Amintiri

pe lângă amintiri
de la ultimul porc mi-a rămas
o bucată de carne

stă în congelator
e piciorul drept din spate

la explozia solară de vara trecută
a avut loc o pană de curent
două zile a ţinut

rând pe rând
găinile raţele şi prunele s-au dezmorţit
şi le-am aruncat
însă piciorul porcului
fiind mai mare
a rămas îngheţat

când se anunţă vreo explozie solară
îl pun în geanta frigorifică
şi îl iau cu mine în delegaţie

cel mai greu este când îl aduc acasă
nu ştiu de ce
de la un drum la altul
abia mai încape în sertar

atunci mai tai câte-o felie
nu mult
doar cât să nu uit
cum îl strigam pe nume
şi el alerga pe deal înspre mine
grohăind fericit

cum a fugărit-o pe mama prin curte
când m-a bătut
iar eu drept răsplată
i-am dăruit merele cele mai bune
pe-acelea pentru plăcinte

dar mai ales
cum l-am ţinut de piciorul din spate
când l-au tăiat
iar el nu s-a zbătut nicio clipă
până ce nu i-am dat drumul
văzându-ne unul pe altul
plângând

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpii

Copil fiind, de şerpi eu m-am temut
Şi de-i vedeam prin iarbă un fior
Mă săgeta din creştet până-n tălpi,
Apoi, crescând, pe toţi i-am cunoscut.

Cu ei, eu am crescut şi m-am jucat
La sân i-am pus şi i-am hrănit cu lapte,
Cu miere, cu blândeţe şi prin fapte
I-am făcut mari, de jos i-am ridicat.

Încolăciţi pe mine i-am ţinut
I-am respectat şi sângele le-am dat
Şi haina de pe mine mi-au purtat...
Mai mult de-atât, i-am pus în aşternut!

Şi-a venit vremea să îmi fie de-ajutor,
Atunci şi-au arătat limbile-n furcă
Şi colţii cu veninul de năpârcă
În carne s-au înfipt... cu darul lor...

Şi n-am murit... nici bine nu mi-a fost...
Şi-am delirat tot digerând veninul,
Când de cucută plin mi-a fost tot vinul
Dar chiar şi asta a avut un rost...

Să crezi în om... în şarpe... e totuna
Dezamăgirea e atât de mare
Pe cât e amăgirea, lungă, tare...
Lume cretină, nu mai face pe nebuna!

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 8 septembrie 2018 (8 septembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fotbalist singur şi trist

Piciorul meu e vinovat,
Iubirea când m-a căutat,
Ce vă gândiţi că am făcut
S-o-ndepărtez? I-am tras un şut!

Piciorul meu e vinovat,
Din primul şut a şi marcat;
Sufletul meu, ţipând că-i gol,
Două iubiri i-au dat ocol...

Şi când la două porţi a tras
Piciorul, singur am rămas;
Nici urmă nu-i de marcator
Şi nici de dragoste picior.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă...

Dacă cineva poate să facă o lume mai bună???
Da, căţelul vrea să-mi spună!!
Da, că ţelul nostru este
Da, căţelul mă iubeşte

La sufleţel mi-a intrat
Acest căţel minunat
În braţe la mine a stat
Şi mi-a arătat

Cum să nu avem în lume păcat
A lătrat pe un grai fermecat
Apoi a scâncit liniştit
Când i-am spus că şi eu l-am iubit

M-a pupat cu al lui botic moale
Eu l-am mângâiat pe spate
Şi am atins un ţinut dincolo de orice eu am ştiut
Când în braţe l-am ţinut... Universul m-a pătruns

Era ceva ascuns.
Un drum, un zbor, ce nu pot a explica
Nu există nici o replică
Iubirea este UNICĂ....

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa de bun rămas

Toţi banii pe care i-am avut
I-am cheltuit în bună companie.
Şi tot răul pe care l-am făcut,
Vai, nu l-am făcut altora, ci mie.

Din tot ce-am întreprins să fiu mai înţelept
Nu-mi mai aduc nimic aminte,
Aşa că umpleţi-mi cupa de bun rămas,
Noapte bună şi veselia să v-alinte.

Oh, toţi camarazii pe care i-am avut,
Regretă plecarea mea nespus
Şi toate iubitele pe care le-am avut
Ar vrea să mai rămân măcar o zi în plus,

Dar cum zarurile sorţii au ales pe mine,
Să mă scoată din rândurile voastre,
Vă urez noapte bună şi multă veselie
Din drumul meu spre înălţimi albastre.

poezie de Alexander Boswell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa de bun rămas

Toţi banii pe care i-am avut
I-am cheltuit în bună companie.
Şi tot răul pe care l-am făcut,
Vai, nu l-am făcut altora, ci mie.

Din tot ce-am întreprins să fiu mai înţelept
Nu-mi mai aduc nimic aminte,
Aşa că umpleţi-mi cupa de bun rămas,
Noapte bună şi veselia să v-alinte.

Oh, toţi camarazii pe care i-am avut,
Regretă plecarea mea nespus
Şi toate iubitele pe care le-am avut
Ar vrea să mai rămân măcar o zi în plus,

Dar cum zarurile sorţii au ales pe mine,
Să mă scoată din rândurile voastre,
Vă urez noapte bună şi multă veselie
Din drumul meu spre înălţimi albastre.

poezie de Alexander Boswell,1706-1782 din Cântec tradiţional irlandezo-scoţian, atribuit lui Alexander Boswell, 1706-1782
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptând

Pe străduţa de la moară,
din deal, în vale coboară
o femeie cu năframă
şi-am crezut că eşti tu, mamă.
Când s-a mai apropiat
sufletul mi s-a-întristat.
Nu era cum aşteptam,
măicuţa mea din Bărăgan.
Dar... fiind femeie bună
m-a luat atunci de mână
şi mergând pe drumul drept,
m-a întrebat pe cine-aştept.
I-am spus că mi-e dor de mama.
Apoi ea mi-a spus cu milă:
Aşteaptă, că o să vină.
Am mai aşteptat un an.
Tu, mama mea din Bărăgan,
de-acolo, din ţări străine,
oare, mai gândeşti la mine?
Mamă,
ştiu că ai un suflet bun.
Nu vreau să mai stau pe drum,
să fiu copil al nimănui,
să îndur cearta orişicui.
De tine dorul mă apasă:
Te rog mamă, vno acasă!

poezie de Dumitru Delcă (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia omului de rând

să arunc tot ce-mi vine în mână,
să fac totul una cu pereţii,
să stau calm şi să aştept să treacă,
dar nu pot,
e acolo în mine.

femeile plâng din ce în ce mai mult,
din ce în ce mai mulţi bărbaţi dependenţi de băutură,
majoritatea oamenilor se cred bolnavi psihic,
însă în capul lor prostia se loveşte de pereţi.

nu poate trece de la sine;

credeam că sufăr din cauza unei iubiri pierdute
până când m-am trezit cu un mesaj de la ea,
deja avea 3 copii şi era în plin divorţ.
mi a spus că încă mai simte ceva,
cu fărâma aia de suflet care i-a mai rămas,
dar nu pentru mine,
pentru un altul,
care nici măcar nu a încercat să se sinucidă.

acum câteva zile am băgat un câine în casă,
l-am curăţat şi i-am dat ceva de mâncare,
nu era chiar atât de rău.

aveam nevoie de cineva cu care să comunic
până într-o zi când s-a pişat pe mine în timp ce dormeam,
l-am scos afară în frig.

a doua zi, i-am simţit lipsa,
l-am hrănit, i-am făcut baie,
acum stă în colţul lui liniştit
cu bucata aia de carne în gură,
şi-a învăţat lecţia.

soldaţii mor pe fronturi,
fluturând sticle de vin
şi nevestele lor fac sex cu alţi bărbaţi
care nu sunt chiar atât de proşti, încât să-şi rişte viaţa pentru idealuri care nu-şi au rostul.

e o nebunie,
e trist să te gândeşti la asta,
e trist să scrii asta,
e trist, foarte trist.

dar nebunia e o formă de normalitate
dacă ţi-ai petrecut toată viaţa printre oameni simpli
care se cred nebuni.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce greu îmi e fără voi...

Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata şi mama...
E greu fără ei, pe pământ.

Când a murit, n-a ştiut tata
Să spună că el va pleca.
Într-un minut el a fost gata
Şi am rămas numai cu mama.

De rude, timpul ne desparte.
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
De necazuri avem parte
Ne înnoptează liniştea.

Era-ntr-o vineri, dimineaţa,
Când soţul meu a deceat.
Eu am rămas doar cu speranţa,
Iar el va fi de neuitat!

Am mai trăit încă o dramă,
Când am pierdut pe biata mamă.
Vreau să vorbesc cu ei, pe rând,
Dar, le şoptesc numele-n gând...

Mi-e dor de cei răpiţi de moarte,
Şi-n rugăciuni, eu îi cuvânt.
Deşi ştiu că-s plecaţi departe,
Oricând eu am să-i port în gând.

Aş vrea să ştiu de le e bine...
Ce n-aş da, de-ar fi cu mine!
În vis, eu, lor mă adresez?
Sunt cu ei, măcar, când îi visez!

Spun rugăciuni la întâmplare,
Şi-ntreb pe Dumnezeu de ei,
Dar îmi răspunde:,, Cel ce moare,
Nu se întoarce înapoi!"

Îmi este tare dor de tata!
Cât mi-aş dori să-şi vadă fata,
Că-n viaţă, ea s-a descurcat,
Să ştie că nu l-a uitat!

Vă plâng de când m-aţi părăsit,
Şi v-am iubit atât de mult!
Mereu aduc flori la mormânt
Şi nicicând nu am să vă uit!

Ştiu că ne-om întâlni o dată
Şi-atuncea fericiţi vom fi!
Astăzi rostesc cu-ai mei copii:
"Doamne, te rog, pe ei îi iartă!"

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (2 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Frumuseţe Rară, înţeleg o frumuseţe care există doar în două exemplare pe pământ: piciorul tău drept şi piciorul tău stâng.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am numărat fericirea

N-am numărat niciodată paşii pe care i-am făcut
Pe calea către Puritate...
Şi nu ştiu dacă vor fi fost suficienţi!
Dar am avut grijă ca, fiecare din ei să ocolească noroiul!
Nici numărul treptelor pe care le-am urcat
Pentru adorarea Supremaţiei, nu m-a interesat...
E posibil, să nu fi zăbovit, îndeajuns!
Dar ştiu că, pe fiecare din ele, am lăsat o fărâmă din mine!

N-am numărat niciodată slovele pe care le-am găsit
În căutarea Luminii...
Probabil, nu voi ajunge niciodată la înţelepţire!
Dar ştiu precis că, niciun gând nu mi-a rămas în întuneric!
Nici vorbelor pe care le voi fi rostit
În contul Frumuseţii nu le voi fi ţinut seama...
Poate le-am spus de prea puţine ori!
Dar ştiu că, pe cele mai bune, nu le-am rostit încă!

N-am numărat niciodată zâmbetele pe care le-am dăruit
Pentru împlinirea iubirii...
Unele nu vor fi fost reuşite, din cauza propriei dureri!
Dar ştiu că, pe cele mai convingătoare, nu le-am dăruit, încă!
Nici drumurile pe care le voi fi străbătut
De dragul Dreptăţii şi Binelui, nu le voi fi memorat...
Poate voi fi mers prea repede, ori prea încet!
Dar pe ultimul, musai să alerg, ca să ajung la timp!

N-am numărat niciodată răsăriturile, dimineţile, amiezile
Din călătoria mea pe Pământ...
Sigur, am irosit mult mai multe decât am putut agonisi!
Dar vreau ca, apusul să mă găsească în tumultul trudei!
Nici de numărul zilelor în care am îngenunchiat
Pentru a mulţumi Fericirii, nu m-am învrednicit...
Poate Spaţiul şi Timpul nu-mi vor fi fost îndeajuns!
Dar în fiece noapte slăvesc cerul, dăruit de Tatăl Însuşi!

poezie de Iulia Mirancea (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă lume m-a întrebat dacă prefer mai mult filmul decât teatrul. E ca şi când m-ar întreba cineva dacă-mi place să merg cu piciorul stâng sau cu piciorul drept. Merg cu ambele picioare. Aşa e cu teatrul şi cu filmul: sunt două meserii diferite, nu pot alege acum.

Florin Zamfirescu în Ziarul Metropolis (2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există momente când vreau să recuperez trecutul inocent al zilelor de altădată, dar emoţia e prea mare, melancoliile îmi pot simţi lacrima într-un suspin tăcut.
Nimic nu a supravieţuit timpului. Când i-am înţeles semnificaţia îmi trecuse deja copilăria. De atunci am învăţat să nu mai plâng din nimicuri.
Am avut vreme în care a trebuit să vorbesc doar cu mine şi m-am gândit că singura modalitate de a găsi fericirea este să nu o caut, că va veni prin una din uşile copilăriei. Se poate să fi rămas deschisă cu pragul înspre mine...

Camelia Opriţa în Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile şi nopţi,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii beţele de chibrit.

Apoi a venit altul şi a dat cu piciorul
(vrând poate să ţi se vâre în suflet întâi cu picioarele)
şi microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă şi o stângă a sa)
şi a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârşit, se puteau legăna elefanţii.

Apoi altul şi altul şi tot aşa...
până când sufletul a căpătat muşchi tari ca piatra.
Au venit inginerii şi au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
şi aşa s-au născut ai noştri copii.

Dar jos de tot, mai jos decât josul
(înlăuntrul fiecărei fibre adică, asta dacă sufletul are un jos şi un sus al lui)
eram eu care urmăream un fluture zilnic până la râu
ca să învăţ să te ating
fără să te întrerup
când îţi priveşti fiul sărind dintr-un picior în altul
aruncând înainte pietricica din capul unghiului
pe care ţi-am făcut-o cadou prima dată, când te răstigneam
şi amândoi ne priveam în tăcere.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătăţi inegale

Plânge veşnic ochiul
stâng
de ce vede ochiul
drept
şi plâng...
Se întinde braţul
stâng
să apuce braţul
drept
nătâng...
Se aude în timpanul
stâng
vorba din timpanul
drept
zâââng...
Se mişcă piciorul
stâng
pe lângă piciorul
drept
nătâng...
Mă împart în două
şi tresar
jumătăţi cu care plâng
nu rar!...

poezie de Gheorghe Gurău (iulie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mâna mea e în dreptul inimii prin spatele tău
legată cu o eşarfă roşie la ochi piciorul meu
de iederă se caţără pe piciorul tău
înot prin aer cu umerii înfloriţi în primăvară
cristalul swarowski se mişcă pe piept şi măsoară cusătura inimii
o cutie plină cu funda ruptă
stau pe vârfuri apoi pe călcâie încât doar o pagină de hârtie mai încape
părul tău mă atinge în vreme ce ne alungim ca săgeţile
piciorul meu de iederă se ridică în aer ca un braţ tăiat
cristalul swarowski mă loveşte în frunte
femeia închide ochii mirosind câmpiile din buenos aires
mâna mea se retrage de pe şira spinării
mâna ta se retrage până la marginea pieptului
părul tău leagă gâtul meu apoi îl dezleagă
piciorul meu de iederă se ridică în aer şi cade
piciorul tău aşteaptă şi îmi opreşte căderea.

poezie de Ruxandra Cesereanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus, în inima mea

Ieri, când priveam soarele,
(tare mult îmi place răsăritul său!),
m-a bătut pe umăr
una cu o coasă,
îmbrăcată în negru,
(ciudat, zic, pe căldura asta, în negru?)
mi-a zâmbit sardonic
şi i-am retezat-o scurt,
într-o oltenească naturală:
"tu ce vrei, fă!"
"bă, zice, ai grijă,
toti treceţi pe la mine,
cu voia dar mai ales
fără voia voastră!".

Am privit uşor
în stânga
lângă inimă
şi l-am văzut pe Iisus,
îmi zâmbea părinteşte
şi-am simţit că nu sunt singur,
m-a cuprins o siguranţă totală!

După care, s-a dus,
cum, cine?
aia cu coasa!

Iisus a rămas lângă mine,
în veci, ca să zic aşa.

poezie de Ion Ţoanţă din Lacrimi Christice (2017)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine şi trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că ştie să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar şi mai mult,
iar viaţa este şi mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
şi îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranţa că totul va fi şi mai frumos.
Îmi place când mă priveşte
atunci când dorm şi îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără uşor
şi este înţelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
şi când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveştile lui şi este în centrul atenţiei.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susţin în ceea ce face
şi că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
şi viaţa mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit (poezie dedicată soţiei)

N-am să uit toamna în care,
În satul meu a venit.
Avea un geamantan mare
Cu de toate burduşit

Mă plimbam pe strada mare,
Cu soare în asfinţit,
Când un trandafir în floare
De departe am zărit.

Am alergat înainte
Şi în cale i-am ieşit.
Am rămas fără cuvinte,
Ce fată am întâlnit!

Era aşa de frumoasă,
Inima mi-a cucerit.
Era şi puţin sfioasă
Când pe mine m-a privit.

Era tânără copilă,
Care de pe bănci venea.
Întorcea o nouă filă
În viaţa-n care intra.

Chipul ce-mi stătea în faţă
Mă vrăjise-atât de mult!
Simţeam că la cer mă-înalţă,
Că nu mai sunt pe pământ.

A rămas şi ea uimită.
Obrajii i s-au roşit.
Am văzut că-i mulţumită
Că pe mine m-a-întâlnit.

Am prins-o uşor în braţe
Şi un sărut i-am furat.
Am vrut şi ea să se-înalţe
Precum eu m-am înălţat.

Era dulce, mlădioasă,
Când de mână ne-am luat.
Am dus-o la mine-acasă
Şi pe viaţă ne-am legat.

Ne-am jurat atunci credinţă
Viaţa să ne-o bucurăm,
La copii să dăm fiinţă,
Lângă ei mereu să stăm.

Vrem să ţină legământul
Atât cât ne ţine viaţa.
Până ne cheamă pământul,
Până când se rupe aţa.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc sadic

Arunc un picior în urma drumului.
Cu celălalt alerg nebuneşte spre mare.
Trag drumul bucată cu bucată dintre valuri,
mi-l pun în spate
şi râd de piciorul rătăcit care mă caută.
Legătura unică dintre setea mea şi mărul lui Adam
este acest picior separat, părăsit,
care aleargă printre alte picioare,
puzderii de picioare, căzute pe plajă.

Scot din mine omul mic.
Din el scot alt om, infinit mai mic.
Vreau să ajung la pruncul însetat de lapte
care-şi caută mama.

Mi-am ascuţit unghiile atât de bine încât,
mi-am tăiat cu ele o mână.
Am aruncat-o in mijlocul mării,
dar valurile înalte cât salcia de lângă mine
mi-au repatriat-o.

Setea apei se stinge cu sângele meu,
un sânge verde amestecat cu frunze uscate de măr.
Sunt sigur că m-a jertfit marea.
Salcia de lângă mine este o falsă reîncarnare.

Ochiul aruncat sub nisip
vede clar că pruncul Iisus nu are o mâna,
un picior.
Caută deznădăjduit laptele roşu,
pasteurizat de vremuri apuse.
Cu celălalt ochi mă vede Dumnezeu.
Mă lăcrimează şi vrea să mă închidă
sub pleoapa orizontului.
Sunt celălalt fiu care nu jertfeşte nimic,
obişnuit cu viaţa,
dependent de şarpe.

Iată un picior cu aripi care zboară aievea
spre soarele eretic,
spre luna infama,
spre cerul ucigaş.
Toată lumea ucide,
paradoxul există.
Şi asta prin decret divin.

Când miriadele de picioare cu unghii de evreu
au început să-mi danseze-mprejur,
am înţeles mecatronica hedonismului astral.
Marea nu are suficientă apă pentru dansul mareelor.
Autoservirea sângelui prin simfonie de Fuhrer
devine soluţie istorică
prin acelaşi decret divin.

Într-un moment încărcat de profan,
prin urechea tăiată,
mi se cântă-n strunele minţii tragerea la soartă.
Am de ales între plajă pe rug şi vilegiatură pe roată.
Aşa dezmembrat cum sunt,
mai pot aduce un plus de efect,
într-un peisaj apocaliptic,
cu natură moartă.

Îngrădit între doua secunde însângerate,
în lagărul timpului viitor,
caut resemnat umbra pasului,
nici măcar pe cea a piciorului
sau pe cea a mamei pruncului însetat.
Caut o piatra de mormânt,
s-o arunc sfidător în cer.
Am dreptul să fiu la fel de nedrept.

Nu cred în jocul sadic de-a evoluţia.
Singura justificare istorică a tragediei
rămâne drumul pe care-l port în spate.
Nu e drumul vieţii, pentru că,
tam-nesam,
piciorul acela rătăcit ar fi ajuns deja la mine.
Nici al morţii, pentru că,
îmi vâjâie prea multă mişcare-n jur.
Este un drum oarecare, pierdut în mare.
Drumul Sângelui l-aş numi.

În toată liniştea asta subit încropită,
se-aude doar muşcătura lui Adam din mărul meu.
Am devenit pom interzis la umbra salciei,
într-o lume fără patimi.
Timpul n-a făcut infarct.
Pulsează înspăimântat de amintirea unei bombe atomice,
resuscitat de nostalgia ultimei crime.

Epilog
Piciorul nu s-a întors la mine.
Am rămas înrădăcinat pe malul mării,
cu seva însângerată şi unghii in locul frunzelor.
Vom răzbate.
Într-un final vom răzbate.

poezie de Andrei Cucu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă te iubesc!

Cimitir de amintiri, am în capul meu,
Îmi apari în vis mereu şi mi-e tare greu.
Îmi răscoleşti sufletul, chiar şi inima,
Cum pot să trăiesc iubire, cu aşa ceva?

Nu ştiu cum să fac să uit, să nu-mi amintesc
Viaţa ce-am trăit-o noi. Încă te iubesc!
Nu voi mai găsi un altul, cu inima curată,
Că sunt singură acum, ştiu că-i de la Soartă!

Iubirea mea-i îngropată-n cimitir cu tine.
Bine mai era o dată, când erai cu mine!
Cimitir de amintiri îmi sunt visele,
Unde-i viaţa mea de-atuncea? Unde-s clipele?

Aş dori atât de mult, cu mine să fii!
Pe unde umblai o dată, locurile-s pustii.
Împreună aş fi vrut, să stăm toaţă viaţa,
Însă, mi-au rămas copii! Mi-a rămas speranţa!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (30 aprilie 2002)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!