Toamna asta doare tare...

Auzi frunzele cum ţipă văduvite de culoare?
Eu le-aud de sus, din ceruri printre păsări călătoare,
Unde-aş vrea să prind cocorii,-n deltă să mai zăbovească
Şi în versul dintre nuferi, în tăceri să lenevească.

Auzi ploaia cum jeleşte, când loveşte-n crengi betege?
Eu o-aud şi-i plâng de milă, când tu nu poţi înţelege,
Că şi ochii mei se-neacă-n lacrimi, ploi născute din uitare,
De când ne desparte-o toamnă, un ocean şi marea mare...

Auzi vântul, ca un clopot, simfonie a durerii?
Ei l-aud şi sapă-n rană un amurg în pragul serii
Şi m-agăţ de-un mâine tainic dintr-o vară viitoare,
Când te-aştept să-mi cobori cerul, chiar şi luna la picioare.

Auzi dorul cum se prinde de un ram bătut de soartă?
Eu l-aud şi-l prind cu grijă, să nu moară, de o toartă.
Şi-l amestec cu nectarul de pe buze-n aşteptare,
Să mă guşti, miros a struguri dintr-o toamnă care doare.

Şi de nu m-auzi iubite, când poemul meu te cheamă,
Voi trimite ploaia-n lume, pe o frunză de aramă,
Să îţi bată în ferestre, cu răcoare să te-mbete,
Vântul să te bulverseze cu rafale violete.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adun tăceri într-un album de toamnă...

Şi de mă laşi să te iubesc cum vreau, vei şti cum e iubirea... niciodată nu îţi voi cere din căuş să-ţi beau nici libertatea, nici iubirea toată...
Să-mi spui ce vrei, minciuni şi vorbe goale, te-oi asculta ca pe o simfonie, nimic în mine n-o să se răscoale, te voi certa, cum ştiu, în poezie...
De îţi pătrund în gânduri câteodată, e că mă laşi sa te ghicesc din toane... şi de intruzie nu-s vinovată, doar mă strecor subtil cu etimoane...
Adun tăceri într-un album de toamnă, doar în septembrie mai îndrăznesc să strig, când în covor de frunze se întoamnă poemele ce tremură de frig...
De mă auzi, să nu-mi răspunzi în grabă, e luna când am voie să vorbesc, tu poţi să-mi dăruieşti doar o silabă din care orice vreau să intuiesc...
Şi chiar iluzii de-mi prepar la cină, desertul e ceva ce ştiu doar eu şi tu când raiul nostru din grădină-mi oferă mărul dat de Dumnezeu...
În versul meu te am întreg şi-ntreagă îţi sunt şi rimă şi metaforă îţi sunt... acolo ştiu că îţi sunt cea mai dragă, şi cel mai adorabil amănunt...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi de toamnă

(La toamnă, când frunza va îngălbeni...)

La toamnă, când frunza vă îngălbeni,
Când pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni,-
Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cândva,
Târziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna.

Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus,
Când vântul va boci, din nou, la cei de jos, la cei de sus,-
La geamul tău, în spaima nopţii, ca un prelung final,
Voi repeta că anii trec mereu mai greu, şi mai brutal.

Va bate ploaia... şi târziu, la geamul tău voi plânge-ncet...
Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, -
Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus...
În toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus.

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea, balast de piatră

Eu tânjesc după iubire ca-nsetatul după apă,
Peşte pe uscat mă aflu, când iubire nu găsesc.
Printre degete, ca ploaia, dragostea fuge şi-mi scapă,
Se porneşte-apocalipsa, când rostesc un ''te iubesc''.

Fug pădurile, copacii se dezbracă de-al lor verde
Şi se scutură şi macii, zdrenţuindu-şi roşul strai,
Cerul se îndepărtează şi albastru-n munţi şi-l pierde,
Când ridic fruntea spre-nalturi şi iubirii-i spun: mai stai!

Noaptea, când coboară vise, în iatacul dintre stele,
Pe sub gene se strecoară un coşmar cu neiubiri.
Eu, te chem, ca pe răcoare în căldura verii mele,
Dar tu ningi cu nepăsare şi mă-nlături din priviri.

Eu voi arunca iubirea, ca pe un balast de piatră,
S-o adune cerşetorii şi s-o vândă pe un ban.
De-o zăreşti printre gunoaie, sau de o auzi cum latră,
Pune-o într-o partitură, să o cânte un pian!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi...?

Auzi... cum dragostea palpită
În fiecare dimineaţă?
De câte-i lumea ostenită,
Dar tot respiră drag de viaţă.

Auzi... cum dragostea recită
Poemul vieţii-foileton?
E primăvară-nmugurită,
Harul Scripturii în amvon.

Auzi... cum dragostea ne cântă
În inime la unison
În ochi scăldând lumină sfântă
Şi dând putere de Samson?

Auzi... cum dragostea aleargă
Strâmte cărări spre Paradis
Că jertfa sa o dà întreagă
Pentru un colţ de Cer promis?

Auzi... în slavă rugăciune
Către Cel bun şi nesfârşit?
Îngerii toţi fac plecăciune
Către Iubirea-Infinit.

Auzi, auzi, auzi... Iubirea?
Pământu-ntreg l-a colindat
Punând în ochiul orb privirea
Spre calea dreaptă de urmat.

Auzi, auzi... Iubirea?

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 februarie 2016)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai treci din când în când prin viaţa mea...

Dacă un gând fărâmiţat de piatra uitării
În izvor de lacrimi se va transforma,
Vei auzi cântecul neterminat al mării
Trecând din când în când prin viaţa mea.

Dacă mai poţi privi aceeaşi stea
De noi aleasă-n noaptea marilor iubiri,
Mai treci din când în când prin viaţa mea
Ca pe-o alee a unui parc cu amintiri...

De vei auzi un fel de chemare
Din adâncuri de trecut, de undeva,
Răspunde învechitei răni, ce încă doare,
Trecând din când în când prin viaţa mea...

poezie de Cristian Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o dâră de condei...

Hai, Anida, lasă-ţi părul să îţi fluture prin vii,
Când alergi ca o nălucă printre toamnele târzii!
Nu-mi mai vitregi privirea, unduieşte-ţi trupul gol,
Să te cânt din lira verii adormită-n si bemol!

Ning castanii frunze roşii peste braţe de cleştar,
Eu îţi pun luna pe umeri şi-ţi fac loc în calendar,
Să-mi fii luni şi să-mi fii vineri şi septembrie şi mai,
Anotimpul tău, Anida, numai mie să mi-l dai.

Şi să-mi înfloreşti în palme, să te-adulmec pofticios-
Dintre florile pădurii tu miroşi cel mai frumos.
Lasă-mă, să-ţi scriu pe buze tot ce n-aş putea să-ţi spun-
Am tot adunat săruturi, încă tot le mai adun,

Ca un cerşetor de vise, stau la pândă să te prind,
În poemul meu de toamnă, cum, Anida să-ţi aprind,
Felinare în amurgul ce mă-ngenunchează iar,
Când tu vrei doar primăvară să-ţi aduc, iubito,-n dar?

Hai, Anida, să bei mustul toamnelor din ochii mei
Şi te fac nemuritoare dintr-o dâră de condei...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urechea ta nu poate auzi cuvintele lui Maharaj, căci dacă le-ai auzi, ai dispărea topit în tăcere. Când vei înceta să te auzi pe tine, vei auzi pretutindeni cântând dragostea mea! Dintotdeauna eşti Libertatea, dar gândul te-a condamnat la o izolată fiinţă umană...

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi?!?

Când trupurile noastre s-au despărţit
Şi cerul a plâns cu durere,
Doar ochii mei au mai zâmbit,
Auzi gura mea cum îţi cere?

Hai, haide, hai joacă-te iară,
Joacă-te în păru-mi... e minunat,
Afară încă, încă mai plouă.
Joacă-te! Vântul încă n-a stat!

poezie de Lusiana Drăguşin (14 aprilie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, ce dacă...

Şi ce dacă plouă şi-i toamnă în burg?
Deasupra-mi e cerul albastru şi curg
Prin vene iubirea şi dorul de noi
Şi eu sunt frumoasă, miros a şiboi...

Şi ce dacă marea se-nfurie-n larg?
Eu sunt borangicul întins pe catarg
Iar tu eşti năierul poemului meu
Pe calea stelară-ntr-un vechi Empireu.

Şi muză în vise,-n amurg şi gheţari
Când ninge septembrie cu-aripi de arţari,
Tu-mi spui că-ţi sunt vară şi alb de acat
Şi nu sunt cuminte şi gust din păcat.

Şi ce, dacă vântul mă-mpinge-napoi?
Eu fac cale-ntoarsă prin toamnă şi ploi
Şi chiar dacă fals îţi mai cânt uneori,
E pentru că iar te ascunzi după nori.

Şi ce dacă frunzele cad pe pământ?
Eu sunt tot mai verde în vers şi cuvânt.
Cu seva din glas şi ecoul din gând
Poeme-nfloresc neiubiri ucigând.

Şi ce dacă eşti prea departe? Eu sunt
Aproape de tine... ce drag amănunt
Îţi umblă prin gânduri în zori şi-n amurg!
Tu, bea-mă, sunt must ce pe buze îţi curg.

Iubeşte-mă cât încă-avem un green-pass
La vama iubirii, unde-au mai rămas
Doar câteva clipe-n clepsidre ce mint.
Tu, lasă-mi secunda, să pot să te-alint!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare...

Când suflă vântul dinspre mare uitare,
Aduce zbuciumul cu el.
Învolburare, ceaţă şi furtună,
Se sparg la ţărm fără a avea un ţel!

Se strâng la malul mării trăiri trecute,
Iubirea rătăcită aici se trezeşte,
Din marea învolburată, prin a ceţii vreme,
Dragostea, la mal înfloreşte!

Te strig la ţărm iubire,
Nu trebuie decât să-mi auzi chemarea,
Sunt sigura că vei veni într-o zi
Şi împreună vom trăi visarea!

Totul e vis, totu'-i uitare,
Doar tărmul şi cu marea au rămas,
Te-aştept de-o veşnicie şi uitarea,
O rog să plece cu ultimul vas!

poezie de Liliana Andrei (4 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment

când nu mai auzi nimic
când cerul nu mai e cer
când din toate sunetele nu auzi decât linişte
când nu mai e pământ
şi nu mai există alt adevăr decât înflorirea
când uiţi cine-ai fost
când uiţi cine eşti
când uiţi de trecătorul cumsecade biet detaliu
ce încetineşte paşii sunători prea tare
în acel moment asemenea surzilor
poţi asculta
în regretul umbrelor sfărâmând bucăţi de tăcere
un mugur cum se desface înlăuntru
în clipe de nesfârşire

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi, iubito...

auzi, iubito, florile pe câmp
cântă cu iarba şi pământul,
cântă şi pomii rând pe rând,
în frunza lor cântă şi vântul

pe cer aleargă printre nori
un stol de păsărele,
se prind de aripi, se cobor
şi urcă iar spre stele

dar cerul n-are nici o stea,
doar ele ştiu unde sunt ele,
la noapte noi le vom vedea
împresurate de inele

auzi iubito, greierii,
orchestră fac de dimineaţă,
dorinţele cu unduiri
ni se citesc, în ochi, pe faţă

eşti mai frumoasă ca oricând,
iubita mea cu buze coapte,
dă-mi mâna să cântăm râzând,
aceste clipe ale noastre

când te întinzi peste pământ
eşti floarea cea mai înflorită,
parfumul tău îl simt prin vânt,
vreau să-ţi respir clipa dorinţă

întinşi pe iarbă printre flori
îţi simt căldura, o chemare,
am ameţit de-atâtea ori
sub trupul tău uşor de floare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Auzi şi tu cum ciripeşte o păsărică la fereastră?
Şi cucul cântă, îl auzi? Iar vântul suflă boare albastră,
De cald. Si parcă simt miros de liliac. Tu simţi?
De ce nu spui nimic? De ce ai ales să minţi?

Auzi cum tremură pădurea şi cum plesnesc mugurii ei?
Cum nu auzi? Ce-o fi cu tine? Miroase parcă a flori de tei.
Ce multe gâze, se agită, în sus, în jos, spre nicăieri.
Suflet frumos, vino-n padure să vezi ce multe primăveri,

Albastre, roz şi iar albastre. La fel ca dragostile noastre.
Pe la ferestre încep s-apară flori în glastre.
Frumos mai cântă cucu, ai bani in buzunar?
Că de nu ai, vei fi sărac tot anul. Îţi voi da eu iubire-n dar.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisu-i lângă mine...

Prind sclipiri diamantine şi în irişi şi retine şi din ochii mei, când vrei, poţi albastrul să îl iei...
Marea este generoasă şi să-i fur azur mă lasă, ca atunci când vrei să bei, să te-adăpi din ochii mei...
Într-un val se scaldă cerul, lângă mal e colierul verdelui ca de smarald, unde ochii, azi, mi-i scald...
La zenit e gânditoare şi-mi trimite doar o boare, cât s-o simt şi s-o respir şi albasrul să-i deşir...
La nadir nu pot ajunge, depărtarea mă înfrânge şi-mi închipui un ocean cu adâncul lui viclean...
Dar, de ce să plec departe, când am marea ce-mi împarte val cu val în flux, reflux? Cin' mai are-aşa un lux?
Marea mea cu taină-adâncă, cu sirene-n vârf de stâncă, nu te-aş da pe niciun vis, pe niciun alt paradis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu auzi...

tu nu auzi cum creşte floarea de cireş
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
ca într-un altar...

ne logodim pentru a nu ştiu câta oară
în catedrala din îmbrătişarea noastră
lumina zilei ne izbeşte
de parcă dumnezeu din cer
se uită pe fereastră...

îmi pare fiecare revedere început
suntem uşori ca două respiraţii
ca două idealuri care prind rădacină
în deşertul memoriei...

... şi-atunci când nu spunem nimic
descoperim răspunsul în zefir
şi în ninsori de fluturi...

tu nu auzi cum vine primăvara
cum creşte pulsul soarelui
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
cum universul
e un cântec de orchestră
pe care dumnezeu o dirijează
prin notele muzicale
ale inimilor noastre...

poezie de Gabriel Petru Băeţan (iunie 2011)
Adăugat de georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Mai mângâie-mi gândul
Să-mi fii necuvântul
Din clipele dulci şi rebele
De vină e vântul
Ce-aduce cuvântul
În mine cu lacrimi din stele.

Mai mângâie-mi tâmpla
Să-mi fii crunt răscol
Din nopţile reci şi târzii
De vină e Luna
Că eu te Ador
În versuri cu mine când vii.

Mai mângâie-mi ochii
Să-mi fii pe retină
Când plâng şi mă sfâşii de dor
De vină sunt norii
Că nu vor să ţină
În Ceruri poemul de-amor.

Mai mângâie-mi versul
Să-mi fii necuprinsul
Din cartea cu foi de caşmir
De vină e visul
Că Tu eşti alesul
Cu inima plină de mir.

Mai mângâie-mi noaptea
Să fii Cerul meu
Când somnul mai uită de mine
De vină e soarta
De vină sunt Eu
Că sunt o parte din tine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu îngerii aici şi-n cer...

Cât mă iubeşte Dumnezeu, să spun îmi este foarte greu,
Sunt îngerii cu mine când, nu mai am lacrimi să mai plâng...
Şi chiar nu fac niciun demers, doar pleacă-un gând în univers
Şi-l prind în palme duşii mei şi-l duc la porţi de dumnezei...

Şi, când pe margini de genuni, renunţ la viaţă chiar de luni
Mă trage-o mână să nu cad în flăcările dintr-un iad
Din care nu aş mai scăpa, oricătă rugă m-ar urma...
Că rugăciunea n-are loc între hotarele de foc...

Speranţa-şi face loc timid, neliniştile se divid
Mai fac prin viaţă câţiva paşi în primăveri cu toporaşi
Atât cât să m-adăp din ei până m-or ninge flori de tei
Şi până-o iarnă şi mai grea m-o troieni cum va vrea ea...

Dar, nu mi-e teamă, ştiu că-n cer, e câte-un înger grănicer
La vama dintre rai şi iad şi nu mă va lăsa să cad
De disperare-n alt decor... şi când o fi şi-o fi să mor
Voi fi cu îngerii-mprejur într-un neîntrerupt sejur...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

De fete mari e lunca plină,
Iar vântul, răsfăţat copil,
S-apropie tiptil-tiptil
De pe sub fagi, de pe colină.
Şi fetele cu drag suspină:
O, Doamne, Doamne, adă-ni-l!

Pe umeri blondele lui plete
Tresar şi sar încetinel.
El e frumos şi tinerel,
Dar e sfios când e cu fete.
Iar ele râd şi râd şirete
Şi pe furiş privesc la el.

El umblă ca la el acasă
Şi-ascultă fetele ce zic;
Mai rupe-n palme câte-un spic
Şi răsfăţat apoi îşi lasă
Pe spate capul şi nu-i pasă
De fete şi de câmp nimic.

Şi printre spice el şopteşte,
Vorbind aiurea şi-alintat!
Şi, cum se plimbă-n lung şi-n lat,
Cu fetele să-mprieteneşte
Şi din copil sfiios el creşte
Flăcău întreg de sărutat.

Apoi ca-n glumă el le prinde
De mânecă, şi-aprins de dor,
Îşi face joc prin părul lor,
În urmă braţul şi-l întinde,
Pe cea mai dragă o cuprinde
Şi-o strânge către el uşor.

Tot mai aprins, tot mai aproape:
Să te sărut, drăguţo, vrei?
Ce ochi frumoşi ai, viorei,
Ca un întins adânc de ape.
De el nu-i nici un chip să scape
Şi-atâta lucru-n urmă ce-i?

Ea stă la pieptul lui pierdută,
Dintâi cu ochii la pământ.
El zice-aşa câte-un cuvânt,
Ea zice trei şi-l tot ajută,
Şi uite-l, uite-l c-o sărută
Ei, vezi tu, fetele cum sânt!

El a crezut că nu se poate,
Şi iacă poţi! Dar să te ţii!
E greu să dai de căpătâi
Dar dacă dai, merg strună toate;
Şi fata mult nu se socoate,
Când pierde mintea cea dintâi.

El o sărut-acum pe salbă,
Şi fetele-mprejur se strâng!
Dar e prea mult! Am să mă plâng
La toţi vlădicii, să dau jalbă!
Auzi, să duci tu lume albă
P-un câmp cu oameni, ca-ntr-un crâng!

Ba ele-şi mai desfac şi sânul,
Şi-n sân el li se joac-acum
Îl prind odată şi-l sugrum,
Că prea s-obrăznici românul,
Auzi, dar cine-i el, păgânul,
Ca să-mi sărute fete-n drum?

Nu ştie nimeni de-unde vine,
Şi capu-i stă la sărutat!
De-ar fi măcar de-aici din sat
Voi, câţi sunteţi flăcăi ca mine,
Să-mi spuneţi voi acum, e bine
Să faci ca vântul, nu-i păcat?

Adică stăi! Ce fată moare
Dac-o săruţi puţin? Da zeu!
Cum aş voi să fiu mereu
Un vânt şi eu, în zi cu soare,
De-ar fi numai secerătoare
O fată pe care-o ştiu eu!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt pădure şi câmpie şi grădină...

Cresc în mine, azi, păduri, ca-ntr-o oază din deşert
Şi nu-mi pasă dacă-mi furi, un poem cu ploi. Te iert.
Lasă-mi versul de-nceput, când gemea de-atâta verde-
Un lăstar necunoscut, nebunia să-mi dezmierde!

Cresc în mine, azi, câmpii, flori de maci, pe buze dulci
Şi devreme, de-ai să vii, să nu uiţi să te aduci,
Să-ţi arăt cum râd scaieţi, la o margine de vară,
Când i-atinge luna-ncet, şi-i sărută-n strai de seară.

Cresc în mine, azi, grădini cu zorele şi trifoi,
Tu, să mă adăpi cum ştii şi duios să mă desfoi,
Să-mi laşi trupul să respire şi-n miros de busuioc
Să gustăm din mere coapte. Şi la cină te provoc,

Să mă guşti din cupa vie-a unui roşu trandafir,
Unde te aştept, iubite, ca pe-un tainic musafir.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când auzi că un munte a fost mişcat din loc, crede acest lucru. Atunci, însă, când auzi că cineva şi-a schimbat caracterul, nu da crezare acestui zvon.

proverbe arabe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!