Se-aud lupii

În tăcerile albastre, luna plină stă să cadă
Printre brazii-nconjuraţi de ienuperi şi de jepi;
Haita lupilor pândeşte, prada vie, să o vadă,
Să o sfâşie-ntre gheare şi-ntre dinţii de sirepi.

Strigă luna-nfricoşată, dar ecoul se loveşte
De un munte de zăpadă ce-a crescut într-un minut
Şi în albul fantomatic strigătul i se opreşte
Ca şi cum, nu se-auzise de la bunul început.

În tăceri prevestitoare de carnagiu, noaptea ţipă,
Mişcătoare umbre calcă, făr-a se simţi vreun pas,
Cade-un fulg ca o cascadă, pe o aripă rănită
Şi se-arată cucuveaua fără cântec, fără glas.

Ochi sticloşi apar şi foamea se citeşte-n glas de fiară,
Urletele sparg tăcerea, (e şi timp de-mperecheat);
Vor şi una vor şi alta, liderul alpha s-apară
Să dea start la vânătoare, însă nu prea e vânat.

Dintr-o tufă-o căprioară, sare zveltă. Pradă bună!
Lupii năvălesc în haită şi-o sfâşie cu nesaţ;
Sânge cald topeşte neaua şi se-mprăştie pe lună
(A-ncercat să scape prada şi-a căzut şi ea în laţ.)

Se aşterne ca mătasea liniştea, din nou, pe văi
Colo-n jos, în sat se-aude clinchet viu de zurgălăi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde aleargă lupii

Se aude urlet de izbândă
S-a adunat intreaga haită
Să infrunte iarna cea haină
Până in primăvară.. iară.

Cu blana de alice plină
Un lup bătrân urlă la lună,
Să-i lumineze incă odată
Calea până în primăvară..

Dar cu privirea inceţoşată
Nu vede o gură deschisă
cu colţi ascunşi,.. de fiară
Căscată mârşav,.. de o capcană.

Şi dintr-o dată simte rece..
Cum fiorul Cerberului trece
Si muscă adânc prin oase
In haite negre de angoase

Ce din viată-i mai rămase..
Şi se scurgea cu fiecare
Strop de sânge in zăpadă
In sunetul de neagră, goarnă.

In privirea haitei pironite
Speriată şi descumpănite
Fără neînfricatul lor stăpân
Intins si fără geamătul nebun

Al morţii pe care o infing
Cu colţii in căprioare
In sunetul milos şi prelung
Al puilor ce tânguie şi plâng...

Dar cu pleoapa intredeschisă
Bătrânul lup greu stă şi indură
Durerea de gheată şi haină
Cu gura de curaj, incleştată..

Asteaptă să plece a sa haită
Să nu mi-l vadă cu lacrimă
Ce nu a fost văzută vreodată
De nici o fiintă pământeană

Doar de luna a sa stăpână
Pe ascuns, când moartea haină
Insfăca vreun pui din vizuină
Când vâna sub razele de lună.

O lacrimă de-i va şi curge
Cât haita lângă el plânge
Le va ucide tot curajul
Şi se vor imprăştia ca vântul

Şi alte haite de prin pădure
Vor pune stăpânire pe munte..
Unde a auzit prima oară
Cum urlă moartea in căprioară

Pe care el acum o aude
Chemându-l pe faţa lunii
întunecată,.. şi de priviri
ascunsă, să poată alerge..
Liberi printre îngeri, lupii

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea vorbei

nespuse
cuvintele femeii sunt noaptea ca nişte pui de tigri
aruncaţi din cuib
au gheare din oţel tânăr şi ochi fără sânge de fiară
albastră

dimineaţa când se aud cântece de dragoste
prinzându-şi părul
mâna caută precum un poliţist trupul femeii cald
şi plecat
uşa
deschisă spre nicăieri dă drumul tigrilor tineri
şi e atâta lipsă de trup
încât aproape se simte în aer sânge din mătasea coastelor
nopţii

cuvântul
o stare ca oricare alta

poezie de Vasile Pin (2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul lupilor

cărări fără capăt se abat multe-n cale
pe drumul spre crestele ce vreau să le-ating.
omatu-i de piatră în glezne mă taie
şi-n suflet mă arde frica de lupi.

prin troiene de humă, paşii mi-aleargă
îndemnaţi de răsunet, cu picioare de plumb.
înfruntând viscoliri ce urme-o să şteargă
prin hăţişuri ascunse cu lumini ce se scurg.

tăcerea se sparge şi drumul rasfange
în mii de poteci ajungând în abis
îmi tremură trupul cu sânge îmi plânge
lumina din ochi e oarbă, s-a stins.

prin vântul prea aspru mă strecor fără vlagă
şi cad, mă prăval, printre ramuri şi spini
o haită de lupi, foamea-şi strigă în grabă
mirosind rana mea, ce dâre-i preling.

cu luciri în priviri mă-nconjura lupii
şi colţii de fier îşi infing rând pe rând
îmi suflă căldură smulgându-mi şi ochii
mă sfâşie haita, nici nu pot să mai plâng.

ramuri se-apleacă cu gheaţa mă tăie
şi sufletu-mi sfârtecă-n mii de bucăţi
cu gheara de lup ţintuiesc trupu-mi moale
sorbindu-mi şi glas şi suflări în mare ospăţ.

o voce se-aude şi-nlatura lupii
cu rânjet de smoală şi ochii sticloşi
ce haituie-ntr-una dându-mi târcoale
cu rânjetul ei cu dinţi sângeroşi.

deodat simt că zbor şi piscul ating
nici vântul nu bate, nici răni nu mai dor.
e multă tăcere în viscolul aprig
şi drumul spre creste, mă-nfăşoară-n fior.

o urmă de sânge mai simt că mă arde
şi urlete-aud de departe chemând
sărutul rămas pe gură-mi, de sabie
toţi lupii l-au dat, şi cel mai flămând.

credeam c-am ajuns în raiul din creastă
ce soarele arde şi vântul alintă,
am vrut să adorm o clipă-n mireasmă
să uit că mi-e frig, să uit că mi-e frică.

dar lupul bătrân cu coama zburlită
străpunge prin coaste suliţe vii.
nici teamă nu are prin cărarea din noapte,
nici milă nu simt şi-n grabă mă duce spre ai săi pui.

săgeţi furioase le simt cum îmi intră,
străpung pînă-n creştet şi-n osu-mpietrit.
se-aude cum urlă omătul în mine
durerea îmi tace în gura-mi de lut.

deodat se aprinde hăul adânc
şi mistuie lupii şi-omătul de piatră,
mă cuprinde cu raze şi-n somnul profund
îmi spală durerea şi neputinţa deodată.

dar urme-au rămas schilodind trupul meu
fără vreo rană adânc sângerândă.
când aura nopţii oglindea drumul greu
şi paşi-mi purta cu mâna ei blândă.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiaţi că şi lupii se îmbracă de la PRADA? Prada lor din vremuri imemoriale: gingaşa mioriţă fără fiţă! Nişte imitatori de joasă spiţă (speţă)!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haita şi democraţia

Când într-o haită, dragii mei,
Lupii se sfâşie-ntre ei
Pentru supremaţie,
Spun: "E democraţie"...

fabulă epigramatică de George Budoi (22 ianuarie 2003)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima fereastră

ultima fereastră închide răcoarea târzie
strigătul de stele pleacă grăbit spre neant
alunec pe linia dreaptă spre pacea orei fără culoare
sub cerul rupt din zodii
ochi de mâl rămân în spaţiu peste dansul fără contur de umbre
o clipă desculţă calcă pe-un cuvânt ce moare
liniştea se acoperă cu luciul oglinzii
absenţa ta clonează ecoul unui timp gol
în spaţiul închis
se deapănă tăcerea nepocăită
la umbra unui gând nemuritor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiară sunt

Am prins în gheare, sunt precum o fiară
am prada mea, pot face ce doresc
îmi vii aici, şi îmi eşti zi de vară
iubitul meu, venit de prin poveşti.
Te muşc cu-atâta sete, şi mi-e bine,
nici apă nu mai vreau, dar te doresc
să-mi fii o pradă, iar eu să-ţi fiu fiară
să-ţi spun ce-nseamnă, ştiu că mă iubeşti.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima bate-n surdină

Inima bate-n surdină
Pe-o fâşie de lumină,
Pieptul meu în pradă arde
Şi iubire, şi păcate.

Labirinte descântate
Umplu doniţe cu lapte
Şi-n privirea mea străbate
Fulgul vieţii fără moarte.

Tu în amforă de dor
Pui picior lângă picior
Şi străbaţi prada ce arde
În vise purificate.

Vin frunze din depărtare
Pe alei zăcând în soare
Liniştea să ne doboare
În albeaţa de ninsoare.

Vine dorul peste noi
Scaldă dulce pusă-n foi,
Porumbei fără păcate
Duc prada în zbor, departe.

Tu eşti pradă, eu sunt pradă,
Lumea este viciată,
Toţi se iubesc de-o vecie,
Sânge viu în poezie.

Fulgul vieţi-i fără moarte
În vioara fără coarde,
Noi cântăm doar la arcuş
Zidind iubirii culcuş

Din speranţă şi-ntâmplări,
Din sincere sărutări,
În grădinile de dor
Şi morţii să-i dăm fior!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de zăpadă

Ştii prima zăpadă,
Nu pare să cadă,
Iar ei îmi urează "Crăciun fericit!"

Mă plimb prin ogradă,
Sperînd c-o să cadă,
Nimic nu contează... sunt dezamăgit!

Şi gându-i o spadă,
Că nu o să cadă,
Un fulg de zăpadă,
Crăciunul să vadă
Un câmp înverzit!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trece Dumnezeu în goană...

Cum se scutură bujorii, ca o ploaie-nsângerată,
Regretând amarul vieţii efemere pe pământ!
Tot aşa mă scutur, Doamne, cu privirea-ndurerată,
Când îmi picură din palme, mângâierea care sunt.

Paşi grăbiţi strivesc tandreţea dimineţilor albastre,
Orbi şi surzi aruncă piatra şi lovesc în rogvaiv,
Curcubeie-şi pierd mirajul în tăcerile sihastre,
Unde doar un vers mai cântă în poemul meu naiv.

Şi de unde să iau muza, când lumină nu mai este?
(A rămas un colţ de lună, fără loc şi căpătâi).
Trece Dumnezeu în goană îngrozit şi calcă peste
O relicvă din geneză, chiar pe ziua cea dintâi.

Ridic fruntea pentr-o clipă... unde-s cerurile mele?
Calcă tălpile pe stele şi pământu-i tot mai sus;
Au înnebunit quasarii prinşi în mreje de lichele
Şi planeta e-n derivă-alunecând înspre apus.

Printre cioburi de speranţă, îmi adun poemu-n vară-
A rămas lângă cireşii ce se scutură de flori.
Rătăcind la braţ cu-arcuşul unui cântec de vioară
Ţip şi urlu ca o fiară printre oameni incolori.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nins

A nins azi-noapte, ca-ntr-o iarnă-a noastră,
Când nu era mai nimeni pe pământ,
A nins azi-noapte în pădurea-albastră
Cu mine-n braţe şi cu tine-n gând.

Eram un fulg şi-n dansul fantomatic
Mă strecuram timid, printre aezi,
Am prins din zbor, un zâmbet enigmatic
Să îl aştern în versurile verzi,

Unde ai mai lăsat un pic de verde
Nemângâiat de albul din penel,
Voi pune un poem şi nu voi pierde
Flori de cicoare-n vechiul tău castel.

A nins azi-noapte, azi se odihneşte
Un cer albastru cu tăceri de vis;
Când îţi privesc zăpada,-n mine creşte
Un munte de iubire... ce-ai ucis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea stelele pălesc pe cer, şi lupii urla la Luna sângerie, dar cu venirea dimineţii razele de lumină rup întunericul şi urletele lupilor, aducând ciripitul păsărilor.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Reflecţii Maxime Axiome V
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa mohorâtă

Dimineaţa mohorâtă
Şade ca o babă hâdă,
Ce-a pierdut dinţii aseară,
Coborând din cer o scară.
S-a împiedicat de nori,
Lăcrimând apoi în ploi.

Dimineaţa e urâtă...
Nici nu râde, nici nu cântă,
Nu valsează prin arini,
Nici pe câmpul cu ciulini.
Aşteaptă bruma să cadă
Pe bostanii din livadă.

Dimineaţă fără glas,
Spune-mi ce a mai rămas,
Dintr-o vară ce-a trecut,
Şi-o iubire ce-am pierdut,
Din albastrul cer senin,
Picătură în destin...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ţară

Eu sunt un om fără de ţară,
Un strop de foc purtat de vânt,
Un rob răzleţ scăpat din fiară,
Cel mai sărac de pe pământ.
Eu sunt un mag de legea nouă,
Un biet nebun, orbit de-o stea,
Ce-am rătăcit să v-aduc vouă
Poveştile din ţara mea.

Eu sunt o lacrimă târzie
Din plânsul unei mii de ani,
Sunt visul care reînvie
La vetrele celor orfani.
Sunt o mustrare călătoare
De pe tărâmuri fără glas,
Şi dintr-o lume care moare
Sunt strigătul ce-a mai rămas...

(...)

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu luna la pas

Oricât ar surâde luna
printre florile de tei
nimeni nu ştie lumina
din castana ei.

Fără glas
pocnetul de castană
mi-a luat un pas
de pe lună.

Te uită cum stelele
mă amână
să stau pe lună
cu gutuile
de mână.

Îndrăgostit de poezie
zi lumină
petrec luna de gutuie
chiar pe lună.

poezie de Constantin Bucur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În punctul fericirii, o vioară...

Atinge-mă în punctul fericirii, acolo unde nu m-ai mai atins,
Să înflorească-n mine trandafirii în roşu şi în albul ce m-a nins.
Nu-ţi fie teamă de suspinul iernii, ce cuibărit în sânu-mi, s-a oprit!
Mai hiberneaz-o vreme de vecernii, sub lacrima ce m-a acoperit.

Şi nu întârzia prin noaptea surdă, în care nu se-aude niciun glas!
Doar inorogii-ntr-o legendă zburdă, pe-un colţ de lună ce mi-a mai rămas.
Şi dacă rătăcind îţi pierzi răbdarea şi nu mai ştii pe unde să o iei,
Ascultă-n liniştea zăpezii marea şi vei găsi adresa-n valul ei!

Am scris-o pe nisip, dar sub maree, a dispărut ca tine în reflux-
Aşteaptă să revină, ca o zeie, cu un sărut pe-aripa unui flux.
Să nu stârneşti furtuni nechibzuite, în goana ta după un vis pierdut,
Să mergi la pas, să nu calci scoici, iubite, că-s perle-n cochilii ce s-au născut,

Din picături de lacrimă de sare, sedimentate-n noaptea dintre ani,
Când mai cântau sirenele-fecioare o simfonie pentru melomani.
În punctul fericirii e-o vioară ce şi-a pierdut arcuşul în concert,
Concertul amintirilor de ceară, pe-un portativ utopic şi incert.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot despre lună

Toarce luna-ntr-o poveste,
Suie luna sus pe creste,
Luna cade-n ochiul meu,
Luna curge-n Dumnezeu,

Luna mârâie-nspre oi,
Lupii-o mestecă-napoi,
Luna mişună pe mare
Şi m-adulmecă de sare.

Sare luna printre miei,
Se ascunde-n vocea ei:
Pielea ta îmi e totuna,
Când se-mpreună cu luna.

Dumnezeu închide-un ochi,
Luna-i spune de deochi,
Luna faţa îşi întoarnă
Şi mă ninge-n iarnă-iarnă.

Iarnă fără lună nu-i.
Lângă ea tu să mă pui.
Smirnă stau, să stai şi tu.
Lună-i, Doamne, dar trecu.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul din mine

Pe albul nesfârşit in noapte
Umblu de dor hăituit şi aud
Cântec de zurgălăi, iar asud...
Alergând după calde şoapte

Trase de doi armasari negri
Cu stele in coame împletite
Aruncând praf de stele-n copite
De se vede dincolo de zări

Iar tu in cojoc aţipită
Dormi visând basme liniştită
Si dintr-o dată lupii în haită
Te trezesc, privindu-i speriată

Tragi de hăţuri si caii zboară
Inspre lună iubito, iară
Cu sania albastră aurită
Lasându-mi in piept o gheară

A lupului ce ieşi din mine
Din dorul sângelui din tine

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas... eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper, spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis, rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint, dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat, acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas...
eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper,
spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis,
rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam
pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu
şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci
şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint,
dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat,
acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!