Apoetic

mi-aş fi dorit să mă nasc într-o cârciumă
aş fi strigat încă un rând
făceam cinste
plecam pe trei cărări
luam viaţa în piept mai de dimineaţă
înainte de cântatul cocoşilor
atunci când sclipesc şinele tramvaiului
iar tu nu mai ştii dacă e bine să păşeşti între ele
până la primul stop

am plimbat viaţa printre riduri ca un ghid
m-am rupt în bucăţ
am dat şpagă insomniilor
uneori am închiriat o femeie
blondă brunetă roşcată
dimineaţa plângeam ca un prost
abia după aceea beam cafeaua
pahar de plastic
butic de cartier

pentru mine toate dimineţile au fost încercănate
numai chelnerii mi-au zâmbit complice

poezie de Cristian Lisandru (24 mai 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş şti

De-aş şti că n-ai exista,
Eu nu m-aş mai naşte
Într-o lume în care nu eşti tu.
Eu mi-am trăit viaţa căutându-te,
M-am târât până la tine,
Tânjind după iubirea ta.
Nu mi-amintesc de viaţa mea
Înainte de tine;
Ca şi cum aş fi fost doar rădăcină
Şi abia când ai apărut
Am început să cresc.
Mi-ai zâmbit,
Am înmugurit;
M-ai iubit,
Am înflorit!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clorofilă

Mi-aş scrie viaţa pe o filă
A unei frunze încă verzi
Cu sângele-mi drept clorofilă
Curgând printre nervuri grămezi

Mi-aş scrie viaţa pe-o petală
Firavă, crudă, de boboc
Şi-a amintirilor cerneală
Va scrijeli din loc în loc

Mi-aş scrie viaţa pe-o aripă
De fluture grăbit în zbor
Ţesând apoi clipă de clipă
Povestea mea de muritor

Mi-aş scrie viaţa într-o boare
De dimineaţă caldă, dulce
Când totu-n jur e numai soare
Când anii par a nu se duce

poezie de Klara Papuc
Adăugat de Karla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

viaţa parcă ar fi o parcare cu plată
ce-i pasă ei că uneori nu am bani să plătesc
deşi pentru fiecare greşeală scot din buzunar un bănuţ

atunci când te-am cunoscut era soare şi bine
şi ce prost eram, dar un prost fericit
cardul era pe zero
dar eu continuam să înot, să alerg în picioarele goale pe nisipul ăla fierbinte

evident aici nu-i vorba de tine
privită printr-un obiectiv imaginea este cât se poate de clară
viaţa în esenţa ei pare un colac de salvare. eu unul
asta ştiu cel mai bine.
am învăţat de mic cum stă treaba încât
orice ar fi nu mi-e frică
de ce să vrei să ieşi din mulţime dacă nu te priveşti în oglindă

şi încă ceva, aici e vorba de mine
despre nopţile care curg
despre zilele fără de număr care se tot pierd fără niciun răspuns
dar ce răspuns să aştepţi atunci când frunzele copacilor se topesc pe asfalt

hai, spune
cât ai vrea să ţină ecoul într-un deşert? tu ştii până unde poate să te ducă un vis?
mă trezesc dimineaţa şi îmi vine să îmi bag
picioarele în tot şi în toate
de ce?
uite, de asta

da, prietene! aici e vorba de mine
despre ratările mele
despre femeile pe care le-am avut
şi care după un timp mi-au întors spatele
ce contează că am trecut printr-o o vară fierbinte
după o noapte de pomină petrecută cu prietenii într-un club, vine greaţa

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu prea înţeleseseră ei atunci despre ce fel de liberare era vorba sau ce avea să însemne schimbarea macazului politic pentru viaţa lor simplă şi pornită cu opinteli către capitalismul pe care îl propovăduiau unii în Bucureşti, pe la televizoare sau prin gazetele care ajungeau în sat, dar porecla se lipise de fruntea lui Tănase ca şi cum ar fi fost unsă cu clei. Se pricopsise cu ea, dar nici că-i păsa atunci când era strigat astfel pe uliţă sau la cârciumă. Doar uneori cădea pe gânduri şi îi părea rău că nu se dusese şi el ca alţii în capitală pentru a lua certeficat de revol'ţionar. Auzise de la unii mai iuţi de picior sau care se sloboziseră în scăldătoare că aveai avantaje şi că te puteai orienta mai bine decât ăi de n-aveau hârtia la mână. Dar el rămăsese doar cu liberarea pe care o propovăduise în acel decembrie călduţ, după ce arsese steagul partidului luat pe lopată, cu stupii şi cu porecla. Mai multe nu-i dăduse noul regim. Iar cu fostul şef de post se împăcase până la urmă, la ce bun să ţină supărare dacă erau din acelaşi sat? Doar pentru doi pumni şi câteva înjurături aruncate la mânie? Într-o seară desfăcuseră o damigeană cu vin roşu, luaseră gâturile la două găini, le fripseseră în tuci şi, spre dimineaţă, când începuseră să cânte cocoşii şi învineţea cerul deasupra pădurii, îi dăduseră dracului pe toţi, indiferent de partid, cu tot cu politica lor de curve şi cu mişmaşurile lor...

Cristian Lisandru în Dezrădăcinare (2013)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot fi prietenă cu oricine. Cu oricine. Dar nu cu bărbatul pentru care mi-aş fi negustorit fericirea în primul bazar din Rai sau din Iad, după cum ar fi cerut Goethe, pe loc, pentru care mi-aş fi dat viaţa fără să mă fi uitat o clipă peste umăr. Ce prietenie e asta? Cum să nu-ţi vină să urli când vezi o altă femeie atingându-l, zâmbindu-i complice, întinzându-i şerveţelul la masă, sorbind "o lingură de vin" din paharul lui? Poate, dacă nu l-ai iubit.

citat din Teo Trandafir
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa bărbaţilor e ca o zebră: blondă, brunetă, blondă, brunetă. Viaţa femeilor e ca o grădină zoologică: bou, măgar, porc, elefant.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toma Pahonţu: Nu eşti pentru mine numai femeia iubită, eşti însuşi destinul meu pentru care am fost creat şi care mi s-a impus. De aceea din clipa când te-am întâlnit ai devenit viaţa şi moartea mea. Am luptat împotriva d-tale, m-am ferit, m-am zbuciumat, te-am blestemat, toate în zadar. D-ta trăiai în mine înainte de-a te fi cunoscut... Până atunci îmi făuream idealuri şi scopuri de viaţă, mă războiam cu lumea întreagă; de când te-am văzut, d-ta îmi întruchipezi tot, absolut tot...

replică celebră din romanul Gorila de Liviu Rebreanu (1938)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar noi doi şi nimic altceva

să deschizi o uşă
e ca şi cum ai trage aer în piept

doi oameni pe un peron
tu
cu pumnii încleştaţi
eu
căutând să te fac să zâmbeşti

uităm pentru o clipă
tot
şi parcă
pe undeva laşi să se vadă
un surâs
crispare?
ori
înainte de toate
cum răsare soarele
printre privirile noastre

eu
doar o fărâmă din acele multe cuvinte
tu
un amalgam de reproşuri

împreună, însă
o poveste de dragoste

dacă merg pe o stradă tu mergi pe cealaltă
nici umbrele
n-ar putea să facă mai mult

umbrele sunt pentru cei pierduţi
eu am totuşi vaga impresie
că ne vom spune
până la capăt

să nu mă întrebi
vorbele sunt de prisos
cuvintele...
sunt atât de multe încât
nu pot

e mai bine să tac?
crezi tu că e mai bine
să o luam fiecare pe acel rahat
de drum diferit
ca şi cum...
dar dacă asta înseamnă o pierdere

spune
ce doare mai mult decât un cuvânt

un pahar cu apă nu e de ajuns
aşa cum nu e deajuns
să spui
punct... şi de la capăt

mereu faci aşa
dar uiţi atunci când suntem noi
să fii tu

gata cu asta
tot timpul cauţi un argument
chiar şi atunci când cafeaua dă pe afară

dacă ţin pumnii strânşi
poate că încă mai este ceva
poate acea boare de vânt
sau doar valurile mării
mângâindu-te
şi eu...
eu
căutând printre atâtea singurătăţi
pe
doar una

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea când am avut cerul la picioare

însera fantomatic
stelele alunecau printre nori
una câte una
ca într-o joacă
de parcă dumnezeu ar fi vrut
să ne pună cerul la picioare
înainte de sosirea întunericului

stelele acelea păreau vii
se prindeau de ramurile copacilor
de genele tale
străluceau
abia atunci am înţeles
cum se nasc licuricii

iar tu zâmbeai
cu mâinile sub ceafă
întinsă peste universul redefinit

poezie de Cristian Lisandru din Ca o femeie despletită, neliniştea... (4 mai 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

se-ntîmplă ca unii să aleagă
nu numai moartea
ci şi orele în care funcţionează
sau dacă-ţi ies în întîmpinare
dimineaţa
cu cafeaua cu lapte şi trei pastile de îndulcitor
zîmbind
pentru că aşa ai decis că este viaţa frumoasă

alţii nu pot să aleagă
sau
ca la mine
alegerile lor o iau razna
ca şi cum ar plăti
4ever
o datorie ce nu se mai acoperă
deşi nimeni nu-şi mai aduce aminte de unde vine
şi nicicum unde se duce
ca şi cînd ai fi jucat toată viaţa la loto
şi dintr-o dată cîştigi
iar atunci
cheltuieşti milioanele în toate cîrciumile lumii
făcînd cinste
în aceeaşi zi
tuturor beţivilor

recunosc că eu nu sînt un exemplu

sînt doar o-ntîmplare

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întrebi cum am devenit nebun. S-a întâmplat astfel: Într-o zi, m-am trezit dintr-un somn adânc şi am realizat că toate măştile mele au fost furate. Şapte măşti pe care le-am purtat în şapte vieţi. M-am panicat şi am început să alerg pe străzi strigând: Hoţii, hoţii, blestemaţii de hoţi!!! Oamenii râdeau de mine şi unii se ascundeau în case de frică. Când am ajuns în piaţă, un tânăr ce stătea pe un acoperiş, a strigat: Uitaţi-vă la nebun! M-am uitat să îl văd mai bine şi în acel moment, soarele mi-a sărutat faţa dezgolită de măşti pentru prima oară. Şi pentru prima oară sufletul meu a fost aprins de iubirea soarelui şi nu mi-am mai dorit să port măşti niciodată. Ca într-o transă, am strigat: "Binecuvântaţi, binecuvântaţi să fie hoţii care mi-au furat măştile. Astfel, am devenit un om nebun."

citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţie de iarnă

în zile albe
se face colecţie de mine
atunci
mă inventez rând pe rând
până când rândurile adună depărtarea
între ceea ce sunt
şi par a fi

mai păstrez nu ştiu de ce
poşeta din aţă
cu un singur abia auzit strigăt în ea
îmi amintesc
niciodată n-am plecat de acasă
cu umărul gol

ar trebui să fug în sens invers mie
până când îmi vor creşte picioare de fluturi
şi caraghioase braţe de lună
pâna voi crede că port după mine iarna
într-o banală pungă de plastic

acelaşi tablou
pictorul dă cu negru peste înţeles în cuvinte
închide păsările răpitoare în colivii fumurii
azi-noapte au înghiţit siluete de stele
gesturile se întorc în geamantane de piatră

poezie de Lavinia Micula
Adăugat de Hadrian Rudean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi–aş fi dorit...

Era atâta primăvară
În ochii tăi când te-am văzut,
Că aş fi dorit să fiu lumina
Ce-ţi mângâie intregul chip.

Mi-aş fi dorit să fiu eu vântul
Ce-ţi vântură rochia inflorată
Şi părul tău să-l răscolesc
Suflându-ţi flori pe la urechi.

Şi aş fi dorit să fiu şi soare
Să te cuprindă a mea căldură;
Şi ploaia ce te răcoreşte
Şi curcubeu după furtună.

Mi-aş fi dorit să fiu eu luna
Ce o priveşti târziu in noapte;
Apoi, când somnul te cuprinde,
Să-ţi invadez visele toate.
Să mă visezi in tot şi-n toate
Numai pe mine.

poezie de Angelina Nădejde (2 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbete

Mi-ai zâmbit ca şi cum
ar fi fost primul tău surâs.
Am zâmbit şi eu,
era atât de mult când
nu mai zâmbisem.

Mi-ai povestit o fărâmă
din viaţa ta, ca şi cum
s-ar fi oprit pentru o clipă
timpul pe loc
şi... am zîmbit.

Ne-am zâmbit ca şi cum
am fi făcut-o prima dată,
iar atunci a fost, ceea ce numim
dragoste la prima vedere
cu zîmbete...

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum mă tem...

Şi acum mă tem că aura strălucitoare
a poeziei din jurul tău
este o misterioasă anvelopă cu totul imaginară
care de fapt nu prea am crezut să existe
şi de aceea m-am temut că nu o voi putea descifra niciodată,
fiindcă nu are încă un alfabet potrivit să o descrie.
Doar amplificările secrete din sufletul meu
mi-au dezvelit, pentru o fericită frântură de clipă,
tainele armoniilor tale angelice pulsând uneori în exterior
fără să ştii,
dar care repede îşi dizolvă în eter cele trei dimensiuni
pentru a deveni abia mai târziu vizibile mie,
chiar foarte vizibile,
dar numai în amintirile mele duioase despre tine,
aproape palpabile, dar totuşi târzii,
poate prea târzii...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai este timp sa ma cunosc

De ţi-am adus numai tristeţi,
Aş vrea să ştii…nu am dorit!
Sau lacrima-ţi din care-nveţi,
Când nu ţi-am şters, căci m-am grăbit.

De nu ţi-am luminat mâhnirea,
Tu suflete, nu sta pe gânduri!
Eu ţi-am dorit doar fericirea,
Dar tu mă iartă printre rânduri.

De n-am simţit când voiai pace
Şi te îngreunam vorbind…
Acuma glasul meu îmi tace,
Citindu-te numai simţind.

De-ai vrut să fii în calea mea
Şi te-am expediat cu grabă…
Tu iartă-mă că am fost rea,
Dar fii tu bun ca raza albă.

De m-am gândit numai la mine
Între momentele ca plumbul,
Vreau să mă crezi că doar pe tine
M-am rezemat să-mi alini gândul.

De fost-au ceasuri repetate,
Când în dureri mă adunam…
Luându-te la rost cu toate,
Tu iartă-mi, căci eu sufeream.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunsesem în vârf la câteva minute după Anatoli Boukreev - un ghid rus care lucra pentru o expediţie comercială americană - şi chiar înainte să sosească Andy Harris, un ghid din echipa neozeelandeză din care făceam şi eu parte. Deşi pe Boukreev abia dacă-l ştiam bine, în ultimele şase săptămâni ajunsesem să-l cunosc bine şi să-l simpatizez pe Harris. Le-am făcut rapid amândurora patru poze tipice pe vârf, apoi m-am întors şi am început să cobor. Ceasul arăta 13.17. În total petrecusem mai puţin de cinci minute pe acoperişul lumii.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie

Am pus visuri lângă vise,
Am făcut din noapte zi,
Iară viselor ucise
Le-am dat viaţă-n poezii.

Am pus viaţă în dorinţe,
Am trăit cu pasiune,
Am făcut din neputinţe
Lucruri rele sau mai bune.

Am iubit, am suferit,
Am cântat ori am tăcut,
Am mai scris, am mai citit,
Am zburdat, am mai zăcut.

Am privit ades în zare,
Alteori numai în gol
Şi-am tot pus o întrebare
Când sunt eu, când joc un rol?

Am zâmbit, am râs, am plâns,
Am fost bună sau mai rea
Şi în viaţa mea s-au strâns
Amintiri, pe undeva.

Am fost simplă, complicată,
Agitată sau mai calmă,
Uneori sofisticată,
Gospodin-am fost, ori doamnă

Am fost ploaie, curcubeu,
Renaşteam după furtună
Toate-am fost, dar am fost eu,
Toate astea împreună.

Am fost toate la un loc
Am zburat, m-am prăbuşit,
Am fost flacăra din foc,
Am fost, fiindcă am iubit.

Am iubit şi-am fost iubită,
Am visat şi-am fost visată,
Am rănit. am fost rănită,
Am fost mare-nvolburată.

Şi sfârşit şi început,
Şi tristeţe, bucurie,
Şi nimic şi tot ce am vrut,
Şi-am fost cuiva poezie.

Am fost rană sângerândă,
Am fost leacul unui om,
Şi sătulă şi flămândă,
Am fost floare, fruct în pom.

Am fost ciob şi nestemată,
Şi săracă şi boemă,
Am fost viaţă întâmplată
Şi din piatră şi din gemă.

Şi adesea temătoare
Mi-am zdrelit ades genunchii,
Şi-am rămas tot iubitoare
Când ţipam din toţi rărunchii.

Am fost soare, cer senin,
Am fost primăvară, toamnă,
Am fost miere sau venin,
Am fost toate, bag de seamă.

Ast-am fost, şi mai sunt încă,
Om cu bune şi cu rele,
Am fost val, am fost şi stâncă,
O femeie printre ele.

poezie de Florentina Mitrică (14 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cunoscut un om care m-a poreclit o dată, în glumă, "Per cel norocos". E drept că nu m-am considerat niciodată un copil năpăstuit de viaţă. Poate am trecut prin unele clipe de descurajare, când m-am plâns de soarta care a făcut să mă nasc într-o ţară unde Adam, fiul pastorului, s-a căsătorit odată, la începutul veacurilor, cu Eva, fiica dascălului, şi a populat treptat pământul cu trei milioane de "sideniuşi". Acum, însă, dacă privesc în urmă la anii care au trecut, îmi dau seama că viaţa mea a fost călăuzită de un înger, şi cu toate că în goană după false străluciri am nimerit adesea pe cărări greşite, acum ţin în mâini coroana de aur a izbânzii, adică pe tine şi iubirea ta.

Henrik Pontoppidan în Per cel norocos
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!