Ne-am aşezat amândoi cuminţi, în grădina plină cu flori. Mirosea a clipe primite în dar la margini de văzduh, a timp preţuit şi recunoştinţă. M-ai învăţat cum să împletesc boabele de rouă cu inocenţa şoaptelor nestrivite. Şi norii de pe cerul albastru aveau contur de chipuri, forme cioplite cu inimă bună şi bucurie. Când nu îmi era de ajuns închipuirea îmi sărutai fruntea, dezmierdându-mă.

Andreea Palasescu (27 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am aşezat amândoi cuminţi, în grădina plină cu flori. Mirosea a clipe primite în dar la margini de văzduh, a timp preţuit şi recunoştinţă. M-ai învăţat cum să împletesc boabele de rouă cu inocenţa şoaptelor nestrivite. Şi norii de pe cerul albastru aveau contur de chipuri, forme cioplite cu inimă bună şi bucurie. Când nu îmi era de ajuns închipuiurea îmi sărutai fruntea, dezmierdându-mă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi înfloresc cireşii şi lumea plină de chipuri necunoscute se conturează într-un zâmbet duios. Vorbeşte-mi cu glasul dorului, plin de mister şi dorinţe necunoscute. Sărută-mă şi strecoară în grădina tainelor muguri de speranţe şi cunună de flori cu aromă de primăvară. Îmbracă-mi inima cu inima ta!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La răscruce de vânt şi schimbare, s-a oprit să-şi odihnească inima mică. Mirosea a salcâm... mugurii de alb şi primăvară răsăreau din geana soarelui pe întinderea oglindită in flori de văzduh. Era furtună în priviri şi lumea se pierdea în atâtea frici şi adânc de întuneric. Ce era omul fără pace şi mângâieri, fără iubire şi angajament în regăsire de sine? Ce era omul fără recunoaşterea nimicului şi dorul de împlinire a menirii sale, în Mâna plină de Har a Lui Dumnezeu?

Andreea Palasescu (20 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe digurile bătrâne visul sărat al amurgului se înălţa în ecouri mute, spumegând ritmic sub umbra răcoroasă de albastru senin. Tăcerea slab luminată de gânduri cuminţi săruta întunericul, freamătând agale în ropotul ispitelor pentru ca apoi să le guste cu poftă, lasciv şi molcom, într-o fragedă regăsire. Clipele miroseau a frumos, timp statornic şi blândă răbdare. Erau prinse firesc de pânza şoaptelor, aurită pe alocuri cu raze de lună şi muguri scăldaţi în dorinţă şi armonie.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne-am rosti, s-ar alege praful viselor din esenţă. Am prinde contur şi zâmbet de sufletele robite. Ne-am domoli şi s-ar aprinde jarul iubirii în măruntaie. Fărâmă de hazard, bogată în amintiri culese pe furiş la margini de apus. Nimic mai mult. Eu nu te-aş povesti. Orator bun n-am fost niciodată. Mă pricep la cârpit şoapte şi împletit fior de lumină în tăcerea întunericului. Mă-nfurii când îmi scapă printre degete bunătate. Aşa mi-e de stingheră inima...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceasul acela ne-am rugat amândoi în tăcere, înăltându-ne la margine de asfinţit fiecare bătaie a inimii. Sub lespedea grea ne-am ascuns întunericul tainic şi mândria rece, stăruitoare. Din zare, doina gândurilor nespuse se înălţa falnic în ecouri mute. Sub paşii mici, o mare de suflete cuminţi, ispitite de zgomotul vieţii, se legănau sărutând cu atingerea delicată, adâncuri de timp necuprins. Mângâiau lutul moale şi apoi într-o frântură de clipă, pe ramuri de salcie bătrână împleteau zorii proaspeţi cu braţe de Cer.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de mai

Flori de mai înfloresc în grădina mea
Şi totul e ca-n paradis.
În inima ta blândă,
Scânteia dragostei s-a aprins.

La prima noastră întâlnire
Flori de mai eu ţi-am adus.
Şi tu cu glas plin de fericire
M-ai zis că mă iubeşti nespus.

Flori de mai avea mama pe masă,
Când am trecut din nou al casei prag.
Era aşa de bucuroasă
Şi m-a cuprins la piept cu drag.

Lumea e ca un colţ de rai
Când sunt cu tine împreună.
În grădina mea cu flori de mai
Viaţa îmi pare mult mai bună.

poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strânge-mă la piept cu fiecare umbră firavă de apus. Şi o adiere sărată împletită cu văzduh albastru să răsară din priviri amestecate cu freamăt de clipă şi agonii. Ispiteşte-mă tandru pe sub gene lungi de veşnicie acolo unde hazardul e geamăn amintirilor. Nu spune nimic. Lumea-i colţul nostru mic de Rai unde luna îngână visurile în doina timpului. Muşc din iubire şi păcate, sfios dar lacom, hrănindu-mă nestingherit cu atingeri. Oare am gustat din viată în lipsa şoaptelor care odihnesc în adânc de suflet?

Andreea Palasescu (9 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am adus flori. Misterele prinse în albul petalelor se desprindeau uşor sărutând umbra delicată a întunericului. Asfinţitul muşca din lumina clipelor cu nesaţ, împletind fior şi isipite într-o fărâmă tardivă de rătăciri. Pe umerii goi, firul de şoaptă curgea ritmic în oglindă, dezbrăcând cuvintele mute, sorbindu-le adânc esenţa într-un sărut fraged. Silueta atingerilor lungi, închipuită la răscruce de vis se înălţa pe culmile amintirilor, răscolindu-mi bruma de sine flămând şi nemuritor. Urletul tăcerii senine şi atât de cuminţi prin ascultare şi supunere consimţită se izbea frenetic de trecut, asmuţindu-mi sufletul plăpând. Vântul schimbării işi purta îmbrăţisările din gând în ropot de gând până la margini de albastru văzduh. Până la răsăritul cald din ochii tăi frumoşi. Îmi erai început şi sfârşit, rugăciune şi păcat, viaţă şi moarte adusă de acel dor necuprins.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am adus flori. Misterele prinse în albul petalelor se desprindeau uşor sărutând umbra delicată a întunericului. Asfinţitul muşca din lumina clipelor cu nesaţ, împletind fior şi isipite într-o fărâmă tardivă de rătăciri. Pe umerii goi, firul de şoaptă curgea ritmic în oglindă, dezbrăcând cuvintele mute, sorbindu-le adânc esenţa într-un sărut fraged. Silueta atingerilor lungi, închipuită la răscruce de vis se înălţa pe culmile amintirilor, răscolindu-mi bruma de sine flămând şi nemuritor. Urletul tăcerii senine şi atât de cuminţi prin ascultare şi supunere consimţită se izbea frenetic de trecut, asmuţindu-mi sufletul plăpând. Vântul schimbării işi purta îmbrăţisările din gând în ropot de gând până la margini de albastru văzduh. Până la răsăritul cald din ochii tăi frumoşi. Îmi erai început şi sfârşit, rugăciune şi păcat, viaţă şi moarte adusă de acel dor necuprins.

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul acela de iulie melancolic şi blând l-am privit amândoi îmbrăţişaţi. Cald, fără cuvinte aspre, nepotrivite, înlesnind în linistea unei bătăi de inimă flămândă, tot zbuciumul acesta efemer, atribuit existenţei umile. Osteniţi de pribegia sufletelor stăine, regăsiţi în umbre de pas hoinar si doar câteodată profund copleşiţi de amintiri ne-am odihnit trupurile goale într-un amalgam de ispite. Ca in taină, fără inutil preludiu, clipele să ne pătrundă adâncul orgoliilor surde, respirându-ne. Mi-e poftă de fericire! Interpretată, ascunsă lasciv, impletită cu soare ştirb şi miros de albastru sărat, mestecat pe ţărm de veşnicie. Fericire în valuri înalte de extaz până dincolo de simţ tactil si expresii fără noimă. Să-mi acopăr nevoia cu mângâierile tale ferme, tăcerea cu zgomotul şoaptelor, lacunele singurătăţii cu tine pretutindeni. E prea putin?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

FIRE DE NISIP

Sărutai marea pe tâmple
Mă intreabă: eşti de unde?
Răspunsei: vin de pe Olt,
Trecui Dunărea inot.

Sărutai marea pe ochi....
Gene lungi pline cu stropi
Plete albastre si verzui
In lumina soarelui!

Sărutai marea-n adânc,
Mă cuprinde dar mă strâng
Amintirile din timp,
Clipe.... fire de nisip.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoism

M-am aşezat la căpătâi de gânduri în colţul tău de suflet ostenit
Unde cuvintele se pierd în rânduri şi umbre se înalţă-n asfinţit
Mi-am îmbrăcat cu şoapte rătăcirea şi dorul împletit cu primăveri
Când îşi sărută marea nemurirea, la adăpostul zilelor de ieri.
Şi amândoi ne-am descălţat de moarte şi-am strâns în pumnii mici o nebunie
Cu promisiuni demult uitate, pierdute-n glas de vânt şi păpădie.
Am stat cuminte, surâzând luminii, ce-ţi răsărea în taină dintr-un vis
Şi-am înflorit dintr-o ispită veche, flămândă şi-nsetată de abis.
M-am aşezat la căpătâi de noapte şi sărutându-ţi norii de furtună
Ţi-am prins de creştet bolte înstelate, înmugurind cu razele de lună.
Şi cum să nu te strâng la piept de soare, când eşti atât de surd şi atât de neiubit?
Cum să ne fie iar îndestulare când vanitatea dulce te-a orbit?
De data asta negreşit m-astâmpăr sunt egoistă şi nu-ţi las nimic
E prea frumoasă primăvara! Nu vreau s-o-nghesui într-un suflet mic...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promite-mi

Promite-mi că-ntr-o bună zi,
În umbra şoaptelor târzii
Vei aşeza cu grijă-n gând
Surâsul unui suflet blând.
Şi de voi vrea să te opresc
Un vis frumos să-mi amintesc
Iubirea ce-o avem cândva
Promite-mi că tu vei pleca...

Promite-mi că -ntr-o bună zi
Pe calea străzilor pustii
Vom colinda printre amintiri
Ecoul vechilor trăiri
Cu braţul tău mă vei cuprinde
Şi-n inimă vei reaprinde
O nebunie, dor nespus
Şi-al sărutărilor apus.
De n-am să te pot alunga
Promite-mi că tu vei pleca...

Promite-mi că de-ţi va fi dor
De al meu suflet călător
Vei reciti în gand, cu drag
Povestea unui vis pribeag
Iubirea ce ne mângaia
Promite-mi că n-o vei uita...

poezie de Andreea Palasescu (6 ianuarie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înserarea dorurilor mele

Sub gândurile cu pălării de flori
Zâmbesc în rouă boabele de stele:
Doi ochi bătuţi în aripă de fluturi
În primăvara încercării mele.

Tu cânţi în struna unui măcelar
Ce-nvârte moartea-n limba dinspre zei,
Păianjenii din vorbe prelungesc grădina
Unde se plimbă umbra decoltând căţei.

Se răsucesc în mine steaguri curcubeu
Şi-aştept în spaima gândului din flori
Religia iubirii cu dragoste s-o porţi
În cerul tău de îngeri cu sânii roditori.

Zâmbesc la rana pusă între miez de foi
De leacuri odihnite în prelungi istorii,
Ochii tăi se zbat ca şoimul care trece
Cu prada crudă pe statui de glorii.

E primăvara înălţării mele
Şi-i primăvara ta sub boabele de stele,
Pe elipsa zborului de fluturi
Creşte înserarea dorurilor mele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul şi grădina

Mă plimb, a nu ştiu câtă mia oară,
Pe-aleea însorită din grădină,
Vrăjit de flori, de-azur şi de lumină,
Trăind a nu ştiu câta primăvară...

Grădina râde-n jur, de floare plină,
Cu-arome vechi simţirea-mi împresoară,
Iar inima-i flămândă să tresară
La zumzetul statornic de albină!

Când ostenit, mă tolănesc la masă,
Topesc privirea-n norii călători
Şi zbor cu ei, lipsind un timp de-acasă...

Din tot ce mă dezmiardă-n feerie
Eu strâng bagaj cu lanţuri şi cu sfori
Pentru-o prea-lungă, grea călătorie...

rondel de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie îmi plăcea să-i văd sufletul înflorind. Ca mugurii de dor, proaspeţi, însetaţi de fiorul vieţii, ca raza de senin pe-o cunună de albastru văzduh. Îmi plăcea să adorm cu gândul iubirii şi noaptea când e mai blândă lumina viselor, petale din Rai şi praf de stele aveam să-i prind în părul bălai. Îi râdea inima mică, la margine de gând, cu regăsire şi freamăt încropit sub tăcerea asfinţitului.

Andreea Palasescu (24 septembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am oprit să ne odihnim iubirea la marginea unui apus văratic de şoapte. Molcom, sărutând mireasma umbrelor fade, noaptea cu tainele necuprinse de freamătul timpului, ne îmbrăţişa. Miroseai a flori şi a vise răsfăţate de zâmbetul dimneţilor de vară. Pofta flămândă a buzelor tale roşii, îmi cuprindea inima, purtând-o în adâncul albastru al valurilor învolburate. Vântul hoinărea nestingherit printre amintiri, într-o dulce chemare a ispitelor şi marea ne ademenea paşii spre o noua zi. M-ai strâns în braţe cu grijă, fără să tulburi glasul tăcerilor. Eram în sfârşit acasă. Într-un fel, îmi pierdusem locul în lumea aceasta, dăruită sufletelor străine în lipsa ta..

Andreea Palasescu (1 august 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la fereastră, lumea părea o piesă de teatru. Siluete diforme, usor dirijabile îşi etalau sufletele oarbe în amfiteatru. Erau pe rând spectatori entuziaşti şi actori fără talent. Nu-şi scoteau niciodată măştile. Îi priveam din colţul meu prin luciul sticlei, sorbindu-le aievea închipuirea dincolo de aparenţe şi surâs. Aveau aceea libertate asumată pe jumătate destul cât să-şi savureze pe deplin extazul şi să poată învinui într-o clipă hazardul nedrept de suferinţă. Se găsea mereu câte unul să huiduie o reprezentaţie bună. Era forfotă mare. Pierzantul neaclamat se retrăgea în bruma sa de nimic, să-şi vindece vanitatea.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lady Blues

m-ai învăţat să dansez pe cerul înstelat şi plin de speranţe fără temei,
paşii noştri au cutremurat carnea zeilor,
au răscolit amintirile tuturor amanţilor legaţi de promisiuni imposibil de respectat...
de mână cu tine, timpul s-a scurs cu totul altfel.
zilele au fost lungi iar nopţile incandescente, având gustul şampaniei amestecate cu sânge.

m-ai învăţat să cânt în preerie când animalele îşi căutau pereche iar oamenii îşi alegeau mormânt.
vocea mea a răsunat puternică, ca un fragment din armonia absolută a durerii.
ploile au încercat să ne şteargă paşii ca un duşman fără scrupule, fără onoare,
cântecul nostru s-a aşezat ca un covor fermecat între iubire şi banal
iar moartea a plâns nefericită pentru că îmbrăţişarea ei nu e de ajuns.

m-ai învăţat să te iubesc într-un fel în care nu voi mai putea iubi pe altcineva.
cuvintele bluesului ne-au legat tinereţea de o cauza pierdută.
de aceea toamna vine cu miros de gutui ascunse în sânul tău
şi frunzele îşi ascund culoarea departe de iubirea mutilată de timp.

la sfârşitul unei zile în care nu eşti,
ridic un alt castel de nisip,
departe de tine.

poezie de Eduard Dorneanu (19 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!