Cântă-ți aurorele din gânduri
Suflet risipit în poezie,
Gânduri înflorite apriori,
Ne-au învăluit de-atâtea ori
Și ne vor cuprinde sine die.
Rătăcim, pribegi prin erezie,
Răsărim și-apunem, ca doi sori,
Este timpul, Simm, să te strecori,
Într-o unduioasă fantezie...
Cântă-ți aurorele din gânduri,
Lunecă înspre nemărginit,
Grijă ai, căci unele intrânduri
Nu te duc unde ți-ai fi dorit,
Mă citește-atentă, printre rânduri,
Să distingi nadirul de zenit...
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.