O zbatere

e o zbatere de tăceri albe
pe o coală nescrisă...
un zdruncen de timp traversat de violetul
îngrijorat de marginea muchiei.
e starea înscrisă zigzagului
care pare cea mai frumoasă mişcare adeseori,
scursă din fluturii ce învaţă mersul pe aripi.
mişcarea ce parcă tot timpul dansează
pe zidurile primitoare ochilor cătuşe.
se pare totul un balet în marginea ploii
cu reîntoarcerea paşilor în sine.

n-are rost acum să te mai priveşti
în reversul oglinzii reci
ce scoate fiinţa la suprafaţă -
nu-i chip de sens pradă sticlei să te laşi;
mai bine printre gratii de tăceri ruginite
ţi-ai privi propriul adânc
colateral cu ce te bântuie.

doamne, ce frumos e uneori,
chiar magistral;
în lumi să urci iluzii de opal
fluturându-le existenţa de pe un oval.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii care uităm

Atât de sus mă urci, visând,
Că totul pare foarte mic,
Privesc în jos, înţelegând,
Cum fără Tine... nu-i nimic!

Şi mă întreb de ce contăm,
Când ai putea şi fără noi?
De ce accepţi să existăm,
Acum şi-n ziua de apoi?

De ce ne ierţi şi ne ajuţi,
Chiar şi atunci când nu putem?
Ştiu bine Doamne, suntem mulţi,
Ce te-am pierdut... sau nu te vrem

Dar totuşi încă ne mai ţii
În braţe, când nu merităm,
Ne dai suflarea, să fim vii,
Cu toate că-n păcate stăm

Atât de mare-i voia Ta
Ca noi să devenim mai buni,
Să fim copiii ce vor vrea
Doar binele acestei lumi

Am să te rog... ne iartă iar!
Răbdare ai... mai încercăm,
Nu suntem Doamne în zadar,
O ştim prea bine... dar uităm

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

mamă, cu suavitatea muşcată de timpul dintre aguzi
în tremure acum ajunsă şi-n nesigură mişcare...
bâjbâind cuvintele acestea de auzit ce abia le mai auzi,
mereu la geamul lumii începută a fi aprinsă uitare.

o, nici mersul nu-l mai ai ca lumea, din uşă-n perdele...
apăsarea ţi s-a subţiat pe podeaua cărare roasă
aproape străvezie tu, lângă crizanteme şi lalele,
tot mai deasă în disciplina icoanei de pe masă.

în nădejde abia adiere, aproape te mai încerci,
din ochii tăi laşi albastrul rotire spre ucigaşul nord.
unde-ţi este trăirea de odinioară, în ce sfârşiri te îneci
cu fusta grea de stele şi lumina-n pofte de cord?

o, mamă, plâng în verbul ce fuge-n gânduri încoronate...
explodarea tăcerii simt uneori sub al tău direct suspin.
în trupul tău sapă o absorbţie de autentică moarte,
sub ochii mei grimasa ţărnii contrazice gestul de caolin.

cum aş putea trece odaia goală ori puhoiul din stradă
clădind trecutul pe silabe de tăceri şi-n rafale de dureri,
afirmării eu, lăsându-mă înstrăinat şi marfă de pradă,
eu, muncitor de poeme, mereu în deruta unor păreri?

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare identic. Şi ieri, ca azi, la fel ca mâine. Se repetă. Rutină... Ce se schimbă? Doar timpul. Sau nici el. Deşi trece, mereu în aceeaşi direcţie: înainte! Sau doar aşa pare. Nimeni nu-l poate întoarce sau opri. Nimeni nu-l poate înţelege. N-are legi! Nu se supune! El e timpul – eternul duşman şi aliat al tuturor. Nu stă în loc niciodată, chiar dacă uneori aşa pare. Aparenţe înşelătoare. Sau poate nu?...

Cornelia Georgescu în În căutarea omului (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşti din nou

O mână simt pe fruntea-mi îngheţată că trece uşor
Şi tâmplele-mi zvâcnesc încălzite de dor.
Dincolo de abis mă prăbuşesc în umbrele fericite,
Iar lumea-ntunecată, stă acum ascunsă-n iubire.
Stând pe o stâncă, undeva la capat de drum,
Mi se pare că totul în jurul meu e alb acum.
Atâtea lumini în seară inundă străzile pline
Ca să găsesc curajul să pot zbura către tine.
Şi stelele se pare că-s scânteietoare tăceri
Iar lacrimile sunt reci şi amare forme de dureri.
Îmi dai drumul să te văd şi-mi zâmbeşti din nou
Şi sufletul meu o să tresară ca-n tablou...

poezie de Eugenia Calancea (19 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

E aşa de bine să poţi privi, să poţi gândi, să poţi simţi ceva fără legătură cu viaţa ta! Ceva care există în sine şi pentru sine... Mai ales o astfel de comunicare lipseşte între oameni. Ne înlănţuim vorbele sau tăcerile într-o continuă provocare. Dar ce liniştitor plutesc în văzduh aceste cuvinte sau tăceri neprovocate! Ce frumuseţe ireală au, ca în "O mie şi una de nopţi"! E atât de bine să fii şi să laşi şi pe altcineva să fie!

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimeni

Nu-i dor şi nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ţi se pare
Că se topeşte-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai şti de vieţii mai ai ceva să-i ceri..
(...)

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

Acum nu mai mă dori Tu!
Acum mă doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!

Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiţi,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!

Stii....?

Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopţile şi visele, dimineţile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele şi lacrimile!

Mă doare tot, tot răul din mine!
Mă doare chiar şi binele!
Şi... şi nu ştiu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!

Mă doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viaţă,
Dincolo de moarte!
Mă doare teama de eternitate!

Mi-e teamă să nu mă pierd!
Dar cum să mă mai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Şi totuşi mă bântuie un gând!

Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viaţă?
Dintr-o altă lume?

Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Şi sună a gol dintr-un....
Prea plin!

Şi totuşi nu-i un vis,
Şi totuşi suntem Noi!

Şi totuşi mă doare vina...!
Vina de a te iubi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea de suprarealism

trotuarul este umed şi întunecat
noroc că, în ritmul celei mai bizare muzici,
picioarele mele ştiu drumul pe de rost
billie holliday
mă poartă până la prima cârciumă
în care vreau să îmi sting setea de suprarealism
se simte intens în ochiul din frunte
el nu vrea, nu vrea de data asta
să se închidă.

e ciudat cum în viaţă
ţi-ai acordat perfect anumite mişcări
cu mersul lucrurilor
nu şi cu mica ta busolă
uneori este aşa plăcut
să te îndepărtezi puţin câte puţin de tine
când îţi devii de nesuportat
să cutreieri
să cânţi
să te abandonezi în mici explozii de confetti
să nu mai târăşti după tine acele părţi
care alcătuiesc un aparat de zbor experimental
ci să le laşi pur şi simplu să ruginească
la marginea drumului
să devii aşa un om practic
fără nicio povară
devine din ce în ce mai uşor
să te regăseşti într-o variantă mai acceptabilă
trebuie să te acomodezi
cu străinul care ai devenit
şi care crede că a făcut
o mişcare bună la şah
o mişcare lipsită de imaginaţie, dar sigură
nu îi pare rău că a pierdut nirvana
şi atâtea sensuri ascunse
şi grădini care freamătă de mister
şi triluri
şi pământ pe care să îţi aşterni urechea
apoi să începi să-l modelezi
cu mâini vii, de artist.
în final, după pactul ăsta de zile mari
apare duioşia cu care
omul îmbrăţişează resemnarea la o masă de plastic
şi bea, bea întruna
să stingă setea de suprarealism.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcere

Cuvinte nespuse
rătăcite priviri
şi tăceri...

Pierdute iubiri
vorbe fără rost,
în acorduri
de tăceri...

copilul,
un scâncet
şi zâmbetul lui
şi tăceri...

Un poet plângând în tăcere

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mijlocul lacului, malurile au disparut cu totul sub perdelele ploii. Nicio linie, niciun punct de reper dincolo de marginea bărcii. Doar cenuşiul aerului pigmentat de stropii de ploaie şi valurile, liniştite acum, care dădeau impresia că vin de nicăieri. Până şi înaintarea noastră părea fără ţintă. Eram pur şi simplu acolo, unul lângă altul, în ţârâitul adormitor al ploii, la ceasul unui apus rece ca solzii de peşte. Iar când întorceam capul, vedeam chipul unei femei care zâmbea vag - fericită, ai fi zis - un chip şiroind de lacrimile acelea neîntrerupte pe care cerul i le vărsa pe obraji. Înţelegeam acum că aşa îşi trăia ea viaţa de după viaţă. O călătorie domoală, fără un ţel vizibil, dar marcată de un sens simplu şi profund.

Andrei Makine în Femeia care aştepta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ni se prezintă ca mişcare. Pentru ca mişcarea să existe trebuie să avem un punct fix faţă de care să se producă mişcarea. Conştiinţa spiritualităţii noastre e un astfel de punct. Ceea ce ne pare mişcare este ridicarea vălurilor ce acoperă duhul pe care îl aflăm în noi.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Luci, acum, că te văd atât de tulburat de cele întâmplate, sincer, tu mă îngrijorezi chiar mai mult decât Nick! Aşa că, te rog, calmează-te! Nu-i atât de grav cum pare.
Lucian: Cum aşa?! Ce vrei să spui?
Maria: Crede-mă, mă descurc eu cu Nick.
Lucian: Ar fi bine să fie aşa cum spui tu. Însă tare mă tem că nu-i atât de simplu. Poate ar trebui totuşi să încerc să-i vorbesc.
Maria: Nu! Am să vorbesc eu cu el.
Lucian: Bine, dar...
Maria: Nu, te rog... Nu-i o problemă pe care să n-o pot rezolva. Te rog, ai încredere în mine!
Lucian: Sper din tot sufletul să nu te înşeli!
Maria: Sigur nu mă înşel. Am să plec chiar acum să vorbesc cu el.
Lucian: Aşteaptă! Te conduc.
Maria: Nu, Luci. Nu cred că ar fi o idee prea bună. Nu acum! N-ai face decât să torni gaz peste foc!
Lucian: Aşa-i, ai dreptate! Unde mi-o fi capul?
Maria: Te rog, rămâi aici şi încearcă să fii calm! Nu crea şi alte probleme, că n-are rost!
Lucian: Bine. Am să încerc. Ai grijă ce-i spui, blonduţo!
Maria: Stai liniştit, voi avea!
Lucian: Blondino, îmi pare rău că s-a întâmplat aşa!
Maria: E-n ordine, Luci! Repet, nu-i vina ta.
Lucian: Baftă, micuţo...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

gânduri mutilate se-nvârt rotund
cioplindu-ne starea de lumină,
deznădejdea opreşte timpul în loc,
de pe marginea lui bucuriile cad,
speranţa e plecată în larg,
visurile sunt amorţite.

o zbatere violentă a săgetat spaţiul,
nevăzutul atacă şi altarul,
se numără morţii,
zilele ne sunt furate,
aerul frământă veşti triste
un peisaj cu umbre ne acoperă treptat,
schimbând mersul vieţii.
planeta devine o schiţă făcută de un robot,
pe care încă merg oameni.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcarea apei

Mişcarea apei
Motto: Biblia Ioan 5:1-9

Te-am revăzut în oglinda apei de milă,
Când aşteptam în mişcare
Un înger să vină
Departe, aproape, în noapte...
Oricând...
Mişcare doream şi atât!
Când eram un vis uitat în pridvoare,
Iar timpul bătea,
Bătea a mişcare...
Te-am revăzut în oglinda apei de milă.

Mă plângeam nesfios între lege şi preoţi.
Nenoroc, apăsare şi lipsă,
Şi stinsă lumina părea ca o mare...
Dar îngerul, Doamne, nici el nu venea
Să facă mişcare.

În vogă era ajutor şi putere.
Credinţa, dreptatea şi mila
Demult odihneau în tăcere,
De-aceea strigasem atunci către Tine,
Bolnav cum eram, decăzut în ruşine:
"Pe nimeni nu am, Doamne, pe nimeni..."!
Şi Tu făra preget
Făcut-ai mişcarea,
Mişcarea apei în mine.

Chişinău 10 iulie 2019

poezie de Mihai Ghidora (10 iulie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori fara soarta

am păşit printre voi ca o umbră,
albe suflete între ziduri topindu-se încet.
vă ştiu pe toţi, nebuni şi cuminţi,
ştiu durerea adusă în lume prin voi,
Îl ştiu pe Hristos răstignit
ca un capăt al tuturor, ştiute sau nu...
da, printre gratii ruginite privind
nu înţelegeţi mai nimic,
vise înceţoşate ce n-au ştiut să tacă,
voi, cei dintâi între minţiţi!

şi cum îmi mai vorbiţi de "dincolo",
vă privesc întotdeauna mirat şi asta vă place,
cânt, cânt despre libertate,
adesea nu mă ascultaţi,
dar nu-i nimic, spuneţi voi, nu-i nimic,
să nu te opreşti din cântat...
şi cum aş mai vrea să vă pot săruta lacrimile,
singurele grelele voastre cătuşe
din lumea în care trăind
purtaţi în suflet cea mai neagră frică!

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pictăm, cu pensule de suflet, scrisori pe cer...
Scrisori eterne pe care nici timpul şi nici distanţa nu le vor şterge...
Tu scrii poezii cu tăceri şi şoapte în visele mele, alin al nopţilor reci fiindu-mi...
Visând, mă ascund de lume şi le citesc de mii de ori...
Îmi scrii poezii pe pânză de suflet...
cu cele mai calde şi vii culori,
cu flacăra inimii tale...
Mâna-mi de ţărână zvâcnindă se odihneşte în palmele tale...
fiindu-mi raiul în care îngenunchează demonii din carnea mea...
Îmbrăţişez visul ăsta care mă trimite până pe marginea prăpastiei...
însă mă ridic şi zbor în tremurul unui vers, scriindu-te lin...
Semăn cu flacăra unei lumânări care arde uneori timid, alteori în văpaie...
luminând o coală de pergament...
pe care curge numele tău...
În mine arde parcă focul înmănuncheat a două suflete,
care păşesc pe pământ însetate de raiul iubirii...
Toate hainele sufletului meu sunt scuturate de ţărână şi luminate de inima ta...
Tu ai miros de cer...
fiindu-mi ca un sanctuar în care-mi îngenunchez lutul şi-mi înalţ sufletul...
O ploaie de stele care-mi ascunde lacrima...
o muzică cerească...
şi păcatul meu divin, binecuvântat...
Păcatul de-a te atinge cu cântul meu... cu iubirea mea...
şi de-a alerga prin lume, cântându-te...
singurul cântec care-mi dă aripi
şi mă ajută să zbor,
între ţărână şi Cer...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marginea ploii

locuiesc
pe marginea ploii
într-un cub de priviri
cu paşi peste ape
cu ochi şi idei
în zbor şi-n surâs
palmă
între mine şi drum

picură
floarea şi umbra
mersul şi zborul
peste degetele tale
într-un unghi de priviri
însetat de
florile
ochilor tăi
zbor peste ape
şi picuri rotunzi pe degetele timpului în umbra
dintre un strigăt şi un cuvânt închis într-un cerc
de paşi
din miezul Ogrădesei

aici
plouă cu zâmbetul tău îmbrăcat în picuri de rouă
dintre o secundă
şi o altă umbră

rămâi
pe degetul tău drept
rămâi la ce ai învăţat
căci fericirea e doar Cuvântul cel veşnic
Hristos-iubirea
22-04-2016 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan din Antologie-Poetica (februarie 2018)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi era ceva

razant am trecut pe lângă o închipuire
şi tare aş fi crezut că eşti chiar tu.
arăta aşa a o destrămare de amurguri inteligente
pe sub sentimentale streşini de case.
parcă zăream un zid aciuat în rană de tăcere
sau... ceva a nişte captive aripi cu creşteri spre afunzimi de sine;
aproape o dezmierdare de lut în suflarea lirică a cuvântului
arăta cred.

totuşi era ceva:
poate o metaforă a ezitării de-a fi.
o reaşezare a simbolurilor în unduirea chemărilor...
pare -mi-se, un imprecis şiret de bocanc lăsat
să biciuiască umbra dată în gustul
a mă cunoaşte de îndată.

sau sunt nişte obsesii de ale mele
cum ale mişcărilor de crengi divorţate de senin,
ce imediat încropesc hărţi etnografice
peste joaca fluturilor,
pe unde ar trebui înfloratul cer a umbla
când ferestrele îţi deschid aripile-n lumi,
adânci în lumi nevăzute
ca o posibilă mângâiere de însingurare
să-i atingă o tentaculă de cale-lactee cumva.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna îmi creşteau aripi

S-au năruit a pagubă cărările în ceaţă
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.

Cred că m-ai părăsit fără să ştiu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste iţe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potriveşte nimic,
aerul e greu când îl respir singur
şi în piept simt o durere.

Nu ştiu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
şi totul îţi pare zdrenţuit de timp,
e o mirare-n sine acest conţinut neînţeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laţ,
zborul e o idee prea îndrăzneaţă
să nu lupt să fiu liber.
M-am împodobit cu tot marasmul tău
şi acum sunt gol de patimi
într-o singiurătate cerşită demult
fără să-mi cultiv dragostea primăvara
în carnea fragedă a pământului
în care am înflorit odată cu cireşii
pe care şi tu îi iubesţi.

Întotdeauna îmi creşteau aripi
acum le am
şi nu ştiu cum să zbor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de veghe e starea realului. Starea de vis e starea adevărului. În starea de veghe trăim în spaţiu. În starea de vis trăim în timp, simultan în toate dimensiunile timpului. Aşa pare - că doar în iluziile noastre trăim în Timp. Că numai Timpul are Timp, în rest, tot ce putem denumi prin Restul, are numai spaţiu.

Corneliu Sofronie în Sensuri, Gândindu-l pe Nichita
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!