Aş fi dat orice să mă fi putut iubi numai puţin, deşi ştiam că i-ar fi fost peste puteri, că vina pe care eu o întruchipam era mult prea mare, de nedizolvat chiar şi în mările adânci ale bunătăţii.

Gheorghe Truţă în Pagoda (1993)
Adăugat de Gheorghe Truţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Nicoleta Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lol este tăcută în viaţă pentru că ea a crezut, timp de o clipă, că acest cuvânt ar putea să existe. În lipsa acestui cuvânt ea tace. Ar fi fost un cuvânt-absenţă, un cuvânt-gaură, scobit în centrul său de o gaură, de gaura aceea în care toate celelalte cuvinte ar fi fost îngropate. Nu ar fi putut să fie pronunţat, dar ar fi putut fi făcut să răsune. Imens, fără sfârşit, un gong vid, i-ar fi reţinut pe cei ce voiau să plece, i-ar fi convins de imposibil, i-ar fi asurzit la orice alt cuvânt decât el... Lipsind, cuvântul acesta, le deteriorează pe toate celelalte, le contaminează, este de asemenea câinele mort de pe plajă în mijlocul amiezii, gaura aceea de carne. Cum au fost găsite celelalte?

Marguerite Duras în Extazul Lolei V. Stein (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazuri

Tot omul are o problemă,
Mai mică sau mai mare,
La mine-i groasă, e extremă,
Ca la însurătoare.

De-un timp, am gol prin buzunare
Prin carduri bate vântul
Nu vă mai spun că, de la mare,
Mi-a cam pierit avântul.

Ea e frumoasă, e-admirată,
Dar am o mare teamă
Ca, într-o noapte-ntunecată,
Vreun hoţ s-o bage-n seamă

Şi să mi-o fure, s-o răpească,
Să plece cu ea-n lume,
Să-i facă rău, chiar s-o lovească
Şi nervii să-mi consume.

Eu o iubesc, deşi mă seacă
De prea mulţi bani pe lună,
Cu leafa mea nu prea se-împacă,
I-ar trebui mai bună.

Fac tot ce pot să strălucească,
Îmi iau chiar de la gură,
Şi n-aş mai vrea să se oprească
Din fugă, în natură.

Deşi plimbările mă costă,
Că-i scumpă şi benzina,
Mai scap de-o viaţă prea anostă
Şi schimb puţin rutina.

Când merg cu ea, nu-mi fac probleme,
Sunt plin de-adrenalină,
Dar stau şi mă întreb, de-o vreme:
Ce-mi trebuia... maşină?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există puţin sau mult. Ce nu e Totul e Nimic.

citat din romanul Îngere, vii? de Gheorghe Truţă
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiţi ceea ce sunteţi; nu imitaţi niciodată. Puteţi să vă prezentaţi în orice moment propriul talent, cu forţa cumulativă dată de cultivarea de o viaţă;dar pentru talentul adoptat de la altul aveţi doar o posesie provizorie, înjumătăţită. Ceea ce poate face fiecare cel mai bine, nu-l poate învăţa nimeni, în afara Creatorului lui... Unde este maestrul care i-ar fi putut instrui pe Franklin, sau pe Washington, sau pe Bacon, sau pe Newton? Faceţi ceea ce v-a fost dat să faceţi şi atunci orice speranţă şi orice îndrăzneală nu va fi prea mare.

citat celebru din Ralph Waldo Emerson
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem mai mult de lucrurile prea clare.

Gheorghe Truţă în Oraşul (1983)
Adăugat de Gheorghe Truţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi broasca ţestoasă trăieşte mult

Deşi broasca ţestoasă, binecuvântată cu puteri magice,
trăieşte mult, într-o zi tot va muri.
Dragonul poate zbura deasupra ceţii,
dar în final ajunge ţărână, colb.
Bătrânul armăsar care zace-n grajd
mai aspiră încă la un galop sănătos peste şesuri.
Eroii ajunşi la anii bătrâneţii
nu încetează s-aspire la glorie.
Dacă tu vei trăi mai mult sau mai puţin decât alţii,
nu ţine doar de pronia cerească.
Cine mănâncă bine şi este vesel,
îşi poate prelungi viaţa.

poezie de Cao-Cao, 155 - 220, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult puţin

Sunt prea mult pentru ce am,
Am prea mult pentru ce sunt;
Ochii mei, cernuţi prin geam,
Te iubesc mărunt, mărunt...

Şi ce mic mă văd când pasul
Mă trimite-n depărtare;
Numai sufletul, rămasul,
Te iubeşte mare, mare...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare an, de Sf. Gheorghe, văduva îşi plânge soţul, chiar dacă a fost mai puţin sfânt şi mai mult Gheorghe.

aforism de Beatrice Vaisman
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndată ce este sigur că i s-a dat ceva, parcă doreşte mai puţin acel lucru; i se pare firesc că îl are. Începe chiar să-l irite indiferenţa aceasta, şi poate i-ar plăcea altceva; i-ar plăcea să nu fie lăsat singur, ca să-şi poată iubi atunci singurătatea, să-şi făgăduiască şi să viseze la bucuriile unor apropiate ceasuri de meditaţie, care nu se împlineau niciodată. Cunoaşte de mult chinul acestor bucurii care pier în clipa descoperirii lor, vacuitatea în care se trezeşte atunci când aştepta să aibă într-adevăr ceva de făcut, să gândească, să lucreze.

Mircea Eliade în Întoarcerea din rai
Adăugat de gaby410bad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei prea mult şi trei prea puţin vatămă pe om: prea mult să vorbească şi puţin să ştie, prea mult să cheltuiască şi puţin să aibă, prea mult preţ să ceară şi puţin să facă.

citat clasic din Anton Pann
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Am oferit
probabil prea puţin
din ce-nseamnă
"a da"

am aşteptat
probabil prea mult
de la verbul
"a iubi"

într-un târziu
m-am trezit
aşa cum am fost
de fapt
tot timpul.

poezie de Ovidiu Scridon din Portretul unui gând
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţa rătăcită

M-am retras departe-n zare,
E albastru-n jur, e cer,
Ce-a fost trist, e doar uitare,
A durut... dar efemer

Culeg zâmbete şi stele,
Numai îngeri împrejur,
Mă ademenesc spre ele,
Luna... îmi e abajur

Iar eu zbor fără de teamă,
Cum o fac? Habar nu am,
Îngerii mă vor, mă cheamă,
De mult timp... dar nu-i vedeam

De prea multă "realitate"
Eram orb, numai un trup,
Obosit de tot, de toate,
Nu puteam ca să mă rup

De cotidian, de frica
Că nu pot să fiu mai mult,
Aveam totul... dar nimica,
Ştiam tot, dar ce "incult"

Nu mă defineam pe mine,
Ci doar ce-am fost învăţat,
Neînţelegând prea bine,
Ce nu ne-a fost explicat

Doar trăiam o existenţă
Care nu era a mea,
Risipind ce e esenţă
Şi ajută a zbura...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea de astăzi, nu doreşte oameni deştepţi(cu mai multe skill-uri, chiar şi în alte domenii) şi educaţi pentru că i-ar putea depăşi şi pune în dificultate pe angajatorii şi managerii de astăzi, lucru care i-ar pune într-o lumină proastă... adică diferenţa dintre ei şi angajaţi ar fi mult prea vizibilă... mai ales că nu-i prea pot manipula pe aceştia...!

Monica Iacobov în Sursa de inspiraţie- lumea înconjurătoare, Sursa de inspiraţie- lumea înconjurătoare
Adăugat de Monica Iacobov
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste

De m- ai iubi precum un joc...
La masă aş sta în faţa ta.
Şi de -ai juca pe mâna mea
Eu ţi -aş purta puţin noroc.

De m ai iubi ca pe o carte...
Dai pagini, zile dintr- o viaţă
Voi fi orice cuvânt în parte
Eu sunt final dar şi prefaţă.

De mai iubi ca pe-o cafea...
M- ai săruta în fiecare dimineaţă
Şi m -ai sorbi amar sau cu dulceaţa
Sì bună dispoziţie ţi- as da.

De mai iubi ca pe o ţigară...
M- aş transforma în chip de fum
Pe zi sau chiar în prag de seara
M- as arde tot pân aş fi scrum.

De m- ai iubi ca pe o icoană..
Rugând la mine ore- n şir
Eu nu mă mişc că sunt o stană
Dar o să plâng cu lacrime de mir.

De m -ai iubi precum un râu...
Ti -aş da să bei când ţi- o fi sete
Să te cuprind până la brâu
Păcatele - ţi ca vinul sa mă -nbete.

De m -ai iubi precum un soare..
Voi fi cu tine orice -ar fi
Şi voi apune înspre mare
Să mă aştepţi a doua zi.

De m -ai iubi ca cerul înstelat...
Voi cobora pe o raza ca o stea
În visul tău în casa ta
Voi sta de veghe lângă pat.

De m -ai iubi ca pe un zeu..
Umilă şi în pocăinţă
Eu voi fi tu, tu vei fi eu
Şi totul fi-va cu putinţă.

De m -ai iubi cum te iubeşti pe tine...
Ai vedea.. tu însă- ţi cum arată
Lumina dragostei ce vine
Si nu mai pleacă niciodată.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu e mai întotdeauna fragil: în orice revoluţie e ghilotinat. Are doar şansa să ajungă martir, adică nu mai mult decât o amintire frumoasă. În schimb, Doi primeşte şi păstrează Totul. Sub orice Doi sclipitor zac mii de Unu naivi sau ghinionişti.

Gheorghe Truţă în Oraşul (1993)
Adăugat de Gheorghe Truţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, pâinea era chiar în faţa mea, dar mi-a fost prea lene să mă întind după ea, aşa că am fost cât pe ce să mor de foame! Mai mult decât atât, înaintea mea era o cană cu apă, însă era atât de mare şi grea încât nu m-am obosit să o ridic, preferând, mai curând, să mă las stăpânit de sete. Chiar să mă întorc pe o parte a fost prea mult pentru mine şi am lenevit toată ziua ca un câine.

Fraţii Grimm în Cei doisprezece servitori leneşi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gazelul care avertizează

Tu chiar nu vrei, străine ce azi mă stăpâneşti,
Spre timpul meu cel vechi, de aur, să priveşti?

Tu chiar nu vrei, străine, să înţelegi că eu
Am rădăcini adânci în veacuri vitejeşti?

Tu chiar crezi că din timpul în care am crescut,
Poţi smulge rădăcini ce-mi dau puteri cereşti?

Trezeşte-te, străine, cât încă mai sunt blând,
Să n-ajungi tu în noaptea pe care mi-o doreşti

Şi neamul tău, cu tine, în hău să se afunde,
Când fi-vor, lângă mine, puteri dumnezeieşti!

poezie de Pavel Lică din Gazelurile mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte se apropie lin, cu paşi de pisică, apoi trece încet, ca lanţul prin carnea osânditului, şi se revarsă, fluviu obosit, în mările unei dimineţi aburoase.

Gheorghe Truţă în Pagoda (1993)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost

A fost să fie-aşa, ca niciodată,
făr' de sfârşit, poveste-ntr-o poveste,
doi ochi în ochi şi orice parte peste
o altă parte ne împreunată.

O regăsire-a porţilor celeste
într-un târziu de casă-ntunecată,
un alungat din rai şi-o alungată,
în raiul lor aşa cum nu mai este.

Ar fi putut mai mult de-atât să fie?
Mai multă nepostire-n nopţi de post?
O călcătură-n doi prin apa vie

mai liniştită-a traiului anost?
O şi mai potrivire, sine die?
Ce-ar fi putut să fie... cred c-a fost...

sonet de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!