Amor de toamnă

Toamna a coborât, de amor e flămândă
Ca zâmbetul tău pe sărutul de seară,
Vibrând trupu-ţi nud în voal de sfială
Gust strugurii dulci ce gura-ţi inundă.

În basmul ruginei ai sacrul în iarbă,
Foşnind sfâşii timpul cu pleata bălaie,
Pe buze vibrezi cu litere-n ploaie,
Iubirea-n alb-negru pe foaie să fiarbă.

Luceşte mătasea aurie-n icoană
Pe rama ei cresc crizanteme-n alai,
Când noaptea oftează pe trupul tău, doamnă,

În plete miroşi ca gutuia din rai.
Visează iar toamna şi-n gând ne condamnă,
În vers este scrum, iar în noi mucegai.

poezie de Aurel Petre (23 octombrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnală

Toamna-a coborât în suflet flămândă,
Ca un licăr de cer sângeriu, nestemată,
Cu jarul pe glezne rubiniu-şi colindă,
Aducând aminitirile moi, de-altădată.
Mireasa ruginei, cu coapsele-n iarbă,
Mătănii desculţe îşi sfâşie-n ploaie,
Tăcerea-n alb-negru cutreieră oarbă,
Din stihuri prelinge arsura pe foaie.
Şi-şi pierde amurgul din ochii icoanei,
Cu îngeri ce-aduc în gene licoare,
Suspinele biciuie în inima doamnei
Cu gusturi amare din putredul soare.
Veşmintele reci troienesc la hotare
Şi fumegă ziua aştenută-n ştergare!

poezie de Aurel Petre (22 octombrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna cu gust de gutuie

Doamne, frumoasă – i toamna cu gust de gutuie!
Cad frunze pe noi şi strugurii crapă,
Din cana de lut un cântec mă îmbată.
Vara îşi face bagajul şi pleacă
Spre crama albastră de unde se adapă.

Bea busuioacă din cercuri dinţate.
Pere prin iarbă încearcă să coacă.
Valuri de ceaţă ne latră în fereastră,
Luna, doarme întinsă pe piatră.

Noaptea se tescuie până la ziuă
Cu fructe căzute din sâni de statuie.
Legată – i cu spice sub bolta de vie.
Doamne, frumoasă – i toamna cu gust de gutuie!

Haide doamnă, începe – ţi concertul,
Frământă – mi pe buze versuri şi must.
Râde cu mine, urmează – ţi ursita,
Aici, în mine, trăieşte, Nichita!

Cad frunze pe noi şi strugurii crapă,
Din cana de lut un cântec mă îmbată.
Vara îşi face bagajul şi pleacă
Spre crama albastră de unde se adapă.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul toamnei

M-a sărutat toamna pe frunte
Cu stropi reci de ploaie,
Pe pletele cărunte şi pe tălpile goale!
M-a mângâiat toamna pe obraz
Cu o frunză galbenă de arţar.
Şi mi-am amintit că e din nou toamnă în calendar!
Sărutul toamnei în geam cu o ramură de nuc
Mi-am adus aminte că e toamnă şi păsările se duc.
M-a strigat toamna din prag cu glas dulce amarui
Eu m -am dus cu mult drag şi am văzut un pom cu galbene gutui.
M-am bucurat ca un copil şi am vrut să sărut toamna pe buze,
Dar ea cu un gest ruşinos şi umil a fugit şi s-a ascuns în frunze.

poezie de Vladimir Potlog (16 septembrie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata din altă lume

Apariţie bălaie, conturată angelic

în toamna ce-o aştepta

aur din plete să-i soarbă,

pentru galben de frunză.

Din ochii podoabe regale,

alexandrite,

ziua smaralde, noaptea rubine,

s-amestece tonuri

pentru foamea de ruginiu a pădurii.

Cu boabele-i din dorul

de Picior de plai,

s-a pus toamna pe plâns.

Zile în şir a tot cernut

fiere din cer plumburiu.

Din rest de lacrimi,

în sinoptică hartă

cu inserţii sticloase de rece,

şi-a ţesut toamna

cuvertura de brumă.

În mijloc, un chip bălai

cu gând încălzit

de străluciri ce duc

spre Gura de rai.

poezie de Silvia Cuzum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul întâiului mai

În gând, am sărutul dintâi
Şi-n braţe te strâng ca atunci
Când vreau o privire s-arunci
Spre cel ce a vrut să-i rămâi.

Probabil pe buze mai ai
Uimirea din primul sărut
Ori zâmbetul ce mi-a părut
Chemarea-n tărâmuri de Rai.

Să-ţi gust din uimire un strop,
Mi-ar fi ca intrarea-ntr-un vis
Cu noi sub ninsori de cais
Şi-n jur inorogi în galop.

Să-ţi fur şi din zâmbet un pic,
Mi-ar fi pentru suflet balsam
Şi miez în credinţa că am
Preaplinul din vastul nimic.

Te-alinţi şi în braţe-mi rămâi
Ca-n timpul aceluiaşi mai
Din care şi astăzi mai ai
Un gând cu sărutul dintâi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste II

Ţi-aş spune despre zorii răsăriţi ce ard,
Când curge dimineaţa în viselele de iele,
Şi marea din privirea ta e-o pură adiere
Ce se revarsă-albastru pe ţarmul tău de jad.

Ţi-aş pune un pământ himeric la picioare,
Când ziua lunecată-i în paradis de vară,
Pe-al său covor păşeşte, poveste solitară,
Mareele amiezii iubiva-ţi trupul moale.

Ţi-aş spune bucuria-n chemări îngemănate,
Când naşte seara cerul prins în amurgul său,
Şi tu miroşi a iarbă şi viaţa-a trupul tău
Ce dulce-i din izvorul al sânilor să-adape.

Ţi-aş pune veşnicia pe trupu-ţi de vioară
Şi aş pluti cu ea în ochii tăi să piară!

sonet de Aurel Petre (27 iulie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gust de fiere

Sunt înnebunit după lumina trecută
printr-un coniac bătrân
turnat dintr-o lăută
pe portativul unui sân
câte un strop sărută
de-şi muşcă toamna buzele-n cădere
şi aerul oftează de plăcere
de-şi cântă strugurii din miere tot amarul
şi-ţi lasă gust de fiere lăutarul

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember

Ţi-aş încondeia cuvântul ca elegie, doamnă,
Câte dileme-au norii, cei plumbuiţi şi reci,
Câte frământă cerul în zâmbetul de toamnă,
Câte frunzişuri dor aleilor pe veci?

Culori pe stropi de iarbă, cu simţul încă viu,
Povestea-şi sparg pe chipul privirii-n care sânger,
Se rătăcesc cuvinte-n suspinul tău târziu,
Cad basmele grădinii din trupu-ţi ars de cer.

Adună-mi umbra dusă-n culori încovoiate,
Pe gură mă prelinge, pe nuri ca un veşmânt,
Dă-mi verdea găzduire din ramurile-ţi nalte,

Pe pulpe unduioase prelinse-n fânul frânt.
Ţi-aş aduna doar toamne în decolteu, şi şoapte,
Pe ţărmuri vechi, străfunde, sărutul tău înfrânt!

poezie de Aurel Petre (21 noiembrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de toamnă

Boarea argintie freamătă în zări,
Toamna în destine pătrunde sihastră,
Putredele cânturi curg lin din viori,
Arde iar rugina, tu eşti mai albastră.

Nurii îţi sunt prinşi pe-al rugului gând,
Malu-a-nflorit în voal crizanteme,
Toamna în tăcere parfumează-n rând
Coamele de vise ce-adorm lumi boeme.

Stelele înalte ard tot mai subţire
Amurgul de sticlă, rănind trandafirii,
Valul clipei luptă-n seri peste privire,

Chipul tău din basm mi-e lamura firii.
Bolta iar colindă pleoapa în psaltire,
Zilele,-n poveşti, duc bruma iubirii!

sonet de Aurel Petre (27 octombrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studiu psihosomatic. Sinestezie

Se lasă toamna pe alei, stimată doamnă
şi noi în timp alegem amintiri rămase,
culese din tristeţe, dar cine ne condamnă
că-n vise moi şi dulci, natura îngheţase?
O prea frumoasă doamnă, acum este târziu
şi este început de iarnă,
iar frunzele îngălbenite
au plâns stingher de dorul ploii.
Eu aş dori să-ţi scriu poeme,
nimicitoare, cu poveşti
să te-ncălzească în simţire
iar tulburarea să-ţi parvină
cu preţul miraculoaselor enzime
ce sapă-n minţi,
şi te fereşti de-acest pericol aiurit
căzut din paradiziace pagini
mistuite-n evoluţionismul
chemărilor prea-ancestrale
şi-atavicul fermecătoarelor năzbâtii
iar la final aş vrea să-ţi pipăi gândul îndelung.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să vină toamna

O să vină toamna cu lungi insomnii,
Cu nori aruncaţi peste-acoperişuri,
O toamna rugină, în care devii,
În văile albe de sub zmeurişuri.

O să vina toamna, cu parcuri ecou,
Sandale în ploaie şi râuri pe stradă,
O să vină toamna, enigmatic, din nou.
Ca un clopot uitat, amintindu-şi să bată.

O să vină toamna, inevitabil şi sferic,
Mă plimb prin tăcerea de frunze căzute,
Prin vântul de zi, transparent şi himeric
În nopţile peste-ntuneric stătute.

Se lasă deci toamna, o duminică-n vară,
Cu aerul veşted arzând peste nări.
Anotimp descleştat în imagini de seară.
Cu timp strecurat de secunde şi stări.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni toamna...

Va veni toamna
Curând şi grăbit,
Soarele se duce trist la culcare,
Iar frunzele galbene-n jocul lor strâmt,
Hai -hui o pornesc în lumea asta mare.

Va veni toamna
Cu plete arzând,
Şi haine de vânt, transparente, din ceaţă
Dar ne va saluta rând pe rând
În oricare tacută dimineată.

Va veni toamna
Vezi, parcă nu mai au loc
Cocorii şi berzele să stea pe casă,
Va veni toamna
Şi căt nenoroc
Să fim părăsiţi de-a verii crăiasă.

Va veni toamna
Mă doare un gând
Că şi viata mea spre toamnă se-dreaptă
În mine speranţele şi zilele-mi plâng
Şi va fi ceata.... în orice dimineată.

poezie de Mihaela Ciubotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi vine toamna

Si trece vara, vine toamna
cât de aproape tu mā simti?
las frunzele sā-mi steargā fata
si buzele zilei pustii...

Iar gândul sā treacā cu zborul,
ca noptile ce-au fost fierbinti,
în verile când mā scāldai cu dorul
si mā chemai sā nu mā uiti...

În locul verii vine toamna
când strugurii sunt moi si copti
se coc si merii lângā poarta
sārutului cu foi de soc..

Dacå pādurea este goalā,
vād urma pasilor trecuti
când ne plimbam pierduti în varā
fārā sā stim cā toamna dor...

Si trece vara, vine toamna
dar trec si anii printre noi,
rāmân si singuratici pomii
cu frunze galbene ce mor!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers în toamnă

Versul meu este în toamnă.
Trupul meu este în vânt.
Timpul prihănit de hrană
Mă subjugă pe pământ.

Chipuri văd peste stindarde,
Plete zburdă după gând.
Volburată, iarăşi arde
Mintea-mi rece, pe cuvânt.

Frunzele se duc cu nimfe,
Râurile cresc pe piscuri.
Astigmată cade-n cifre
Amăgirea-mi dintre scrisuri.

Nici durerile nu cresc,
Nicio lună nu răsare.
Doar un zâmbet de ceresc
Mă cuprinde-n disperare.

Am să dorm uşor pe vise,
O să zac pe frunze noi,
Cu-amintiri despre proscrise
Subjugate de nevoi.

Iar când sunetul de gheaţă
Peste clipe va veni,
Doar lumina-mi de pe faţă
Stinsă-n gând va străluci...

poezie de Liviu Reti (8 septembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt pădure şi câmpie şi grădină...

Cresc în mine, azi, păduri, ca-ntr-o oază din deşert
Şi nu-mi pasă dacă-mi furi, un poem cu ploi. Te iert.
Lasă-mi versul de-nceput, când gemea de-atâta verde-
Un lăstar necunoscut, nebunia să-mi dezmierde!

Cresc în mine, azi, câmpii, flori de maci, pe buze dulci
Şi devreme, de-ai să vii, să nu uiţi să te aduci,
Să-ţi arăt cum râd scaieţi, la o margine de vară,
Când i-atinge luna-ncet, şi-i sărută-n strai de seară.

Cresc în mine, azi, grădini cu zorele şi trifoi,
Tu, să mă adăpi cum ştii şi duios să mă desfoi,
Să-mi laşi trupul să respire şi-n miros de busuioc
Să gustăm din mere coapte. Şi la cină te provoc,

Să mă guşti din cupa vie-a unui roşu trandafir,
Unde te aştept, iubite, ca pe-un tainic musafir.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de mirosul frunzelor uscate,
pe care mama le ardea în şanţ.
Mi-e dor de gutuia coaptă
în jarul inimii lor veştede.
Mi-e dor de toamna noastră ţărănească
şi mai ales mi-e dor de-o seară
acolo, la mine, acasă.

Mi-e dor de bătătura cu strigăte vesele,
şi de prispa joasă a copilăriei,
dar mi-e dor mai ales de toamna
când copacul a eliberat
a treisprezecea-mi frunză.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din scrisoare (17 decembrie 1978)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A căzut şi ultima gutuie

A căzut şi ultima gutuie,
Frunzele s-au risipit şi ele,
Doru-n braţe vrea să mi se suie,
Când privirea mi-o atârn de stele.

A căzut gutuia şi-o cam doare,
Timpul parcă plânge cu stropi grei,
Pe pervaz o pun lângă o floare
Şi-nspre seară muşc din seva ei.

A căzut gutuia dinspre toamnă
Şi în palmă puful i-l adun,
Dezgolind-o-ncet, ca pe o doamnă,
Sărutări pe coapse când îi pun.

A căzut gutuia din grădină,
Am o poală plină de gutui,
Pot de-acum ninsorile să vină,
Însă tu, iubita mea, rămâi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpuri

Timpul răceşte inima, iar creierul, inert, se îngheaţă,
Dar clipe de trăire maxime colindă-n minimala viaţă.
Simţiri se pătrund în artere, valsează amorul în nori,
Aderă, muşcând generaţii, văzduhuri cu ochi visători...

Tăcerea îşi creşte bolboane în stări de nămoluri amare,
Iar cerul oftează plictisul, pulsând respiraţii stelare,
Secunda umilă tot strigă, foşnind geana orei cuminţi,
Şi pune inscripţii-n icoane ce dor înţelesuri din sfinţi...

Cutreieră gândul vedenii în vraja pământului udă
Şi vise ca fluviul se scurg în mare, de stele flămândă,
Există un punct ca un munte în starea de iarbă şi cer,
Dar punctul comun se tot duce, năuc, solitar în mister...

Şi sacrul prin lanuri sfinţeşte canoane în a vieţilor cale,
Răsare lumina lui blândă, pe frunţi de iubiri zburătoare.
Iar creşte mareea sedusă, adâncă în negre priviri,
Se dăruie moartea în spirit, eternă geneză de ştiri...

Şi drumul se duce, se pierde, şerpar în galbenul timp,
Faţade de mituri trăiesc miraje din vechiul Olimp,
Fereastra luminii se sparge în ochii ce fumegă-n veac,
Vâslesc în harpe cuvinte, cuprins de al lor deocheat!

poezie de Aurel Petre (5 iulie 2016)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

E seară, iubito!

E seară, iubito, e seară
Şi eu te adulmec în gând;
E seară şi nu-i prima oară
Când somnu-mi începe plângând.

Iubito, acum este noapte,
Curg valuri de vise, şuvoi;
Pe faţa ta albă, de lapte
Nimic nu citesc despre noi.

Deja este iar dimineaţă -
Stingher este soarele-n nori;
Eu când îţi mai gust din dulceaţă,
Căci mâinele-apune în zori?

Iubito, e ziua-n amiază
Şi timpul aleargă nebun;
Mai naşte deşertul vreo oază,
Un vers de iubire să-ţi spun?

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (22 aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Frunze la uşa -
Toamna bate foşnind...
Îi înfrunt greutatea frunzelor nerostite.

poezie de Cristina Dumitru
Adăugat de Cristina Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!