Vladimir locuiește pe strada cu păsări
când plouă merge cu capul descoperit
privește spre cer cu gura deschisă
înghite pe rând fiecare nor
când e fericit plutește
l-am cunoscut într-o zi de marți
n-am băgat în seamă ceasurile rele
știam că îmi va spune cândva
ești atemporală
pentru el veșnicia este obișnuință
în momentele fatidice râde
mă insultă
apoi caută în panoplia sa cu femei
îmi aruncă oasele
pe unde mai găsește un loc neocupat
după o vreme îmi înșiră ființa pe o ață
mă pune să-i cânt
și-n sunete lungi își cufundă fața
se hrănește din dulcea pedeapsă
ca un uriaș din visurile rele
când e obosit își ia umbra de mână
și uită de mine
într-o zi și-a adus aminte că l-am lăsat singur
de atunci îmi vorbește rar
pune tăceri albe între noi
îl iubesc negru
și-n zilele cu soț mă gândesc să-i trimit luceferi
pentru atunci când îmi va deschide ușa din nou
poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

De la un capăt
mi-ai umplut valizele cu flăcări
când din tălpi țâșneau râuri rele, țineai călcâiul
spre mine
iar surâsul creștea amenințător
contorsionând astfel, ne-am lăsat
la un al treilea pol, iată-mă
îți trimit de aici un fel de cioburi
din iertarea cândva întreagă
înghețate și
am așezat deasupra ei
valizele
când mă vei chema
voi veni
nuditatea mea n-o pune pe seama
dorinței
nu va fi niciun mister, nici lacăt
să-i modelezi chei, nici păreri de rău
cu o simplitate nouă
prin mine vei ști
că o vom lua de la capăt și tu
va trebui să lepezi orice veșmânt
ca și cum abia atunci ne-am naște
durerile facerii între noi vor fi împărțite!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune
Spune- mi unde vei fi
Când timpul meu
Va fi în trecere
Peste zâmbetul tău
Din încăperile timpului
Spune-mi unde vei fi
Când cuvintele mele
Fără voce vor locui
Într-o trecere
Peste fereastra deschisă
A chipului tău
Spune-mi unde vei fi
Si unde-ți vei pune gândurile
Până mă vei putea
Simți din nou
Chiar și atunci
Când voi putea
Să ascult cuvintele tale
Peste gura mea
Spune-mi unde sa te găsesc
De fiecare dată
Când nu mă gândesc
La singurătate
Deschid o fereastră de aer
Să te aud de-afară
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața mea a renăscut...
Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine și trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că știe să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar și mai mult,
iar viața este și mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
și îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranța că totul va fi și mai frumos.
Îmi place când mă privește
atunci când dorm și îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără ușor
și este înțelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
și când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveștile lui și este în centrul atenției.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susțin în ceea ce face
și că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
și viața mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.
poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești lângă mine
Ești lângă mine atunci când eu mă simt pierdută
Ești lângă mine atunci și asta mă ajută
Ești lângă mine atunci când plouă și când ninge
Ești lângă mine atunci când dorul mă învinge
Ești lângă mine atunci când rana rău mă doare
Ești lângă mine atunci când caut alinare
Ești lângă mine atunci, ca îngerul ceresc
Și mă veghezi mereu, mă-nveți cum să iubesc.
poezie de Angela Guo, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
În fiecare clipă ești la o răscruce de drumuri, și cu fiecare alegere pornești pe un drum. Un drum este iadul și altul este raiul, și mă refer la ele ca și stări sufletești pentru că mi-e clar azi că aceste două concepte sunt mai mult psihologice decât religioase. Iadul l-am trăit toți când ne-am simțit lipsiți de speranță, trădați de cei dragi, abandonați sau respinși, fără perspective sau motive să ne mai trăim ziua. La fel, am trăit și raiul, atunci când ne-am îndrăgostit, când am fost entuziasmați de visurile noastre, când am alergat prin iarbă cu câinele sau am mers cu bicicleta într-o zi de primăvară. Într-o zi, eu am decis că vreau să trăiesc în rai și să nu mă mai întorc în iad, dacă se poate, niciodată. Și atunci mi-am spus: "Tot ce mi se întâmplă este spre binele meu."
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-ți amintești
Când voi fi plecată să-ți amintești de mine,
Plecată-n lutul mut unde tăcerea e stăpână,
Când n-o să mă mai poți ține de mână,
Să știi că ceva din tot ce-am fost încă-ți aparține.
Să-ți amintești când vocea ta definitiv se va reține
De-a mai vorbi de viitorul nostru cândva la îndemână:
Să-ți amintești de mine,-atât. Atunci când voi fi țărână,
Va fi târziu pentru rugi sau sfaturi iar tu știi asta bine.
Totuși, dacă va fi nevoie să mă uiți o vreme,
Pentru-a-ți aminti apoi de mine iar, să nu regreți:
Atunci vor fi pierdute-n ruinele trecutei mele vieți
Toate gândurilor rele pe care le-am avut cândva. Insist:
E mult mai bine să uiți, ferit de regrete și blesteme,
Și să zâmbești, decât să-ți amintești și să fii trist.
poezie de Cristina Rossetti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vânând Al-Qaeda
De când am scăpat din război, nu mai vânez;
nu mai vânez pentru că nu mănânc urși,
tigri sau lei și categoric
nu mănânc șobolani sau pescăruși; dacă într-o zi
animalele vor avea arme,
well, atunci s-ar putea
să le împușc pe toate.
Dar să vânez un om... în vreme de război,
să-l urmăresc ca pe-un animal
și pe urmă să-i trimit câteva gloanțe-între ochi
n-ar fi pentru mine cine știe ce problemă...
Dar nu pe internet, unde nimeni nu poate
revendica o adevărată victorie
prin faptul că ține în mână capul retezat
al dușmanilor lui de moarte.
poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
De vorbă cu moartea
Era într-o noapte înstelată,
Stăteam pe-o bancă în cimitir.
O doamnă, în negru îmbracată,
Mă întreabă de ce oare eu mă mir.
Mă uit la ea, o studiez si o privesc,
Ca dintr-un vis, odată mă trezesc.
Și nu-i răspund, dar mă gândesc,
De ce eu oare trebuie să-i vorbesc?
Și grabnic, gândul meu îmi zboară
La moartea ce mă caută iară.
Și-mi zic în gând, cu vocea tremurată,
O! cât de frumoasă ești tu doamnă îmbrăcată.
Se uită lung la mine, acum și tace,
De parcă ar vrea, în grabă, să mă înhațe.
Cu măna întinsă spre mine tremurând,
M-ar vrea acolo, lângă ea, în mormânt.
O! moarte cât de neagră și urâtă ești,
De ce la tine atât de tânăr mă dorești?
Te rog, fă-ți milă și mă lasă să trăiesc,
Și vino să mă iei atunci când eu îmbătrânesc.
La tine în fiecare zi tu iei
Bărbați, bătrâni, copii și chiar femei.
Dar de odată zorii zilei se ivesc,
Din visul negru și urât eu mă trezesc.
poezie de Dorel Marin (17 iulie 2018)
Adăugat de dodorel62

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ucide ce iubești!
Atunci când nu ucizi tot ce iubești
Tu nu ai cunoscut sublima clipă
Când, îmbătat de bucurie, risipești
Comori întregi pentru un cânt în pripă
Atunci când nu ucizi tot ce iubești
Când ești înconjurat de gânduri bune
Aluneci lent către deșertăciune
Mai iute pierzi ce-ncerci tu să pitești
Atunci când nu ucizi tot ce iubești
N-ai cunoscut nicicând durerea clipei
Ce-apare după tremurul aripei
Atunci când viața-ți lin îți risipești
poezie de Eugen Galateanu
Adăugat de Natasa Radu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Drum
Mă-ndrept pe drumu-ntunecat anume
Să nu-mi văd boii tineri șchiopătând:
Le-au intrat potcoavele-n copite
Și se tem s-atingă de pământ.
Din când în când îmi îngenunche-n jug
Și fiindcă n-am tărie să-i îndemn
Se uită blânzi și se ridică singuri
Și pleacă amândoi ca la un semn.
Și doar la miezul nopții îi opresc,
Dejug pentru o vreme și rămân,
Lătrată de toți câinii mahalalei
La poarta potcovarului bătrân.
Le iau pe rând picioarele în brațe
Și îi apăs cu palma pe copite
Să știu pe care parte-au șchiopătat
Și să le-acopăr oasele tocite.
Bătrânul trece cuiele prin foc
Le potrivește bine și le bate
Și când se strâmbă și ajung în carne
Le scoate înapoi însângerate.
Apoi le-ndreaptă și le bate iar
Mă-ntreabă unde merg și cine sunt
Și ca să știe de-am să pot ajunge
Îi pune să se sprijine-n pământ.
M-ajută să-i înjug și să pornesc
La început încet și șchiopătând
Și câinii ne mai latră o vreme și ne lasă
Și rănile se vindecă mergând.
poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf de luceferi
Voi pune luna într-un lampadar,
Să ți-o ofer, dacă mă lași, în dar
Să-ți lumineze când e întuneric,
Când stelele îți strălucesc feeric.
Apoi, de-i zi, am să mă rog la soare
Să te sărute, unde te mai doare,
Căldura lui în suflet să te-aline,
Iubindu-te, cum mă iubești pe mine.
Am să alerg apoi pe malul mării,
Să fur din largul ei culoarea zării,
Atunci când răsăritul o atinge,
Ca tu să poți iubi, să poți învinge.
La poalele de munți am să fac rugă,
Puterea lor la tine să ajungă,
Să te ridici ca ei, să fii semeață,
Iubire să ne dai în astă viață.
Luceferi am să strâng să-ți pun în mână,
Ca ei să afle cât ne ești de bună,
Prin măreția lor să te renască,
Tu înger cu iubirea ta cerească.
poezie de Adi Conțu din Dansul emoției
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce vine...
pe fața mea
a ta
și-n noi
nu simțim
corzi de strune
vibrații în ramificații
ea lasă
pe față obraji
la colțuri de gene
înăuntru adânc în tine
în mine și-n el
secunde pune prin ore și zile
pune ani
ia din frăgezime
din roz face cenușiu
crapă buze
cioplește cute adânci
ia din toate
încet
îndoaie oase
degete strâmbă
lacrimi pe ochi lasă să curgă
pune ceață
ia culoare voiciune
când vine dacă mai este trezire
vine în zori de zi
sau...
spre lăsat de seară
nu știi
ea stă mereu de pază
atenție
nu ești atent o clipă
o secundă
și...
nu mai ești
dispari ca o nălucă
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
După fustele vremii
locuiești într-o clipă de ieri
ploaia amintirii și-a ridicat fustele și plouă cu bucățele de timp
mâine își va aduce aminte de azi
fântâna sânului tău rostește alb sub cuvinte
eu n-am a face,
înmormântez rugăciunea în cer
într-o vreme pitită sub eternitate
spălându-mi apele duhului de noroaie,
de aluviuni de cuget, spre a nu cerceta pe Dumnezeu
multul tău e un puțin,
între tine și mine aerul e țesut cu șoaptă
în zborul îngerului între noi
în mine oglindită ești, ești icoană
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Jedi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Colecție de iarnă
în zile albe
se face colecție de mine
atunci
mă inventez rând pe rând
până când rândurile adună depărtarea
între ceea ce sunt
și par a fi
mai păstrez nu știu de ce
poșeta din ață
cu un singur abia auzit strigăt în ea
îmi amintesc
niciodată n-am plecat de acasă
cu umărul gol
ar trebui să fug în sens invers mie
până când îmi vor crește picioare de fluturi
și caraghioase brațe de lună
pâna voi crede că port după mine iarna
într-o banală pungă de plastic
același tablou
pictorul dă cu negru peste înțeles în cuvinte
închide păsările răpitoare în colivii fumurii
azi-noapte au înghițit siluete de stele
gesturile se întorc în geamantane de piatră
poezie de Lavinia Micula
Adăugat de Hadrian Rudean

Comentează! | Votează! | Copiază!
Puiul de căprioară
Copleșitorul codru în jurul meu cânta...
Sensibilă-n adâncuri, ardoarea-mi majestuoasă
În unduioase valuri de farmec mă-mbrăca
Și-un stol de turturele în fața mea se lasă.
Cu spinten salt și zvelte picioare statuare,
Un pui de căprioară țâșni în fața mea:
Părea-ngrozit - și-n mine văzuse o salvare,
Că-n urmă-i apăruse un lup ce mi-l gonea...
Ca un părinte bun care cu drag l-așteaptă,
Eu l-am prins drept în brațe, iar lupul a fugit.
Și-n clipa-aceea luasem decizia-nțeleaptă
Să-l țin mereu cu mine, căci mult l-am îndrăgit.
De-atunci, ieduțu-ajunse o mândră căprioară
Care mi-era ca umbra în oricare minut.
O răsplăteam adesea; și într-o primăvară
O luai să-și vadă locul în care s-a născut.
Pe când zburda prin codru, apare-un căprior...
Când l-a văzut, deodată spre el fugi-n extaz!
Zadarnic am chemat-o, pieriră spre-un ogor
Și m-a lăsat de-atuncea cu lacrimi pe obraz.
poezie pentru copii de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit aseară tata
Tata a venit aseară să mă vadă... I-era dor!
Cică de atâta vreme nu-i călcasem în pridvor...
A bătut la ușa casei cu o mână tremurândă.
Avea lacrima sub pleoape și-i era privirea blândă.
Mi-am plecat cuminte capul și l-am sărutat pe mâini
Semn de binecuvântare pe la noi, pe la români.
Întrebări curgeau în râuri, precum ploaia ce-l udase
Pe cămașa ruptă-n coate, parcă dincolo de oase...
Jur că ai palat, tăicuță, eu murdar sunt de noroi.
Stai o clipă și vorbește! Mă voi duce înapoi...
Eu l-am luat sfios de mână, de bocanci l-am descălțat
Și-n palatul unui suflet, ca pe-un rege l-am băgat.
Îi fac semn să se așeze, dar se uită la picioare
Și pe dat' se rușinează, că-s șosetele murdare.
Îi dau altele curate... (Toate-s noi pe la oraș)
Și-i sărut talpa crăpată de la muncă, pătimaș.
Poartă-n suflet mângâierea de când eu eram de-o șchioapă.
Văd deodat' cum prinde-a plânge. Cere un pahar cu apă.
Parcă vrea să primenească lacrima ascunsă-n vad
Și privește printre umbre un tărâm îndepărtat...
Timpu-mi este pe sfârșite, m-au chemat dușii la vatră
Și-aș fi vrut, copile dragă, să te mai privesc odată.
Știu, căsuța părintească, nu e taică-așa bogată,
Că am tras din sărăcie și durere, viața toată.
Dar e rodul muncii noastre. Când de casă ți-o fi dor,
Noi te așteptăm, doi îngeri și-o icoană, în pridvor.
Și-apoi treci și ne mai pune câte-un boț de lumânare,
Nu lăsa sufletul nostru,-n întuneric și-n uitare!
Firul vieții lui se rupse. Și de lacrima din cale
Mai oftă, apoi se duse pe a morților cărare.
...............................................................................
Și s-a dus și bietul tata. La căsuța părintească,
În a vieții legănare, nimeni nu-i să mă primească.
Flutură în gânduri doliul. Pe un caier de lumină,
Ce s-a scurs în întuneric, pe cărări de muselină,
Trec cu îngeri alături, bunii mei părinți, rămași
Într-un colț de amintire, într-o casă, la oraș...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când ești fericit?
Când ești fericit?
Atunci când vezi
Un trup perfect,
Dar care privește în altă direcție,
Sau atunci când
Privești un trup
Care îți surâde
Cu fiecare celulă
Și știi,
Că urmează
Infinite posibilități,
De a fi fericit?
poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Locul meu
Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Și tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Și, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până și în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obișnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Și, așteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Și, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram și eu.
poezie de Adrian Moroșan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroșan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Karen: Când am aflat că sunt însărcinată, Dan avea deja o bursă pentru baschet. Nimic nu avea să stea în calea fericirii lui. Dar apoi s-a întâmplat ceva ciudat. Chiar înainte de începerea cursurilor, Dan s-a răzgândit. A zis că va termina semestrul și că... ne vom căsători. Când am intrat în travaliu și te-am adus pe lume, infirmiera m-a întrebat care e numele tău de familie. I-am spus că Scott. Keith era acolo. Când te-a adus infirmiera, l-a lăsat să te țină în brațe. Îl știu pe Keith de-o viață și atunci a fost singura dată când l-am văzut plângând. Până la urmă, tatăl tău nu a mai apărut.
Lucas: La naiba cu el. Nu vreau să-i port numele.
Karen: Și Keith tot un Scott este.
replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!
A mai zis-o cineva
Zilele se țin de mână și merg toate pe un drum,
Unde merg și se adună, nu vom ști și la ce bun.
Trec pe rând prin fața noastră, când senine, când cu ploi,
Ce frumoase sunt acelea care nu calcă-n noroi.
"Vremea vine, vremea trece" a mai zis un om cândva
Și a constat pe sine și-acum doarme undeva.
Zilele se țin de mână și merg pe același drum,
Una ne stinge lumina și ne spune, rămas bun.
Nopțile se țin de mână cu lumini neliniștite,
Toate se scurg într-o noapte nesfârșită pe orbite.
Zilele se țin de mână, nopțile se țin și ele,
"Vremea vine, vremea trece" peste oale și ulcele.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!