Visele apuneau în tăcere purtând cu sine răsunetul lugubru al tristeții. În cioburile mari, sângerânde furia curgea limpede că o șoaptă de dor necuprins. Gla...
Visele apuneau în tăcere purtând cu sine răsunetul lugubru al tristeții. În cioburile mari, sângerânde furia curgea limpede că o șoaptă de dor necuprins. Glasul sufletului firav, ascuns într-o mângâiere tardivă, mistuia orizontul infinit. El nu era prezent. Plutea calm peste colbul rutinei apăsătoare. Câteodată vorbele ei se izbeau de vidul adânc al gândurilor nerostite. Auzea fără să asculte și vedea printre rânduri fără să privească. Se iubeau și totuși în chip sfidător și neînțeles era în ei suspinul unei iubiri nemuritoare. Erau străini de aceea veche apropiere și însetați de zâmbetul depărtărilor care într-o zi îi apropia...
Andreea Palasescu (17 decembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.