Iubirea mea, balast de piatră

Eu tânjesc după iubire ca-nsetatul după apă,
Peşte pe uscat mă aflu, când iubire nu găsesc.
Printre degete, ca ploaia, dragostea fuge şi-mi scapă,
Se porneşte-apocalipsa, când rostesc un ''te iubesc''.

Fug pădurile, copacii se dezbracă de-al lor verde
Şi se scutură şi macii, zdrenţuindu-şi roşul strai,
Cerul se îndepărtează şi albastru-n munţi şi-l pierde,
Când ridic fruntea spre-nalturi şi iubirii-i spun: mai stai!

Noaptea, când coboară vise, în iatacul dintre stele,
Pe sub gene se strecoară un coşmar cu neiubiri.
Eu, te chem, ca pe răcoare în căldura verii mele,
Dar tu ningi cu nepăsare şi mă-nlături din priviri.

Eu voi arunca iubirea, ca pe un balast de piatră,
S-o adune cerşetorii şi s-o vândă pe un ban.
De-o zăreşti printre gunoaie, sau de o auzi cum latră,
Pune-o într-o partitură, să o cânte un pian!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt singură, dar nu-i singurătate...

(prietenilor mei de pretutindeni, cu dragoste nemărginită!)

Singurătatea mea... mă-ncarc de vină, dacă mai strig şi mai suspin că-s anonimă...
Nu-i pe pământ, fiinţă cum sunt eu, iubită de poeţi şi Dumnezeu...
Şi nepoeţii-mi scriu şi mă alintă, când viaţa îndrăzneşte să mă mintă...
Şi florile, de-s necuvântătoare, mă mângâie, când plâng, cu-a lor culoare...
Şi ceru-i mai albastru şi senin, când îmi ridic privirea şi mă-nchin...
Şi marea, frământarea-şi domoleşte, să-mi strige, că refluxul mă iubeşte...
Şi iarba e mai verde când răsare şi îmi adapă trupul cu răcoare...
Când vântul se strecoară printre frunze, îi simt iubirea tremurând pe buze...
Şi Muza, pe un umăr, stă de-o viaţă şi să iubesc duşmanii mă învaţă...
Sunt singură, dar nu-i singurătate, când inima atâtor oameni bate,
Pentru poeme violete-n miez de noapte şi eu vă simt pe toţi, atât de-aproape...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta doare tare...

Auzi frunzele cum ţipă văduvite de culoare?
Eu le-aud de sus, din ceruri printre păsări călătoare,
Unde-aş vrea să prind cocorii,-n deltă să mai zăbovească
Şi în versul dintre nuferi, în tăceri să lenevească.

Auzi ploaia cum jeleşte, când loveşte-n crengi betege?
Eu o-aud şi-i plâng de milă, când tu nu poţi înţelege,
Că şi ochii mei se-neacă-n lacrimi, ploi născute din uitare,
De când ne desparte-o toamnă, un ocean şi marea mare...

Auzi vântul, ca un clopot, simfonie a durerii?
Ei l-aud şi sapă-n rană un amurg în pragul serii
Şi m-agăţ de-un mâine tainic dintr-o vară viitoare,
Când te-aştept să-mi cobori cerul, chiar şi luna la picioare.

Auzi dorul cum se prinde de un ram bătut de soartă?
Eu l-aud şi-l prind cu grijă, să nu moară, de o toartă.
Şi-l amestec cu nectarul de pe buze-n aşteptare,
Să mă guşti, miros a struguri dintr-o toamnă care doare.

Şi de nu m-auzi iubite, când poemul meu te cheamă,
Voi trimite ploaia-n lume, pe o frunză de aramă,
Să îţi bată în ferestre, cu răcoare să te-mbete,
Vântul să te bulverseze cu rafale violete.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te chem

Mă-ntorc să te aflu în visele mele
În somn mângâiată de tine să fiu
Din margini de ceruri sub ploaia de stele
Din margini de lume mă-ntorc să Te ştiu.
Te chem pentru omul ce nu vrea să-audă
Cu mâinile-ntinse şi sufletul treaz
Şi-atunci când purta-vei povara cu trudă
O lacrimă caldă să-Ţi fiu pe obraz.

Te chem pentru mine, atinsă de vină
Cu luna în pleoape şi-o sta căpătâi
Te chem îmbrăcată în cer şi lumină
Învaţă-mă, Doamne, cuvântul dintâi!

Primeşte-mă, Doamne, primeşte şi pune
Cununa-nflorită pe creştetul meu
Când cerul va-ncepe prin stele să sune
Să stau printre ele să-Ţi cânt, Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea (6 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima iubire

Se scutură iar teii şi parcă-i toamnă iară,
S-a strecurat o vară fără identitate
Şi plouă ca-n potopul lui Noe. Ca o fiară
Mă sfâşie prezentul acesta şi se zbate

Secunda fără nume, cu flori de câmp pe frunte
Când fluturii albaştri, să mă înveţe zborul,
Mă ridicau de umeri până în vârf de munte,
Să îmi arate locul unde se naşte dorul.

Şi nu mi-era nici teamă când îţi cădeam în braţe
Şi nu-mi era nici iarnă, când mă ningeai, iubite,
Îţi aşteptam iubirea, cu foame, să mă-nhaţe
Cu-mbrăţişări de inimi, în vară poleite.

Erai prima iubire, primul sărut de soare
Şi înfloream, cum macii, în palma ta cuminte;
Nici nu ştiam, iubite, că mângâierea doare,
Când pleacă fantomatic şi uită să m-alinte.

Şi am plecat în viaţă, cu soarta în spinare,
Ca doi străini în noapte, pe drumuri paralele.
Doar amintiri de-o vară ne duc pe fiecare
Într-o poveste-a noastră, când ne ploua cu stele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţi de lut

Mi s-a prins călcâiu-n scai, când spre stele mă mânai, ca pe-o turmă de iluzii,
Macii sângerau tacit, prea târziu au înflorit, pe o mare de confuzii.

Şchiopătând, printre scaieţi, numai licuricii beţi, de blestemu-atâtor iele,
S-au oprit din luminat şi am stat cu ei la sfat. Aveam zborul în atele.

S-a făcut târziu în noi, ca-ntr-o noapte cu strigoi şi s-au încruntat copacii,
Aruncând cu verde-n sus, suspinau după apus; se hrăneau cu el toţi dracii.

O bucată de-asfinţit, dorul mi-a mărturisit şi l-am aşternut pe gleznă-
Era linişte de rai şi-n câlcâiul meu şi-n scai, numai cucuveaua-n beznă,

Un reqviem mai îngâna, mai murise înc-o stea, tocmai când ploua cu stele...
Vino noapte, să mai uit, dimineţile de lut, când răsar printre zăbrele!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când primul pas...

O noapte ce plângea pe-un ţărm de mare,
O mamă mai copil decât copiii,
Un univers sub semne de-ntrebare,
Abandonându-şi printre stele fiii.

Şi eu, abia gustând durerea lumii,
Când primul pas se-mpiedică de moarte,
Scormonitoare în esenţa humii
Cu-n scâncet curios de ''mai departe''.

Ploua albastru-n rogvaivul verii,
În ochii mei tot cerul răsărise,
Pe-obrajii mei se ruşinau toţi merii
Şi ai fi zis că tot norocul mi se

Adună-n braţele de ursitoare,
Ce-mi mângâiau secunda primei clipe.
Şi nu ştiam atunci că viaţa doare
Şi că iubirea ştie să şi ţipe.

Aveam doar mamă şi o mare-albastră
Când m-a orbit lumina-n toiul nopţii;
O stea plângea încet deasupra noastră
Şi eu priveam, râzând, lacrima sorţii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de nori (si nu numai)

Dincolo de nori, stā iubirea
si sufletul meu printre stele...
fluturi albi se joacā cu vântul
si soarele râde...

Te chem din luminā si apā
si noaptea e linā si calmā,
tristetea-i plecatā departe
nici valul nu miscå...

Esti izvor ce tâsneste
printre suflete oarbe si må
joc cu iubirea ce mā prinde
în noapte...

Viata-i ca toamna, bogatā
în roade, dar vântul împrāstie
ziua si noaptea frunzele
moarte...

Îmi place copilul din mine
pe tine, de mult te-am uitat,
la masa întinsā cu vise
e loc de greseli si iertat...

Dincolo de nori stā iubirea
si sufletul meu printre stele
fluturii albi plâng usor
când nu esti tu printre ele!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul viselor

Patul viselor de-o noapte,
Poartă încă-n el fiorul...
Când întinsă printre şoapte
Sânii-ţi mângâiam... cu dorul.

Şi-am tot pus în pat petale,
Trandafiri şi crizanteme,
La-nceput târziu de cale...
Dintr-o margine de vreme.

Şi râdeai, râdeai iubire
Printre florile din pat,
Strălucind de fericire
Când în braţe te-am luat.

Sărutări pe buze, iată,
Apăsat şi-ncet îţi pun,
Iar în trupul tău de fată
Voi intra ca un stapân.

Eşti regina nopţii mele,
Visul meu uitat pe-o clipă,
Te ridic, uşor, spre stele,
Pe a dragostei aripă.

Şi în patul plin de vise
Şi de patimă şi dor,
Pun speranţele deschise
Pe al dragostei, zăvor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Vrăjiţi mi-s ochii sub catifeaua nopţii,
Cupolă de vis, brodată divin,
Când stelele sorţii pe toţi ne sfidează,
Ştiind ce ne aşteaptă-n destin.

Vântul timid sărută flori de tei,
Parfumând cărările verii în noapte,
Luna sfioasă ca o fecioară cuminte
Caută poveşti de iubire sub stele,
În vii şi noi scânteieri.

Care e menirea voastră?
Muze caline, prietenele mele,
Unde vă faceţi culcuş sau case,
Nu vă e milă de frământările mele?

Ca o divă printre stele vechi şi caste,
Flori de foc în nopţi de smoală,
Luna trece nici că-i pasă
Ce gândesc sau ce mă apasă,
Ce iubire port sub stele.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit de-al meu Ulise,
Rătăcit în depărtări.

Ce-ar fi cerul fără stele
Şi pământul fără flori,
Ce-ar fi omul fără visuri,
Fără al iubirii fiori,
Ce-ar fi munca fără sporuri
Şi viaţa fără onoruri,
Ce-ar fi Terra fără oameni
Şi Geneza fără valuri...
Ce-ar fi viaţa fără moarte,
Ce e dincolo de toate,
Ce eşti Tu divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul plin de toate,
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când îmi dai răspuns la toate?

Până atunci, clipe efemere,
Pace spre eternitate,
Şi iubire pân la stele,
Că-i mai bună decât toate.

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stânci de piatră seacă

Printre stânci de piatră seacă,
Auzi plâns de cucuvai,
Ţipând noaptea tristu-i vai!
Când în nouri se îneacă
Chipul lunii cel bălai.

Vraja trece peste lume,
Vraja... cântec amorţit,
Ca un vis îngălbenit,
Pe-a ei buze vineţi spume,
Capu-i alb a ameţit.

Fuge, trece, fuge, zboară
Buza-i tremură spumând,
Ochii-i joacă schinteind,
Sub nebuna ei cântare
Lumea doarme în descânt.

Este Daina cea nebună,
Care cântă noaptea-n crâng,
Pe când stelele se sting
Pe când frunzele-abia sună,
Pe când apele-abia plâng.

Vezi cum luna îngheţată,
Printr-al nourilor hău,
Trece ca şi visul greu
­Sună-n noaptea descântată
Cântul trist din ceasul rău.

Şi bătrâna moarte toarce
Gândul ei în nefinit:
Zilele din vine-ţi stoarce
Şi când capu-ţi se întoarce,
Bagi de seamă c-ai trăit.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece Dumnezeu în goană...

Cum se scutură bujorii, ca o ploaie-nsângerată,
Regretând amarul vieţii efemere pe pământ!
Tot aşa mă scutur, Doamne, cu privirea-ndurerată,
Când îmi picură din palme, mângâierea care sunt.

Paşi grăbiţi strivesc tandreţea dimineţilor albastre,
Orbi şi surzi aruncă piatra şi lovesc în rogvaiv,
Curcubeie-şi pierd mirajul în tăcerile sihastre,
Unde doar un vers mai cântă în poemul meu naiv.

Şi de unde să iau muza, când lumină nu mai este?
(A rămas un colţ de lună, fără loc şi căpătâi).
Trece Dumnezeu în goană îngrozit şi calcă peste
O relicvă din geneză, chiar pe ziua cea dintâi.

Ridic fruntea pentr-o clipă... unde-s cerurile mele?
Calcă tălpile pe stele şi pământu-i tot mai sus;
Au înnebunit quasarii prinşi în mreje de lichele
Şi planeta e-n derivă-alunecând înspre apus.

Printre cioburi de speranţă, îmi adun poemu-n vară-
A rămas lângă cireşii ce se scutură de flori.
Rătăcind la braţ cu-arcuşul unui cântec de vioară
Ţip şi urlu ca o fiară printre oameni incolori.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbarea

Plimbarea printre stele,
Dorinţa timpului.
Plimbarea printre veacuri,
Suportul veşniciei.
Plimbarea printre cuvinte,
Durerea sufletului.
Plimbarea printre milenii,
Nobleţea timpului.
Plimbarea printre lacrimi,
Durerea trupului.
Plimbarea printre nori,
Surâsul apelor.
Plimbarea printre cristale,
Dorinţa Soarelui.
Plimbarea printre pietre,
Amintirea trecutului.
Plimbarea printre gene,
Drumul către somn,
Plimbarea către tine,
Iubire seculară.
Plimbarea peste noapte,
Putere nemărginită.
Plimbare printre inimi,
Dragostea bucuriei.
Plimbarea fericirii,
Suport al venerării.
Plimbarea-i dependentă
De Lumină,
Plimbarea este regina sufletului,
Plimbarea păşeşte cu vremile ce vin,
Plimbarea-i surâsul zorilor,
Plimbarea-i semnul dragostei
Când petreci timpul cu iubirea.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci... gânduri

Voci străbătând întunericul sumbru
Mă cheamă în adâncurile neştiute
Dar unde?
Vântul suspină, ploaia mă ceartă
Nu-i nimeni în lume, în gând să m-asculte
Vreodată...
Printre gene albastre un vis se strecoară
Şi-alerg după el, în mister,...
Giuavaer
De lacrimi şi gânduri, pe-ntinsele rânduri
Îl pierd printre degete fragede,
Obosite de ger.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar ţipa atât de trist lăstunii - replică la poezia "De n-ar începe mierlele să cânte" de Petru Ioan Gârda

Vibrează orologii în tăcere,
Ca un sistolic suflu ce mă ţine
Mai trează decât sângele-n artere,
Când mă cuprinde dorul greu de tine.

Zefirul se răsfaţă printre frunze,
Iar noaptea geme sub lumina lunii,
Aş adormi cu gustul tău pe buze,
De n-aş simţi cum se iubesc lăstunii.

Din când în când, un tunet mă-nfioară
Cu-ameninţări de ploaie şi furtună,
Aş adormi, dar gânduri mă-mpresoară
Şi pe sub gene lacrimi se adună.

Să nu mai simt cum ne despart oceane,
M-abandonez în taina rugăciunii,
Aş adormi în cântec de piane,
De n-ar ţipa atât de trist lăstunii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde mai călătoreşti...

Pe unde mai călătoreşti,
Prin ce vitralii duci fior,
Prin ce colinde umblii-n carte,
Primind privirea viselor?

Prin ce grădină îţi duci crezul,
Îngândurată-n plâns ecou,
Şi-mi duci identitatea-n ochi,
Parfumul palid de tablou?

Ard negrele făclii în racle
Şi chihlimbare-n văi celeste,
Căci sufletul e călătorul
Înspre albastra sa poveste.

Peste cărări închipuite
Mor unduirile de seară,
Când crinii iernii păstoresc
La geamul tău, timizi, afară.

Tânjesc în facle foc de ceruri
Şi viaţa spre faguri de miere,
Priviri tânjesc după priviri
În roi de aur ars din stele.

Flori albe ies să te sărute,
Purtând mireasma-ţi de-anotimp,
Şi-ţi cânt colind, gustând obrajii,
Refrenul iernii peste câmp.

Pe unde mai călătoreşti,
Cu ochii scânteiaţi de îngeri?
Prin gene lungi se prăbuşesc
Cântarea florilor, când sângeri!

poezie de Aurel Petre (29 decembrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire albă

Atunci când te rugam să ningi,
Săruturile tale să mă-ngroape,
Ai început, de drag, să plângi...
Cu lacrimi de iubire de sub pleoape.

Când îţi ceream să ningi săruturi,
Să mă acoperi cu un strat curat,
Din lacrimile tale ieşeau fluturi,
Emoţii de bărbat adevărat!

Şi dac-afară este primăvară
Şi primprejur mustesc noi începuturi,
Noi parcă am iubi întâia oară,
Şi vreau să ningi spre mine cu săruturi!

Şi ca iubirea ta să nu mă frigă,
Să nu mă ardă cu căldura ei dogoritoare,
Doresc săruturi care să mă ningă,
Dar se topesc pe pielea-mi arzătoare.

Iubirea mea e pentru tine, nouă,
Am înţeles din felu-n care plângi,
Iar toamna-n care trebuia să plouă
Ai transformat-o-n sărutări şi... ningi!

Să ningi mai tare, să mă răcoreşti,
Să ningi săruturi care să mă-ngroape,
Să ningi mereu, să ningi, să nu te-opreşti,
Să simt răcoarea buzelor, aproape!

Nu-mi pasă cine o să vadă
Când buzele pe corp le treci,
Fulgi se topesc, căci eu sunt caldă
Iar tu săruţi, ningând, pe veci...

Săruturile tale s-au prelins
Năvalnice, nebune, în cascadă!
Aşa cum mi-am dorit a nins,
Cu o iubire albă, pură, de zăpadă!

Ai nins aşa, cu sărutări nebune,
Şi m-am pierdut în alba-ţi reverie!
Ce simt? Aş vrea să pot a spune!
Este ceva, aşa..., precum o poezie...

poezie de Florentina Mitrică (25 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire albă

Atunci când te rugam să ningi,
Săruturile tale să mă-ngroape,
Ai început, de drag, să plângi...,
Cu lacrimi de iubire, de sub pleoape.

Când îţi ceream să ningi săruturi,
Să mă acoperi cu un strat curat,
Din lacrimile tale ţâşneau fluturi,
Emoţii de bărbat adevărat!

Şi dac-afară este primăvară
Şi primprejur mustesc noi începuturi,
Noi parcă am iubi întâia oară,
Şi vreau să ningi spre mine cu săruturi!

Şi ca iubirea ta să nu mă frigă,
Să nu mă ardă cu căldura ei dogoritoare,
Doresc săruturi care să mă ningă,
Dar se topesc pe pielea-mi arzătoare.

Iubirea mea e pentru tine, nouă,
Am înţeles din felu-n care plângi,
Iar toamna-n care trebuia să plouă
Ai transformat-o-n sărutări şi... ningi!

Să ningi mai tare, să mă răcoreşti,
Să ningi săruturi care să mă-ngroape,
Să ningi mereu, să ningi, să nu te-opreşti,
Să simt răcoarea buzelor, aproape!

Nu-mi pasă cine o să vadă
Când buzele pe corp le treci,
Fulgi se topesc, căci eu sunt caldă
Iar tu săruţi, ningând, pe veci...

Săruturile tale s-au prelins
Năvalnice, nebune, în cascadă!
Aşa cum mi-am dorit a nins,
Iubire albă, pură, de zăpadă!

Ai nins aşa, cu sărutări nebune,
Şi m-am pierdut în alba-ţi reverie!
Ce simt? Aş vrea să pot a spune!
Este ceva, aşa..., precum o poezie...

poezie de Florentina Mitrică (25 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino!

Mi te plimbi printre gânduri
când m-apuc s-aştern rânduri,
când te chem în eter,
între apă şi cer
şi te caut în vise
cu zeiţe convinse
de mărunţi muritori
rătăciţi printre nori.

Mă auzi, te trezeşti,
înspre mine porneşti
şi mă afli cântând,
sărutând al tău gând
ce pierduse dorinţă
de-a mai vrea să fii Fiinţă...

Vino să te răsfăţ,
vino să te învăţ
ce înseamnă păcat,
în extaz îmbrăcat,
ce înseamn-a simţi
şi IUBIRE-a-mpărţi!

Azi te-nvăţ să trăieşti
fără să te-osândeşti!
Vino să TE IUBESC!
Doar cu tine trăiesc!

Ne-ntâlnim printre gânduri...
când m-apuc s-aştern rânduri...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul dintre nori

Eu am crescut odată cu ciutele,
Cu florile de colţ.
Stelele mele n-au căzut în mare,
Îmi arată şi astăzi calea...
Seara copacii stau la sfat...
Îi aud murmurând
Când tace vântul.
La asfinţit umbrele copacilor
Se alungesc încet, îndrăgostite
Să atingă zidul de piatră.
Nu pot să calc peste ele,
Le înconjor cu privirea
Mâinile mele îndrăgostie
Dezmiardă norul cu margini de zăpadă.
Noaptea voi ninge peste tine,
Peste fruntea ta
Şi paşii te vor aduce la mine, în pădure.
Pe sub cetini, printre stânci
Dansează hâdul Pan,
Cel cu alai ales..
Mai alerg şi acum
Printre nori, printre erori.
Dar mă opresc mereu pe cea mai înaltă culme, cu ciutele....

poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună plină

Ai mersul domol usor
Pasul te poartă de dor
În a timpului fereastra
iubire pasăre măiastră

Tu esti oceanul meu
Oglindă a sufletului
Tainică iubire la greu
Mesaj divin al cerului

Eu simt câte o unduire
Reflectă raza de iubire
Pe soclu cu iubire plin
In faţa ta eu mă înclin

Doar un cuvânt mă iartă
Pe veci eu sunt legată
Si dăruită cerul din vest
Sfintiti cu soare din est

Aici iubirea a cuprins
Universul sigur a învins
Suntem suflete pereche
Iubiti de Luna straveche

Tu raza mea de lumină
Eu noaptea cea divină
Tu esti sărutul pe obraz
Iubirea in clipă de răgaz

Când dorul meu este profund
Stele printre nori se ascund
Te astept iubire pe înserat
Când Luna plină s a culcat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!