Iosif devine sclav

Pentru vina de-a visa
Celor ce nu convenea,
Iosif sclav a fost făcut
Şi la Egipteni vândut.
Dar l-a ocrotit mereu
Bunul nostru Dumnezeu,
Astfel că stăpânul chiar,
Dregătorul Potifar,

L-a-nălţat peste averi
Şi i-a-ncredinţat puteri
Peste toată casa lui...
Fost-a voia Domnului,

Mai presus de gândul rău
Al oricărui frate-al său.
Tu, băiete, fii curat,
Şi vei fi, la fel, 'nălţat.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea Mării Roşii

Cristos, din norul tainic a trimis,
Spre egipteni, doar negură şi fum,
În timp ce alor săi le-a oferit
Botezul începutului de drum.
Staţi liniştiţi, căci apa nu-i obstacol
În calea mântuirii prin Cristos.
Celor ce cred le este cale dreaptă;
Doar celorlalţi, mormânt întunecos.

Hai să cântăm şi noi cântarea mării,
Căci Dumnezeu e-acelaşi pentru noi.
Strigaţi refrenul peste orice piedici
Refrenul veşnic al cântării noi.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuinţa lui Adam şi a Evei

Când Domnul a făcut pe oameni,
I-a pus sub lege, să asculte,
Ca, astfel, ocrotiţi de rele,
Să vieţuiască zile multe.
Dar i-a-nşelat ispititorul
Ca să mănânce fructul morţii,
Şi ei au ascultat de şarpe;
Iar noi la fel facem, cu toţii.

De-aceea Domnul a promis
Să pună-n sânul nostru ură,
Chiar pentru cel mai mic păcat
Făcut de biata noastră gură.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai presus de orice

Mai presus de orice,
de credinţă, de-avânt,
de-orice dar care biruie firea,
mai presus de minuni,
de puteri, de cununi,
mai presus de orice
e iubirea!
Prin credinţă răstorni
munţi înalţi şi cetăţi,
şi-ţi arunci peste veacuri privirea.
Dar în cele cereşti
eşti atât cât iubeşti.
Mai presus de orice
e iubirea!

Dumnezeu e măreţ.
Gem în cale-I furtuni,
se cutremură toată zidirea.
Dar în susurul blând
Îl auzi murmurând:
Mai presus de orice e iubirea!

Pregătiţi-vă stânci
pentru Templul Etern!
Orice piatră îşi are menirea.
Chiar pământu-i primit,
căci Isus l-a sfinţit,
căci a scris pe pământ
ce-i iubirea!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunul nostru Tată...

Bunul nostru Tată Sfânt
eu pun astăzi legământ,
toată viaţa-mi pe pământ
să-Ţi păzesc al Tău Cuvânt.

Eu Te rog să mă primeşti
prin Isus să mă sfinţeşti
şi prin Duhul să mă creşti
fiu al Tău cum Tu doreşti...

Bunul nostru Tată Bun,
Ţie inima-mi supun
Ţie vina mea o spun
viaţa-n slujba Ta mi-o pun.

Bunul nostru Tată, vin
pentru slujba Ta deplin
vreau Cuvântul Tău să-L ţin
rob al Tău pe veci, amin.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rut

Istoria lui Rut ne-a învăţat
Că Dumnezeu iubeşte pe oricine.
Credinţa şi iubirea ei au dat
O pildă pentru neamuri, pentru mine.
Dorinţa de-a urma pe Dumnezeu,
Iubire, sfat, smerenie şi-avânt,
Ne încadrează bine-n planul Său,
Ne răsplătesc chiar astăzi pe pământ.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iosif pune la probă pe fraţii săi

Din nou trimite tata pe feciori,
După un timp, să cumpere merinde
Din nou îi cercetează bunul domn,
În timp ce dorul, inima-i aprinde.
Din multele necazuri îndurate
Strânsese Iosif mare-nţeleptciune,
Ca să-şi testeze fiecare frate,
Cu dragoste şi fapte de minune.

El le-a săpat în suflet pocăinţă,
Ca să le poată oferi iertare.
O, Doamne dă-mi şi mie-acea ştiinţă,
Acea înţelepciune uimitoare,

Să dau nu numai grâul şi arginţii
Pentru vrăşmaşul care m-au urât,
Şi să-mi iubesc şi fraţii şi părinţii
Cum prinţul Iosif i-a iubit atât.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia lui Iacov se duce în Egipt

"Să cred, sau să nu cred?", gândea bătrânul.
Să mai trăiască Iosif cel pierdut?
E-adevărat, Neftali, Ruben, Iuda?
E-adevărat că voi mi l-aţi vândut?
Ce minunată dragoste divină
A transformat necazul în lumină
Şi-a pregătit o zi de revedere,
Care să şteargă doruri şi durere!

Ce veste pentru amărâtul Iacov!
Tot mai trăieşte Iosif, fiul meu?
Ba încă el a fost unealta sfântă
Prin care ne-a dat pâine Dumnezeu.

Înţelegând conducerea divină
Îşi strânge, patriarhul, tot poporul
Şi intră în Egipt, cu toată turma,
Privind trecutul său şi viitorul.

Bătrânul Iacov, şef de caravană,
Întinerea gândind la fiul său.
Atunci a cunoscut înţelepciunea
Şi planul tainic al lui Dumnezeu.

Priviţi apoi pe Iacov rezemat
Cu mâna pe toiag, şi-apoi pe moarte,
Culcat în pat, cu ultima suflare
Ce binecuvântări la fii împarte...

Şi cercetaţi în Biblie, la rând,
Căci profeţia lui s-a împlinit,
Şi încă mai rămâne să vedem
Cum ŞILO va veni, de toţi slăvit.

Apoi muri şi Iosif, ca tot omul.
La moarte, credincios, cu-acelaşi ţel,
Rugă pe-ai lui să-l ducă în pământul
Lui Avraam Isaac şi Israel.

Căci au voit, în toate, patriarhii,
Să împlinească-a cerului sentinţă:
Chiar ultimul lor drum să dea pe faţă
O ascultare plină de credinţă...

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era arzând, vecina

Moşule, te-am ascultat,
Aseară am fost în sat,
Nu departe, peste gard,
Să ard la vecină-n pat.

M-am simţit Fătul Frumos,
Tânăr şi năbădăios,
La-ntuneric, pe tăcute,
Am făcut reprize multe.

Dar când a fost ca să plec,
Am văzut că-s mare bleg,
Nu era arzând, vecina,
Era Ea, s-o bată vina!

Era zău, soţia mea,
Vruta-am să nu fiu cu ea
Şi de bunul Dragobete.
Mi-a spus: mă trişezi, băiete!

Am prins-o frumos de mâna,
Acasă-am mers împreună,
Ea, spumegând ca un cal,
Eu, nervos, luat de val!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu vorbeşte lui Moise

A fost hrănit cu laptele credinţei,
Apoi cu zelul şcolii din Egipt.
În urmă, dus în şcoala umilinţei,
Chiar Dumnezeu, din flăcări i-a vorbit.
Şi l-a trimis în mare misiune,
Cu-avertizări solemne şi puteri,
Să ceară stăpânirii slobozirea
Ce nu venea nicicum, de nicăeri.

Toiagul refuzat se face şarpe.
De stai cu mâna-n sân, te umple lepra.
Să nu dai înapoi de la chemare,
Dar nici spre ea să te alerge febra.

În rug aprins, Iehova a vorbit
Şi l-a chemat pe Moise în pustie.
A fost chiar o minune, nu un mit:
Cristos e rugul plin de veşnicie.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sclavii lui Dumnezeu

Undeva, pe o planeta
Chiar a treia de la soare
Îşi trăiesc viaţa mizeră
O mulţime de-animale.

Printre multe orătănii
Chiar în vârful existenţei
Se află omul, fiinţa
Ce-a spus da independenţei.

Dependent însă de zeul
Care le-a făcut pe toate
Ce spune că e stăpânul
Şi oricând are dreptate

Omul îşi trăieşte viaţa
De sclav al divinităţii
Hranindu-se cu speranţa
Pentru ziua libertăţii.

Însă Dumnezeu e mare
Are putere în toate
Iar omul n-are salvare
De-a trăi în libertate.

Mai ales ca-ntreg pământul
E păzit chiar de Satana
Care are legământul
De a cerceta greşeala.

Aşa ca umilul om
Rămâne un sclav etern
Al puternicului Domn
Si-al Satanei din Infern...

poezie de Bogdan Constantin Proca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria lui Samson

Cât şapte elefanţi era de tare,
Şi-avea credinţă tare, la nevoie,
Dar nu avea iubire şi-nfrânare
Era mânat de pofte, de-a lui voie.
Îi împlinea îndată, Dumnezeu,
Dorinţa şi oricare rugăciune.
L-a păsuit în harul Lui, mereu,
Minune i-a făcut după minune.

Sărmanul orb! El a pierit când zeii
S-au prăbuşit la ruga lui de om.
Ultima-i poftă i-a fost, însă, dreaptă.
Eu sper să-l văd în rai şi pe Samson.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea zilei

În această zi măreaţă,
Cu aer superb de viaţă,
Mă îndrept cu gândul meu
Către Bunul Dumnezeu,
Dumnezeul nostru sfânt,
Al celor de pe Pământ,
Tatălui mare, ceresc,
Permanent îi mulţumesc.
Preaslăvitul creator
Ne-a dat viaţă tuturor,
Pentru ziua ce-o trăiesc
Permanent îţi mulţumesc.
Pentru ziua cea de mâine,
Pentru bucata de pâine,
Să mă ierte de păcate
Şi să îmi dea sănătate,
Pentru apă, aur, soare,
Pentru vremea roditoare,
Pentru tot ce-mi va mai da,
Pentru tot ce-mi va ierta,
Doamne, fie voia Ta!

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul lui Moise

Bătrânul Moise, când s-ajungă ţinta
Desăvârşirii, brusc s-a poticnit,
Căci chiar lângă odihna aşteptată,
Prin nerăbdare, a păcătuit.
El trebuia doar să vorbească stâncii,
Ca stânca să dea apă pe pământ,
Dar nu s-a mulţumit doar să vorbească,
Ci a lovit şi-aşa a fost înfrânt.

Şi dacă Moise, biruit odată,
N-a mai intrat de viu în Canaan,
Cum vom intra, noi, vii în cerul slavei,
Când ne zborşim de-atâtea ori pe an?
.......
Profetul Moise a fost cel mai blând
Din toată lumea, ca Isus Cristos.
Dar într-o zi s-a pomenit lovind
În pieptul stâncii, iute mânios.

De-aceea Domnul nu l-a mai lăsat
Să intre-n Ţara Sfântă, din pustie,
Şi nu fără de moarte l-a-nălţat
În paradisul Său, ca pe Ilie.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată vine iarna

Iată vine iarna dragi copii
Peste dealuri şi câmpii,
Peste pomii din livezi
Şi chiar peste casa celor trei iezi.

Vine cu fulgi mari pufoşi,
Vine iarna în galoşi.
Cu zăpadă pănă la brâu
A venit şi peste un mic pârâu.

Chiar şi crengile de tei!
Au fost îmbrăcate în haina ei.
Albă ca laptele de mamă
Moale ca o năframă.

Hai fuga să ieşim în prag!
Să o întâmpinăm cu mult drag
Pe zâna cea frumoasă
Care înveleşte totul în alb.

poezie de Vladimir Potlog (7 decembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus a fost vândut de Iuda, dicipolul Său, dar măcar Iuda n-a fost fratele Lui. Există un lucru şi mai cumplit: să fii vândut de fraţii tăi, cum a fost vândut Iosif, din invidie.

aforism de George Budoi din Trădarea şi Trădătorii (28 martie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina

Se aude, se aude, se aude
Din adânc, din veci, din mereu
Murmurul, sângele, gândul
Poporului meu.
Şi dau mărturii poemele
Oprite pe margini de hău
Că dac-am lovit vreodată
A fost doar în numele tău.
În numele tău cuvântăm
La judecata popoarelor
Şi n-am asfinţit niciodată
De-o fi după voia izvoarelor.
Peste semeţele piscuri,
Peste câmpiile mute,
Gândul poporului meu,
Se aude, se aude, se aude.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi dat orice să mă fi putut iubi numai puţin, deşi ştiam că i-ar fi fost peste puteri, că vina pe care eu o întruchipam era mult prea mare, de nedizolvat chiar şi în mările adânci ale bunătăţii.

Gheorghe Truţă în Pagoda (1993)
Adăugat de Gheorghe Truţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă un om se lasă în voia oricărui fel de temere, aceasta pătrunde prin toată gândirea sa, îi prejudiciază personalitatea şi îl face stăpân peste o fantomă.

citat din Lloyd Douglas
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să se fi "stricat" Busola?

Cuvântul scris e-a Tatălui din cer scrisoare, trimisă nouă celor jos de pe pământ,
Busola pelerinilor care-au pornit pe drumul ce duce-n patria de sus, în cerul sfânt.
Dar cât de curioasă e de-atâtea ori busola, că-ţi vine tot să crezi că-i eronată,
Căci tocmai când te-aştepţi cel mai puţin, atunci primeşti un fel de pedepsire drept răsplată.
Păi să vedeţi: din doisprezece fii ai lui Israel, Iosif a fost şi fiu, şi frate cel mai bun din toţi.
Ceilalţi ai lui s-au dovedit a fi până la urmă răi şi ca fii, răi şi ca fraţi - şi pe deasupra hoţi şi mincinoşi.
Şi într-o zi, îl cheamă Israel pe Iosif şi îl roagă: "Te du în câmp la fraţii tăi şi-mi adu veşti;
Ei sunt plecaţi cu turma la păscut de multă vreme; mergi dar, te rog, şi vezi cum îi găseşti".
Iosif n-a stat la gânduri, nici să-şi facă socoteala la drumul lung şi soarele fierbinte din pustie.
Căci el iubindu-şi deopotrivă tatăl lui şi fraţii, tot ce făcea legat de ei făcea cu bucurie.
Şi-acum priviţi: răsplata Domnului pentru-altruismul lui e-o groapă cu noroi. Apoi, urgie,
Vândut ca sclav la nişte trecători călări pe drum, o ceată de ismaeliţi, de negustori.
Dar bine, Doamne, nu Te supăra că-Ţi facem întrebare: aşa cinsteşti Tu pe copiii Tăi ascultători?
Şi în sfârşit, ajunge sclav la domnul Potifar. Aici din nou, se dovedeşte credincios în ascultare.
Anii-au trecut şi Iosif e de-acum un tânăr chipeş, căruia doamna Potifar îi da mereu târcoale.
A încercat tot ce i-a stat ei şi în gând, şi-n minte, dar nu i-a reuşit deloc să-l tragă la curvie,
Căci chiar de nu erau evrei să-l urmărească-acolo, sfinţenia-i era lui Iosif totuşi vie.
Şi într-o zi, cucoana Potifar, pândind prilejul, îl prinde pe evreu să-l tragă iară;
Dar ce credeţi că face-atunci tânărul Iosif? Îşi lasă haina-n mâna ei şi fuge-afară
Plin de nădejdea sfântă şi îndreptăţită a unei răsplătiri, dar mai ales o-ncurajare.
Ştiţi ce-i trimite Dumnezeul lui din cer şi-acum? Ruşine, suferinţă pe nedrept şi închisoare.
Acum, uitaţi-vă voi singuri şi gândiţi: ce-ar fi putut să facă Iosif mai frumos şi mai dumnezeiesc
Şi cum altfel ar fi putut mai bine să cinstească Cuvântul Sfânt al Tatălui de sus, ceresc?
Desigur, nici chiar Tatăl cel ceresc veghind din ceruri n-ar fi pretins o biruinţă mai încununată.
Şi totuşi, pentru ce atuncea, Doamne, Tu-i dai ruşine, durere şi închisoare drept răsplată?
Cu întrebare-aceasta şi nedumerirea-n gând, să-l urmărim pe Iosif şi o să vedem că nu Scriptura
E eronată şi ne-apare-atât de curioasă, ci noi, că nu-i citim până la capăt toată-nvăţătura.
În închisoare, Iosif şi aici o duce bine, căci Domnul poate să îţi facă prieteni chiar şi pe vrăjmaşi
Dacă atunci când orişicât de curios S-ar comporta cu tine, nu te revolţi, ci tot ce vrea, aceea tu îl laşi.
Şi iată, o speranţă de eliberare se iveşte, dar vai, ce trist! Şi-aceasta, ca şi celelalte, l-a-nşelat.
Paharnicul, când s-a văzut din nou afară-n libertate, de Iosif şi de rugămintea lui fierbinte a uitat.
Acum, vă rog, să fiţi cu multă luare-aminte, căci cele ce urmează s-auzim pe mai departe,
Va fi lumina care unora din cititorii-acestor versuri de-un mare ajutor şi har le face parte.
Vedeţi? De-a lungul celor treisprezece ani de nedreptăţi, tânărul Iosif le-a-ndurat pe toate
fără-mpotrivire. Dar în străfund, acolo unde numai Domnul vede şi cunoaşte, ca o speranţă, ca un fel de licărire
Mocnea nestins, dar totdeauna gata să învie, nu răzbunare, ci să-şi scape viaţa căuta,
Necunoscând secretul tainic al păstrării vieţii, că numai cei ce ştiu s-o dea o pot păstra.
Şi-acum, când experimentează ultimul eşec în închisoare, întâia oară în cei treisprezece ani de încercare
Dă Domnului nu doar voinţa vieţii, ci însăşi viaţa, lăsând ca Domnul să-i aducă El când vrea eliberare.
Abandonându-şi Iosif planuri, acţiuni şi scheme de-ale sale, iată că intervine Domnul cu-ale Lui,
Şi ce n-a putut Iosif demonstra în treisprezece ani, arată Domnul într-o clipă prin lumina cerului.
Iar Domnul face mult mai mult, nespus mai mult acuma, căci El nu-l dovedeşte numai că-i curat,
Şi-apoi nici nu Se-opreşte după-aceea numai la simplul fapt că de-nchisoare şi sclavie l-a scăpat,
Ci-l face domn, stăpânilor peste imperiul mondial, salvând prin el pe lumea de atunci de la pieire.
Iar toţi ce care până-atuncea l-au nedreptăţit, şi dâra carului care-i purta i-o sărutau cu umilire.
Dar toate-acestea, orişicât de minunate ni s-ar prezenta, când ne gândim la ce-a putut să-l folosească Dumnezeu apoi,
Muţi de uimire, vom striga şi noi cuprinşi de adorare: "O Doamne, ia-ne-n şcoala asta şi pe noi, da, şi pe noi!"
Iosif ajunge să salveze viaţa-ntregului Israel din foametea ce bântuia atuncea pe pământ cumplit,
Simbolizând pe-Acela care-aduce lumii viaţa, din sfânta viaţă care la Golgota S-a jertfit.
Ajuns ca cel mai mare demnitar în fruntea ţării, după cei treisprezece ani de încercări,
Se dumireşte că răbdarea nedreptăţilor e calea a tot ce este har divin şi binecuvântări.
Abia acum, făcând retrospectiv o analiză, el vede cât de înţelept Domnu-a lucrat,
Când îl trimite rob la Faraonul care, altfel, evrei la curte n-ar fi acceptat.
Şi-apoi, când vede că nu fraţii lui, ci Domnul, i-a rânduit tot drumul ne'nţeles la început şi greu,
Le spune: "Domnul m-a trimis ca să vă scap de moarte. El m-a făcut să fiu aici ca Dumnezeu".
O, Doamne! Vrem să învăţăm şi noi de astăzi să pierdem propria noastră viaţă, ca apoi,
Reînviind-o Tu, s-o reproduci prin înmulţire-n alţii, făcându-ne un Iosif pentru cei de lângă noi.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină vie...

Stelele tresar pe cer...
Îngerii se fac buchete,
ning curat peste pământ,
de la Dumnezeu din plete...

Ochii sunt precum un vers
care taie pâinea-n două.
Pruncul vine, Lumină vie,
dându-se pe Sine nouă!

O să curgă mierea-n râuri
de la sânul cel curat,
chiar şi noaptea va fi zi
peste ieslea de Împărat.

Creanga inimii se-ndoaie
mirosind toată a mir...
E colindul ce răsună-
miez de rai într-un potir.

Domn Iisus bate la porţi
ca să stea cu noi în casă,
de Craciun ar vrea fie
locuri pentru toţi la masă.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!