Sonet ajuns la apogeu

Ecoul clipei pacea îmi străpunge,
Iar liniştea se scurge-n transcendent,
Când zboru-ţi înspre mine-i coerent,
Şi, când din urmă, verbul te ajunge,

Plutind planant, cu aripile-ţi lunge,
Mă vezi, toujours, te văd, echivalent,
Noi versuri să captăm din imanent...
Cu mirul său, un Dumnezeu ne unge.

Cresc, Doamne, aripile poeziei pure
Şi-n făcări arde lira, sublim, instantaneu,
Ecouri unduioase, de facto şi de jure,

Se-ngână sus de tot, în cer, la apogeu,
Şi teamă-mi este, Simm, c-o să te fure,
Vreun Făt-Frumos, taman, din visul meu!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!