De la fereastră, lumea părea o piesă de teatru. Siluete diforme, usor dirijabile îşi etalau sufletele oarbe în amfiteatru. Erau pe rând spectatori entuziaşti...

De la fereastră, lumea părea o piesă de teatru. Siluete diforme, usor dirijabile îşi etalau sufletele oarbe în amfiteatru. Erau pe rând spectatori entuziaşti şi actori fără talent. Nu-şi scoteau niciodată măştile. Îi priveam din colţul meu prin luciul sticlei, sorbindu-le aievea închipuirea dincolo de aparenţe şi surâs. Aveau aceea libertate asumată pe jumătate destul cât să-şi savureze pe deplin extazul şi să poată învinui într-o clipă hazardul nedrept de suferinţă. Se găsea mereu câte unul să huiduie o reprezentaţie bună. Era forfotă mare. Pierzantul neaclamat se retrăgea în bruma sa de nimic, să-şi vindece vanitatea.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!