Gânduri
gânduri mutilate se-nvârt rotund
cioplindu-ne starea de lumină,
deznădejdea oprește timpul în loc,
de pe marginea lui bucuriile cad,
speranța e plecată în larg,
visurile sunt amorțite.
o zbatere violentă a săgetat spațiul,
nevăzutul atacă și altarul,
se numără morții,
zilele ne sunt furate,
aerul frământă vești triste
un peisaj cu umbre ne acoperă treptat,
schimbând mersul vieții.
planeta devine o schiță făcută de un robot,
pe care încă merg oameni.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
O înserare
o înserare cade în palmele mele
mă îmbracă ciudat și neauzit
imaginea ta trece ca o migrație de la cot la umăr
tot mai încet sunt aripi nenăscute
sărutul are un capăt de lumină
cuvântul rupe silabele într-o aparență de poezie
ceva arhaic trece prin piele
vederile întoarse întineresc umbrele lungi
învinse de lumină
degetele acoperă spațiul
aerul curge în felul lui viu umplând tăcerea
întregul devine o ființă gata
pentru lacrimi și frig
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peretele din fața mea
peretele din fața mea nu există,
tavanul e prelungit până-n nori,
spațiul gol e o transă în care merg ucigând gravitația.
toate slăbiciunile se risipesc în neant,
pe buze cuvintele sunt vii,
infinitul e o sincopă ce rămâne în urmă.
copacii se-ntorc cu fața la mine
născocind păduri din frunzele alungate.
se nasc cuvinte neîntrebate
modificând lumina, încetinind timpul,
atacând zidul cu miros de lună,
iar pe banca aceea goală din parc a rămas o movilă de gânduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte înghețate
mestec cuvinte înghețate
se scufundă o lume fără urme de înger
speranța anihilată plutea în spațiu
ora vopsită anestezia timpul
golul clipelor se umplea fără rod
eram sub o stea căzătoare
coroana de lumină de pe frunte a devenit umilă
s-a dezumflat starea aceea de legendă frumoasă
erai o Medee
seninul plecării a pornit din albastru
cuvintele au făcut scut suspendând ceața
pe mâna celor meschini a rămas un mâine tulbure
descoperit de umbre
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confuzia
confuzia se absoarbe în priviri
ninge-n albastru a împăcare
trifoiul râde înalt într-o vază
dantele de umbre creează decorul
disputa-i plecată
învinsă
zbor de praf spre lumină
în raiul rotund venit în grabă
și perna tânjește s-adaste amalgame înalte spre cer
veșnicia rămâne o ispită
pășesc pe lira târzie desculță
înainte de a fi captivă într-o eternitate incertă
liniștea tăcerii stă ghemuită în palme
și plouă cu aer pe clanța ușii
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un gol
În spațiul întins, tot mai departe de mine,
viața înaintează în genunchi, în coate, în degete,
în articulații nevăzute.
Uneori se protestează îndelung și neauzit.
Bisericile adună tot mai multe femei,
iertându-le păcatele din gânduri.
Se moare cu mai multă, sau mai puțină credință.
Mâinile mele rămân lângă mine
așteptând o întâlnire de gradul trei,
într-un univers contorsionat și nemilos.
Intersecțiile neclarificate îmi apasă umerii,
acoperind și dezvelind ferestre.
Pe marginea unei alegeri visele se frământă
cu pământ și cer.
Un gol navighează prin tălpi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt
sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morții,
amestecată c-un amalgam de destine
așteptând ieșiri la lumină.
tu ești în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
amețind locul și gonind spaima morții.
explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
și doar biserici din frunze mai fac slujbe.
tot cad și cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleași cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E iarbă
Duhul ierbii umblă prin văzduh,
moartea a ieșit din abstract
dând largi ocoluri,
împărțind sfârșitul.
Sânzienele își acoperă umerii,
jocul de frunze e oprit,
timpul trece prin sânge.
Dorul rămas stingher
se-nvârte rotund,
sub salcâmul înflorit.
E iarbă, e vânt, e pustiu.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri caudine
În fața mea, doar pantele abrupte
și stânci, bucăți de clipe ce-au căzut
din timpul meu, din tot ce n-am putut
să mai salvez din paginile rupte.
Cum au ajuns deasupra mea esențe
din tot ce-a fost, încerc să deslușesc
urcând, pășind pe gânduri ce rănesc
și îmi transformă sufletul în zdrențe.
Privesc în jos, dar norii-mi sunt cortine,
iar ce-i în jur îmi e nedefinit
pe calea ce mai aspră îmi devine.
Continui mersul către un sfârșit
al drumului pe care merg silit,
trecând prin gânduri aspre, caudine.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O zbatere
e o zbatere de tăceri albe
pe o coală nescrisă...
un zdruncen de timp traversat de violetul
îngrijorat de marginea muchiei.
e starea înscrisă zigzagului
care pare cea mai frumoasă mișcare adeseori,
scursă din fluturii ce învață mersul pe aripi.
mișcarea ce parcă tot timpul dansează
pe zidurile primitoare ochilor cătușe.
se pare totul un balet în marginea ploii
cu reîntoarcerea pașilor în sine.
n-are rost acum să te mai privești
în reversul oglinzii reci
ce scoate ființa la suprafață -
nu-i chip de sens pradă sticlei să te lași;
mai bine printre gratii de tăceri ruginite
ți-ai privi propriul adânc
colateral cu ce te bântuie.
doamne, ce frumos e uneori,
chiar magistral;
în lumi să urci iluzii de opal
fluturându-le existența de pe un oval.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dospesc în umbre gânduri amorțite
Dospesc în umbre gânduri amorțite
și-n colțul unui zâmbet stau de pază.
Spre trecătorii ce se afișează
semnale de lumină să-i invite
la bal mascat le-aruncă. Vai, ce groază!...
În pântecele umbrelor vopsite,
unde-s atrași mereu, pe nesimțite,
păcatele din ei se estompează.
Din vis în realitate și-napoi se
mai scurge câte-un strop de viață-amară.
Și în deșertul inimii, ca Moise,
toți se preumblă-alene, într-o doară,
dar nu-i dau voie minții să-i apese
pe rănile închise, ce-au să doară!
sonet de Ionuț Popa (31 iulie 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cartea "Liber Amicorum Liviu Pop. Reforma dreptului privat roman in contextul federalismului juridic European" de Ionuț Popa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la Existăm
strada doarme.
forme de gând se preling neterminate,
într-un spectru de culori.
o scânteie a explodat tristă
într-o tensiune a simțurilor răstignită-n adânc.
din rest culeg somnul, din gânduri unde nu ești
într-o liniște străvezie.
zilele tinere rămase în curba de timp
ne caută în vorbele frunzelor, în fuga vântului
în spațiul cuvintelor locuit de stele.
printre umbre zâmbetul tăcut e o replică
la picătura de ploaie de pe obraz.
existăm într-o derivă din albastru crud
agățați de cuvinte cu umerii noștri grei.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Merg pe stradă
Merg pe stradă, mai fac un pas,
Seara clipește peste oraș.
Umbre aleargă, gândul mi-e glas,
O rază de soare luminează-n lăcaș.
Merg pe stradă cu Dumnezeu la braț
Răsfoim amintiri, numărăm pași,
Patruzeci și doi am numărat
Și încă la atâția vom fi părtași.
Merg pe stradă cu tine mă plimb
Bucuria vieții găsită din timp,
Încă un an voi da la schimb
Iubirii de viață născută-n olimp.
Merg pe stradă privind la ceas,
O lume întreagă se învârte grăbită.
Doamne, iubesc timpul rămas!
Cum a curs timpul ca o clipită?
poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alfa
o acceptare de alfa
cruciadele vor recompensă asupra albului
peretele își recompune liniștea din cioburi
literele vin în culori amestecate
asaltând pânza dimineții
formând cuvinte neîntrebate
cerul răsturnat pe asfalt caută alt adânc
în care să rămân
Dumnezeu
în vagi nuanțe compune un peisaj obosit
aerul devine alergat de păsări
nu mai am ochi pentru vedere
nici nu mai suntem
au rămas visări aiurite rotite-n neștire
trecute prin mizerii din scamele lumii
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frigul dens
frigul dens atacă real
norii din inimă îngheață respirația
apatia alunecă pe-o pantă făcându-și cuib sub pernă
un chip din cuvinte ia forma unei litere mărite
levitând în aer
fixez în vid niște repere de care mă agăț
îmi uit brațele și plec fără ele
vizibil sunt toată
aceeași formă
într-un timp încercuit doar în gând
o liniște albastră îmi poartă mișcările
și toate lucrurile mi se supun
numai litera aceea zguduie spațiul
ca eu să aud.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem nerostit
încă sunt în locul acela abandonat,
unde doar închipuirea ridică zborul obosit la înălțime.
amăgirile umblă printre sălcii
descifrând pe nervurile frunzelor un bilet de intrare,
unde treptele te urcă și cu mâinile la spate.
lumina din cuvânt rătăcește
printre umbrele trecutului
negociind strălucirea cu sinceritatea verdelui din toamnă.
astenice literele frământă cuvântul,
ce tot mai plumb devine.
doar frunza se rostogolește tandru la gleznele mele,
creând poemul nerostit de nimeni.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mergi cu mine
mergi cu mine,
printre frunzele căzătoare
pe partea soarelui de aur,
să-i colectăm lumina
pentru partea noastră de nord,
cu sentimente îngrădite-n tăceri
și clipe îmbrăcate în alt anotimp.
Să dăm mărturie vorbirii în litere,
prin aerul ascuțit în tăiere
ce ne târăște deasupra cuvintelor,
recompunându-ne existența,
în spațiul unde nu sunt pereți
și nici ferestre conectate spre lume,
visele rămân aici adunate,
timpul încremenește tălpile muritoare
și Dumnezeu șterge temerile zării.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua
ziua a rămas nemișcată
lumina a murit pe pervazul ferestrei
negăsindu-și punctul de plecare
secundele vărsate în timpul tău au halucinații
edenice pe clipele deșertice
trandafirii privesc orizontal din vaza răsturnată
cuvintele sunt nesigure în terminarea poemului început
și totul pare simplu ca o esență de pus în cozonac
pe nebăgare de seamă inima crește
stârnind o bănuială
în timp ce merg spre tine tulburând aerul apatic
mi-e teamă să ne atingem
să nu ne surpăm înainte de a ști că suntem
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem
cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp
adevărul șchiop nu comunică
drumul plutește deasupra morții
cerul devine moment de iubire
ies din fierea singurătății în verdele zilei
toate cuvintele țin lupa sub lună
aici e o existență de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un semn
pământul s-a mutat de sub picioare
într-un colț prăvălit susținut de cârjele nopții
învelișul meu de toamnă a lăsat nevăzutul în orbite
împreună cu o parte din conturul tău
cernut prin verticale bezne
imagini răsturnate navighează căutând echilibru platonic
între armonie și haos
selecția de priviri și gesturi
inventează o direcție comună
încercând o stare de închegare cu luciri de lumină
în timp ce demonii trec prin pereții nopții
dizolvând piatra solubilă
sfâșiind cuvintele pîn' la sfert
rotund și calculat timpul îmi azvârle o cifră
fără început și fără sfârșit
iar ultima silabă
ca o frunză cu dinți
trece prin mine și-mi lasă un semn că exist
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uzură
uzură-n complexul ființei,
pân' la eul arhaic fixat de cineva neștiut.
aproximări pentru orizontul niciodată ajuns,
iluzii în contururi de stele
și brusc ganglionii încep să lumineze ca o orgă
la gândul de a mai fi.
pământul eliberează mersul
în timp ce aerul e sufocat de germeni.
trec printre umbre vărgate pe dinăuntru.
un schelet, plin de sentimente, hrănește porumbeii.
un tramvai se umflă cu oameni,
ceasul de lângă magazin știe un cântec,
frunzele foșnesc la unison,
albastrul e ceva ce-mi mângâie genunchii.
trag drumul spre mine
rostogolindu-i întunericul,
să te găsesc la capăt,
sub toate cuvintele ignorate rămase în umbră.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!