Aveam atât de multe şoapte prinse cu migală în suspinul zărilor întunecate şi câteodată sărutam norii, care-ţi conturau chipul frumos pe o mare nesfârşită de alb. Cuvinte nerostite picurau într-o privire străină. Când mi-era dor, mă opream preţ de o clipă sau două, să culeg amintiri din suflet şi aşteptam în tăcere să te apropii. Erau amintiri frumoase, contopite în povestea vremii, ca un mănunchi de spice de grâu. Voiam sa fim NOI, până la ultima suflare a sfârşitului.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am strâns bagajele în grabă. Din amalgamul timpului rămăsese numai o clipă firavă care îşi stingea răsuflarea surdă în gânduri apuse. Visele îngrămădite, prinse în spice de grâu şi încredere oarbă aşteptau cuminţi într-un compartiment de suflet. Am plecat mândră, cu inima strânsă de greutatea dezamăgirii. Regrete nu aveam. Cuvintele ne erau sărace şi oricum rostul dezlegării lor de rădăcina orgoliilor îmi părea de neconceput. Trăisem mult, curat, cu toată puterea binelui, cultivată într-o inimă prea puţin pregătită pentru eşec şi suferinţă. La fel de mult probabil şi greşisem în trecerea mea zbuciumată prin adâncul vremii. Într-o zi m-au copleşit aşteptările, le-am strâns în pumnii mici şi-am suflat cu speranţă peste ele. Au zburat în buzunarele tale pline cu mărunţişul acestei vieţi trecătoare. Pesemne erau rupte şi agoniseala anilor mei frumoşi s-a izbit de pământul livid, devenind pulbere de amintiri. Le-ai călcat în picioare şi rămăşiţele păstrează urma paşilor tăi apăsaţi şi grei. O să crească peste tăceri un nou început. Îţi promit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş strânge bagajul viselor într-o clipă. Fără regrete, fără şoaptele timpului prinse într-un mănunchi de amintiri târzii. Mi-aş face cuib din mangaieri, pe aripa umbrelor răsărite din jalea taincă a nopţilor. Aş arde ca jarul de dor nestins...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am atât de multe să îţi spun. Sunt cuvinte goale, insuficiente, prinse într-un fior inutil. Şi astăzi coltul meu de lume, încărcat cu păcate şi dor şi-a îmbrăcat cerul în furtună. Mi-ai spus într-o doară ca timpul avea să umple cu amintiri frumoase, suspinul amar al despărţirii. Că ne vom regăsi mai buni, într-o clipă divină, dincolo de amalgamul acesta de suflete, fără însemnătate. Poate sperai că voi învăţa să-mi astâmpăr setea de tine cu dor, răbdare şi încredere în rugăciune. Ţi-am promis. Înţelegeam într-un sens că moartea era concretă şi venea uneori să-şi ia tributul, ca urmare a traversării fărâmelor de viaţă plăpândă, ca o lecţie definitivă a acceptării efemerului. Într-o contradicţie firească rămâne pentru mine un fenomen explicabil, doar printr-o detaşare fizică de Universul acesta imperfect. Îmi eşti veşnic şi timpul nu te va smulge din mine. Începusem să înţeleg cursul hazardului şi să-ţi aud glasul din adâncul unei inimi sărace. Să fac curăţenie şi frumos în sine, ca nu cumva într-o zi să-ţi fie ruşine cu omul acesta neînsemnat, rămas în urmă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te regăseam adesea hoinărind agale prin negura gândurilor târzii. Mi-era dor de mângâierea ta şi câteodată visele adormeau în tăcerea zărilor albastre, asteptând răsăritul zâmbetului blând. Urmele paşilor tăi desenate pe nisipul fin oglindeau chipul amintirilor într-o dulce închipuire. Te rog, ai grijă de sufletul meu! Opreşte timpul şi lasă-mă să-ţi cuprind inima scăldată în razele dorului, într-o dimineaţă senină de septembrie...

Andreea Palasescu (5 septembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele apuneau în tăcere purtând cu sine răsunetul lugubru al tristeţii. În cioburile mari, sângerânde furia curgea limpede că o şoaptă de dor necuprins. Glasul sufletului firav, ascuns într-o mângâiere tardivă, mistuia orizontul infinit. El nu era prezent. Plutea calm peste colbul rutinei apăsătoare. Câteodată vorbele ei se izbeau de vidul adânc al gândurilor nerostite. Auzea fără să asculte şi vedea printre rânduri fără să privească. Se iubeau şi totuşi în chip sfidător şi neînţeles era în ei suspinul unei iubiri nemuritoare. Erau străini de aceea veche apropiere şi însetaţi de zâmbetul depărtărilor care într-o zi îi apropia...

Andreea Palasescu (17 decembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rând pe rând visele se aşezau cuminţi în podul palmelor grele din care picurau domol capricile hazardului. Dacă se-ntâmpla sa fie furtună în suflet, să plouă cu dor, temeri şi iluzii desarte, zâmbetul acela firav spulbera într-o clipă norii suferinţelor. Oare, cum se putea ascunde toată iubirea din lume, într-un simplu surâs?

Andreea Palasescu (10 aprilie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre oameni şi visuri erau prea multe de spus. Începuse să-i citească printre rândurile anoste, pe cei împovăraţi de umbra singurătăţii. Nu era greu de rostit amalgamul acelor gânduri trenante, legate cu panglica tăcerii într-un buchet înmiresmat de vară apusă. Câtă lumină purta cu sine un zâmbet firav într-o fărâmă de suflet? Pesemne tot atâtea stele îşi frângeau esenţa în adâncuri de albastru învolburat. Tot atâtea frunze îi gâdilau tălpile goale, ludic, purtând în foşnetul proaspăt, bucăţică ruptă din amintiri. Pe toate le chema în sine, sorbindu-le cu poftă extazul până la ultima răsuflare de clipă. Cel mai mult îmi plăcea să o caut pe chipuri. Se lipea lasciv, molcom şi viclean de privirile hoinare.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu în ce chip s-a agăţat de fărâma lui de suflet. A muşcat cu patos dintr-o privire şi timpul a-nceput să-i curgă suav de sub pleoape, ca o lacrimă de ceară fierbinte, tăinuită în lumina şoaptelor. L-a sărutat uşor pe buze şi a închis ochii. Tăcerea avea gust de otravă şi nopţi lungi, private de zâmbetul blând al zorilor. S-ar fi aşezat o clipă în inima aceea străină de amintiri să se odihnească. Vântul îi purta visele din gând în gând, molcom, păstrând vii numai urmele paşilor moi pe nisipul fin.

Andreea Palasescu (20 septembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbracă goliciunea zărilor întunecate în ecoul norilor cenusii. Cuprinde în palme zâmbetul senin al tăcerii şi umbra viselor purtate pe genele lungi ale şoaptelor din amurg. Ascunde-mă de suflete călătoare şi mângâie cu dorul firav, lacrima vântului care atinge tandru umerii goi. Vino de nicăieri şi acoperă ropotul ploii cu suspinul cald al iubirii, într-o noapte rece de octombrie...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la urmă, asta e tot ce îţi rămâne. Un geamantan plin de amintiri. Amintiri frumoase, urâte, triste, vesele, îndrăgostite, trădate, neînţelese, transparente, mii şi mii de amintiri. Întreaga ta avere constă în zâmbete luminoase, nostalgice, resemnate, lacrimi amare de deznădejde sau dulci de fericire, cuvinte, şoapte, căldura altei mâini, adâncurile altei priviri. O viaţă plină de oameni care vin şi pleacă...

Ligia Seman în Portrete din cioburi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frumoasă pentru că mă iubea. Şi câteodată îi hoinăream prin suflet semeţ, purtând în umbra zâmbetelor târzii toată agoniseala iubirilor apuse, împletită frumos în buchetul timpului. Era a mea. Poate încă de când o dezbrăcasem prima oară de mistere, sărutându-i cu grijă chipul învelit în şoapte de dor şi vise nestinse în lumina zorilor. Când o priveam, clipele se opreau din freamăt şi trupul scăldat într-o dulce ispită mă trezea din moartea uitării. O rugasem să plece cu vocea mândriei, înainte ca viaţa să-mi scoată inima rece din robia ei.

Andreea Palasescu (15 octombrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-nchipuiam câteodată timid, la adăpostul gândurilor sărace, cuibărindu-mă la tine în suflet. Pentru un ceas prelung de visuri fragede, o clipă de apus veşted devenea inspir molcom de răsărit. Lumina regăsirii pătrundea în grăunte de lut, înăltându-se lacom peste amintiri. Îţi miroseau paşii a flori de toamnă, pe tărâm de şoapte. Am strănutat iubire. Pesemne eram bolnavă de adânc dor şi leacurile acestei lumi, pământii, efemere ne erau aninate pe braţe de Cer. Dacă m-ai strânge la piept cu ardoare... ţi-aş da freamătul vieţii cules în pumnii mici, fericiri care nu se ofilesc niciodată. Ţi-aş da visuri la schimb şi senin de privire odihnită în rugăciune. Ne-am trăi cu recunoştinţă la fiecare margine de zori proaspeţi. Te-aş iubi o şoaptă de efemer, un codru de viaţă şi-un surâs. Te-aş iubi nestins o veşnicie şi încă puţin...(

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau suflete care aruncau păcate într-o fărâmă de Rai. Şi dintr-o dată visele străbăteau goale furtuna gândurilor tăinuite într-o şoaptă de rouă. Timpul desena amintiri. Erau suflete în care liniştea curgea lin ca o boare de vânt răcoros. Unde era fericirea?

Andreea Palasescu (17 octombrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu este altceva decât o scurtă călătorie lăuntrică. Timpul curge şi zilele apun vremelnic în abisul adânc al zărilor întunecate. Soarele răsare în fărâma de bine a unui suflet şi răul îngroapă calea cea dreaptă într-o clipă de rătăcire. Pe alocuri vântul schimbării acoperă lumina caldă a blândeţii. Aşa alergăm goi şi orbi într-un gând străin. Uneori mi-ar plăcea să mă ascund printre ruinele viselor vechi. Alteori aş călători braţ la braţ cu binele dintr-un suflet hoinar...

Andreea Palasescu (18 mai 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zare, amurgul străbătea ecoul tăcerilor nesfârşite. Noaptea, cu braţele lungi, legăna visele ademenitoare într-o şoaptă şi vântul împletea iţele timpului într-un mănunchi de amintiri. Numai ea, curgea tainic în adâncuri şi valurile flămânde înghiţeau urmele tainelor nerostite şi paşii dorinţelor arzătoare, apuse într-un gând senin. Freamătul atingerilor delicate mă înfiora. Tălpile goale mărgineau răsătitul şi tăcerea ecourilor zgomotoase străbătea mireasma razelor străvezii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tăcere hulpavă! Lipeşte-mă pe mozaic de suflet. Strânge-mă tare la piept ca şi cum am fi surzi la vuietul străinilor, muţi şi însetaţi de fericire. Mereu! Ca şi cum dintr-o dată în taină am avea curaj să strivim cu o îmbrăţişare atât de multe cuvinte de prisos...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vroiam să fiu liberă şi să hoinăresc prin gândul tău ca o iluzie stăruitore în amurgul sângeriu al zâmbetelor pustii. Să ne trezim amândoi, goi de amintiri, înveliţi cu roua dimineţilor calde, respirând aerul sărat al văzduhului. Atinge-mă cu dorul poveştilor nerostite, ca într-o mângâiere a timpului. Nu-mi cere să ramân. Într-o zi mi-aş putea pierde sufletul firav, încercând să te regăsesc...

Andreea Palasescu (10 iulie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vroiam să fiu liberă şi să hoinăresc prin gândul tău ca o iluzie stăruitore în amurgul sângeriu al zâmbetelor pustii. Să ne trezim amândoi, goi de amintiri, înveliţi cu roua dimineţilor calde, respirând aerul sărat al văzduhului. Atinge-mă cu dorul poveştilor nerostite, ca într-o mângâiere a timpului. Nu-mi cere să ramân. Într-o zi mi-aş putea pierde sufletul firav, încercând să te regăsesc.

Andreea Palasescu (10 iulie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbete înflorite pe spice de aer

ninge
cu flori de priviri
şi plouă
cu amintiri
din norii aceştia
de cuvinte

ni s-au dus zâmbetele
înflorite
pe spice de aer
vopsite
cu privirile tale
secundă
abia lăsată din mână
în
odaia chipului tău

poezie de Ioan Daniel Bălan (21 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii

Viaţa este atât de scurtă,
Dar plină de bucurii
Şi amintiri plăcute,
Micile copilării…

Primul brad de crăciun,
Luminat până în vârf,
Iar sub, cadouri frumoase,
Toţi sunt la masă acum…

Primul sărut şi prima dragoste,
Primul nou născut,
Primii paşi…
Nu am să-i uit.

Prima despărţire,
Primul nepoţel,
O nouă bucurie,
Un nou ţel.

Prima singurătate,
După un veac,
Prima lacrimă deşartă
Până am să cad.

Primul album de fotografii
Primele clipe şi memorii,
Primele nostalgii,
Pline de bucurii.

Prima clipă de amor,
Primul sărut,
Primul trandafir
Nu am să uit….

Clipe preţioase
Ascunse într-un raft,
Printre cărţi uitate
De mai mult de un veac.

Prima lumânare aprinsă
La mormânt de piatră,
Într-o zi geroasă,
În ziua noastră….

Primul somn adânc,
Ultima suflare,
Părăsesc acest tărâm,
Pentru prima dragoste…

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!