Pe coapsa dimineţii

Primăvara instinctelor tale
îţi dă, zilnic, dulce rotocol,
Duhu-ţi joacă principalul rol,
Poezia ţi se-aşterne-n cale.

Să te zvârli în muzică şi versuri,
Şi-n culoarea verde a luminii,
Vino, Simm, c-au înflorit mălinii,
Tu şi eu – ciudate universuri...

Va veni şi-o zi a diferenţei,
Între drama cărnii şi a minţii,
Şi, sublim, te-asigur pe toţi sfinţii,
Că sorbi-vom fagurii esenţei.

A esenţei şi-a splendorii vieţii,
Reflectate-n cânt şi poezie,
Să urcăm pe coasta dimineţii,

Şi să stăm acolo sine die,
Unde au rămas mai toţi poeţii,
Să-şi înalţe visu-n melodie!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet consonant

Primăvara instinctelor tale,
Tresare prin somnu-i buimac,
Cu duhu-ţi de ambră mă-mbrac,
Visând la nuntiri vegetale...

Urcăm la-nălţimi zenitale,
Tu – roşie, ca floarea de mac,
Cu fluturi verzui în stomac,
Eu – zeu cu priviri abisale.

Îmbinăm două mici universuri,
Uneori, Simm, tu mă crezi desuet,
Înnotăm voluptos printre versuri,

Ne vrăjim, consonant, c-un sonet,
Versul nostru-i cu multe-nţelesuri,
E rotund, aromat şi... complet! I

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie şi ţie

Nu putem sā ne lipsim
de-o poemā dulce, Simm,

Poţi urî o antilopă Gnu,
dar o poezie, sigur, nu!

Înflorind la propriu-n gându-ţi,
poezia eşti tu însuţi...

Şi-'notând prin versuri line
tot aluneci cātre mine.

Versu-n ochii tāi respirā,
trupu-ţi cântā ca o lirā...

Totul despre poezie,
ne-a fost dat mie şi ţie.

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah!, Simm, poezia...

Liturgic erotism, sublim wagnerian,
interpretat serafic la orgă şi pian...

Lacrimi şi muguri năzuiesc spre Cer,
voluptăţi ce se pierd sfâşiate-n eter.

Singurătăţi pline de urma lui Dumnezeu,
ah!, metafizică şi transcendent, polileu.

Gânduri sfărmate în puzderii de versuri,
lespezi de-azur, delicateţe şi sensuri...

Din carnea-ţi lucidă răsar primăveri,
siderată, te-ntrebi cine-ai fost până ieri!

Sufletu-ţi fermecat de lume şi sine,
complice cu absolutul, mi s-a-nfipt în retine...

Ah!, Simm, poezia e farmec, leşin, rătăcire,
te scoboară-n suprem şi-n nefericire...

Un flutur de aur, de-a pururi, ţi-e frate şi mire!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc, Simm, potrivirea noastră poetică

Mă întreb când s-a mutat poezia
din sângele meu, în sângele tău,
legănare poetică în oglindă
şi versuri ce stau să se-aprindă,
în era-nfloririi,
preludii de orgă, care-şi cer dreptul legitim
al amăgirii,
feerie gustată în doi,
trifoiul visează,
visează la patru foi –
exasperare a metaforei,
care nu-şi mai încape în viaţă...

Transcendent şi stare magnetică,
iubesc, Simm, potrivirea noastră poetică...

Vîrtej unic, poemele noastre,
unul în celălalt, cântă, cântă duios,
dincolo de om, dincolo de temperatura vieţii,
dincolo de roua dimineţii,
profetică, frenetică, magnetică...

Iubesc, Simm, potrivirea noastră poetică
şi căderea-ţi estetică
în poezie...
Lie Ciocârlie...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există conştiinţa de sine a esenţei spirituale şi conştiinţa limitelor, care la începutul vieţii este privită ca "eu". Această a doua conştiinţă, a limitelor, îngrădeşte, ascunde prima conştiinţă, cea a spiritualităţii. Pare că această conştiinţă a limitelor este conştiinţa de sine. Întreaga viaţă e limpezirea conştiinţei esenţei spirituale, eliberarea de înşelăciunea recunoaşterii limitelor. Pentru cel care are conştiinţa deplină a esenţei sale spirituale, moartea e eliberarea de limitele care o constrâng.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, Lumy...

Vino, Lumy, ia-mi melancolia,
Scapă-mă de greul întristării,
Pune-mi capăt, Lumy-nsingurării,
Tu mă înfioară, iar, cu poezia...

Din amarul sângelui mă scoate,
Lacrimile-mi, vino, le dezgheaţă,
Vino, mă sărută cu dulceaţă,
Scapă-mă de dorurile toate.

Vino, ca o rază de lumină,
Ochii-mi melancolici te invită,
Vino, Lumy, vino şi-mi recită
Versul lin, ce chinul îmi alină...

Lumy, vom sorbi din nou delicii,
Chiar reinventa-vom voluptăţi,
Aşa cum făceam şi-n alte dăţi,
Ia-mi, te rog, din creier, toţi piticii,

Suntem, Lumy, două jumătăţi...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al lumii sens e un nonsens

Al lumii sens e un nonsens major
Şi nu-i echivalent cu sensul vieţii,
Te-nalţă, Simm, din roua dimineţii
Şi zeci de sensuri ai să vezi în zbor!

Pe gheaţa vieţii, omul e-un actor
Şi-adesea, e subţire sticla gheţii,
Un sens ar fi, după cum spun poeţii,
Da-i doar un fum, în spaţiu, călător...

Dacă nu-i sens, nici ordine nu este,
Viaţa-i un nor – poemă ce se stinge,
Se stinge-n absolutul din poveste,

Când duhul, lin, în Cer ţi se prelinge,
– Chiar dacă înainte mult mai este –
Tu scrie, Simm, şi visul ţi-l atinge...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa Ishtar

Doamne, cu destinul ei duplicitar,
Steaua dimineţii şi-apoi a-nserārii,
Cale şi Lumină-n unduirea Mārii,
Din Infern, coboarā Zeiţa Ishtar...

Ne-aureoleazā cu-al ei vrednic har,
De-a deţine veşnic taina-nverginārii,
E jumatea plinā-ochi, dintr-un pahar,
Vai, în sânge-i ţipă semnele mirārii...

Mergi cu ea în gând, pe calea vieţii,
Ştiu c-o simţi în sânge şi-apoi în călcâie,
O revezi, adesea,-n roua dimineţii,

În genunchi o rogi pe loc să mai rămâie,
Invoci transcendentul, cum fac toţi poeţii,
Şi-un miraj erotic, cald, la Cer se suie...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetaţi consonant şi...in rem

Poezia ta – memoria florii
şi sensul candorii –
îmi freamătă în singurătate
şi-mi împrimăvărează amurgul!

Invoc Demiurgul
să-ţi aşeze paşii diafani
pe paşii mei exersaţi liric,
pentru a descoperi,
pas de deux,
sensul ultim al poeziei
şi miracolul deplin al fanteziei...

Ne consolăm, Simm,
şi ne supravieţuim
de Neantul vieţii,
după orice vers sorbit
din lacrima dimineţii...

Suntem câtă vreme uităm că suntem...

Aruncă-te, Simm, în versu-mi boem,
ştii bine că, pentru nonconformismul
metaforei noastre,
vom fi cercetaţi consonant şi... in rem!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru David

Mă supăr tare şi-l desfid
Şi chiar îl sudui de toţi sfinţii,
Pe-acela care,-n noaptea minţii,
Îi stă în cale lui David...

E lung pământul şi arid,
Din ce în ce-s mai scumpi arginţii,
De viaţă tragem cu toţi dinţii
Şi mai schimbăm câte-un partid.

Însă, oricât de grea mi-e viaţa
Şi-oricât mi-e traiul de acid,
Când vine, Doamne, dimineaţa,

Şi-mi văd nepotul, pe David,
Din cale-mi fuge, iute, ceaţa,
Şi-s mai bunic, şi-s mai... valid!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A scrie poezie e un act religios

Ai grijă, Simm,
prin poezia mea, am inventat voluptăţi,
am insinuat arome şi delicii carnale,
m-am arătat ahtiat de umbre feminine
şi l-am invocat pe Eros, deseori, fără perdea...

Te-am aşezat în patima amurgului meu,
în mrejele mele, ţi-am încâlcit paşii poeziei,
m-am pitulat în ochii tăi căprii, lucitori de optimism,
ţi-am îndulcit deşertul amărăciunii
şi ţi-am inversat logica devenirii prin vers...

Ţi-am sugerat luminile îndepărtate ale lui Dumnezeu
drept leac împotriva
singurătăţii, acea singurătate din mijlocul
mulţimilor zgomotoase, ele însele însingurate de-a pururi.

Între mine şi tine, s-a interpus poezia, cu duhul
şi parfumurile ei paradisiace, cu dimineţile şi
înserările ei,
cu tot ce izvorăşte din mintea şi prospeţimea sângelui tău...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să-ţi poţi aşeza
propria lume în ordinea vieţii, pentru a putea să zbori
cu propriile aripi, pentru a-ţi aşeza, în plină lumină,
rosturile inimii, ale dorului de tine însuţi
şi ale celui care-ţi va sorbi, cu adevărat, aromele
cărnii tale de crizantemă proaspăt îmbobocită...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să poţi evita
evidenţa asemănării, strivitor de comună, cu generaţia ta,
care s-a separat de Infinit şi Neant,
de poezie şi de Transcendent...

Am făcut toate acestea, pentru ca tu să poţi dezlega
taina respiraţiei în doi, a poeziei şi a speranţei...

Ai grijă, Simm, a scrie poezie e un act religios!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac

Alunecăm pe clapele pianului -
glissando,
risipă de suflet, parfum,
patimă vie, melancolie,
note scrise pe foi de dictando...

Raiul pitulat în sânii tăi, Simm –
concert de vis,
îngeri nerăbdători să-şi dea duhul
în paradis...

Bântuiţi de primăvara poeziei,
de mitologia sufletului
şi de luminile discrete ale lui Dumnezeu,
scriem răsădind florile îndoielii,
strecurând timpul printre degete,
până când paradisul aprins
se stinge în tine...

Curios, cum putem uita, prin poezie,
scurgerea timpului,
cum lunecăm, glissando,
în murire, prin noi înşine,
cum ne dizolvăm în muzică...

"Tic-tac, tic-tac,
iaca tac!"

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verbul meu e târziu

Ţi-aş scrie ceva
despre nevinovăţie şi cunoaştere,
despre remuşcare şi desnădejde,
despre tristeţea mea...

Ţi-aş scrie ceva
despre frivolitate şi melancolie,
despre Platon, Socrate şi Diogene,
despre înduioşare şi poezie,
despre inima mea.

Ţi-aş scrie ceva
despre eleganţa paradoxului,
despre zilele-mi negre şi nopţile-mi albe,
despre Buna Vestire, despre patima mea,
despre iubirile mele sfârşite, roz-albe!

Ţi-aş scrie ceva unduios şi sublim,
despre căderea în cer, despre trupu-ţi şerpiu,
despre poezia ta, Simm,
dar sufletui meu s-a-npotmolit
în cuvântul... târziu!

Ştiu, Simm, ştii bine că ştiu:
verbul meu e târziu,
prea târziu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avidă, Simm, de absoluturi

Cu trupu-ţi slim.
Frumoasă, Simm,
Arzând suav, de dor, făclie,
Nobleţea-ţi stă-n melancolie
Şi-n verzi delicii literare,
Cu sentimente-n tremurare,
Cu ample semne de mirare,
Cu dor de neastâmpărare,
Cu inima-ţi de soare plină,
Scăldată-n raze de lumină,
În lumea asta, Doamne, vidă,
Ce stă pe loc, să ne desfidă,
Crepusculu-ţi de jar din suflet,
C-un zvâcnet şi-un măreţ răsuflet,
de facto şi, apoi, de jure,
poeme prinse-n rugi de mure
şi gânduri fine, aromate,
ne-aşează, dulce, la picioare,
mereu făcându-ne-o favoare,
de a călca, solemn, pe ele,
Cum ai călca-n cioburi de stele,
Cum ai călca, sfios, pe fluturi,
Cu ai strivi, duios, săruturi,
De răul vieţii să te scuturi,
Avidă, Simm, de absoluturi!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul unui flux magnetic

În iarna, Simm, a primăverii noastre,
Să vii, din nou, atinsă de delicateţe,
Cu trupul invadat de sfânta-ţi tinereţe,
Vis legănat şi dulce, iluminat de astre...

Redesenează-ţi calea printre castre,
Cu maximum de spirit şi fină-acurateţe,
Subtilul tău poem, încet, să mă dezveţe
De plânsu-mi, Simm, cu lacrime albastre.

Cu cât mă lecuiesc mai mult de mine,
Cu-atâta (simt), noi semănăm poetic
Şi, de la mine-n gânduri, până la tine,

Va exista, mereu, un flux magnetic,
Ce ne incendiază, vai!, strofele divine
Şi caută răspunsuri, sublim şi aporetic!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi în zbor

Miss, poezia ta e-un izvor de delir,
dublu agent de legătură-ntre doruri,
duioşie pură, în forma ei elementară
unică pistă pentru înaltele-ţi zboruri...

Sete de impalpabil, în seninul eter,
delir estetic, vai!, sieşi întru-deajuns
visuri legănate, în prea fine azururi,
şi taină lăuntrică, ah!, greu de pătruns.

Miss, poezia ta e voluptate discretă.
precum elanul de puritate al vieţii,
trăiri ale imaculaţilor fluturi în zbor,
survolând punctul de rouă al dimineţii.

Făptura ta, Miss, e-o dulce poezie,
chiar dacă ascunde un plâns irizant,
pe scări tainice, tu urci înspre viaţă,
iar succesul te-mprejmuie electrizant...

Poemele tale, Miss, împrăştie ceaţa!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngândurare

Aed al speranţei,
am dorit să mă bucur
de poezie -scriind poezie,
sens în care
-împotriva opririi în timp –
m-am orientat cuviincios
către literaţi reputaţi,
luând lecţii subtile
de melancolie.

Îeşind în decor
pe bulevardele vântului,
am străbătut înaltul
de la un capăt la altul,
oprindu-mă jos
la sarea pământului.

Dar n-am aflat
numaidecât
întreaga panoramă,
un surtcircuit în stomac
m-a făcut brusc să mă-ntreb:
la ce te poţi aştepta
într-un oraş
unde poeţii
nu-s luaţi în seamă?,
unde mai toţi
îşi deschid obedient inima
la nimicuri strălucitoare?

Am
văzut şi semeni
îngânduraţi -revoltaţi
de ambiguitatea luminii,
de faptul că... dumnezeu
şi-a luat mâna de pe om –
de când acesta şi-a pus
toată credinţa-n atom.
Sub coroana acestui
veac minunos de prisos,
li se părea o speranţă deşartă
că lumea se va salva, totuşi,
cu înţelepciune
-prin artă.

Dumnezeu
e pretutindeni,
chiar şi-n gândurile tale bizare.
De ce n-ar fi departele
aproapele tău, oare‽
Fiecare punând
viitorul pâmântului
în raza orgolioasă de soare.

Iată,
pe asfaltul rânced,
între baloane zglobii de săpun,
copiii pictează căminul străbun –
roiuri stelare şi galaxii,
fără să uite hyperîngânduratul
soare.

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul nechezatului de cal

În golul inimii tale şi în al lumii gol,
Curge în versuri, limpede, tăcerea,
Tu singură-ţi produci nemângâierea,
Tu singură îţi cauţi, în juru-ţi, rotocol!

Foiţă prea subţire de verde staniol,
Ştii, fericirea precede, des, căderea,
Este când dulce şi amară, precum fierea,
Este când floare şi ghimpe, când peţiol...

Dulceaţa poemei, adesea, cade-n zdrenţe
Şi-apoi, ţi se topeşte în sânge, fantomal,
Lumina dintr-o geană îţi face reverenţe

Şi ochiul tău cel critic sclipeşte lacrimal...
Ştii bine, Miss, că noi sorbim esenţe,
Din stele verzi, din nechezat de cal...

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

poezie (vezi şi poem)

Poezia este partea vizibilă a Esenţei, ai putea trăi fără corp, niciodată fără Esenţă.

definiţie aforistică de Annamaria Vezio din Aforisme
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara sufletelor

În spirit pascalian, Miss,
noi am născocit, recent,
Legea poemelor comunicante
şi Principiul poeziei hidraulice...

Când eu apăs pistonul hiperbolei,
presiunea metaforei tale creşte,
astfel, încât, împreună,
marcăm poeme nemuritoare,
detronăm legendele lirice ale vremii,
"presăm" geniile autodeclarate
să-şi pună laţul poetic de gât
şi, apoi, amândoi, sărbătorim
Primăvara sufletelor,
pe muzică de Bach!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!