Praf de stele
Carnea-mi era pierdută
în patul trist și astronomic,
și mintea înecată
în frumoasele minciuni ale opiumului.
Mă uitam absent la nu știu ce.
Cred că erai în fața mea,
dar eu refuzam să te văd.
Prin omorul tău, pe mine
încerc să mă salvez.
Dar am amintirea asta,
ce nu-mi dă pace:
când în camera asta prozaică,
iubirea era plăcerea de a plânge
împreună.
poezie de Daniela Vizireanu (17 februarie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.