Iosif pune la probă pe fraţii săi

Din nou trimite tata pe feciori,
După un timp, să cumpere merinde
Din nou îi cercetează bunul domn,
În timp ce dorul, inima-i aprinde.
Din multele necazuri îndurate
Strânsese Iosif mare-nţeleptciune,
Ca să-şi testeze fiecare frate,
Cu dragoste şi fapte de minune.

El le-a săpat în suflet pocăinţă,
Ca să le poată oferi iertare.
O, Doamne dă-mi şi mie-acea ştiinţă,
Acea înţelepciune uimitoare,

Să dau nu numai grâul şi arginţii
Pentru vrăşmaşul care m-au urât,
Şi să-mi iubesc şi fraţii şi părinţii
Cum prinţul Iosif i-a iubit atât.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţii lui Iosif

Seceta ardea pământul,
Cum spuse-n vis Cuvântul.
Spre Egipt, ca să ia hrană,
Se porni o caravană
Dinspre-ale lui Iacov case.
Numai Beniamin rămase.
Iosif de cum i-a văzut
Pe toţi i-a recunoscut.

Dar, ţinându-şi bine firea,
Le-ascultă istorisirea
Şi, oprind din ei pe unul,
Le dădu spre casă drumul...

După ce grâul sfârşiră
Fraţii înapoi veniră,
De-astă dată însoţiţi
De Beniamin şi smeriţi.

Domnul pe vicleni i-ncurcă,
Iar pe cei smeriţi îi urcă.
Să-I păzim învăţătura,
S-alungăm din suflet ura!

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iosif iartă pe fraţii săi

Îi încercase greu pe fraţii săi,
Dar clocotea de dorul de-a-i ierta.
E-adevărat c-au fost tirani şi răi,
Dar dragostea pe toate le uita.
Din cupa fermecată a ghicit
Că fraţii lui sunt pocăiţi de toate.
Iar ei, prin mijlocire au aflat
În domnitor, pe minunatul frate!

Plânsese, poate, Iosif în robie,
În închisoarea rece-n rugăciune,
Priviţi-l însă-acum, cum se sfâşie
De dor şi bucurie fără nume.

Din nevăzut, chiar îngerii privesc
Pe-naltul domnitor ce-şi iartă fraţii,
Îmbrăţişând pe micul Beniamin
Şi trimiţând acasă invitaţii.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iosif devine sclav

Pentru vina de-a visa
Celor ce nu convenea,
Iosif sclav a fost făcut
Şi la Egipteni vândut.
Dar l-a ocrotit mereu
Bunul nostru Dumnezeu,
Astfel că stăpânul chiar,
Dregătorul Potifar,

L-a-nălţat peste averi
Şi i-a-ncredinţat puteri
Peste toată casa lui...
Fost-a voia Domnului,

Mai presus de gândul rău
Al oricărui frate-al său.
Tu, băiete, fii curat,
Şi vei fi, la fel, 'nălţat.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria lui Iosif

Cunoaşteţi voi, copii, povestea
Cu băieţelul cel cuminte,
Cu fraţii lui mânjiţi de sânge,
Invidioşi şi fără minte?
Aţi auzit cumva de-un tată
Albit de griji în cortul său?
Un tată bun cu toţi copiii
Ce seamănă cu Dumnezeu?

Aţi învăţat despre vânzare
Despre cămile şi arginţi?
De Ruben, Simeon şi Iuda
De Iosif, floare între sfinnţi?

Icoană vie a fost Iosif,
A lui Isus, smeritul Miel.
Acestea s-au numit, în Carte,
Istoria lui Israel.

Iosif, favoritul tatei,
Nu era, vai, şi al gloatei
,, Fraţii" l-au privit ciudos,
Pentru că era frumos.

Ei n-au înţeles decât
Că el trebuie-omorât,
Pentru că, din cer, un vis,
Măreţie i-a promis.

Providenţa l-a salvat
Şi pe aripi l-a purtat
Spre-mplinirea visului,
Căci nimic în lume nu-i

Să oprească un plan divin.
Lanţuri, umilinţă, chin
Toate-acestea l-au condus
Către patria de sus!
............
Plecând, supus, din cortul părintesc,
Pe câmpul plin de ierburi şi primejdii,
Ajuns apoi la groapa de gunoi,
Îngenunchiat, în umbra deznădejdii.

Apoi, cu nepăsaare aruncat
În groapa mai adâncă a sclaviei,
De-acolo şi mai jos a fost împins,
În ghierlă, şi mânjit de calomnie.

Dar să nu crezi că Domnul l-a uitat,
Căci toate au fost doar trepte către tron.
Cu darul său de prinţ şi de profet,
Ajunse Iosif domn, ca Faraon.

După mulţi ani de griji şi de uitări,
Mânaţi de lipsă mare şi de foame,
Cei zece fraţi pornesc către Egipt
S-aducă pâine la copii şi mame.

Ajunşi la domnitor i se închină
Ca stelele din visul dus cu anii,
Iar el cu gânduri bune îi încearcă
Le dă merinde dar le dă şi banii.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biblică (marelui poet Şt.O. Iosif)

Pe Iosif fraţii îl vândură,
Cumpărători găsind destui.
Privindu-ţi cărţile-n vitrină,
Râvneşti şi tu la soarta lui!

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Am strigat spre tine, Doamne,
Am strigat în psalmi şi-n rugă.
Am strigat atât de tare
Că m-au luat cei răi la fugă!

De-ai citi la mine-n suflet
Şi-ai închide-a lumii gură,
Ai vedea, o, Doamne scump,
Că nu am pe nimeni ură!

Iubesc din suflet fraţii,
Aş vrea să îi am aproape!
Te iubesc pe Tine, Doamne,
Cu lacrimi fierbinţi în pleoape!

Nimeni nu îmi înţelege
Dorul inimii şi focul,
De aceea nicaieri
Printre ei nu-mi aflu locul.

Alungată dintre oameni,
Trimit ura lor, spre mine
Si mă prigonesc adesea,
Cănd încerc să le fac bine.

Întind mâinile a rugă,
Nu mă-nchin păgân la zei
Şi te rog smerită, Doamne,
Să nu-i pedepseşti pe ei!

rugăciune de Dorina Stoica din De la poezie la rugăciune (10 mai 2008)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îndrăznesc să mă plâng că oamenii nu fac din dragoste nici jumătate din ce-ar putea să facă de frică, trebuie să accept că, după ploaia de reproşuri care mă va uda pe mine până la suflet, o să-mi cer iertare de la fiecare dintre cei pe care i-am mâhnit. Pentru că eu nu ştiu să iubesc decât fără măsură.

citat din Alice Năstase
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia sufletului meu

Îţi port în mine binecuvântarea,
În suflet îmi răsună simfonia,
În fiecare zi se aprinde zarea
Şi a înflorit în mine bucuria.

De-aş şti să cânt, aş lua un flaut
Şi ţi-aş cânta de dragoste şi dor,
În fiecare mărunţiş al vieţii să te caut
Şi-n limpezimea apei, la izvor.

Te văd din nou cu ochii minţii,
Îmi fac pumnal din dorul meu de ducă,
În timp ce trag de viaţa mea cu dinţii,
Să ies din trup, ca o nălucă.

Dar voi veni pe fir de primăvară
Din iarna rece a sufletului meu,
În calea ta mă simt uşoară
De tot ce am urât în traiul meu.

poezie de Lusiana Drăguşin (12 aprilie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne...

Dă-mi, Doamne, dragoste de viaţă,
Să nu–nţeleg greşit adevăratu-i scop,
Că sunt aşa confuză câteaodată,
Şi gânduri pesimiste îmi dau foc.

Dă-mi, Doamne, dragoste de oameni,
Că printre ei destinul mi-l petrec,
Nu mă lăsa să mă dezamăgesc,
Privind la ai mei semeni,
Cum de viaţă lor şi-a noastră îşi bat joc.

Dă-mi, Doamne, dragostea naturii mândre,
Care oferă atâta frumuseţe pe pământ,
Şi nu lăsa ca muzica ei verde,
Să nu o înţeleg, să n-o dezmied.

Dă-mi, Doamne, spirit creator, ca să te bucuri,
Că-ţi pot cânta în versuri măreţul altruism,
Cu care ai împodobit viaţa şi atâtea lucruri,
Şi dragostea, ce o râvneşte orice muritor.

Dă-mi, Doamne, pace în suflet şi recunoştinţă,
Să-ţi mulţumesc în fiecare clipă, că trăiesc,
Şi să-ţi transmit mesajul de iubire mai departe,
Căci calitatea vieţii are mare preţ.

poezie de Valeria Mahok (februarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai am timp

Nu mai am timp, iubite,
Să mai plâng pe umărul tău,
Căci a secat de mult
Lacrima din ochiul meu.
Nu mai am timp, iubite,
Să mai alerg după iluzii bizare
Şi după o dragoste care încet dispare,
Nu mai am timp, iubite,
Să-ţi mai spun că te iubesc,
Căci eu în altă lume trăiesc,
Te-am aşteptat şi adorat
Ca pe un zeu!
Dar de acum nu mai am timp
Pentru tine, iubitul meu.

poezie de Vladimir Potlog (2 august 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune veşnică

Înţelepciune veşnică, Înălţime inaccesibilă,
Domn al sufletului meu,
nu te supăra dacă inima mea, care-şi uită nimicnicia ei,
astăzi ar dori să-ţi înalţe un dulce imn de iubire:
Spune-mi ce vrei de la mine, spune Doamne!

M-am născut pentru Tine,
pentru tine e inima mea:
Spune-mi ce vrei de la mine, spune Doamne!

Ce doreşti, o Domnul meu, să facă
pentru Tine acest suflet al meu,
atât de incapabil să opereze, atât de mizerabil
păcătos şi rău?

Iată-mă aici la picioarele tale,
singura mea Dragoste:
Spune-mi ce vrei de la mine, spune Doamne!

Viaţa mea, inima mea, corpul şi sufletul,
tot ceea ce eu sunt, Doamne,
totul la picioarele tale, dulcele meu Mire,
totul depun şi dăruiesc,
Ca jertfă de iubire mă consacru Ţie.
Spune-mi ce vrei de la mine, spune Doamne!

poezie clasică de Sfânta Tereza de Avila
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa dori

Un dor sa nasti e greu
Eu te iubesc cum am iubit mereu
A ta dragoste nebuna
Si a ta strangere de mana

Si plec fara sarutare,
Te iert, dar si eu imi cer iertare,
Sa ma vindec de pacate
Cu mine le iau pe toate.

Si te las in libertate
Eu voi fi-n pustietate,
Tot cu dorul pentru tine,
Te iubesc ca azi si maine.

poezie de Daniela Pană
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul este o unitate fiinţială care rezultă din unirea dintre trup şi suflet. El nu are trup şi nu are suflet, ci este în acelaşi timp trup şi suflet.

definiţie de Iosif Flaviu în Trupul în iudaism
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să-ţi părăseşti părinţii pe care i-ai iubit timp de 20 de ani, pentru a pleca după un necunoscut? Cum e să începi să iubeşti, de pe-o zi pe alta, un bărbat care nu are nimic în comun cu tine şi despre care nu ai ştiut nimic timp de 20 de ani?

Simone de Beauvoir în Memoriile unei fete cuminţi (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am verificat. Nu există în suflet nici o adâncime care să ne poată asigura neutralitatea. Direct sau indirect suntem implicaţi în toate.

Iosif M. Cristian în Forţă şi metamorfoză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia lui Iacov se duce în Egipt

"Să cred, sau să nu cred?", gândea bătrânul.
Să mai trăiască Iosif cel pierdut?
E-adevărat, Neftali, Ruben, Iuda?
E-adevărat că voi mi l-aţi vândut?
Ce minunată dragoste divină
A transformat necazul în lumină
Şi-a pregătit o zi de revedere,
Care să şteargă doruri şi durere!

Ce veste pentru amărâtul Iacov!
Tot mai trăieşte Iosif, fiul meu?
Ba încă el a fost unealta sfântă
Prin care ne-a dat pâine Dumnezeu.

Înţelegând conducerea divină
Îşi strânge, patriarhul, tot poporul
Şi intră în Egipt, cu toată turma,
Privind trecutul său şi viitorul.

Bătrânul Iacov, şef de caravană,
Întinerea gândind la fiul său.
Atunci a cunoscut înţelepciunea
Şi planul tainic al lui Dumnezeu.

Priviţi apoi pe Iacov rezemat
Cu mâna pe toiag, şi-apoi pe moarte,
Culcat în pat, cu ultima suflare
Ce binecuvântări la fii împarte...

Şi cercetaţi în Biblie, la rând,
Căci profeţia lui s-a împlinit,
Şi încă mai rămâne să vedem
Cum ŞILO va veni, de toţi slăvit.

Apoi muri şi Iosif, ca tot omul.
La moarte, credincios, cu-acelaşi ţel,
Rugă pe-ai lui să-l ducă în pământul
Lui Avraam Isaac şi Israel.

Căci au voit, în toate, patriarhii,
Să împlinească-a cerului sentinţă:
Chiar ultimul lor drum să dea pe faţă
O ascultare plină de credinţă...

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste şi ură

Toţi m-au urât
Pentru că i-am iubit.
Ori poate nu am ştiut să-i iubesc...
I-am sufocat cu iubirea mea pură.
Iertare! Nu mă pot împăca
Cu mine, cu voi...
Nu pot trăi în minciună!
Trebuie să plângă unul din noi...
Şi acela sunt eu –
Umbra trecutului
Ignorată de prezent,
În modul cel mai decent...
Sunt doar rămăşiţa unei vieţi
Trăite-n zadar.
Nu mă salvaţi!
Şi nu-mi plângeţi cu vânturi şi ploi!
Nu voi repeta istoria iar!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea Ierihonului

Cetatea Lunii, mândră, păcătoasă,
Se-mpotrivea căderii presimţite.
De-ar fi crezut, ca a Rahavei casă,
N-ar fi pierit sub tunete-nteţite.
Dar n-a crezut şi nu s-a pocăit.
Aşa va fi şi cu această lume,
Căci cele şapte trâmbiţe-au sosit,
Sunând avertizare, foc şi ciume.

Nu pentru jaf s-a dat spre nimicire,
Cetatea, ci spre sfântă judecată.
De-aceea Israel avea poruncă
Să nu ia pentru sine vreo răsplată.

Şi toţi au înţeles şi-au ascultat,
Afară de Acan, cel cu mantia...
Privind, el a poftit şi a luat.
Cu viaţa şi-a plătit apostazia.

Cetatea Ai a fost apoi luată
Prin iscusinţă, după sfat ceresc.
Cei care iau exemplul de-altădată,
În misiunea sfântă reuşesc.
..............
Intrând în ţară, Dumnezeu le-a dat
La fiecare sorţ de moştenire.
Din nou în legământ i-a adunat,
Prinţul Isus la ultima-i vorbire.

Din toate-acele mari făgăduinţe,
Făcute-n zori poporului iubit,
Nici una n-a rămas pe din afară,
Căci Domnul, credincios, le-a împlinit...
.......
Când canaaniţii apăsau pooporul,
Debora, prorociţa, a chemat.
Şi, ca în jurul unei mame bune,
Viteji israeliţi sau adunat

Barac a fost în frunte, cu credinţă,
Şi după el curgeau galileenii.
Din Ruben a sosit doar zvon de planuri,
Dar Beniamin şi-a înarmat oştenii.

Aşer se odihnea pe plaja lui,
Iar Dan făcea afaceri pe corăbii,
În timp ce chiar şi stelele luptau,
Sosind din cer cu sclipitoare săbii.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ultima rugă

Dă-mi Doamne, binecuvântarea Ta,
Să pot intra-n Ierusalim şi eu, cândva,
Ca şi Cristos, călare pe măgar,
În înflorita lună-a lui florar!...

Dă-mi bucuria să mă văd trădat
Ca fiul Tău -
De Iuda sărutat -
Şi, ca să-mi pot îndepărta sfiala,
Dă-mi buzele Mariei din Magdala...

Cum nu sunt decât scribul cărturar,
Dă-mi, Doamne, spor la minte -
Nu lipsă la cântar...
Ia-mi inima şi-aruncă-mi-o la câini,
Şi-n locul ei dă-mi patru ochi
Şi zece mâini...

Dă-mi zborul rândunicii peste mări,
Să-mi ducă scrisul dincolo de zări,
Şi-n ciocnetul de cupe -
La beţie -
Dă-mi darul să schimb vinu-n apă vie.

Dă-mi învierea morţilor din mine
Să-mi pot lega viaţa, prin ea, numai de Tine -
Nu să-mi reneg stăpânul, ca Petre-n sărbători,
Când va cânta-n ogradă cocoşul de trei ori.

Iar dac-o fi să mor şi eu, ucis
De cei care n-au înţeles încă ce-am scris,
Dă-mi, Doamne, binecuvântarea Ta,
Să pot muri, ca şi Cristos, pe Golgota!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Revista Fundaţiilor Regale, IV, nr. 5 (1 mai 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine e să ai o Mamă! Mamele sunt încântătoare, iar eu voi fi la fel când voi creşte mare. O să-mi iubesc copiii la fel cum m-au iubit părinţii mei.

citat din Estelle Moreton
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!