Ah!, Simm, poezia...

Liturgic erotism, sublim wagnerian,
interpretat serafic la orgă şi pian...

Lacrimi şi muguri năzuiesc spre Cer,
voluptăţi ce se pierd sfâşiate-n eter.

Singurătăţi pline de urma lui Dumnezeu,
ah!, metafizică şi transcendent, polileu.

Gânduri sfărmate în puzderii de versuri,
lespezi de-azur, delicateţe şi sensuri...

Din carnea-ţi lucidă răsar primăveri,
siderată, te-ntrebi cine-ai fost până ieri!

Sufletu-ţi fermecat de lume şi sine,
complice cu absolutul, mi s-a-nfipt în retine...

Ah!, Simm, poezia e farmec, leşin, rătăcire,
te scoboară-n suprem şi-n nefericire...

Un flutur de aur, de-a pururi, ţi-e frate şi mire!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc, Simm, potrivirea noastră poetică

Mă întreb când s-a mutat poezia
din sângele meu, în sângele tău,
legănare poetică în oglindă
şi versuri ce stau să se-aprindă,
în era-nfloririi,
preludii de orgă, care-şi cer dreptul legitim
al amăgirii,
feerie gustată în doi,
trifoiul visează,
visează la patru foi –
exasperare a metaforei,
care nu-şi mai încape în viaţă...

Transcendent şi stare magnetică,
iubesc, Simm, potrivirea noastră poetică...

Vîrtej unic, poemele noastre,
unul în celălalt, cântă, cântă duios,
dincolo de om, dincolo de temperatura vieţii,
dincolo de roua dimineţii,
profetică, frenetică, magnetică...

Iubesc, Simm, potrivirea noastră poetică
şi căderea-ţi estetică
în poezie...
Lie Ciocârlie...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul unui flux magnetic

În iarna, Simm, a primăverii noastre,
Să vii, din nou, atinsă de delicateţe,
Cu trupul invadat de sfânta-ţi tinereţe,
Vis legănat şi dulce, iluminat de astre...

Redesenează-ţi calea printre castre,
Cu maximum de spirit şi fină-acurateţe,
Subtilul tău poem, încet, să mă dezveţe
De plânsu-mi, Simm, cu lacrime albastre.

Cu cât mă lecuiesc mai mult de mine,
Cu-atâta (simt), noi semănăm poetic
Şi, de la mine-n gânduri, până la tine,

Va exista, mereu, un flux magnetic,
Ce ne incendiază, vai!, strofele divine
Şi caută răspunsuri, sublim şi aporetic!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrători cu absolutul

Nu există, Simm, poeţi în adevăratul
sens al Cuvântului,
ci doar lucrători cu Transcendentul,
în spirit şi-n duh!

Fluturi multicolori – liberi prin văzduh,
poemele lumii – zboară buimace,
de la Facerea lumii încoace...

Importantă, Simm, e măiestria
cu care capturăm fluturii şi le orientăm
zborul, dorul şi fiorul,
ordinea în care le orânduim startul,
modul în care le asortăm culorile cu Florile
Binelui şi Răului,
într-un fel de Ikebana cu fluturi,
rezistenţa în faţă Infinitului şi Hăului,
împăcarea Absolutului cu Vidul,
Reprezentativului cu Insipidul,
împăcarea sufletului tău cald, dar şovăitor, cu
sufletu-ţi, cireş înflorit de zăpezile
venite prea devreme, Doamne!,
în contul iernii viitoare...

Important e, Simm, cum împaci nădejdea
cu desnădejdea şi iubirea augustină
cu erotica lumii moderne...

Nu există, Simm, poeţi în adevăratul
sens al Cuvântului,
ci doar lucrători cu Transcendentul –
un fel de colecţionari de fluturi, de culori,
de arome, de sensuri şi zboruri,
de ordini dezordonate şi de dezordini ordonate,
de exasperări posibile şi imposibile,
de tot ce-a pulverizat şi polenizat Dumnezeu în văzduh,
de la Facerea Lumii încoace,
sub cerurile Patriei
sub care poezia nu va muri niciodată!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet ajuns la apogeu

Ecoul clipei pacea îmi străpunge,
Iar liniştea se scurge-n transcendent,
Când zboru-ţi înspre mine-i coerent,
Şi, când din urmă, verbul te ajunge,

Plutind planant, cu aripile-ţi lunge,
Mă vezi, toujours, te văd, echivalent,
Noi versuri să captăm din imanent...
Cu mirul său, un Dumnezeu ne unge.

Cresc, Doamne, aripile poeziei pure
Şi-n făcări arde lira, sublim, instantaneu,
Ecouri unduioase, de facto şi de jure,

Se-ngână sus de tot, în cer, la apogeu,
Şi teamă-mi este, Simm, c-o să te fure,
Vreun Făt-Frumos, taman, din visul meu!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adâncimea iubirii

Dragostea e un dezastru delicios,
Care nici măcar nu-ncape-n viaţă,
Este când fierbinte, când de gheaţă,
Îţi înfige cuţitul, mândro, până la os...

E un şarpe-nsetat de dulce otravă,
Lie-Cocârlie, cu trup îngeresc,
Un freamăt de aştri, cu suflu ceresc,
Fructă zemoasă, de-a pururi, pârgavă!

Este o scăpare-n dezastru suprem,
Fundătură şi ireparabil năvalnic,
E o tristeţe şi-un zâmbet zburdalnic,
O infracţiune cercetată... in rem.

Adâncimea iubirii se măsoară-n suspinul
Pe care-l arunci în eter, mângâiato,
Într-un ritm perseverent – ostinato –
Dragostea-i complice cu absolutul şi chinul!

E un trăsnet sonor şi un crin otrăvit,
O culoare a clipei în scufundare,
E-o fântână de lacrimi în lepădare,
Un mod fecund de-a te înşela: îl admit!

Cum de nu mor la sânii tăi, femeie,
La sânii ce-mi ţin cald şi frig simultan?
Vai!, Mais où sont les neiges d' antan,
Ce-mi desenau pe trup curcubeie?

Unde e Iris sărutul tău diafan,
Unde e coapsa ta rotofeie?

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet susurat...

Astăzi, Simm, tu plânsu-mi-ai în sânge,
Plânset fin, sfielnic – murmur tremurat,
Şi-ntr-un ritm tremolo, trupu-ţi parfumat
Îmi părea, Simmone, că şi el plânge...

Lacrimile-ţi verzi, eu, tainic, ţi le-aş strânge,
Simm, în versu-mi clar şi dulce-nsingurat,
Şi,-apoi, le-aş prelinge-n şoaptele-mi nătânge,
Doamne, le-aş prelinge, cristic... susurat.

Plânsu-ţi diafan şi stins, alungând narcisismul,
Ce-mi tronează-n sângele-mi albăstriu şi-amar
Mă îndeamnă să-ţi salut, solemn, eroismul,

Căci, poezia din lacrimi este, desigur, un dar,
Unul, care-mi stimulează, de-a pururi, lirismul...
Orice altceva, are un rol efemer, secundar!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe coapsa dimineţii

Primăvara instinctelor tale
îţi dă, zilnic, dulce rotocol,
Duhu-ţi joacă principalul rol,
Poezia ţi se-aşterne-n cale.

Să te zvârli în muzică şi versuri,
Şi-n culoarea verde a luminii,
Vino, Simm, c-au înflorit mălinii,
Tu şi eu – ciudate universuri...

Va veni şi-o zi a diferenţei,
Între drama cărnii şi a minţii,
Şi, sublim, te-asigur pe toţi sfinţii,
Că sorbi-vom fagurii esenţei.

A esenţei şi-a splendorii vieţii,
Reflectate-n cânt şi poezie,
Să urcăm pe coasta dimineţii,

Şi să stăm acolo sine die,
Unde au rămas mai toţi poeţii,
Să-şi înalţe visu-n melodie!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A scrie poezie e un act religios

Ai grijă, Simm,
prin poezia mea, am inventat voluptăţi,
am insinuat arome şi delicii carnale,
m-am arătat ahtiat de umbre feminine
şi l-am invocat pe Eros, deseori, fără perdea...

Te-am aşezat în patima amurgului meu,
în mrejele mele, ţi-am încâlcit paşii poeziei,
m-am pitulat în ochii tăi căprii, lucitori de optimism,
ţi-am îndulcit deşertul amărăciunii
şi ţi-am inversat logica devenirii prin vers...

Ţi-am sugerat luminile îndepărtate ale lui Dumnezeu
drept leac împotriva
singurătăţii, acea singurătate din mijlocul
mulţimilor zgomotoase, ele însele însingurate de-a pururi.

Între mine şi tine, s-a interpus poezia, cu duhul
şi parfumurile ei paradisiace, cu dimineţile şi
înserările ei,
cu tot ce izvorăşte din mintea şi prospeţimea sângelui tău...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să-ţi poţi aşeza
propria lume în ordinea vieţii, pentru a putea să zbori
cu propriile aripi, pentru a-ţi aşeza, în plină lumină,
rosturile inimii, ale dorului de tine însuţi
şi ale celui care-ţi va sorbi, cu adevărat, aromele
cărnii tale de crizantemă proaspăt îmbobocită...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să poţi evita
evidenţa asemănării, strivitor de comună, cu generaţia ta,
care s-a separat de Infinit şi Neant,
de poezie şi de Transcendent...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să poţi dezlega
taina respiraţiei în doi, a poeziei şi a speranţei...

Ai grijă, Simm, a scrie poezie e un act religios!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie şi ţie

Nu putem sā ne lipsim
de-o poemā dulce, Simm,

Poţi urî o antilopă Gnu,
dar o poezie, sigur, nu!

Înflorind la propriu-n gându-ţi,
poezia eşti tu însuţi...

Şi-'notând prin versuri line
tot aluneci cātre mine.

Versu-n ochii tāi respirā,
trupu-ţi cântā ca o lirā...

Totul despre poezie,
ne-a fost dat mie şi ţie.

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al lumii sens e un nonsens

Al lumii sens e un nonsens major
Şi nu-i echivalent cu sensul vieţii,
Te-nalţă, Simm, din roua dimineţii
Şi zeci de sensuri ai să vezi în zbor!

Pe gheaţa vieţii, omul e-un actor
Şi-adesea, e subţire sticla gheţii,
Un sens ar fi, după cum spun poeţii,
Da-i doar un fum, în spaţiu, călător...

Dacă nu-i sens, nici ordine nu este,
Viaţa-i un nor – poemă ce se stinge,
Se stinge-n absolutul din poveste,

Când duhul, lin, în Cer ţi se prelinge,
– Chiar dacă înainte mult mai este –
Tu scrie, Simm, şi visul ţi-l atinge...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet ajuns la apogeu

Ecoul clipei pacea îmi străpunge,
Iar liniştea se scurge-n transcendent,
Când zboru-ţi înspre mine-i coerent,
Şi, când din urmă, verbul te ajunge,

Plutind planant, cu aripile-ţi lunge,
Mă vezi, toujours, te văd, echivalent,
Noi versuri să captăm din imanent...
Cu mirul său, un Dumnezeu ne unge.

Cresc, Doamne, aripile poeziei pure
Şi-n flăcări arde lira, sublim, instantaneu,
Ecouri unduioase, de facto şi de jure,

Se-ngână sus de tot, în cer, la apogeu,
Şi teamă-mi e, Amalia, c-o să te fure,
Vreun Făt-Frumos, taman, din visul meu

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie înseamnă leşin, abandonare, nonrezistenţă la farmec... şi cum orice farmec este dispariţie, cine ar putea găsi o singură poezie înălţătoare? Ea ne scoboară spre suprem...

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah!, Petronela, paşii tăi văratici!

Ah!, Petronela, paşii tăi văratici,
Păşesc pe al destinului traseu
Şi-n mersul tău persistă Dumnezeu,
Şi-n carnea ta plâng fluturii ostatici...

Lumini albastre-s ochii tăi hieratici,
Iar trupul tău străluce marmoreu,
Ah!, Petronela, paşii tăi văratici,
Strivesc staminele din androceu!

Şi sânii tăi discreţi, primăvăratici,
Tresar din când în când în decolteu,
Ţi-e părul vânturat de-un alizeu
Şi ochii-ţi sunt, de-a pururi, enigmatici...

Ah!, Petronela, paşii tăi văratici!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă-ţi aurorele din gânduri

Suflet risipit în poezie,
Gânduri înflorite apriori,
Ne-au învăluit de-atâtea ori
Şi ne vor cuprinde sine die.

Rătăcim, pribegi prin erezie,
Răsărim şi-apunem, ca doi sori,
Este timpul, Simm, să te strecori,
Într-o unduioasă fantezie...

Cântă-ţi aurorele din gânduri,
Lunecă înspre nemărginit,
Grijă ai, căci unele intrânduri

Nu te duc unde ţi-ai fi dorit,
Mă citeşte-atentă, printre rânduri,
Să distingi nadirul de zenit...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te sărut, confratern

O plantă firavă
străpunge betonul,
ca glonţul cel iute!

Că-i spin sau agavă,
salută fotonul,
puteri neştiute...

Iar versurile-ţi, Miss,
străpung Universul,
întocmai ca planta firavă.

Prin flori de cais,
îţi zumzăie sensul
poemelor dulci, de iznoavă...

Hei, Miss, priveşte-mi în gânduri,
serveşte-mi, pe tavă, iluzii,
dă-mă cu capul de toate poemele tale,

Păşeşte-mă, mai des, în intrânduri,
de versuri ce-nfloare aguzii
şi-adastă-mi, de-a pururi, în cale...

Urma-te-voi, în formă şi-n conţinut,
în Cer, de ce nu?, şi-n Infern,
o, Miss, mintenaş, te sărut

pe rever şi pe ochi, confratern!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avidă, Simm, de absoluturi

Cu trupu-ţi slim.
Frumoasă, Simm,
Arzând suav, de dor, făclie,
Nobleţea-ţi stă-n melancolie
Şi-n verzi delicii literare,
Cu sentimente-n tremurare,
Cu ample semne de mirare,
Cu dor de neastâmpărare,
Cu inima-ţi de soare plină,
Scăldată-n raze de lumină,
În lumea asta, Doamne, vidă,
Ce stă pe loc, să ne desfidă,
Crepusculu-ţi de jar din suflet,
C-un zvâcnet şi-un măreţ răsuflet,
de facto şi, apoi, de jure,
poeme prinse-n rugi de mure
şi gânduri fine, aromate,
ne-aşează, dulce, la picioare,
mereu făcându-ne-o favoare,
de a călca, solemn, pe ele,
Cum ai călca-n cioburi de stele,
Cum ai călca, sfios, pe fluturi,
Cu ai strivi, duios, săruturi,
De răul vieţii să te scuturi,
Avidă, Simm, de absoluturi!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bonsoir, tristesse!

Voi mai merge, oare, alături de timp,
Rătăcit în penumbra fiinţelor triste,
Trăitoare, duios, prin lumini oniriste,
O, Doamne, în al cincilea anotimp?

Ştiu, fericirea n-are destule virtuţi,
Iar Absolutul nu încape prin viaţă,
Aripi de fluturi nu cumperi din piaţă,
Vai!, din mândrie, câţi îngeri căzuţi!

Câtă tristeţe ai astăzi, în inimă, Miss,
Toţi paşii-ţi spre lume te intimidează,
Deşi sângele-ţi şi carnea-ţi vibrează
Deşi-ţi ninge, pe sâni, cu flori de cais!

Aşadar, Miss, urmează-ţi calea din vis!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verbul meu e târziu

Ţi-aş scrie ceva
despre nevinovăţie şi cunoaştere,
despre remuşcare şi desnădejde,
despre tristeţea mea...

Ţi-aş scrie ceva
despre frivolitate şi melancolie,
despre Platon, Socrate şi Diogene,
despre înduioşare şi poezie,
despre inima mea.

Ţi-aş scrie ceva
despre eleganţa paradoxului,
despre zilele-mi negre şi nopţile-mi albe,
despre Buna Vestire, despre patima mea,
despre iubirile mele sfârşite, roz-albe!

Ţi-aş scrie ceva unduios şi sublim,
despre căderea în cer, despre trupu-ţi şerpiu,
despre poezia ta, Simm,
dar sufletui meu s-a-npotmolit
în cuvântul... târziu!

Ştiu, Simm, ştii bine că ştiu:
verbul meu e târziu,
prea târziu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă pierd

Mă pierd în apa unui râu,
Mă pierd în holdele de grâu.
Mă pierd pe plaja însorită
Şi-n pădurea adormită.
Mă pierd în iarna viscoloasă
Şi-n privirea-ţi luminoasă.
Mă pierd în toamna aurită
Şi-n frumuseţea ta iubită.
Mă pierd în tot ce sunt şi-n tot ce eşti,
Mă pierd atunci când mă iubeşti.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul bal

! iubito, ai grijă că-n zbor,
prin orbitele versului,
te poţi pierde atât de uşor,
în culisele... Universului!

! plutind în eter, îmi inspiri
viziunea că te evapori încet,
îngropându-mă, să nu te miri,
în ghiocul unui mare regret!

! evident, te răsfeţi imanent,
lunecând în azur, ondulată,
doar fioru-ţi de crin, remanent,
mă previne ca-i fost odată!

! ai grijă – o lacrimă-ţi cântă,
pe sânii-ţi de-a pururi fierbinţi,
crepusculul, duios, te descântă,
cu-azurul, solemn, te alinţi!

! ţi-e zborul sublimul total,
eşti aripă verzuie, eşti duh,
mă cheamă, iubito, la ultimul bal,
cu tine-n abstractu-ţi văzduh!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!