Dumnezeu vorbeşte lui Moise

A fost hrănit cu laptele credinţei,
Apoi cu zelul şcolii din Egipt.
În urmă, dus în şcoala umilinţei,
Chiar Dumnezeu, din flăcări i-a vorbit.
Şi l-a trimis în mare misiune,
Cu-avertizări solemne şi puteri,
Să ceară stăpânirii slobozirea
Ce nu venea nicicum, de nicăeri.

Toiagul refuzat se face şarpe.
De stai cu mâna-n sân, te umple lepra.
Să nu dai înapoi de la chemare,
Dar nici spre ea să te alerge febra.

În rug aprins, Iehova a vorbit
Şi l-a chemat pe Moise în pustie.
A fost chiar o minune, nu un mit:
Cristos e rugul plin de veşnicie.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul lui Moise

Bătrânul Moise, când s-ajungă ţinta
Desăvârşirii, brusc s-a poticnit,
Căci chiar lângă odihna aşteptată,
Prin nerăbdare, a păcătuit.
El trebuia doar să vorbească stâncii,
Ca stânca să dea apă pe pământ,
Dar nu s-a mulţumit doar să vorbească,
Ci a lovit şi-aşa a fost înfrânt.

Şi dacă Moise, biruit odată,
N-a mai intrat de viu în Canaan,
Cum vom intra, noi, vii în cerul slavei,
Când ne zborşim de-atâtea ori pe an?
.......
Profetul Moise a fost cel mai blând
Din toată lumea, ca Isus Cristos.
Dar într-o zi s-a pomenit lovind
În pieptul stâncii, iute mânios.

De-aceea Domnul nu l-a mai lăsat
Să intre-n Ţara Sfântă, din pustie,
Şi nu fără de moarte l-a-nălţat
În paradisul Său, ca pe Ilie.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă ai!

O viaţă ai, o scurtă şi unică viaţă
şi orice-apus de soare îi poate fi hotar
– o ultimă răscruce, o ultimă povaţă
şi-o ultimă chemare, o ultimă chemare
îţi poate fi-orice har!
Un suflet ai, un singur şi veşnic suflet numa'
şi-n orice clipă Domnul ţi-l poate cere iar,
răscrucea ta din urmă, povaţa ta de-acuma
şi ultima-ţi chemare, şi ultima-ţi chemare
e poate-aceasta chiar.

Un Dumnezeu e numai – şi-o unică salvare
şi unica-ţi speranţă e-n unicul Său har
e poate ceasul ultim, e poate clipa mare
şi pasul fără care, şi pasul fără care
ai plînge-n veci amar.

Cristos e-a ta Viaţă, Cristos e-a ta Lumină.
Cristos e-a ta salvare, Cristos e-acel Hotar
din care-nvii spre slavă sau mori pe veci spre vină
– prilejul cel din urmă, prilejul cel din urmă
e poate-acesta chiar.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul lui Iacob

Fugea de mâna lui Esau,
Departe-n lumea largă, sau
De amintirea că-a greşit
În faţa Domnului, voit?
El spuse-n rugăciune aşa:
,, Părinte, iartă vina mea!
Oh, dă-mi un semn, un sfat, un vis"...
Şi-n vis văzu un paradis.

Din care coborau spre el
Vâslind din aripi, uşurel,
Mulţi îngeri pe o înaltă scară
De importanţă planetară.

Isus Cristos, El ne-a legat
De ceru-albastru, preacurat.
Să-mi fie inima Betel,
Loc sfânt păstrat doar pentru El.

Când Iacob a ajuns la ţintă
Sa învoit cu socrul său,
Şi-a nimerit-o de minune:
Laban era şiret şi rău

Împotmolit în plasa vieţii
Se-ntoarce Iacob înapoi,
Şi biruieşte-n rugăciune.
– Aşa vom birui şi noi.

Cum Israel, trecând Iabokul,
Venea spre casă şchiopătând,
Esau l-a-ntâmpinat cu arme,
Dar l-a primit, apoi, plângând.

Când Domnului îi place calea
Pe care mergi în ascultare.
Îţi face prieteni chiar duşmanii,
Şi-ţi dă rezervă de iertare.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă ar fi să acceptăm ca istoric faptul că Moise ar fi fost un nobil egiptean, ne-ar mai trebui încă cel puţin un punct de sprijin, ca să punem la adăpost posibilităţile care ni se deschid faţă de critica de a fi produse ale imaginaţiei, prea departe de realitate. O dovadă obiectivă privind perioada în care s-a desfăşurat viaţa lui Moise, inclusiv exodul din Egipt, ar fi fost probabil suficientă. Dar cum aceasta nu ne-a stat la îndemână, ar fi mai bine să punem capăt inferenţelor care s-ar putea face în legătură cu intuiţia că Moise ar fi fost egiptean.

Sigmund Freud în Moise şi monoteismul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghedeon

Ştiţi, voi copii, cine era străinul
Care-a vorbit în câmp cu Ghedeon?
Era Isus, Care-i simţise chinul
Şi-acum venea ca salvator şi domn.
Te mai frământă azi madianiţii?
Mai crezi în izbăvire şi în rai?
Ascultă de porunca iubitoare
Şi du-te cu putere care-o ai!

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai vorbit

Ai vorbit.
Vorbind, îţi măsuram literele,
Le cârpeam minusurile şi le cântăream greutatea.
Apoi ai tăcut şi
Am tăcut.
Pentru că nu mai era rost
În cuvinte...

Ai zâmbit.
Zâmbind, îţi admiram liniile,
Le desenam curburi şi le acopeream cu lumină.
Apoi ai sfârşit şi
Am sfârşit.
Pentru că nu mai era plin
În expresii...

Ai venit.
Venind, îţi priveam paşii,
Le ascultam sunetul şi îi umpleam cu motive.
Apoi te-ai oprit şi
M-am oprit.
Pentru că nu mai era dor
În venire...

Ai iubit.
Iubind, îţi simţeam sufletul,
Îi desenam întregul şi îl cerneam în dorinţe.
Apoi ai vorbit şi
Am vorbit.
Pentru că nu mai era loc
În tăcere...

poezie de Gabriela Chişcari (30 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea Mării Roşii

Cristos, din norul tainic a trimis,
Spre egipteni, doar negură şi fum,
În timp ce alor săi le-a oferit
Botezul începutului de drum.
Staţi liniştiţi, căci apa nu-i obstacol
În calea mântuirii prin Cristos.
Celor ce cred le este cale dreaptă;
Doar celorlalţi, mormânt întunecos.

Hai să cântăm şi noi cântarea mării,
Căci Dumnezeu e-acelaşi pentru noi.
Strigaţi refrenul peste orice piedici
Refrenul veşnic al cântării noi.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moise şi Aaron în faţa lui Faraon

Apoi începe lupta fără arme,
Se bat idei şi forţe nevăzute,
Căci robii îşi cer dreptul la-nchinare
În ţara conştiinţelor pierdute.
Dar Faraon, în loc de libertate,
Le dă poveri mai mari, ca nu cumva
Să aibă timp şi ei să mai gândească
Şi-apoi să fugă de sub talpa sa.

Dar Domnul, totdeauna a-mplinit,
Din planul veşnic, voia Lui cea mare.
Aşa că... aşteptăm nerăbdători
Măsuţa săptămânii viitoare.

Dacă Domnul te-a trimis
Să avertizezi o lume,
Nu uita: l-ai circumcis
Pe copilul tău, anume?

Nici o umbră, nici soţia
Să nu-ţi stea, cumva, în cale.
Mai întâi e datoria,
Apoi scuza dumitale.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iosif devine sclav

Pentru vina de-a visa
Celor ce nu convenea,
Iosif sclav a fost făcut
Şi la Egipteni vândut.
Dar l-a ocrotit mereu
Bunul nostru Dumnezeu,
Astfel că stăpânul chiar,
Dregătorul Potifar,

L-a-nălţat peste averi
Şi i-a-ncredinţat puteri
Peste toată casa lui...
Fost-a voia Domnului,

Mai presus de gândul rău
Al oricărui frate-al său.
Tu, băiete, fii curat,
Şi vei fi, la fel, 'nălţat.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Eşti minune, Doamne-ntre minuni
Zi şi noapte Te slăvesc întruna
Te slăvesc şi plâng în rugăciuni
Şi-mi doresc cu Tine să fiu una.
Ce-aş putea să-Ţi cer să-mi dăruieşti
Când mi-ai dăruit o veşnicie
Pentru mine tu eşti Cel ce eşti
Cum i-ai spus lui Moise în pustie.

Ai rămas acelaşi neschimbat
Nu Te schimbi, nu Ţi-ai schimbat iubirea
Cu toiagul dragostei pe drum
M-ai condus să capăt mântuirea.

M-ai îndepărtat de orice rău,
Îngerii au stat să mă păzească
Mi l-ai dat apoi pe Fiul Tău,
Cine poate-atâta să mai iubească?...

Eşti minune, Doamne-Dumnezeu,
Domnul meu cel sfânt şi bun şi mare
Zi şi noapte plânge dorul meu
Zi şi noapte stau în închinare.

Te iubesc şi Te iubesc şi iar
Te iubesc acum şi-ntotdeauna
Viaţa mea Ţi-o dau şi eu în dar
Şi-mi doresc cu Tine să fiu una...

poezie de Adriana Cristea (8 noiembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui Moise negru

Tu eşti cel pentru care
m-am aprins.
vino cu toiagul tău
care se răsuceşte
şi care este un şarpe.
Eu sunt tufişul.
Eu ard.
Şi nu-s epuizabilă.

poezie de Lucille Clifton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai surâs, ai vorbit, iar eu te-am crezut

Ai zâmbit, ai vorbit, iar eu, vrăjit ca de-un descânt,
Te-am crezut, înşelat de fiecare zâmbet şi cuvânt.
Un alt om nu ar mai dori nicicum aşa ceva;
Nici speranţă cum am avut eu n-ar mai avea:

Dar eu nu vreau nici azi acea ultimă dorinţă condamnată;
Hai, minte-mă, mai minte-mă ca atunci încă o dată!

poezie clasică de Walter Savage Landor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Frumoasă nava ta; frumoasă şi îngrijită. Se vede că ţii mult la ea.
Lucian: Poate, dar la ce bun, dacă nu-mi foloseşte la nimic?
Traian: Încă nu-i totul pierdut.
Lucian: Dar în curând va fi. Nici nu vreau să-mi imaginez ce se va întâmpla începând de mâine.
Traian: Aşa-ţi trebuie, dacă nu m-ai lăsat să te ajut; ştii că puteam. De acum încolo deja e prea târziu. Ar fi cazul să te pregăteşti serios pentru ceea ce va urma; va fi destul de neplăcut pentru tine, dar vreau să ştii că voi fi mereu alături de tine, orice s-ar întâmpla. Luci, te asigur de sprijinul meu necondiţionat, deşi ţi-am spus, mare lucru nu mai pot face. Sper totuşi ca membrii Comisiei să fie cât mai corecţi.
Lucian: Mulţumesc, dom' director. E bine să vă ştiu alături, asta mă va ajuta să trec mai uşor peste cele petrecute.
Traian: Asta aş vrea, să te ajut... Domnişoara consilier; ştii că am mai discutat noi doi despre ea şi cu alte ocazii?
Lucian: Da; anul trecut, când am întâlnit-o prima oară, iar dumneavoastră m-aţi ajutat să-i aflu numele.
Traian: Şi anul trecut; dar nu la acea discuţie mă refeream. Am mai vorbit parcă şi altă dată despre această copilă, dacă-ţi aminteşti; pe atunci n-o cunoşteai încă, n-o întâlnisei.
Lucian: Ah, da, parcă-mi amintesc ceva; e cumva vorba despre discuţia avută după ce-am absolvit Institutul, când am prezentat proiectul meu de diplomă – "Pacifis"?
Traian: Exact; acea discuţie... Iată acum proiectul tău de diplomă, această navă, falnică, albastră şi frumoasă; ne aflăm chiar în interiorul ei... Ce-ţi aminteşti de atunci?
Lucian: Destule, dom' director; mi-aţi vorbit parcă despre proiectul dumneavoastră de diplomă, tot o navă, "Vulturul".
Traian: Întocmai, ţi-am vorbit despre "Vulturul".
Lucian: Dom' director... Şi atunci, de fapt, "Pacifis", misiunea asta inedită... Plecăm într-o misiune de salvare, în căutarea navei dumneavoastră, care s-a pierdut, foarte probabil, tot în drum spre această misterioasă planetă Proxima?
Traian: Nu, Luci, nu chiar, sau depinde cum priveşti lucrurile... "Pacifis" nu a fost trimisă spre Proxima într-o misiune de salvare. Cât despre "Vulturul", nu se ştie nimic sigur; n-a plecat de aici într-o misiune oficială, organizată de Institut, deci se pot face doar simple presupuneri, nimic concret... Nu se ştie dacă s-a pierdut sau nu, iar despre pasagerii ei... Cred că ţi-am vorbit destul în urmă cu trei ani, după absolvirea Institutului.
Lucian: Da, mi-aţi vorbit destul; n-am uitat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilaşul Moise

Aproape două secole trecut-au.
Alţi regi se întronară, şi alţi popi.
În acel timp viclean, israeliţii,
Din musafiri au fost schimbaţi în robi.
Dar când strigarea lor ajunse-n ceruri,
Când numărul de bice s-a-mplinit,
Din nou, un ajutor trimise Domnul:
Pe Moise copilaşul urmărit...

Micuţul fiu al Iohavedei,
Scâncea în coşul de papir,
În cor de pescăruşi şi broaşte,
Pe lângă trestii în delir.

Satan voia să-l facă hrană
Pentru distinşii crocodili,
Dar îngerii şi surioara
Au fost mai treji şi mai abili.

Atunci Satan a plănuit
Ca să-l încerce-n şcoli păgâne,
Sau să-l înghită în războaie,
Sau în săruturi de cadâne.

Dar Dumnezeu i-a fost salvare,
Aşa cum poate fi oricui,
Căci a rămas în ascultare
De legea sfântă-a mamei lui.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpii

Copil fiind, de şerpi eu m-am temut
Şi de-i vedeam prin iarbă un fior
Mă săgeta din creştet până-n tălpi,
Apoi, crescând, pe toţi i-am cunoscut.

Cu ei, eu am crescut şi m-am jucat
La sân i-am pus şi i-am hrănit cu lapte,
Cu miere, cu blândeţe şi prin fapte
I-am făcut mari, de jos i-am ridicat.

Încolăciţi pe mine i-am ţinut
I-am respectat şi sângele le-am dat
Şi haina de pe mine mi-au purtat...
Mai mult de-atât, i-am pus în aşternut!

Şi-a venit vremea să îmi fie de-ajutor,
Atunci şi-au arătat limbile-n furcă
Şi colţii cu veninul de năpârcă
În carne s-au înfipt... cu darul lor...

Şi n-am murit... nici bine nu mi-a fost...
Şi-am delirat tot digerând veninul,
Când de cucută plin mi-a fost tot vinul
Dar chiar şi asta a avut un rost...

Să crezi în om... în şarpe... e totuna
Dezamăgirea e atât de mare
Pe cât e amăgirea, lungă, tare...
Lume cretină, nu mai face pe nebuna!

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 8 septembrie 2018 (8 septembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învierea lacrima iubirii

Am fost pentru câteva secunde de veşnicie,
Torţă-n întunericul necuvintelor
Am fost amnar, căci am aprins vreascurile singurătăţii
Dar labirintul durerii şi al morţii te-a ascuns iar,
Stea născută din jar
Nu mai cred în hazard. Nici în mine nu cred.
Am înviat prin tine, spre a muri a doua oară, fecioară,
Pâine, vin sfânt, mir pe fruntea de ceară, iubire, cuvânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria lui Samson

Cât şapte elefanţi era de tare,
Şi-avea credinţă tare, la nevoie,
Dar nu avea iubire şi-nfrânare
Era mânat de pofte, de-a lui voie.
Îi împlinea îndată, Dumnezeu,
Dorinţa şi oricare rugăciune.
L-a păsuit în harul Lui, mereu,
Minune i-a făcut după minune.

Sărmanul orb! El a pierit când zeii
S-au prăbuşit la ruga lui de om.
Ultima-i poftă i-a fost, însă, dreaptă.
Eu sper să-l văd în rai şi pe Samson.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce ?

N-am vorbit cu insectele, nici pe ele nu le-am auzit să-mi fi vorbit.
N-am vorbit cu nici o divinitate, nici pe ele nu le-am auzit să-mi fi vorbit.
Sunt oare o insectă pentru toţi zeii
Sau sunt un zeu pentru toate insectele?

poezie de Kelly Kurt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa din stâncă

Din stânca cea lovită în pustie
A izvorât cândva şuvoi de apă,
Să bea toţi însetaţii şi să-nvie,
O viaţă nouă astăzi să înceapă.
Când le-a fost sete, Domnul le-a dat apă
Din stânca minunată şi lovită,
Bogat izvor din care se adapă
Dorinţa marii gloate, potolită.

Căci Stânca cea lovită e Cristos
Şi harul Său e apa înstelată.
Vorbeşte Stâncii, dacă eşti setos,
Şi vei avea belşug de har în viaţă.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia lui Iacov se duce în Egipt

"Să cred, sau să nu cred?", gândea bătrânul.
Să mai trăiască Iosif cel pierdut?
E-adevărat, Neftali, Ruben, Iuda?
E-adevărat că voi mi l-aţi vândut?
Ce minunată dragoste divină
A transformat necazul în lumină
Şi-a pregătit o zi de revedere,
Care să şteargă doruri şi durere!

Ce veste pentru amărâtul Iacov!
Tot mai trăieşte Iosif, fiul meu?
Ba încă el a fost unealta sfântă
Prin care ne-a dat pâine Dumnezeu.

Înţelegând conducerea divină
Îşi strânge, patriarhul, tot poporul
Şi intră în Egipt, cu toată turma,
Privind trecutul său şi viitorul.

Bătrânul Iacov, şef de caravană,
Întinerea gândind la fiul său.
Atunci a cunoscut înţelepciunea
Şi planul tainic al lui Dumnezeu.

Priviţi apoi pe Iacov rezemat
Cu mâna pe toiag, şi-apoi pe moarte,
Culcat în pat, cu ultima suflare
Ce binecuvântări la fii împarte...

Şi cercetaţi în Biblie, la rând,
Căci profeţia lui s-a împlinit,
Şi încă mai rămâne să vedem
Cum ŞILO va veni, de toţi slăvit.

Apoi muri şi Iosif, ca tot omul.
La moarte, credincios, cu-acelaşi ţel,
Rugă pe-ai lui să-l ducă în pământul
Lui Avraam Isaac şi Israel.

Căci au voit, în toate, patriarhii,
Să împlinească-a cerului sentinţă:
Chiar ultimul lor drum să dea pe faţă
O ascultare plină de credinţă...

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!