Unde aleargă lupii

Se aude urlet de izbândă
S-a adunat intreaga haită
Să infrunte iarna cea haină
Până in primăvară.. iară.

Cu blana de alice plină
Un lup bătrân urlă la lună,
Să-i lumineze incă odată
Calea până în primăvară..

Dar cu privirea inceţoşată
Nu vede o gură deschisă
cu colţi ascunşi,.. de fiară
Căscată mârşav,.. de o capcană.

Şi dintr-o dată simte rece..
Cum fiorul Cerberului trece
Si muscă adânc prin oase
In haite negre de angoase

Ce din viată-i mai rămase..
Şi se scurgea cu fiecare
Strop de sânge in zăpadă
In sunetul de neagră, goarnă.

In privirea haitei pironite
Speriată şi descumpănite
Fără neînfricatul lor stăpân
Intins si fără geamătul nebun

Al morţii pe care o infing
Cu colţii in căprioare
In sunetul milos şi prelung
Al puilor ce tânguie şi plâng...

Dar cu pleoapa intredeschisă
Bătrânul lup greu stă şi indură
Durerea de gheată şi haină
Cu gura de curaj, incleştată..

Asteaptă să plece a sa haită
Să nu mi-l vadă cu lacrimă
Ce nu a fost văzută vreodată
De nici o fiintă pământeană

Doar de luna a sa stăpână
Pe ascuns, când moartea haină
Insfăca vreun pui din vizuină
Când vâna sub razele de lună.

O lacrimă de-i va şi curge
Cât haita lângă el plânge
Le va ucide tot curajul
Şi se vor imprăştia ca vântul

Şi alte haite de prin pădure
Vor pune stăpânire pe munte..
Unde a auzit prima oară
Cum urlă moartea in căprioară

Pe care el acum o aude
Chemându-l pe faţa lunii
întunecată,.. şi de priviri
ascunsă, să poată alerge..
Liberi printre îngeri, lupii

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân din dor

Bat ultime clopote de crini
Greierii aud cerberi venini
Batrânul trist cu ai lui câini
Doineste dorul printre ciulini

Vântul îl îmbracă-n strai de nor
Si lacrimi merg in urmă mute
C-umbre de şoapte-ncătuşate
C-al lebedei poem în val de dor

Ş-aşează un trandafir ce luce
Vântul câte o petală duce
Pe marmura inimii-i rece
Când timpul aşteptării greu trece

Zărind acolo sus un chip soptind
Pe faţa lunii cu stele plângând
Cu câinii ce urlă vânt de pustiu
C-un a fi unde nu-mi pot să fiu

Sub braţele tale ce mi-s cruce
Trandafirului agăţat în dor
Până la lună în lanţ răvăşitor
Cu vântul ce-n petală mă duce

Legat cu razele de lună
Cu câini de gând ce se gudură
Lângă hoitul clipei de dună
În deşertul rece-n dor de marmură.

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân din dor

Bat ultime clopote de crini
Greieri aud cerberi venini
Batrânul trist cu ai lui câini
Doineste dorul printre ciulini

Vântul îl îmbracă-n strai de nor
Si lacrimi merg in urmă mute
C-umbre de şoapte-ncătuşate
C-al lebedei poem în val de dor

Ş-aşează un trandafir ce luce
Vântul câte o petală duce
Pe marmura inimii-i rece
Când timpul aşteptării greu trece

Zărind acolo sus un chip soptind
Pe faţa lunii cu stele plângând
Cu câinii ce urlă vânt de pustiu
C-un a fii unde nu-mi pot să fiu

Sub braţele tale ce mi-s cruce
Trandafirului agăţat în dor
Până la lună în lanţ răvăşitor
Cu vântul ce-n petală mă duce

Legat cu razele de lună
Cu câini de gând ce se gudură
Lângă hoitul clipei de dună
In deşertul rece-n dor de marmură

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-aud lupii

În tăcerile albastre, luna plină stă să cadă
Printre brazii-nconjuraţi de ienuperi şi de jepi;
Haita lupilor pândeşte, prada vie, să o vadă,
Să o sfâşie-ntre gheare şi-ntre dinţii de sirepi.

Strigă luna-nfricoşată, dar ecoul se loveşte
De un munte de zăpadă ce-a crescut într-un minut
Şi în albul fantomatic strigătul i se opreşte
Ca şi cum, nu se-auzise de la bunul început.

În tăceri prevestitoare de carnagiu, noaptea ţipă,
Mişcătoare umbre calcă, făr-a se simţi vreun pas,
Cade-un fulg ca o cascadă, pe o aripă rănită
Şi se-arată cucuveaua fără cântec, fără glas.

Ochi sticloşi apar şi foamea se citeşte-n glas de fiară,
Urletele sparg tăcerea, (e şi timp de-mperecheat);
Vor şi una vor şi alta, liderul alpha s-apară
Să dea start la vânătoare, însă nu prea e vânat.

Dintr-o tufă-o căprioară, sare zveltă. Pradă bună!
Lupii năvălesc în haită şi-o sfâşie cu nesaţ;
Sânge cald topeşte neaua şi se-mprăştie pe lună
(A-ncercat să scape prada şi-a căzut şi ea în laţ.)

Se aşterne ca mătasea liniştea, din nou, pe văi
Colo-n jos, în sat se-aude clinchet viu de zurgălăi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt împăiat

Pe vârf înalt cu luna-i aură cunjură
Stă ciuta cu bătaia inimii ce-i gândură
După coarnele-n care boncălăia luna
De se cutremura pădurea şi jivina.

Cu ecou unde mi-o aleargă dorul..
Bată-l moartea şi pe el şi pe hăitaşi
C-au lăsat-o cu doi mândri fecioraşi
Să-i poarte pe unde neumblat e codrul..

Căci fiara acum îi este neomul
Ce-şi urlă mândria cu plumbul şi cornul..
Acela de egoism şi ură prea înalt
Ce acum şade pe un perete-mpăiat

Ce o face să coboare cu capul plecat
Să ducă dintre stele curaj neînfricat..
Puilor ce o strigă să le fie alăptat
Până într-o zi când în strigăt împăiat

In ecouri de păduri şi căprioare
Ne vom da seama că suntem reci fiare

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina

îmi spune vântul pe câmpie
-eu veşnic cânt o simfonie
şi singur nu sunt niciodată
chiar dacă-i noapte-ntunecată

în iarnă fulgii mă-nsoţesc
şi prin troiene rătăcesc
în primăvară în alai
am mii de flori în luna mai

vara mă roagă şi mă cheamă
să-i iau căldura din maramă
iar toamna frunze în ghirlandă
mă strigă şi vor să mă vadă

în nopţile cu lună plină
sărut petale în grădină
dar am şi zile când sunt trist
când văd că ai paltonu-nchis

nu pot ca să mă furişez
de trupul tău să mă lipesc
şi să-l alint ascuns sub haină
ar fi a noastră dulce taină

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul lupilor

cărări fără capăt se abat multe-n cale
pe drumul spre crestele ce vreau să le-ating.
omatu-i de piatră în glezne mă taie
şi-n suflet mă arde frica de lupi.

prin troiene de humă, paşii mi-aleargă
îndemnaţi de răsunet, cu picioare de plumb.
înfruntând viscoliri ce urme-o să şteargă
prin hăţişuri ascunse cu lumini ce se scurg.

tăcerea se sparge şi drumul rasfange
în mii de poteci ajungând în abis
îmi tremură trupul cu sânge îmi plânge
lumina din ochi e oarbă, s-a stins.

prin vântul prea aspru mă strecor fără vlagă
şi cad, mă prăval, printre ramuri şi spini
o haită de lupi, foamea-şi strigă în grabă
mirosind rana mea, ce dâre-i preling.

cu luciri în priviri mă-nconjura lupii
şi colţii de fier îşi infing rând pe rând
îmi suflă căldură smulgându-mi şi ochii
mă sfâşie haita, nici nu pot să mai plâng.

ramuri se-apleacă cu gheaţa mă tăie
şi sufletu-mi sfârtecă-n mii de bucăţi
cu gheara de lup ţintuiesc trupu-mi moale
sorbindu-mi şi glas şi suflări în mare ospăţ.

o voce se-aude şi-nlatura lupii
cu rânjet de smoală şi ochii sticloşi
ce haituie-ntr-una dându-mi târcoale
cu rânjetul ei cu dinţi sângeroşi.

deodat simt că zbor şi piscul ating
nici vântul nu bate, nici răni nu mai dor.
e multă tăcere în viscolul aprig
şi drumul spre creste, mă-nfăşoară-n fior.

o urmă de sânge mai simt că mă arde
şi urlete-aud de departe chemând
sărutul rămas pe gură-mi, de sabie
toţi lupii l-au dat, şi cel mai flămând.

credeam c-am ajuns în raiul din creastă
ce soarele arde şi vântul alintă,
am vrut să adorm o clipă-n mireasmă
să uit că mi-e frig, să uit că mi-e frică.

dar lupul bătrân cu coama zburlită
străpunge prin coaste suliţe vii.
nici teamă nu are prin cărarea din noapte,
nici milă nu simt şi-n grabă mă duce spre ai săi pui.

săgeţi furioase le simt cum îmi intră,
străpung pînă-n creştet şi-n osu-mpietrit.
se-aude cum urlă omătul în mine
durerea îmi tace în gura-mi de lut.

deodat se aprinde hăul adânc
şi mistuie lupii şi-omătul de piatră,
mă cuprinde cu raze şi-n somnul profund
îmi spală durerea şi neputinţa deodată.

dar urme-au rămas schilodind trupul meu
fără vreo rană adânc sângerândă.
când aura nopţii oglindea drumul greu
şi paşi-mi purta cu mâna ei blândă.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna, care le vede şi le aude întotdeauna pe toate, îşi trimite cu uşurinţă razele prin funinginea nopţii, apoi cu privirea sa luminoasă le mângâie pe cele două fiinţe. Mângâiată şi luminată de Lună, Veruza nu se mai simte urâtă.

finalul de la Broscuţa Veruza şi floarea de nufăr de Emilia Plugaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Când mi-e frig, îmi pun o haină,
Când mi-e cald, nu ies afară
Insă când mi-e dor de tine,
Beau la vin, beau în neştire
Totuşi, gura mi-i uscată,
Te aştept, dar nu vii fată,
Pe cărarea dintre vii,
Sufletul să mi-l mângâi.
Mi se pare groaznic doru,'
Ţin în mână strâns ulcioru,'
Şi visez ca-n ceas de seară,
Noi, prin lanu' de secară
S-alergăm desculţi şi goi
Doar cu luna peste noi.
Lună blândă, lună caldă,
Sa-ţi dezmierde trupul, fată,
Trupu-ţi alb, şi mlădios
Să mă-mbete de frumos,
Să mă-mbete de plăcere,
Trupul meu întruna cere
Ale tale imbrăţişări,
Ale tale dezmierdări.
Stăm în lan, si luna trece,
Vine dimineaţa rece
Simt broboanele de mană,
Şi mi-e frig... şi-mi pun o haină.

poezie de Mihai Valentin (1 august 2014)
Adăugat de Mihai Valentin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupii şi mielul

O haită de lupi
s-au năpustit în stână
să prindă mielul cu blană de aur
să-l jupoie, să-l pună pe frigare
şi blana să o facă dar pentru diavol
merg tiptil, lupii în jurul stânei
doar or găsi o portiţă
prin care să intre să smulgă mielul fermecat,
ca apoi să se sature şi să se îmbogăţească
în stână stau ascunşi mulţi paznici
cu blană albă şi glas ascuţit
aşteptând mişcarea brutală
a lupilor flămânzi
au reuşit să intre, dar cum mai ies?
acei mişei de lupi
care până mai ieri erau flămânzi
şi stăpânul turmei le-a sacrificat o scroafă
ca să-i sature pe lupii flămânzi de altă dată!
scroafa nu au mancat-o, au pus-o la îngrăşat
pentru zile negre când este cazul de sacrificat
acum ei vor mai mult, vor mielul cu blană de aur
şi cu sufletul, Lumină din Soare,
este greu pentru lupii diabolici
să poată distruge Lumina
ei câte blăni ar schimba, tot flămânzi şi răi rămân
ajutaţi de către o vulpiţă beţivă şi hoaţă,
care face pui prin boscheţi
şi crede că-i verde bobul de strugure
când nu poate ajunge la el
şi uite aşa timpul trece,
ei sunt doar resturi care fură nuca altora
spunând în gura mare "năravul din fire nu are lecuire"
şi nici "aşchia nu sare departe de copac"
totul s-a transformat în scrum
de la un muc de ţigară
aruncat de vulpea cea şireată şi beată!
lupilor perverşi şi sluţi, staţi ascunşi în coadă Satanei
aşteptând Lumina de apoi ce bate scurt
la poarta morţii
spunând cu glas de vis "nu au loc în Paradis,
ei stau în Purgatoriu"
aşa cum le stă bine lupilor ce schimbă blana prea des!

fabulă de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul din mine

Pe albul nesfârşit in noapte
Umblu de dor hăituit şi aud
Cântec de zurgălăi, iar asud...
Alergând după calde şoapte

Trase de doi armasari negri
Cu stele in coame împletite
Aruncând praf de stele-n copite
De se vede dincolo de zări

Iar tu in cojoc aţipită
Dormi visând basme liniştită
Si dintr-o dată lupii în haită
Te trezesc, privindu-i speriată

Tragi de hăţuri si caii zboară
Inspre lună iubito, iară
Cu sania albastră aurită
Lasându-mi in piept o gheară

A lupului ce ieşi din mine
Din dorul sângelui din tine

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă, lună nouă

Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive şi când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.

Către mine tinzi podeţe
Moleşite de blândeţe...

Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.

Lună nouă, lună plină,
Nopţile n-au nicio vină!
Se aruncă peste mine
Cu tot cerul în buline...

Smulge-mă pană cu pană
Şi întinde-mi o capcană,
Care să mă-mbrace viu
Cu un sânge auriu,
După care poţi să mori
Şi să mă iveşti din zori.

Lună plină, lună nouă,
Să mă plângă toţi în rouă!
De la ultimul pătrar,
Să mă-ntindă pe altar
Noaptea care ţi-e stăpână,
Noaptea care mi-e bătrână.

Luna tace,
Luna vrea
Să mă tulbure ca ea.

Luna curge,
Luna-i sus
Şi eu tocmai la Apus.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi începuturi

Sălbatic, un urlet se-aude
pierzându-se-n văile ude,
trecând peste stâncile toate
din muntele-n care o mamă
uitând crezuri vechi, alungate,
feciorul îşi cheamă.

Se simte pierdută-n regatul
în care doar ea şi băiatul
scăpaseră din vânătoarea
de lupi şi de alte jivine,
urmându-şi intinctul, chemarea
în viaţă a-l ţine.

Trăiau, pe atunci, într-o grotă
din munte, mai sus, la o cotă
la care pădurea dispare,
lăsând printre stânci numai jnepeni,
iar urmele de pe cărare
nu poţi să le depeni.

Cu greu, sacrificii şi muncă,
urmând a naturii poruncă,
l-a dus, educându-l, prin lume,
de multe ori rea, adversară,
în care-a putut să-l îndrume
c-o dragoste rară.

Crescuse, puternic şi suplu,
vânând amândoi ca un cuplu,
regină şi prinţ în ţinutul
în care, solemn, hieratic,
urlau, înspre lună, salutul
energic, sălbatic.

A fost însă-o noapte geroasă
în care, de urlete-atrasă,
venită din neguri de munte,
o nouă chemare apare,
pornită, cumva, să-i înfrunte
pe vechea cărare.

A fost mult prea mult, iar regina,
uitând şi vânatul, şi cina,
a fost la un pas de-a ucide
străina din alte ţinuturi,
venită cu gânduri avide
spre noi începuturi.

A fost o-nfruntare de groază
în care cuvântul "cedează"
se pare, străin de-amândouă,
a fost cel impus, la plecare,
de lupul ce-n viaţa cea nouă
a vrut împăcare.

Şi-acum se aude, sălbatic,
un urlet mai slab, singuratic,
al celei rămase regină,
ce, fiul plecat, îşi mai cheamă,
urlând, înspre luna cea plină
durerea de mamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă topeşte avatar

Pe un colţ de filă neagră lumii
Ca o lacrimă de tuş vărsată,
Albastră, tristă şi-ngândurată
Cursă din călimara inimii.

Stătea ascultând viori de tei
Printre iadurile ei cătrănite,
De răbdări ce par infinite
Să-i răsară un astru cu ulei..

Pentru candela privirii de miei
Ce asteaptă răstignire-n fire!
Să se înalţe iar în iubire
Cu focuri ambre de mir de tei.

Inchinată geniului prea iubit
Ce-i apare doar la asfinţit,
Cu toiagul lui de raze moarte
Printre astre şi vremi departe.

Pomenindu-l zi după zi
Poate o învia iar pe aici...
Să-i nască in priviri sclipici
De copil cu stele ambre de tei!

Ei, lacrimă albastră de înger
Care ma făcut din nou să sânger..
Din călimara inimii versul
Cu neasemuirea ei în universul

Poeziei mele de piatră rece
Pe unde ea, când zâmbind trece
Mă topeşte avatar în quasar
Din al meu zero absolut de ghetar
de mercur

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară-lăcrămioară

Eu nu ţi-am fost decât o primăvară,
Parfum de dor şi dragoste şi rouă
Ce te-au înnobilat întâia oară
C-un nume nou şi cu o haină nouă.

Eu nu ţi-am fost decât o primăvară
Prin zecile de primăveri tăcute
Şi am rămas o tristă lăcrămioară
Într-o grădină-a florilor pierdute.

Eu nu ţi-am fost decât o primăvară,
O lacrimă, sub raza vieţii tale
Ce-a aşezat-o sufletul, comoară
În trupul blând al dalbelor petale.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu veni, încă, primăvară

NU VENI, ÎNCĂ, PRIMĂVARĂ
Daniel Voica

Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăboveşte până trece,
Jalea din lume şi ţară,
Moartea cu fioru-i rece.

Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăboveşte până când,
Vom putea ieşi afară,
Firul ierbii căutând.

Să simţim parfum de tei,
De liliac abia-nflorit,
Îmbrăţisând-ui pe acei,
Ce, cu ardoare, i-am dorit.

Nu veni, încă, Primăvară,
Ţine doliu ca şi noi,
Şi plângi şi tu seară de seară,
Când ne listăm morţii, pe foi.

Nu veni, încă, Primăvară,
Cât te privim doar din balcon,
Cât viaţa ne este amară,
Şi respirăm printr-un tifon.

Nu veni, încă, Primăvară,
Cât parcurile sunt închise,
Şi drepturile noastre, toate,
În Ordonanţe sunt cuprinse!

poezie de Daniel Voica
Adăugat de Voica Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urla la lună frigul

În noaptea tot mai lungă
Salcia nemişcată lunecă,
In bărci pe apa lină
Frunzele pe arămia lună.

Gâştele în stol grăbite
Liniştea o mai răscolesc,
Greieri şi-ascund viorile
Şi nopţile încet muţesc..

Câte un clipocit pe lac
Se mai aude cu sunet fad...
Trupul salciei rămâne nud.
Frigul muşcă surd, sunetul

Nopţilor calde din vară...
În urlet trist de vârcolac

sonet de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozitate

Ce se aude? Ce nu se mai aude?
Şi când se aude, ce se aude?
Şi când nu se aude, ce nu se aude?
Şi de ce nu s-aude, când nu s-aude?
Şi cine aude, când se aude?
Şi pentru ce se aude?
Şi până când?

De ce se aude ceva şi nu altceva?
Ia să nu se mai audă, ce se aude!
Ce-am auzit că s-aude?
Dar până când?

poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Premiaţi pentru uitate reprezentaţii

Privirea cerului de-i umedă
Piatra lăcrimează mută, blândă.
Guvernanţi noştri râd mai tare
Când un bătrân cu rugi cere:
Pietrei, râului, cerului, codrului...

Ce-i aude ţipătul ochiului
Să caute moartea pridvorului
Unde îngeri au îmbătrânit
Intr-un moşneguţ slab şi împietrit:
Infometat, hulit, batjocorit...

C-un colţ de pâine ca la câini zvârlit
De care copii-n zări i-au fugit,
Scăpaţi de cioarele conducătoare
Cameleonice-n privighetoare
Incântându-ne cu bunăstare...

Până semnăm iar la votare
Dovezi de deces constatoare...
Dinainte de noi autentificate
In alb cu drept de viaţă şi moarte
Ce corupţia acum o împarte!

In congresele pline de ovaţii
Cu P ile C unoştinte şi R elaţii!
Ale hidrei roşii cu mutaţii
Ciuma ascunsă a societăţii
Sub masca noii democraţii...

Cu actorii securităţii
Sufleorii plini de decoraţii!
Ce-au jucat piesa unei revoluţii...
Şi special premiaţi cu pensii
Pentru uitate reprezentaţii!

Pe sângele fără ucigaşi
In ode de mineri pălmaşi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1907

S-a întâmplat în ‘907, pământul să ne cheme-n moarte.

Ne-alungă viaţa de la masă, ne biciuieşte neîncetat,
Ne plâng copiii în pridvor, de foame urlă un popor.
Sus, în palate, ghiftuită stă boierimea mulţumită,
Ciocoii strică-un viitor, prin sate moare un popor.

Ne cheamă moartea ne-ncetat din iadul ăsta blestemat,
Ne plâng strămoşii sus, din cer biete schelete pe ogor.
La capitală, boiernaşii se plimbă-nfofoliţi în blană,
Iar în bordeiele de lut ne cere iarna greu tribut.

Ne-am răsculat în primăvară când moartea ne chema afară,
Am luat conacele prin luptă şi am trecut boieri prin furcă.
Am pus pe foc o ţară-ntreagă, voind ca toţi să înţeleagă...
Cuţitul ne-a ajuns la os, nu mai răbdăm fără folos.

Armata a venit în sate, să ne întoarcă iar la sape,
Dar noi, sătui de pătimit, i-am înfruntat şi n-am fugit.
Acum ne ţine cimitiru-n braţe, ne-ascundem viii printre morţi,
Se trage-n noi ca-n nişte hoţi, copiii plâng pe lângă porţi.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare tot ce nu e românesc

Aplaudaţi!... aplaudaţi cât mai e lumină. Această ţară
Refuză iarna noastră, refuză în genunchi să cadă.
Ne uscă florile secate că suntem învinuiţi de primăvară ;
Mamele ne sunt demult ţărână şi vreme n-au avut să vadă
Cum noi căzuţi mai jos de jos, ne facem mai umili. Şi iară
Plângând ne cheamă soarele... A mai murit o primăvară.

Pe mine nu m-aplaudaţi... mă doare tot ce nu e românesc ;
Ce n-am trăit este ucis şi moartea mă refuză de o vreme,
Iar drumul mi l-au îngrădit străinii şi parcă nu răzbesc
Să merg cu luna la îngălbenit stejarii. Şi moartea geme,
Sătulă fiind de haita care urlă la împărţitul ciolanului câinesc.
Am plâns la un stejar ucis... am plâns de tot ce nu e românesc.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de Patriotism (Constelaţii Diamantine - feb 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!