Tăcerile în mine nu mai tac
Tăcerile din mine nu mai tac,
Vorbesc pe-o coală de hârtie,
De vreau, nu vreau, n-am ce să fac,
Mi-apar dureri în armonie.
Mă prinde noaptea suspinând,
Rime ce-n rând tăceri așează,
Le-aud strigând, le-aud vorbind
Până din nou se luminează.
Și unele nu-mi plac deloc,
Mai bine-ar tace împietrite,
Dar ele, nu și nu, cu foc,
Se-așează triste, rânduite.
Mă chinui noaptea să-mi răspund
Cum pot acum să îmi vorbească?
Când ani și ani tăcând la rând,
N-au vrut deloc nici să-mi șoptească.
Pe unele chiar le iubesc,
Mă regăsesc cumva în ele,
Le scriu zâmbind și le cerșesc
Lumina lor din nopți cu stele.
Tăcerile din mine nu mai tac,
Of, Doamne, sunt atât de multe,
Nu știu de timpul meu sărac
Mai are zile... chiar cernite.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.