Poem cu stele orbitoare
Noblețea încă se mai năpustește-n mine,
întotdeauna caut să vindec orgolii,
de la o vreme mă luminez la față
când cineva-mi spune o vorbă înțeleaptă
și tu vezi,
ridici capul și speri la mai mult.
Mă întorc la drumurile drepte,
le parcurg până la rezultatul așteptat,
socotesc totul ca o moștenire cuvenită
și nu mă opresc,
pun umărul acolo unde Dumnezeu a pus ochiul,
să văd cum i se înfăptuiește darul
într-o lume în care mulți mai visează
să fie prinți de carton ai timpului prezent.
Abia acum lumina se revarsă norocoasă
peste ținutul în care înalț porți
prin care oamenii trec liberi,
numai gândul capătă aripi nebănuite
și păsările din mine străbat cerul
prins cu frânghii nevăzute de stele orbitoare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Vălăreanu Sârbu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.