă,
La tâmple timpul clipele îşi cerne,
Sărut, mireasă, mâna ce îmi poartă
Simbolul sfânt, al dragostei eterne.

De ţi-am greşit vreodată, tu mă iartă,
Căci n-am ştiut iubirea a discerne
Şi n-oi mai rătăci pe-a vieţii hartă,
Pe drumul nopţilor pustii şi terne.

Sărut, mireasă, mâna ce îmi poartă
Simbolul sfânt, al dragostei eterne.

rondel de Florin Căprar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş spune

Ţi-aş spune că te...
Dar sunt prea emotiv.

Ţi-aş spune că te...
În orice décor întâlnesc.

Ţi-aş spune că te...
Fără teamă de consecinƫe.

Ţi-aş spune că te....
În această viaţă.

Ţi-aş spune că te...
Chiar de n-ai să-mi răspunzi.

Ţi-aş spune că te iubesc
Într-un fel nou, absolut.

Ţi-aş spune că te...
Dar mi-e teamă că şi tu...

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în liniştea deplină

Pot da vina doar pe mine, pentru cele întâmplate
Nu contează gropi şi urme, de-a lungul vieţii rămase
Nu contează că-s stropite şi plouate de-a mea viaţă
De aş şti că va fi bine, cum aş dispărea în ceaţă

M-aş duce către o zare, albastră şi înnorată,
Când de soare smălţuită, când de ploaie asudată
Nu mai vreau lacrimi să-mi cadă, nu mai am un strop de apă
De mi-ar cade de sub pleoape, aş simţi ochii că-mi crapă

Nu mai vreau nicio arsură, nu mai vreau nicio spoială
Vreau doar umbra mea ascunsă, sub luminile de ceară
Vreau tăcerea mortuară, care stinge orice boală
Vreau să uit gustul de dulce şi de orice amăreală

Pot da vina şi pe soartă, ca o scuză motivată
Învârtita mea de roată, nu-i rotundă niciodată
Învârtindu-se cu mine, fără plăcerea de viaţă
Ameţit sunt de durere, umbra mea-i neîmpăcată

Doamne, dacă priveşti vreodată, până-n sufletul meu trist
Tu mă iartă şi iar mă iartă, mă închin de-acum smerit
De eşti totul şi pământul, fă-mi un loc ascuns de vânturi
Şi de gerurile iernii şi de înnegrite gânduri

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motănel

Motănel poartă cravată
Costumul alb fără pată
A ieşit pe scena mare
Pregătit pentru o cântare
Glasul său de bariton
Dă împrejurimi ocol
Replică-i dă Sultănica
Suind scena "mititica"
Rochia-neagră de seară
Ochii ei strălucitori
Doi luceferi printre nori
Toată o frumuseţe rară
Cucerind pe Motănel
Cântă în duet cu el.
A fost seara lor cea mare
Apoi Motănel dispare.
Iar frumoasa Sultănică
Deveni curând mămică.
Motănel unde-o fi oare
Ca să-i dau vestea cea mare?
Motănele, că eşti tată
A cinci copii dintr-o dată.
Băieţii sunt blonzi ca tine
Fetele brune ca mine.

Tu umbli hoinar prin ţară
Nu eşti grijuliu de fel
Nici măcar un şoricel
Pensie alimentară...
Dar lasă, că nu-i nimic
Îţi spun asta ca să ştii
Ne-a înfiat pe toţi Bunica
Pe mine şi pe copii!
Pe Bunica tu n-o ştii
N-a putut avea copii.
Cum nu are nici nepoţi
Ne-a înfiat pe noi toţi.
Şi-mparte pensia-n şapte
Pentru carne, pâine, lapte,
Suntem toată bucuria
Pentru Bunica Maria.
Iar tu, Motănele dragă,
Stai acia fără vlagă
Lângă ghena de gunoi
De vrei, hai, vino la noi!
Stăpânul meu bun şi drept
Trist, dar dete faliment.
Şi-a plecat în altă ţară
Eu am fost "mutat" afară.
Să fiu tată? Cum se poate?
Vremea-n doi a fost prea mică.
Să stau eu lângă Bunică?
Nu renunţ la libertate!

Morala:

Vezi adesea printre noi
Nenumăraţi motănei,
"Aventură şi arginţi"
Nu concep a fi părinţi!

fabulă de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rogu-te!

Te rog, mă iartă, dacă poţi,
Nu-ţi fă din dezacord bravadă,
În ochii lumii te socoţi
Năpăstuitul fără spadă!

Te rog, mă iartă, dacă vrei,
Necutezând să mă combaţi,
În viaţă ai prieteni trei:
Drac, Înger, Sorţi predestinaţi!

Te rog, cu mine să fii bun,
Că bunătatea e virtute,
Nu tot ce zboară e lăstun,
Nu toate vitele-s cornute!

Dar fă un lucru înţelept
Şi roagă-te să nu greşeşti,
Cu mine-ncearcă să fii drept,
Ca lumea s-o împărăţeşti!

Dovezile se fac direct,
Rigoarea-nseamnă calea dreaptă,
În dragoste să fii corect,
Supune-te smerit şi... iartă!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru soţia mea

Eu sunt şoptire...
Sunt doar şoptire...
Şoptire în râul lacrimile tale,
Mă iartă... vreau să-ţi fi doar iubire!

Tu eşti şoptire
Caldă dulce de iubire...
Eu sunt viaţa ta, tu eşti viaţa mea
Copiii strălucesc în miezuri de iubire!

Ţi-aş săruta inima
şi lacrimile ce plâng prin ceruri...
dar Viaţa e plină de adânc,
De falsuri, de misteruri!

Ţi-aş săruta ochii căprui
şi poezii nescrise încă...
Tăcerea mea adâncă
Ţi se închină: Eşti o SFÂNTĂ!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefon îmbătrânind

Trec anii şi se numără ca banii
Şi viaţa mă aşază pe rugul ei cărunt,
Bunica nu-mi mai spune nani-nani,
Mă-nfrigurează fiecare amănunt.

Şi cel ce-am fost şi cel ce sunt se ceartă,
Dar vai şi-acest război e-atât de monoton,
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

Se adaugă mai fiecare oră
Şi telefonul sună distant şi suveran
Şi parcă şi el însuşi mă imploră
Să nu-l tot schimb adăugând un an.

Acum, când crucea anilor e spartă
Şi omul de zăpadă, ce sunt, îşi ia palton,
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

Răsună-n mine toate ca-ntr-o sală
În care mormăie strigoiul unui urs
Şi creşte din greşeală în greşeală
Pedepsitorul căilor ce le-am parcurs.

Şi dacă moartea mea nu mai e moartă
E că eu însumi mi-am ajuns un zvon,
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

Ceva, aici, produce cărunteţe,
O fabrică de calcar la mine-n oase văd
Şi vine albul ei să mă înveţe
Cum să surâd aliniindu-mă-n prăpăd.

Cu fiecare an ce nu mă iartă,
Ca într-o adunare făcută monoton
Mi-mbătrâneşte numărul la poartă,
Mi-mbătrâneşte numărul de telefon.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervaţia de zimbrii
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iosif iartă pe fraţii săi

Îi încercase greu pe fraţii săi,
Dar clocotea de dorul de-a-i ierta.
E-adevărat c-au fost tirani şi răi,
Dar dragostea pe toate le uita.
Din cupa fermecată a ghicit
Că fraţii lui sunt pocăiţi de toate.
Iar ei, prin mijlocire au aflat
În domnitor, pe minunatul frate!

Plânsese, poate, Iosif în robie,
În închisoarea rece-n rugăciune,
Priviţi-l însă-acum, cum se sfâşie
De dor şi bucurie fără nume.

Din nevăzut, chiar îngerii privesc
Pe-naltul domnitor ce-şi iartă fraţii,
Îmbrăţişând pe micul Beniamin
Şi trimiţând acasă invitaţii.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, iartă-i şi ne iartă...

Doamne, tu mă vezi pe mine,
eu te simt în gândul meu,
eşti o linişte de bine,
eşti în jurul meu mereu

nu sunt snob şi nu sunt jalnic,
nu sunt orb să nu te văd,
văd cu ochiul minţii magic,
ce-ai creat dintr-un prăpăd

îmi spun unii despre tine,
doar nimicuri, nu le-ascult,
eu văd totul şi în mine,
ce complex Tu m-ai făcut

văd nimicul ce e negru,
dar mă-ntreb, oare-i nimic,
cine-a pus culoarea-n cedru,
din nimic de unde mic

spre sfârşitul care vine,
chiar şi cei nedumeriţi,
se îndreaptă către Tine,
îşi dau seama, sau minţit

Doamne iartă-i şi ne iartă,
noi nu vrem să îţi greşim,
doar ai noştri nu ne lasă,
s-avem timp să te slăvim

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!