Când primul pas...
O noapte ce plângea pe-un țărm de mare,
O mamă mai copil decât copiii,
Un univers sub semne de-ntrebare,
Abandonându-și printre stele fiii.
Și eu, abia gustând durerea lumii,
Când primul pas se-mpiedică de moarte,
Scormonitoare în esența humii
Cu-n scâncet curios de ''mai departe''.
Ploua albastru-n rogvaivul verii,
În ochii mei tot cerul răsărise,
Pe-obrajii mei se rușinau toți merii
Și ai fi zis că tot norocul mi se
Adună-n brațele de ursitoare,
Ce-mi mângâiau secunda primei clipe.
Și nu știam atunci că viața doare
Și că iubirea știe să și țipe.
Aveam doar mamă și o mare-albastră
Când m-a orbit lumina-n toiul nopții;
O stea plângea încet deasupra noastră
Și eu priveam, râzând, lacrima sorții.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.