Colecţie de iarnă

în zile albe
se face colecţie de mine
atunci
mă inventez rând pe rând
până când rândurile adună depărtarea
între ceea ce sunt
şi par a fi

mai păstrez nu ştiu de ce
poşeta din aţă
cu un singur abia auzit strigăt în ea
îmi amintesc
niciodată n-am plecat de acasă
cu umărul gol

ar trebui să fug în sens invers mie
până când îmi vor creşte picioare de fluturi
şi caraghioase braţe de lună
pâna voi crede că port după mine iarna
într-o banală pungă de plastic

acelaşi tablou
pictorul dă cu negru peste înţeles în cuvinte
închide păsările răpitoare în colivii fumurii
azi-noapte au înghiţit siluete de stele
gesturile se întorc în geamantane de piatră

poezie de Lavinia Micula
Adăugat de Hadrian Rudean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţimi de game...

Mulţimi de game cântă-n mine,
Pe strune de nervuri vibrând –
Cobor din înălţimi divine –
Eu le aştern rând după rând.

Arcuşurile-n minte saltă,
La maximum se înfierbânt –
Plesneşte-o fibră după alta –
Poemele se schimbă-n cânt.

Pe pagini albe se adună
În universul virtual,
Unde nu-s stele, soare, lună,
Ci doar un cip, rece, banal.

Mulţimi de game cântă-n mine
Pe strune de nervuri se zbat,
Se scurg prin căile sangvine,
Şi pier pe-un cip neanimat...

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mine ora bate...

la mine ora bate unu,
la mine ceasul e târziu,
sunt viu în noapte, ca nebunul,
mai scriu un gând, mai scriu un rând
şi c-o plăcere înzecită,
te chem să vii, să mă adormi,
tu, ochişori de nevăstuică,
mi-ai dat un zâmbet şi n-am somn

nu l-am uitat, l-am luat cu mine
şi-l ţin în palme şi-l sărut,
până când dorul mi te-aduce,
iarăşi în locul cunoscut,
până când gura-ţi îndulcită,
o voi gusta din nou sub duzi,
până când bratele-ţi micuţe
iar mă vor strânge în curând

la mine ora bate două
şi noaptea înveleşte luna,
o pătură cu mici steluţe
i-acoperă fruntea întruna,
eu o privesc cum nu adoarme,
cum străluceşte printre nori
şi mă gândesc ca mâine poate,
între săruturi să-ţi dau flori

pe un perete doarme patul,
nu m-a chemat să fiu cu el,
adoarme în tăcere leacul
atâtor vise de poveşti,
mă uit la dânsul cum oftează
într-o dorinţă neştiută,
îmi face semn cu păturica
şi cu perniţa pufăriţă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerile în mine nu mai tac

Tăcerile din mine nu mai tac,
Vorbesc pe-o coală de hârtie,
De vreau, nu vreau, n-am ce să fac,
Mi-apar dureri în armonie.

Mă prinde noaptea suspinând,
Rime ce-n rând tăceri aşează,
Le-aud strigând, le-aud vorbind
Până din nou se luminează.

Şi unele nu-mi plac deloc,
Mai bine-ar tace împietrite,
Dar ele, nu şi nu, cu foc,
Se-aşează triste, rânduite.

Mă chinui noaptea să-mi răspund
Cum pot acum să îmi vorbească?
Când ani şi ani tăcând la rând,
N-au vrut deloc nici să-mi şoptească.

Pe unele chiar le iubesc,
Mă regăsesc cumva în ele,
Le scriu zâmbind şi le cerşesc
Lumina lor din nopţi cu stele.

Tăcerile din mine nu mai tac,
Of, Doamne, sunt atât de multe,
Nu ştiu de timpul meu sărac
Mai are zile... chiar cernite.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu stele orbitoare

Nobleţea încă se mai năpusteşte-n mine,
întotdeauna caut să vindec orgolii,
de la o vreme mă luminez la faţă
când cineva-mi spune o vorbă înţeleaptă
şi tu vezi,
ridici capul şi speri la mai mult.

Mă întorc la drumurile drepte,
le parcurg până la rezultatul aşteptat,
socotesc totul ca o moştenire cuvenită
şi nu mă opresc,
pun umărul acolo unde Dumnezeu a pus ochiul,
să văd cum i se înfăptuieşte darul
într-o lume în care mulţi mai visează
să fie prinţi de carton ai timpului prezent.

Abia acum lumina se revarsă norocoasă
peste ţinutul în care înalţ porţi
prin care oamenii trec liberi,
numai gândul capătă aripi nebănuite
şi păsările din mine străbat cerul
prins cu frânghii nevăzute de stele orbitoare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât cinism... în metafora unei zile

Niciodată nu voi găsi cuvinte
destule
să-ţi pot da un nume,
exaltato,
înţeleptul din mine îmi spune
că libertatea este o fantomă
ce adoră plimbările
sub lună plină.

Deschid o fereastră spre lume şi strig:
"nu aici veţi găsi adevărul, în groapa
aceasta plină cu vorbe
sterile,
cu voci sufocate de valuri uriaşe
de lumină!"

Priviţi spre pădure!
Verdele e prospeţimea
ce răsfaţă
şi umbra'nrourată
ademenind rugătoare
o ultimă şi-nflăcărată oră de iubire,
experiment ancestral – lăsat moştenire
( ah! cât cinism.. în metafora unei zile)
celor ce – sfâşiindu-se neîncetat
se admiră
şi poate n-au aflat
că tăcerile au acelaşi miros de brad
când visele – rând pe rând – se deşiră.

Niciodată nu voi găsi cuvinte destule
să-ţi pot da un nume,
nechemato,
poetul din oglindă îmi spune
că singurătatea
este un imperiu al fricii
ce adoră sângerarea cuvintelor,
( ah! ce impertinentă sângerare şi apocalipsă)
că luna plină îşi adună lupii
ca o biruinţă
ca o nimicire a înţeleptului
din mine....

poezie de Valentina Becart din Confluenţe literare (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Valentina Becart ( pseudonim literar), nume real -
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de prefaţă

N-am fost nici ieri,
Nu sunt nici azi,
Şi nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după moarte,
Nimic din ce vor crede poate
Cei câţiva cititori de carte -
Naivii care-mi vor citi
Volumele numai pe jumătate...
Volumele-mi de versuri, cumpărate
Împrumutate,
Sau furate!...

N-am fost aşa precum se spune
Şi nu sunt nici aşa cum sunt -
Nu sunt nici foc,
Nici ploaie
Şi nici vânt!...
Nu sunt nimic din ce-aş putea fi pe pământ...
Nu sunt decât un strop de vorbe bune,
Ce-aştept un cititor cinstit să mă răzbune
Şi să m-arate lumii cine sunt!...

N-am vrut să fiu volumul ideal
Cu sute de ediţii repetate -
Volumul voluptăţilor mărunte,
Cu titlul gras,
Multiplu
Şi greoi -
Un titlu cât o listă de bucate,
Iar filele cu text aproape goale,
Ca dictatorii, fără osanale,
Ca boul Apis, fără pată-n frunte,
Ca Grigorescu, fără "car cu boi",
Sau ca Mihai Viteazul, fără cal!...

Sunt un volum ce n-are titlu încă,
Deşi există-n mine tipărit -
Volum unic, ce trebuie citit
Rând după rând
Şi tot aşa, la fel,
De la-nceput şi până la sfârşit -
Până se va-nţelege ce daltă de oţel
Va trebui să-mi sape titlu-n stâncă
Atunci când titlul meu va fi găsit!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă nu m-aţi învăţat să dorm

am crezut de cuviinţă
că e bine să întorc stele pe dos
să-mi mânjesc degetele cu strălucire
ca apoi să vă ating ochii
ochii voştri, orbilor
care m-aţi ţinut strâns de mână
până când am învăţat să înţeleg semnele
trei snopi de gânduri mi-am pus la căpătâi
şi n-am putut închide pleoapă peste pleoapă
am zăbovit în mine până să cresc
şi femeie m-am născut
când întâmplarea m-a luat pe nepregătite
şi dacă nu m-aţi învăţat să dorm
v-am ţinut grijile în braţe
vouă, umbrelor mele topite în amurguri reci
şi-n răsărituri neîmblânzite
până când am uitat că greul nu-i decât uşorul
ce-ţi ridică sufletul spre cer

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt...

... te-am strigat, în gând şi-am auzit ecoul, ca un flux de maree
ce mi-a inundat fruntea, înecat de-atâta aşteptare zile la rând,
inutile, când numai noaptea, întunericul, el singur, îmi dă-n vise curcubee,
să te amestec infinit culori, să te ţes până ploaia cerne, se plângând
că nu mai are arc să-şi facă punte către soare,
să piară într-un reflux şi să rămân o arătare...
uscat, până ce mă vei inunda din nou, cu strigătul asfixiat în propriul gând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Credeam că ştiu ce-i frumuseţea
Că eleganţa-am cunoscut
Credeam că ştiu ce e iubirea
Până ce chipul ţi-am văzut.

Credeam că inima se crapă
C-ai mei genunchi îi simt slăbind
Credeam că ştiu cum cântă mierla
Până te-am auzit vorbind.

Credeam că trandafiru-i roşu
Că ceru-albastru e tăcut
Credeam că-mi place mult natura
Până când tu ai apărut.

Credeam că soarele luceşte
Că am văzut tot ce se poate
Credeam că stau drept în picioare
Până când tu m-ai dat pe spate.

Credeam că ochii-mi sunt deschişi
Că văd că nu am niciun rost
Dar, iată, sunt îndrăgostit
Cum niciodată n-am mai fost.

Ce simt acum voi păstra veşnic
În sinea mea, ca într-o groapă
Până în clipa aceea în care
Iubirea noastră o să-nceapă...

poezie de Ashley Peter Loasby, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vladimir locuieşte pe strada cu păsări

când plouă merge cu capul descoperit
priveşte spre cer cu gura deschisă
înghite pe rând fiecare nor
când e fericit pluteşte
l-am cunoscut într-o zi de marţi
n-am băgat în seamă ceasurile rele
ştiam că îmi va spune cândva
eşti atemporală
pentru el veşnicia este obişnuinţă
în momentele fatidice râde
mă insultă
apoi caută în panoplia sa cu femei
îmi aruncă oasele
pe unde mai găseşte un loc neocupat
după o vreme îmi înşiră fiinţa pe o aţă
mă pune să-i cânt
şi-n sunete lungi îşi cufundă faţa
se hrăneşte din dulcea pedeapsă
ca un uriaş din visurile rele
când e obosit îşi ia umbra de mână
şi uită de mine
într-o zi şi-a adus aminte că l-am lăsat singur
de atunci îmi vorbeşte rar
pune tăceri albe între noi
îl iubesc negru
şi-n zilele cu soţ mă gândesc să-i trimit luceferi
pentru atunci când îmi va deschide uşa din nou

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoetic

mi-aş fi dorit să mă nasc într-o cârciumă
aş fi strigat încă un rând
făceam cinste
plecam pe trei cărări
luam viaţa în piept mai de dimineaţă
înainte de cântatul cocoşilor
atunci când sclipesc şinele tramvaiului
iar tu nu mai ştii dacă e bine să păşeşti între ele
până la primul stop

am plimbat viaţa printre riduri ca un ghid
m-am rupt în bucăţ
am dat şpagă insomniilor
uneori am închiriat o femeie
blondă brunetă roşcată
dimineaţa plângeam ca un prost
abia după aceea beam cafeaua
pahar de plastic
butic de cartier

pentru mine toate dimineţile au fost încercănate
numai chelnerii mi-au zâmbit complice

poezie de Cristian Lisandru (24 mai 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

pe lângă amintiri
de la ultimul porc mi-a rămas
o bucată de carne

stă în congelator
e piciorul drept din spate

la explozia solară de vara trecută
a avut loc o pană de curent
două zile a ţinut

rând pe rând
găinile raţele şi prunele s-au dezmorţit
şi le-am aruncat
însă piciorul porcului
fiind mai mare
a rămas îngheţat

când se anunţă vreo explozie solară
îl pun în geanta frigorifică
şi îl iau cu mine în delegaţie

cel mai greu este când îl aduc acasă
nu ştiu de ce
de la un drum la altul
abia mai încape în sertar

atunci mai tai câte-o felie
nu mult
doar cât să nu uit
cum îl strigam pe nume
şi el alerga pe deal înspre mine
grohăind fericit

cum a fugărit-o pe mama prin curte
când m-a bătut
iar eu drept răsplată
i-am dăruit merele cele mai bune
pe-acelea pentru plăcinte

dar mai ales
cum l-am ţinut de piciorul din spate
când l-au tăiat
iar el nu s-a zbătut nicio clipă
până ce nu i-am dat drumul
văzându-ne unul pe altul
plângând

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

pluteam visând la cer
cuvântul era strigăt
băteam la uşile lumii
printre gratii de fier

eram tineri odată
păşeam prin furtuni şi prin ploi
ploua femeie, gestul tău eram noi
doar un dor trecător

orele vieţii se frâng
căutam doar o viaţă, să plâng
lângă mine, o femeie, un gând
scriam pe trup cuvinte ce curg

se furişau amintiri
între vise, tăceri, despărţiri
răsărea câte o floare,
se stingea visătoare

sânii tăi, atingerea ta
durerea şi lacrima mea
eram singuri şi goi fără noi
nişte porţi frânte între noi

adormeam apoi obosiţi amândoi
ploua, inima mea
cuiele plângeau pe o cruce
din palme rupeam gânduri şi alte dureri

răsărea între spini, o cuce de crini
treceau oameni pe drum
ne-au hulit, ne-au lovit, ne-au vândut
pe o oală de arginţi

au venit într-o noapte, ca hoţii
sărutul lui Iuda l-am primit pe obraz
au scuipat în biserici de suflet, călcând peste cruci
te-am pierdut femeie într-o noapte de hoţi

într-o cameră, zăcea trupul tău
era o cameră goală
între mine şi anii rămaşi
curgeau ochii către ultimii paşi

erai rană deschisă
sângele roşu se scurgea pe asfalt
uneori veneam să te caut
rătăcind mereu ochii tăi

nu închide ochii, iubito
e devreme în lume
orele se scurg
doar sărutul a rămas într-o glie

dormi femeie, ochii sunt reci şi sunt goi
plec singur, nebun, într-o noapte
te-au închis într-o piatră
în palme port încă doar aripi de fluturi

mai scriu uneori, mă mai scriu
scriu durerea în tragic blestem
singur sunt pe pământ şi mi-e frig
e un drum al sorţii, uitat într-un gând

crucea este goală
nu, nu pleca femeie
nu pleca cândva
am rămas acasă, am rămas cu ea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Sufletul bătrân, iubito, flori de vară vrei să pară
Păsările stau închise în colivii iarna

Te iubesc cum cheamă dealul trupul văii primitoare
Sau pământul cum iubeşte ploaia deasă şi roditoare

Te aştept în fiecare seară la fereastră deşirând mărgelele
Aşezând cărţile, recitindu-mi versurile

Şi mă bucur când în curte latră câinii latră câinii
Şi când vii să stai la mine până mâine până mâine

Sufletul meu fericit e ca odaia noastră caldă
Când ştiu că afară ninge şi strada-i albă.

poezie celebră de Tristan Tzara
Adăugat de Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relax

Doar ochii tăi mă dor privind în altă parte
şi mâna ta mă doare când strânge ce se poate
şi paşii tăi i-aud când calcă depărtarea
şi te visez profund când între noi e marea

Când totuşi eşti cu mine le uit pe alte toate
şi aud cum respiri ţinându-mă în braţe
şi simt căldura ta cum cade peste mine
şi-atunci eu nu mă ştiu de cât îmi e de bine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce buze-au sărutat buzele mele, de ce şi unde [What lips my lips have kissed and where and why]

Ce buze-au sărutat buzele mele,
De ce şi unde, am uitat. Ce mână
Mi-a stat sub cap, spunându-mi noapte bună,
Nu ştiu, dar plouă şi stafii rebele
Îmi bat în geam, ca să vorbesc cu ele
Şi-n inimă durere vor să-mi pună
După flăcăi ce nu se mai adună
Să verse-n toiul nopţii lacrimi grele.
Şi-un pom stingher, atunci când iarna vine,
Ce păsări rând pe rând zboară departe
N-are habar, dar liniştea-l frământă;
Nici eu nu ştiu iubiri ce-acum sunt moarte,
Ci doar că vara a cântat în mine
O vreme doar, şi-acuma nu mai cântă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salt

Adăugat de: ALapis
Dau pătura de aer la o parte,
Şi umărul lucios şi ochii-albaştri
Îi las înfriguraţi de cerul mare
Ţinând deasuprea mea un relief de aştri.

Bat galaxii, în depărtare,
Un ritm al unui timp urcând.
Fac ochii mari - dar numai o secundă,
Până le trec în amintire, rând pe rând.

Mi-e bine si mă simt stăpân pe gânduri
Ca şi atunci când tu veneai, frumoaso, şi
Dansau globulele în mine
Ca nişte diavoli roşii,
Sunând în noi secunda
Ce nu va mai sfârşi.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comedia artei şi a vieţii

Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei
Iarba-i până la genunchi
şi
creşte în continuare
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mă joc numai cu tine dragoste
Partidele noastre
durează de-o viaţă
Aşa că înţeleg foarte bine
De ce ura mă invidiază şi ea
tot
din copilărie
Însă
nu mă plâng decât în versuri
Dacă se poate
albe În afara foilor pe care scriu
n-am mai văzut zăpadă
din mileniul trecut
Insomnia îmi dă deşteptarea
În fiecare dimineaţă
semnează
condica de prezenţă
înaintea mea
Şi azi
stăm la rând

După mine
urmează Dumnezeu
Şi cum mai am totuşi
un dram de politeţe
trec
între
Dumnezeu
şi
moarte

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (10 ianuarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comedia artei şi a vieţii

Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei
Iarba-i până la genunchi
şi
creşte în continuare
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mă joc numai cu tine dragoste
Partidele noastre
durează de-o viaţă
Aşa că înţeleg foarte bine
De ce ura mă invidiază şi ea
tot
din copilărie
Însă
nu mă plâng decât în versuri
Dacă se poate
albe În afara foilor pe care scriu
n-am mai văzut zăpadă

din mileniul trecut
Insomnia îmi dă deşteptarea
În fiecare dimineaţă
semnează
condica de prezenţă
înaintea mea
Şi azi
stăm la rând

După mine
urmează Dumnezeu
Şi cum mai am totuşi
un dram de politeţe
trec
între
Dumnezeu
şi
moarte

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (10 ianuarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comedia artei şi a vieţii

Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei
Iarba-i până la genunchi
şi
creşte în continuare
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mă joc numai cu tine dragoste
Partidele noastre
durează de-o viaţă
Aşa că înţeleg foarte bine
De ce ura mă invidiază şi ea
tot
din copilărie
Însă
nu mă plâng decât în versuri
Dacă se poate
albe În afara foilor pe care scriu
n-am mai văzut zăpadă
din mileniul trecut
Insomnia îmi dă deşteptarea
În fiecare dimineaţă
semnează
condica de prezenţă
înaintea mea
Şi azi
stăm la rând
După mine
urmează Dumnezeu
Şi cum mai am totuşi
un dram de politeţe
trec
între
Dumnezeu
şi
moarte

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (10 ianuarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!