Goliciune lăuntrică

Rozele amantei în vază agonizează,
Uşor aplecate, având încă mireasmă.
Cafeaua înnebuneşte-n propriul neant negru şi parfumat.
Durerea se târăşte pe mine, ca o a doua piele,
Dar eu mă zbat frenetic să mă lepăd de pielea asta putredă şi rece.
Chip arhiplin de tragedii şi suflet de tinichea,
Sunt eu, acelaşi chin cu grai.

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua naştere

Printre tutun şi ziare
Se pierdea in lupta amurgurilor,
Perdelele îi erau murdare,
Iar drumul către odaie tot mai nedefinit.
El, pielea tuturora o atingea,
Şi miezul fructului era dulce,
Dar până la miez se sătura,
Poate, de aceea lumea îi părea,
A fi o lacrimă în oglindă,
Fierbinte şi rece deopotrivă.
Şi-a pus odată inima pe un raft,
Uitând-o, orbit de tot ce este real.
Odinioară, noi am avut aceeaşi gură,
Şi mi-a zis că va surâde la a doua naştere...

poezie de Daniela Vizireanu (29 martie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, pe din... afară

Am lecţia de studiu despre un mine trup
Şi mă revolt că nu-s stăpân pe al meu eu,
Cu tot bagaj ce-l am, că am un pedigreu
Şi, cultivări de minte zilnic... neîntrerupt.

Răzbat din neant surprize neplăcute,
M-autosesisez de probe noi, uzate,
Ivite-n detrimentul meu, neaşteptate,
Pe propriul meu avut... din eul meu făcute.

Deziluzoriu simt din suflet, ori din minte,
Ce sunt tot ale mele, sau mă înşel din nou,
Că n-am niciun control, cum coaja de pe ou...
Ce un "înăuntru''" o sparge... cum gloanţele pe ţinte.

De n-am cum să decid, nici măcar pentru mine,
Nici chip, ce e în spate, nici sursa de la chip
Şi-s doar o amuletă de-un norocos nisip...
Ce va reprinde formă din eu-mi... Cine-i "cine"?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru e totul

Negru e totul,
O licărire se întrevede,
Lumina rece îmi arde sufletul,
A mea lume în neant se pierde,
Totul neînţeles, negru totul.

În abisul îngheţat,
Privesc adânc,
Prea infim sunt eu, ca pe el să îl fi descifrat
Totul e ruină,
Singur speranţa îmi mănânc
Negru e totul.

Mă trezesc, negru e totul
Dezamăgit, de lume încet devorat,
Aştept o licărire din abisul îndepărtat,
Dar în zadar. Negru e totul.

poezie de Ioan Nechifor (29 noiembrie 2011)
Adăugat de Ioan Nechifor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de cavou

Odaia de acasă cu muzică simfonică,
Cărţi în bibliotecă şi trabuc pe masă.
Ziua era istovitoare, seculară.
Cafeaua serii era mereu rece şi amară.

Alean apăsător, ecou de cavou,
Există război bun sau război rău?

Singurătate, singurătate, ticăloasă soartă,
Fiori de nebunie, transformaţi în viaţă.
În oglinda spartă, în noaptea moartă,
Am privit un mort, care aşteaptă şi aşteaptă..

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi pielea îmi miroase a cafea.
Primăvara îmi spune că sunt la fel de frumoasă,
iar timpul s-a grăbit cu cei 54 de ani,
pe care i-a aşezat într-o vază de lut...
şi eu îi privesc ca pe nişte cireşi încăpăţânaţi,
ce încă ţin la florile lor.

54 de file se aud foşnind prin mine,
toate trecute prin mâna lui Dumnezeu...
54 de ani fărămiţaţi şi prelinşi
printre dinţii firavi ai ierbii.

Azi pielea îmi miroase a flori de salcâm...
Eşti îngerul lipit de inima mea,
Iar timpul râde în mine
ca o fâşie de soare în fereastră...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Picioarele îmi înverzesc a primăvară. Mă dor.
Prin piele fire crude îmi răsar întâia oară.
Mă umplu prima dată cu acelaşi decor
Durerea soarelui mă obsedează ca o povară.

Strig dintr-o fântână, ca un înecat, să mă scape!
De suferinţă nu pot nici să dorm, nici să visez.
Îmi smulg pielea de pe picioare şi las să încape
Peste carne împletite rădăcini dese şi verzi.

Ca o coajă de ou copt pielea îmi crapă şi smulg
De pe piciorul drept lianele care mă strâng.
Cresc aripi crude şi calc suferind peste pământ
Încărcat de ierburi în care greu e pasul stâng.

Sub talpa mea îmbumbesc crini şi păsări aiurea.
Calc peste ele vesel la suflet şi tânăr la trup.
Port durerea colţului ierbii ce îmi sparge pielea
Şi simt lama ierbii tăind adânc în verdele crud.

poezie de Mircea Lucian Nincu (2009)
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de cupă

În seara asta-mi este dor de-o cupă,
De-o cupă plină ochi cu-n negru vin,
Cu-n negru vin te-aştept să vii de după
De după visele ce sunt un chin,

Un chin ce deseori îl simt ca jarul,
Ca jarul ce-a rămas din propriul rug,
Din propriul rug ridic în sus paharul,
Paharul ce-nchinând, spre tine fug...

Spre tine fug, minunea mea celestă,
Celestă-ţi este şoapta, coapsa... tot!
Tot ce-mi doresc este să-ţi fiu tempestă...
Să-ţi fiu tempestă... Ce altceva pot?

Pot doar să sper, în nopţile cu lună,
Cu luna să bem vinul împreună.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf de stele

Carnea-mi era pierdută
în patul trist şi astronomic,
şi mintea înecată
în frumoasele minciuni ale opiumului.
Mă uitam absent la nu ştiu ce.
Cred că erai în faţa mea,
dar eu refuzam să te văd.
Prin omorul tău, pe mine
încerc să mă salvez.
Dar am amintirea asta,
ce nu-mi dă pace:
când în camera asta prozaică,
iubirea era plăcerea de a plânge
împreună.

poezie de Daniela Vizireanu (17 februarie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul unei doamne

Zăvorât de doruri în parcul cu castani,
O sticluţă de parfum în treacăt am zărit.
Feminină mireasmă cu iz dulceag-amărui,
Îmi pari a fi obiectul eteric,
Al unei eve din acest oraş pierdut.

Cu vagi ezitări şi înroditoare pasiuni,
I-am făcut loc acestui păcat în buzunarul de la palton.
Spre casa fără suflet păşeam monoton,
Urmat şi curmat de dorul amoros.
Gândurile roiau nestăpânite la deţinătoarea lui,
La vocea neştiută, buzele necunoscute şi amanţii infideli...
Mirosul enigmatic imprimat pe pielea ei...

Eu visam o femeie elegantă, cu dres subţire şi pantofi sângerii,
Dar văduvia nu-mi iartă poftele haine,
Şi singurătatea mea vrea o alinare prin iubire.
Am fost mereu cu gândul la o femeie,
Dar viaţa m-a lăsat doar cu o fantezie şi sfânta amintire...

O vorbă mustrătoare i-aş adresa bărbatului din mine,
Dar astă seară, parfumul unei doamne m-a aruncat în reverie...

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fortuna labilis

Sorbim blesteme, visăm idile,
Iubind mai rar acelaşi gust...
Rai din păcate, elixirul nostru,
Ce-l plângem bând, şi bem uitănd...

A fi poet şi a fi om e acelaşi vin,
Pe care toţi ne silim şi iubim să-l bem,
Din cupe de ieri, de azi, puţin câte puţin...
Şi cu toţii bem şi suntem băuţi...

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sare prin gaură

în gaură şiretul îl bagi
tragi şi te uiţi la bătrână
degeaba o întrebi dacă a mâncat
ea spune acelaşi lucru
e numai piele şi os. simţi
că se duce
tragi şiretul papucului
până simţi deznădejdea
cum urcă în capul tău pătrat
de la ultimul chef. te uiţi. o
simţi că pleacă
te întrebi cât de mult
mai ţii la ea. atingi mâna ei
e rece de la circulaţia deficitară
zâmbetul a rămas acelaşi
şiretul sare din gaură
în gaură şi tragi uşor
e jocul învăţat de la ea
când erai bolnav. spunea
că şiretul era iepuraş
vocea ei alina durerea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul veştedelor roze

Când rozele veştede pier,
Iar toamna îşi sapă făgaş,
Mă plimb abătut şi stingher,
Pe străzi, în pustiul oraş.

Să-ntorc timpul ce ni-i vrăjmaş,
Eu încă, din suflet, mai sper,
Când rozele veştede pier,
Iar toamna îşi sapă făgaş.

Nici frunzele n-au un reper,
Iar vântul, vremelnic ostaş,
Şi timpul, perfid temnicer,
Le-alungă-n al iernii sălaş,
Când rozele veştede pier.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă poetică

Să cauţi râul ce e timp şi apă,
Să-ţi aminteşti că timpu-i tot un râu,
Să ştii că ne petrecem ca un râu
Şi-al nostru chip se oglindeşte-n apă.

Să simţi că veghea este tot un vis...
Visând că nu visează... şi că moartea,
Ce spaimă aduce-n suflet, este moartea
Din noaptea rece ce se cheamă vis.

Să vezi în zi, în lună, -n an simboluri
De ani şi luni şi trecătoare zile.
Jignirea s-o transformi a ăstor zile
În muzică, în zvonuri şi simboluri.

Să vezi în moarte-un vis, în asfinţit
Un aur trist - aceasta-i Poezia,
săracă, fără moarte. Poezia
Se-ntoarce-n auroră şi-asfinţit.

Spre seară, câteodată, vezi un chip
Ce te priveşte dintr-o ştearsă-oglindă.
La fel şi arta cată-a fi oglindă
Ce ne arată propriul nostru chip.

Sătul, cum zice-aedul, de minuni,
A plâns Ulise revăzând Ithaca
Umilă, verde. Arta-i ca Ithaca
De verde veşnicie, nu minuni!

Şi este ca un râu necontenit
Ce trece şi rămâne, e acelaşi,
Eternul Heraclit, mereu acelaşi
Şi altul, ca un râu necontenit.

poezie celebră de Jorge Luis Borges
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Şiroaie de ploaie se scurg pe străzi
Lacrimi din cer pe geam poţi să vezi
O seară de toamnă în negru pictat
Felinarul din stradă e galben voalat

Umbre de oameni ce par a mai fi
Iubito, eu încă aştept să îmi vii
Am hainele ude şi ploaia nu trece
Melancolie, e trist, mi-e sufletul rece

Mă uit afară cum vântul tot bate
Copacii ce plâng la frunzele moarte
Un câine în zdrenţe ce latră a pustiu
Unde mă aflu, ce fac, chiar nu ştiu

Se aud sirene, mai trece o ambulanţă
Un drum poate fără de speranţă
Un biet suflet ce a trecut prin viaţă
Ca seara asta cu ploaie şi ceaţă
 
Departe se aude o voce ce strigă
Sunt doi beţivani ce trag de o sticlă
În urmă rămâne doar fum de ţigară
Sunt uzi până la piele, ce frig e afară

Pe-ntuneric păsări plutesc într-un zbor
Iubita mea în seara asta mi-e aşa de dor
La tine de aş mai putea s-ajung ca gândul
Prieten m-aş face chiar şi cu vântul

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agora e oarbă şi nu mai ştie de durere

văd poemele cum se târăsc
prin nisipul orb al agorei
tu nu ştii cum se moare
de durere-printre cele şapte
lumi
inexistente
doar surâsul sardonic
al trupului tău -e o altă minciună
inventată de Barabas
şi eu, eu cu foamea destinului
cu gropile comune ale timpului
văd poemele, văd poeţii
aproape unul de altul
printre agore şi oglinzi
dorindu-şi fiecare o altă naştere,
o altă iubire
toată durerea lumii muşcă din mine
sunt poemul ce agonizează
prin pielea lupului-înainte de a muri(

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capodoperă vie

Pe lemnul putred al biroului,
o vază cu floarea-soarelui
minuna enigmaticii pereţi.
Şi pipa fumega de zor
în gura amărâtului scriitor.
Oasele îi erau acolo,
dar el era plecat demult.
Călătoreşte des cu gândul
pe meleagurile morţilor vii
şi pe poteci cu nuci bătrâni.
I-ai recunoaşte dramatica privire
şi din o mie de perechi de ochi.
În el se ascund toate frumuseţile lumii,
Dar tot ce văd oamenii comuni
este un trup de ceară, slab
într-o cameră galbenă...

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă lepăd de cuvinte

Învelişul carnal mi se desprinde
Şi chiar acum, când râzi,
Eu mâna n-o mai simt,
Iar degetele-mi sunt aiurea.
De ce mă dori, tu, mână lipsă?
Mi-am dus buza la ureche
Şi mi-am vorbit...
Să-mi ţin de urât.
Mi-e frig şi stau în frig.
M-am ameţit rapid
Şi mă-nvelesc cu eşarfa
Ce n-o mai am...
În mine cuvintele ţipă,
Dar eu sunt mut.
Buzele uscate,
Arse de lumină
Vor apă şi cuvânt,
Fântânile azi seacă.
Vreau să iubesc cum
valurile iubesc marea.
Vreau să iubesc cum...
Pasărea iubeşte zborul.
Vreau să iubesc cum ştiu
Cuvântul...
Mă vindec de cuvinte,
E un gând promiţător.
În mintea mea eu fug.
Lasă-le... Lasă-le să strige,
În mine eroul luptă,
Sângele meu e sevă.
Din sabie voi face
Frumos stilou cu grai
Să spună-n locul meu,
Căci eu mă lepăd de cuvinte.

poezie de Ecaterina Perju
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorind

Sunt neatent şi ameţit...
Şi gândul, cineva mi-l fură,
Aşa mi-a fost mie sortit,
Să fiu din fragedă făptură.

Tot ce-i frumos şi este fin,
De lumea asta mă desparte
Şi scap atunci de al meu chin,
Călătorind, cât mai departe.

Pierdut mereu în albe zări,
În simţuri tainice, firave,
Găsesc ascunse desfătări,
În scândură unei epave.

Epava asta... propriul eu,
Mângâie sufletul din mine
Şi gândul este valul meu,
O poartă-n dimineţi senine.

Sunt ca monstru bicefal...
Şi mă ascund cumva de tine,
De mă găsiţi zăcând pe mal,
Vă rog să nu călcaţi pe mine.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agora e oarbă şi nu mai ştie de durere

văd poemele cum se târăsc
prin nisipul orb al agorei
tu nu ştii cum se moare de durere
printre cele şapte lumi
inexistente
doar surâsul sardonic
al trupului tău-e o altă minciună
inventată de Barabas
şi eu, eu cu foamea destinului
cu gropile comune ale timpului
văd poemele, văd poeţii
aproape unul de altul
printre agore şi oglinzi
dorindu-şi fiecare o altă naştere,
o altă iubire
toată durerea lumii muşcă din mine
sunt poemul ce agonizează
prin pielea lupului-înainte de a muri(

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mănuşile sunt ca o a doua piele. Ele fac parte din mine. O extensie a mea. Devin aproape reale.

citat din Imogen Heap
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!