Cineva mă strigă, Teo...

de câte ori ţi-am spus
să nu mă mai strigi pe numele mic
că s-ar putea ca vecinii
să creadă că
suntem amanţi
oricum fericirea creşte între noi
o privim prin fereastra de la răsărit
din când în când o purtăm în braţe
ca şi când
s-ar fi născut
din prima noastră dragoste

uite
trecătorii au ură în priviri
vântul sălbatec ne suflă tăcerea
timpul ne bate pe umăr şi
se adapă din noi

tăcere

cineva de dincolo de gard mă strigă
teo...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre şi lacrimi

am trăit şi trăiesc printre lucruri
iar lucrurile acestea îşi cară
printre ziduri umbrele
fără de care
nu ar fi fost privilegiul de a exista

dincolo de toate acestea
doar zvonurile trec
peste urmele-adâncite în rană
ca şi cum aş fi vinovat
de tot ce s-a pierdut
între lacrimă şi durere

e târziu şi cerul apune
aerul puţin şi el sufocă întâmplarea
s-ar putea ca cineva să mă imite
însă jumătatea mea
(aflată în derivă)
încearcă o nouă trecere

şi s-ar mai putea ca infinitul
să-mi grăbească plecarea...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre şi lacrimi

am trăit şi trăiesc printre lucruri
iar lucrurile acestea îşi cară
printre ziduri umbrele
fără de care
nu ar fi fost privilegiul de a exista

dincolo de toate acestea
doar zvonurile trec
peste urmele-adâncite în rană
ca şi cum aş fi vinovat
de tot ce s-a pierdut
între lacrimă şi durere

e târziu şi cerul apune
aerul puţin şi el sufocă întâmplarea
s-ar putea ca cineva să mă imite
însă jumătatea mea
(aflată în derivă)
înceracă o nouă trecere

şi s-ar mai putea ca infinitul
să-mi grăbească plecarea...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de la răsărit

am să-ţi dau din mine câte o zi
doar una
suficient cât
să-ţi clădeşti o casă
cu ferestrele înspre răsărit
de unde
seară de seară o
să mă vezi trecând

să nu mă strigi

lasă noaptea să respire din mine
ca-n tăcerea ei să-mi pot
înveli chipul
pentru o altă zi

schijele de lună îmi intră în ochi
şi frigul din oase
îmi subţiază tăcerea
mă retrag în deşertul din mine
şi aştept
primul său semn

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată şi Dumnezeu rămâne singur

stau în mijlocul unei lumânări aprinse
şi tremur
în tot acest timp întunericul
iese din mine ca dintr-un chip
fără umbră
simt greutatea cerului cum
se prelinge în oameni

liniştea scrijeleşte adânc

s-ar putea spune că cineva a trecut pe aici
şi într-o bună zi va întreba de mine
iar tu prin fereastra închisă
o să-l rogi pe Dumnezeu
să ţină timpul în loc

eu voi privi din tăişul unei lacrimi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierduţi

S-ar întuneca raiul când ne-am înălţa
Daca ne-ai da
Aripi ca arhanghelii din rai
Ti-am dărui luna.

Am fi deasupra focului înverşunat
Deasupra tuturor
Deasupra împărăţiei stelelor
Ce se sting şi mor.

Ofera-ne lumină în suflet din cimitir
Din mâna morţilor
Să tremure raiul când il privim
Şi străjerii porţilor.

Din furtună ţi-am vorbi pe veci
De cei plecaţi
Dincolo de întunericul etern
De cei uitaţi.

Si poate aceea suntem chiar noi
Ce v-am slujit
Pierduţi v-om rămâne mereu
Dincolo de-asfinţit.

poezie de Alin Ojog (3 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când primeşti ceva gratis e bine să te gândeşti la ceea ce s-ar putea ascunde în spatele acelui gest.

aforism de Teodor Dume din Potcoave pe suflet
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, între pământ şi cer

Undeva, între pământ şi cer
Sufletul meu rătăceşte stingher
Şi se zbate şi încearcă a şti,
Unde mai bine s-ar putea odihni.

S-ar duce în cer, mai bine să-i fie
Durerea s-o uite, cum vântul adie
Dar cum ar putea să lase pământul
Când tot ce iubeşte îi macină gândul

De vorbă eu stau, cu sufletul meu
Încerc să-l ajut, să-l feresc de ce-i rău
Un sfat am să-i dau, pe pământ să mai stea,
Iubirea s-o lase în inima mea

Să o pot împărţi cât încă trăiesc
S-o primească în dar, toţi pe care-i iubesc
Să rămână cu ei după ce voi pleca
Amintire să fiu, eu... şi inima mea!

poezie de Elena Bulancea (10 decembrie 2018)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii noştri

Părinţii noştri, ce-s odoare sfinte,
Ai grijă, Doamne, dă-le sănătate,
Duioasă-a noastră aducere aminte
Şi-o inimă ce doar iubire bate.

Când ei trăiesc, suntem şi mai puternici
Şi împreună încet îmbătrânim,
Cu orice zi parcă devin cucernici,
Că drumul se-ngustează şi noi ştim.

De s-ar putea tot tineri să rămână,
Asemenea, de s-ar putea şi noi,
Dar timpul cel puternic nu ne-amână
Şi nu ne dă o clipă înapoi.

Sfioasa vorbă ne înduioşează,
Ce pare-a fi misterios balsam,
În inimă ni se strecoară-o rază,
Gingaşe flori parcă-nfloresc pe ram.

Puternic dor e-a lor îmbrăţişare,
Sărutul lor e linişte şi pace,
Un legâmânt care s-a rupt din Soare,
O vrajă care nimeni n-o desface.

Tu, Doamne, dă-le ani şi sănătate,
În suflete le lasă fericirea,
Pe noi nu ne lăsa-n singurătate,
Să duci cât mai departe despărţirea.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă strigă, teo

lumea mă strigă teo
domn ajung din când în când
e ca şi
cum aş trăi
între două paranteze
dar niciuna la fel

azi nu mai contează nimic
singurătatea mi-se mulează pe trup
ca iedera de horn
există un singur sens şi
o singură zbatere
ce se sparge de zi

nimic mai mult

înspre seară Dumnezeu negociează cu moartea
şi mă strigă teo

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

La bloc

Ce mai tună,
ce mai plouă!...
cântă doamna de la nouă
la pian;
Un vecin îşi bate soaţa,
altul îşi pune faianţa,
dimineaţa de o treci;
La etajul şapte-i meci,
strigă în cor vecinii: uraaa!
tropăie, pe scări, copiii
şi mai dau, din când în când,
câte o minge de-a dura.
Liftul s-a stricat, la opt,
urcă, transpirând, vecinii
şi înjură, câte unii:
fi-v-ar liftul păcătos!
La intrare...
geamuri sparte, uşi trântite,
minţi rămase ne-ncolţite
şi... mutate-n bloc.

poezie de Aneta Timplaru Horghidan (2015)
Adăugat de Iany
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de trandafir

Simt umbra timpului cum dă năvală
Parcă mă vrea, eternul prizonier,
Ce clipele-l împuşcă în rafală
Când inima se impregnează-n fier,

Prin platoşa de fier mă sfledereşte
Îşi vrea tributul pentru ce-a trecut,
Când printre frunze moarte mă găseşte
O simt cum tremură că m-am născut,

Eu m-am născut odată cu cuvântul
Ce stă de strajă vieţii printre nori
Şi timpul las să-l împresoare vântul
Când mă dizolv în soare şi în sori,

Da... m-am născut în timpul ce cuvântă
Iar slova mea prin clipe o înşir,
Şi dacă vântul mlaştinile zvântă
Eu înfloresc din spini de trandafir.

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insula noastră

Uită-te peste oraş,
insula noastră închide fereastra...
Perdele de ploaie
ne ascund de lume,
iar Tu,
eşti doar tăcere...

Vorbeşte
delir singuratic prin mine,
cântă-ţi tăcerea
plină de nisip
atunci când auzi valuri de lacrimi.

Claxoanele topite
în nervi de şoferi obositi,
azi sunt departe...

Uită-te peste oras,
insula noastră închide fereastra,
azi, într-o clepsidră goală,
în care timpul a uitat să mai existe
sunt prizoniera ochilor tăi...

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (7 iulie 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc femeile triste...

iubesc-ul acesta are ceva comun cu
toţi oamenii pe care i-am iubit o singură dată
aşa cum iubeşti prima ploaie prima zăpadă
prima dragoste făcută la capăt de linie un capăt
uneori interminabil cu multe secrete şi arome de parfum
oricum nu mai contează
cândva respiram unul din celălalt şi visam
un şir lung de copii
dar poate că
lumea asta
n-a fost decât în
amintirea unui chip
respir acum din mine puţin câte puţin şi
urmăresc urmele tale neatinse de umbră
şi din când în când mă uit
la tot ce-a mai rămas -
un anotimp ploios cu mult frig
voi înnopta în el strigându-te

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ţi-am spus niciodată

Nu ti-am spus,
Copacul care l-am lasat acolo,
Şi-a schimbat frunzele
Şi acum are flori noi.
Când a nins, am vazut fereastra
Luminată de culoarea lor.

Nu ti-am spus,
Am trecut pe lângă el,
Să-mi amintesc zilele
Când am plecat să
Ajung în braţele tale.

Nu ţi-am spus,
Pentru că era acolo,
Când în cameră era întuneric
Şi în toata lumea mea mică,
Era prezenţa lui.

Nu ţi-am spus,
Că în timp, aleea m-a însoţit
Şi în sunetul tăcerii
Am regăsit lânga el,
Cântecul devenirii mele.

Nu ţi-am spus,
Pentru a mă asculta,
Aud vocea-mi pe
O foaie de hâtie
Şi scriu în zori
Când îmi lipseşti,
Căci scriu lumină.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medalion

Nu ştiu de câte mii de ani nu am dormit
Împrumută-mi un somn
Îţi dau în schimb un vis tinere domn
Şi astăzi rătăcim prin veacuri
Prin târguri vechi căutăm leacuri
Şi singura iubire a ta
Sunt eu şi nu mă poţi visa
Ne salutăm prin trenuri, în temple, în avion
Purtăm iubirea ca medalion
Pe suflet, coapse, pleoapă - departe
Pe cine ţii în braţe când mă strigi? visez
Că ochii mei, nu pe ai ei îi vezi
Zbor spre iubirea de dincolo de moarte
împrumută-mi o aripă, a mea e rănită
îţi dau în schimb un ciob de megaclipă

poezie de Gabriela Ana Balan din Labirintul de cristal (2014)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între iubire şi dragoste există doar timpul care măsoară fericirea.

aforism de Teodor Dume (martie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta înspre mama...

Poarta înspre mama

câteodată mi-e dor de
zilele în care
bâjbâiam prin pădure cu tata
cineva scrijelise pe un copac numele Ana
scoarţa lăcrima cu precizia unui ceas
tata mă ţinea strâns de mână şi parcă
vorbea cu Dumnezeu
când m-a atins
în inima mea
s-a cârcit o durere -
singura poartă înspre mama

fără să ne atingem
trecem unul prin celălalt apoi
ne hrănim din zilele rămase
***

(Premiul revistei FEREASTRA la concursul organizat de LITERATURITATE, (2015) text 21 – Poarta înspre mama de Teodor Dume,)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul liniştit al iubiţilor

Stai lângă mine şi-o să vezi
Că mintea ne-om citi
Iară când inima-ţi va bate
Şi-a mea va tresări.
Căci timpul s-a oprit în loc
Dorinţele-s aprinse
Când noi pe plajă acuma stăm
Purtaţi de-a noastre vise.
Umăr la umăr ascultăm
Cum valurile aleargă
Fiindcă iubirea a intrat
Prin uşa noastră largă...

poezie de Cole Banner, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi târzii

iubesc femeile triste

iubesc-ul acesta are ceva comun cu
toţi oamenii pe care i-am iubit o singură dată
aşa cum iubeşti prima ploaie prima zăpadă
prima dragoste făcută la capăt de linie un capăt
uneori interminabil cu multe secrete şi arome de parfum

oricum nu mai contează

cândva respiram unul din celălalt şi visam
un şir lung de copii
dar poate că
lumea asta
n-a fost decât în
amintirea unui chip

respir acum din mine puţin câte puţin şi
urmăresc urmele tale neatinse de umbră
şi din când în când mă uit
la tot ce-a mai rămas -
un anotimp ploios cu mult frig

voi înnopta în el strigându-te

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!