Fetele nicicînd nu sînt atît de frumoase, ca atunci cînd se întorc de la cîmp. Simple ţărănci, trec prin unduirea lanurilor sub largi pălării de pai, cu o şi mai mlădioasă unduire. Mijlocul, strîns în cingătoarea care adună, în acelaşi cerc, cutele cămăşii şi ale fustei, este izvorul din care graţia li se răspîndeşte în întreaga făptură, pînă la glezne şi pînă la umeri, în inele tot mai largi, într-o ameţitoare euritmie.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Ţara Făgăraşului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei sînt în. stare să reconstituie, în ordinea în care s-au produs, cînd în desfăşurarea lor triumfă rigoarea, sau într-o ameţitoare dezordine, cînd triumfă fantezia, toate evenirnentele istoriei, mai ales deznodămintele ei, oraşe trecute prin foc şi sabie, spectaculoase bătălii navale, imperii prăbuşite, stăruind asupra ruinei ce s-a abătut peste orice a avut, cîndva, strălucire. Scheletele unor regi, de mult făcute pulbere, ca şi coroanele cu care au fost înmormîntaţi, furate şi pierdute fără urmă, ei le recompun, pînă la ultimul os şi pînă la ultimul diamant

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corăbii care o aduc aminte, prin tainica lor legănare, plutesc adeseori pe tălăzuitele întinderi transilvane. Sînt zile cînd umbrele cetăţilor se desprind de lîngă ziduri, asemeni unor caravele care, în clipa vîntului prielnic, îşi desfac parîmele de la ţărm. Lungi după-amiezi, ele înaintează — într-o călătorie lentă şi triumfală — pe fluvii de grîu sau pe marea sumbră a pădurilor, copleşind satele, sporind enigma tăcutelor burguri. Treptat, asfinţitul le împinge pînă în parapetele munţilor. Acolo se sparg de stînci, împrăştiind pe faţa pămîntului, odată cu întunericul care învăluie lumea, tainica lor încărcătură.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi, flămînd şi mirat totodată, sună. Imediat se auzi o bătaie în uşă şiîn cameră intră un bărbat pe care pînă atunci nu-l mai văzuse niciodată prin casă. Bărbatul era zveltdar solid şi purta un costum negru, strîns pe corp, cum sînt cele de voiaj, legat cu un cordon şi avîndtot felul de cute, buzunare, catarame şi nasturi, care dădeau costumului o aparenţă deosebit de practică, fără să se înţeleagă bine la ce ar putea servi.

Franz Kafka în romanul Procesul, Editura Pentru Literatură Universală, Arestarea (1965)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O oră vine, a asfinţitului, cînd toate deodată — trireme, fregate, caravele — iau foc de la ultimele raze ale soarelui. Atunci, asupra pămcntului prind să se reverse nesfîrşite valuri de purpură şi aur. Nicicînd, ca în timpul acestor fastuoase apusuri, cîmpii, păduri, oraşe, fluvii şi munţi nu se dezvăluie lor înşile atît de bogat şi viu colorate.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phantasma de luxe

La început puţin, apoi din ce în ce mai mult, se-aşază praful
pe noi. La început se-aseamănă cu puful fin de pe aripile
fluturilor. Apoi e ca noaptea desenată de un copil din amestec
de alb şi negru. Şi din ce în ce mai puţin alb şi tot mai mică luna.

Odată cu praful, se-aşterne liniştea. La început puţină, chiar
mai mică decît pauzele dintre cuvinte, apoi se-adună
ca în momentele în care discul s-a terminat şi nu-ţi dai seama.
La un moment dat liniştea devine violentă şi-ajunge
să ne curgă sînge din urechi.

Pe rînd mamele, taţii, prietenii, copiii ne spală de praf şi de linişte.
Mai întîi mai des, după aceea din ce în ce mai rar, pînă praful
devine gros şi liniştea o atmosferă în care ne abţinem să respirăm.
Ca să n-o tulburăm.

La început praful e uşor, dar într-un tîrziu e povara de sub care
nu ne mai ridicăm. Iar liniştea noastră se uneşte cu liniştea altora
şi formează un fel de cîntec. Îl aud doar cei legaţi prin jurămîntul
tăcerii.

La început mai mult, apoi din ce în ce mai puţin, iubirea se depune
în noi. E moale, e pufoasă şi atît de plăcută, la fel ca o plapumă
din lumină blîndă în septembrie. Şi cînd praful şi liniştea ne-au acoperit
complet, lăsăm plapuma să acopere locul gol de la masă.

La început am fost eu şi tu. La început mai mult eu, apoi mai mult
tu, pînă cînd praful şi liniştea şi iubirea ta m-au învăluit. Şi simt
cum fiecare cuvînt al tău se opreşte în mine, ca într-o poveste
care se tace pe sine pînă inima stă şi-aşteaptă trupul să mişte
ca un clopot.

Într-un tîrziu, praful meu, liniştea şi iubirea se vor aşeza pe tine
asemenea zăpezii ce se-aşterne lent, ca o singurătate cu care începi
să te obişnuieşti. Şi ţi se face frig, tot mai frig, la început cît o noapte
fără nimeni, apoi din ce în ce mai multe, pînă cînd vei striga. Atunci
mi se va opri sîngerarea din urechi şi te voi auzi.

Voi auzi şi voi striga şi eu, voi striga atît de tare încît vor dispărea
şi praful şi liniştea şi iubirea şi va rămîne doar adevărul:
doi oameni cărora oasele le vor fi prea mari pentru carne, moartea
insuficient de neagră şi-adîncă să ne ascundă şi chiar şi cerul va fi
prea mic să ne fie cearşaf pentru dragoste.

poezie de Leonard Ancuţa (septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litere

Această spaimă a curgerii
Dinspre A,
Niciodată spre A,
Această spaimă
De-a trece
Prin toate literele
Pe care le ştii dinainte
De la ceilalţi
Care l-au străbătut
Cum le-a fost norocul,
Pînă la Q, pînă la T,
Cei mai fericiţi pînă la Z,
Dar neîntorşi niciodată
Nici unul,
Nici unul în stare
Să sară înapoi
Peste A,
Nici unul care să bănuiască măcar
Ce este înainte
Sau după sfîrşitul alfabetului:
Tot litere?
Tot litere?
Tot litere?

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Emil
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infernul, cu şirul lui de cumplite suplicii, norii îl mută de sub pămînt pe cer, întruchipîndu-l în smoala neagră a nebuniei lor. Niciodată, însă, nu se dovedesc atît de minuţioşi, şi nici atît de frenetici, ca atunci cînd dau la iveală visele ultimilor împăraţi romani. Atotputernicii cezari — ca şi brontozaurii, cînd au simţit că speţa li se stinge — ce groaznice coşmaruri au avut!

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

De-a lungul ţărmului
curg nori molatici cu întreruperi albastre
privirile se prelungesc
nevertebrate în transparenţă lină

eşti un înţelept al tăcerii - împovărare
pînă în vremea cînd aş simţi cuvintele -
săgeţi de piatră ascuţită
căzînd în gol dincolo de marginea lumii

Mare cu furtună liniştită
ţi-e icoana sufletului
cum stai nemişcat
în vîntul care bate pînă la mine.

poezie de Lucia Sotirova
Adăugat de Marian Denescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar felul în care curg, dă, şi astăzi, temei legendei. Pe cînd Mureşul străbate visător Ardealul, mînîndu-şi tot timpul undele spre apus, Oltul şi le poartă, cînd spre o zare, cînd spre alta, neliniştit de calea pe care a ales-o, chinuit de o mereu trează conştiinţă. Patetic, răzvrătit, căutînd primejdiile, provocînd soarta, veşnic în luptă cu lumea şi cu sine însuşi, iar în cele din urmă împăcat cu sine şi cu lumea, treptele pe care el coboară — şi în acelaşi timp urcă — sînt ale unui destin eroic şi fecund.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd o să ai o zi

cînd o să ai o zi
în care nu trebuie nimic
iar în vasele de cristal
se iscă
flori
precum sfîrcurile tale
la presimţirea sărutului
atunci ai să tai
prăjitura
pe care ai vrăjit-o ieri
ai să-mi împarţi
şi n-are să se termine
nicicînd

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...)roata unei mori de pe Someş vîntură atît de repede apa, încît, în pulberea ei, se ivesc culorile curcubeului. De aici, puzderii de stropi prind să alunece, pe o lungă şi imprevizibilă traiectorie. Alţii, supunîndu-se aceleiaşi legi, pornesc — în clipa cînd caii îşi moaie botul în unde, în clipa cînd înotătorii îşi scot braţul din valuri, sau peştii, vrînd să vadă dacă va fi o noapte cu lună, fac un salt zvelt în aer — de pe celelalte rîuri care îşi au izvorul in Carpaţi. Şi mai de departe de pe Dunăre, în toată lungimea ei.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţie intenţionată

Spuneţi-mi cînd, spuneţi-mi cînd
O să ne scoatem ochii din pantofi?
Ne-au intrat pe cînd manifestam cîntînd
Ca nişte pietre ude, ca nişte cartofi.

Ochii sînt ai morţilor foarte tineri
Şi circula sub asfalt ca niste ganglioni.
Am mai găsit vreo doi într-o vineri
Şi i-am ascuns în buzunarul de la pantaloni.

Ochii - dacă nu-i descoperim la vreme -
Lunecă iremediabil spre fundul pămîntului.
În drum, scot uneori o fîntînă cu blesteme
Pe la răscruci de drumuri, sub furculiţa vîntului.

Călcăm în fiecare zi pe mormane de pupile,
Pe sticla frageda, pe apă gelatinoasă.
Niciodată n-au alergat pe maidane atîtea bile!
Niciodată parada n-a fost mai frumoasă!

Şi am strivit sub calcîi un ochi ca o icră mare
Care-a mirosit pînă la ultimul rînd.
S-a făcut ziuă... Pîn' la ferestre au crescut trotuare...
Spuneţi-mi cînd, spuneţi-mi cînd?

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare ţăran era dator, cînd i se trimitea vorbă că o vită a lui a murit, să vină, să o ardă. Altminteri, acele limpezi creste, muiate în azur, ar fi părut bîntuite de ciumă.
Pentru a feri munţii de o asemenea degradare, de îndată ce primeau veste, cei din sat se grăbeau să urce, şi, după ce-şi plîngeau animalele pierdute, clădeau peste ele, resemnaţi, rugurile necesare. Cînd erau gata, tăiau un brad tînăr, cu care le împodobeau. Aşa îşi luau rămas bun de la ceea ce fusese averea şi marea lor mîndrie. Apoi, dădeau foc, şi, pînă seara, nu mai rămînea decît un morman de cenuşă, pe care vîntul înălţimilor se grăbea să-l poarte, încă fierbinte, în abisuri.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, cultural, sînt un european, dar fundamentul spiritual e de tăran din
Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de rîs. Si toti
din generatia mea au simtit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc
că sînt tîmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă
lăsam schingiuit pînă la moarte.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N de la S

Cu toţii avem o patrie
pe care o părăsim din cînd...
unii mergînd pînă la bazarul din colţ
alţii cînd merg la toaletă...

El nu a părăsit-o niciodată
nici măcar în gînd
şi cînd merele s-au copt
a invitat la cina cea de taină
inamicii glasului
şi şase trîmbiţi cîntau
pentru că prin venele lui
curgeau toate rîurile României
l-a pogorît pe Adam din Rai
fără să-l răstignească
apoi a mers prin deşert
cale de cinci zile
sub arşiţa dogorîtoare a soarelui
nisipul îi frigea fisurile din talpă
a dat pîinea săracilor
era singur şi obosit
şi a strigat
şi ecoul a zburdat

Eu sunt România!

poezie de Evra Gart ‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmînd cu studiul ce mi-era foarte cu greu pentru că nu eram deprins cu studii grele şi compuse de mai multe feluri de cărţi pentru care în această clasă rămăsei repetent şi în anul şcolastic 1869-1870 în care la ecsamen ieşii şi trecui în clada IV unde găsii pe camaradul meu rămas repetent şi trecând prin mai multe studii, precum am lucrat cu mîna mea mai multe harte de geografie între care cele mai principale este descrierea judeţului Ilfov şi harta Africii, tot în această clasă am scris şi fizica, ce pînă atunci nu era încă pusă sub tipar. Astufel petrecui pînă la anu şcolastic 1870-1871 primăvara, când de Paşti cursu fu întrerupt ca dupe obicei puindu-se vacanţie.

Gheorghe Nicola Stoian-Ogrineanu în Cronica din Bechet. De neamul Ogrinenilor (1974)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziulé

E timpul cînd pe valuri eterul înstelat
În toată-a sa podoabă se scaldă în tăcere,
Cu murmur dulce vîntul adoarme legănat,
Iar inima mi-e plină d-amor şi de plăcere!

Şi timpul urmă cursu-i de roze împletit.
Oh! să sorbim din unda plăcerii ce se duce!
Vezi, noaptea e frumoasă, Bosforu-mbălsămit!
Să ne-mbătăm de viaţă, amanta mea cea dulce!

Amoru-ţi mă răpeşte! Iar ochii dulci ai tei,
Mă-mbată de plăcere, robesc a mea căţare.
Suflarea gurii tele e frageda suflare
Ce răspîndeşte gura amabililor zei.

Plăcerea se-nsoţeşte cu crude suferinţi
Aşa cum pe mormîntul frumoaselor fecioare,
Cu lacrimile calde ce vărs triştii părinţi,
S-amestecă ghirlande de flori desfătătoare.

Dar florile se fănă! Dureri ce ne deşir,
Şi lacrimile calde rămîn cu-a lor tristeţe...
O lacrimă luceşte pe genele-ţi de fir;
Să soarbem dar plăcerea, o, dulce frumuseţe!

Îmi place ca să turbur frumosul incarnat
Pe faţa ta cea albă, prin vorbe tinerele;
Să văz nălţîndu-ţi sînul sub gîndurile mele,
Şi părul tresărindu-ţi, simţind un sărutat!

Ca mîne se va stinge amorul tău divin.
De astăzi pînă mine, vai! timpu-o să lipsească!
De astăzi pînă mîne nu are timp un crin
Să nască, să surîză şi să se veştejească.

Atît el trece iute! Un dulce sărutat
Mai lungă urmă lasă pe buza virginală
Decît nu lasă omul, ce zilele-l înşeală,
P-această vale tristă pe care-i exilat.

De este loc în lume, e numai pentru dor.
Să geamă, să suspine, să sufere întruna,
Să spargă doru-n lacrimi, e timpul totdauna.
Oh! vin,-a mea frumoasă, să ne-mbătăm d-amor

Din sînul tău d-ivoriu de vise dulci plutit,
Permite mie-a trage complîngeri amoroase,
Să văz surîsul candid cu focu-i aurit
Jucând cu răsfăţare pe buzele-ţi frumoase!

Cînd am băut plăcerea, oh! fie un minut!
Ursita-i împăcată şi viaţa împlinită,
Atuncea, moartea vie! Mormîntul e plăcut.
Ce viaţă mai rămîne, la patimi e ursită.

Frumoşii tăi tezauri ce ai adus din cer
Peri-vor cu-a ta viaţă şi tu vei fi uitată
Şi soarele tot dulce va arde în eter,
Îmbată-mă d-amoru-ţi, frumoasă adorată!

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la o vreme am început să am vederi largi, atât de largi încât nici în viaţa mea nu mă mai bag.

citat din Valeriu Armeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, oameni fluvii

Noi, oameni fluvii
noi, care străbatem lumea, plini de orgoliu,
ascunzînd în apele noastre adînci
atîtea contradicţii, atîta viaţă şi atîta moarte,
rămînînd puternici şi atunci cînd ne sfărîmăm în cataracte,
şi atunci cînd ne prefacem în mlaştini.

Mlaştini sau torente, purtăm în noi viaţa
tulbure de nămoluri, sau limpede, iar uneori
zdrobită de stînci,
atît de zdrobită, încît pare pierdută pentru totdeauna,
dar noi, oamenii fluvii,
ne adumăm iarăşi din noi înşine, din abisurile noastre,
şi pornim mai departe
rostogolind între maluri de lut
(...)

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria noastră

În piatră este scrisă istoria noastră
În piatră peste piatră
De Ziditorul puse la-nceput
Ca să ne facă existenţei vatră
În piatră cioplită din stînca Sinaiului
Pentru tablele Legii
În piatra templului
În alte-atîtea minunate pietre
Strînse toate în piatra Golgotei
– Piatra rămînerii –
Rămînerii rostului meu, rostului tău
Hotar între bine şi rău
Prin ape ne-a trecut istoria noastră
După ce Dumnezeu despărţi
Apele de sus de cele de jos
Prin apele Potopului, apele Mării Roşii
Şi-nvolburatele ape ale Iordanului
Prin apele durerilor din Rama
Prefăcute-n lacrimi
Valuri peste valuri
Pînă ce toate s-au strîns
Într-un singur pahar
"Tată, dacă este cu putinţă,
Îndepărtează-l,
E prea amar".

Prin foc ne-a trecut istoria noastră
Ca să cunoaştem focul rugului
Ce ne mistuie
Focul rugilor ce ne mistuiau
Pînă ce cunoscurăm adevăratul foc
Focul iubirii, focul jertfei
Strîns tot într-un singur strigăt
"Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac"
Luminînd de pe cruce spre mine
Spre oricine
Aceasta este istoria noastră
Filă cu filă o citim
O ştim pe dinafară
Ne-o şoptim în taină iară şi iară
O luăm de la capăt
Fără scapăt
Aceasta este istoria noastră
Drumul de jertfă
De-aici spre lumină
Fiecare suntem fărîmă din ea
Ca-n istoria lumilor de sus
Stea lîngă stea

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!