Vis

Picioarele îmi înverzesc a primăvară. Mă dor.
Prin piele fire crude îmi răsar întâia oară.
Mă umplu prima dată cu acelaşi decor
Durerea soarelui mă obsedează ca o povară.

Strig dintr-o fântână, ca un înecat, să mă scape!
De suferinţă nu pot nici să dorm, nici să visez.
Îmi smulg pielea de pe picioare şi las să încape
Peste carne împletite rădăcini dese şi verzi.

Ca o coajă de ou copt pielea îmi crapă şi smulg
De pe piciorul drept lianele care mă strâng.
Cresc aripi crude şi calc suferind peste pământ
Încărcat de ierburi în care greu e pasul stâng.

Sub talpa mea îmbumbesc crini şi păsări aiurea.
Calc peste ele vesel la suflet şi tânăr la trup.
Port durerea colţului ierbii ce îmi sparge pielea
Şi simt lama ierbii tăind adânc în verdele crud.

poezie de Mircea Lucian Nincu (2009)
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unholy war

Vine şi resemnarea într-un final
şi e ca un corp cald
care se aşază
peste pielea udă, corpul tău în convulsii.
Un calm lipsit
de orice incertitudine, raze de lumină străpungând
toate coşmarurile de peste noapte,
sânge ţâşnind stereo
peste zăpadă ingenuă ca dintr-o maşină de carne.

Poţi să treci
prin mine cu ura ta,
sabie laser Star Wars,
n-o să rămână
niciun semn straniu
pe piele într-o viaţă următoare. E un zid
în jurul meu care mă protejează,
dragostea lui,
dragostea lui ca o armată
de nanoroboţi, roi furios
de viespi zumzăind metalic.

Noradrenalină-n
circuite, fiecare zi
care trece
e ca o piatră împinsă în amonte,
la final
uşurarea unei blattodee de a nu fi strivite.
Mii de emoţii pe minut,
fiecare dintre ele
ca o bulă tridimensională. Împrumută-mi un pic
sabia ta laser,
sabia ta de ură,
o să ies
învingătoare din asta,
o să accept într-un final
trupul acela cald
peste pielea mea udă, trupul meu în convulsii.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

20

dimineaţa ar trebui să deschidă o pâine
ca pe o uşă caldă prin care să intre foamea

dimineaţa ar trebui să fie albă ca spuma unei lumânări
să umble tiptil peste genele uitate în ultima privire
să caşte plictisită de repetiţia orelor
zilelor
iubirilor

dimineţile sunt leneşele calendarului
când ghearele unei păsări stinghere zgârie (din greşeală) suprafaţa lăcuită a morţii

ce ne vom scrie cu vârful cuţitului pe piele
cuvinte
semne
ce?

sunt o abracadabră de stări
ca machiajul şters al unui clovn
piciorul de lemn al vieţii
gheata care n-o mai încape

să umblăm desculţi, iubire
să umblăm pe ape
ca două năluci
pe pielea arsă în flăcări a nopţii
şoaptele au mereu un ecou
într-o cavernă în care nici orbii nu mai speră
pleoapa stă deschisă în somn

mimez o viaţă pe care aş vrea
să o dorm

cad seminţe de mac peste foaia albă
se scutură narcotic un vis
de parcă ne scuturăm unul de altul

Jurnal

POEZIA e despre
o faţă de mamă pe care niciodată nu am putut s-o recit

~ Cealaltă Evă ~

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salt palmele-ţi, le fac aripă ...

Mă uit în ochii tăi albaştri
Şi chipu-mi văd în cei doi aştri.
Privirea ta mă înfioară
Şi înfloresc ca într-o doară.
La gura ta mă uit şi strig:
Sărută-mă că mi-este frig!
Dar tu, cu buze de copt rod,
Te uiţi mirat, ca un nerod.
Salt palmele-ţi, le fac aripă,
Le pun pe pielea mea ce ţipă...
M-atingi numai pe sânul stâng?!
O, tu, iubitul meu nătâng!
Tu nu ştii, sânul drept se strânge,
Durerea lui încet şi-o plânge.
Tot trupul meu e-o vâlvătaie
Şi-aş vrea la tine în odaie,
Să mă dezmierzi cu nerăbdare
Cu-o nesfârşită sărutare,
Din creştet până în călcâie
Că nu-i putere să amâie
Ce universu-ntreg o ştie,
Că ne-om uni în veşnicie.
Nici minte nu-i să nu-nţeleagă
Că eu m-am dăruit întreagă.
Când al tău braţ mă înfioară,
Mă simt femeie-ntâia oară...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul de tigru

Ai uitat ochiul de tigru
în palma mea.
E stratificat,
Cum, de altfel, ne este şi fiinţa:
cuvânt peste cuvânt,
cuvânt peste trup,
trup peste trup,
trup peste cuvânt,
cuvânt peste cuvânt,
până ajunge o sferă
pe care-o înfăşăm cu pielea.
Să ne rostogolim
în viaţa veşnică.

poezie de Gabriel Hasmaţuchi din Puncte de fugă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub pielea pământului

cresc în fiecare zi:
o picătură de minune
un strop de rouă
o silabă cocoşată
un cuvânt auriu
o literă bronzată
un zâmbet cu parfum de primăvară
sub pielea mea
creşte o poezie cu aripi tăiate

poezie de Monika Toth
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna ningând

Prima oară mi-a nins mâna!
Peste picioare mi-a nins!
Mi-au nins picioarele peste picioare
şi chipul în palmă mi-a nins
întâia ninsoare!

Apoi m-am întins în mine
şi-am bulgărit copacii cu priviri
cu cine oare-aveam închipuiri?
Cu cine
am trăit acoperit?
Cu cine?

Prima oară
când mi-a nins mâna peste picioare
îmi degerau afară
prima şi ultima ninsoare
cu tine!
Cu tine!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpul vieţii

Nu e câmpul numai flori şi nici iarba mereu verde,
Dar cu sufletul şi gândul, amintirea mi se pierde
Aveam câmpuri şi poieni, ale mele, necălcate
Doar de vânt şi ploi şi soare, sub călcâie mângâiate
Şi le săruta apusul, cu acelaşi chip de lună,
Peste tot şi peste toate, liniştea era stăpână
Mi-erau paşii mărunţei şi credeam că voi rămâne,
Prunc ce-şi numără petale şi doar floarea mi-e pe urme
Nu e câmpul numai rouă, că mi-o soarbe, soarele
Eu n-ajung să strâng frumosul, nu mă duc picioarele,

Şi privesc cu ochii minţii, dincolo de flori şi iarbă
Cu acelaşi drag de viaţă, inima mereu aleargă
Şi simt moliciunea ierbii, tresărind sub trup matur,
Eu mă fac poieni cu floare şi doar pacea mi-e în jur
Am cuprins cu braţele, Universul şi mi-e bine!
Înfloreşte pretutindeni, rodul semănat de mine
Vor fi guri ce clevetesc şi m-or osândi la moarte,
Dar nu-mi pot lua gingaşul şi nici gândul, nu se poate
Şi din altă lume eu, mă întorc să calc poteci
Şi voi bea seninul vieţii, alte sute, alte zeci
Cresc şi înflor pe negândite, miliardele de flori,
Eu zâmbesc cu răsăritul, de oricâte-mi dau fiori
Că vrea cerul să cunosc, gingăşie şi miresme,
Câte-mi sunt nemângâiate, viaţa uşurel le-o cerne
Şi voi fi un câmp şi floare, cât mai ştiu privi un soare,
Toate sunt orânduite, toate-mi sunt nemuritoare!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amnezie

dacă iei o portocală
şi-o dezbraci în pielea goală
ca să-i vezi miezul adânc
peste care îngeri plâng
cu căpşune-n loc de ochi
şi aripi de foi de plopi
se întâmplă să uiţi totul...

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine ar fi dacă ne-am privi lumina ochilor şi am recunoaşte că nu existăm când e întuneric, decât pentru a aştepta lumina. Am înţelege că importantă nu e fineţea obrazului tânăr, nici bucuria trecătoare a buzunarului plin, ci mâna căutând şi găsind degetele pe care să le îmbrăţişeze până la sfârşit, chiar şi când unghiile strâng pielea de durere, nu numai când mângâie fericirea de a le descoperi pielea.

citat din Gabriela Chişcari
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinogradski a spus că Pământul este un organism viu. Nietzsche a spus că pământul are piele. Eu spun că Pământul este un organism viu care, între altele, are "piele" şi "păr". Pielea este stratul de sol fertil, care întreţine viaţa vegetală şi, indirect, şi viaţa animalelor, iar plantele (ierburi şi păduri) sunt părul său, care are rădăcinile în pielea lui. Ca multe organisme vii, Pământul are şi paraziţi, iar cel mai periculos parazit al lui este omul.

George Budoi în Pământul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (29 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începe să miroasă a primăvară

începe să miroasă a primăvară,
pe glesnele copacilor mugurii respiră,
vântul trece-acasă să se culce,
soarele zâmbeşte printre plopi
şi ca-n oglinzi de-argint
îşi încrucişează razele,
peste pulberea albastră a gâzelor,
mijeşte iubirea-ntr-un cuib de salcâm,
printre frunziş,
o fântână albă de granit
pluteşte prin aer ca un megalit,
cu o cumpănă care sprijină cerul,
flăcări de aur viscolite
se joacă pe suprafaţa apei
în unduiri melancolice.
în ceruri largi ecoul se desface,
spărgându-se de aerul tare al dimineţii,
zările se aşează
pe treptele sălbatice ale naturii,
începe nuntirea, iubirile, dragostea.
cu aripi de aur,
acestă iubire îşi desface pletele
ca nişte frunze galbene de laur,
cu gura sălbatică şi pieptul cald,
topindu-se-n luceafărul de ziuă.
albastre ceruri se zbat în fântână,
se leagănă iubirea furtunos
în doldora de pasiuni celeste,
cu pielea –aramă goală,
nud proaspăt, blestemat,
îmbrăţişat de veşnicul bărbat.

ard pulberi peste ceruri şi se rup
în hohote sălbatice de lup,
cad de pe sus aripi de porumbei,
ca o maramă limpede de nor,
ce înfăşoară trupuri de femei,
cu braţele de dor tulburător.
şi toate-acestea se topesc în iarbă
când razele pe cer încep să fiarbă.

amuşinăm a dulce primăvară,
iubirea se aprinde-n suflet iară,
ne adăpăm la dulcele izvor,
trec peste noi speranţe care mor,
suntem pământ, şi vise, dar şi stele,
fugare roiuri printre lumi rebele.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 ianuarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor să-ţi respir iubirea, să simt gustul atingerilor tale fierbinţi peste trupul gol si însetat de fiori. Mă săruţi uşor şi trecutul se topeşte într-un suflet firav. Suntem doar noi doi. Îmi mângâi simţurile cu şoapte şi pielea ta umedă îmi acoperă visele copleşindu-mă tandru, stârnind furtuni într-o noapte de februarie. Doar tu poţi să-mi picuri fericire în sânge, dor şi dependenţă în inima. Eşti al meu dintotdeauna. Eşti al meu de când nici nu îndrăzneam să visez la tine. Te strâng în braţe, dar nu vreau să adorm. Te iubesc atât de mult, încât de câte ori închid ochii îţi simt lipsa.

Andreea Palasescu (13 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strâng în talpa vieţii mele

Strâng în talpa vieţii mele cioburi mici, ucigătoare,
Nu le scot că nu am vreme... Ei şi ce dacă mă doare?
Nu mă plâng de suferinţă, căci doar Domnul mă alină,
Şi răzbesc prin grota sorţii când balanţa greu se-nclină.

Am strâns spini... iar guri flămânde m-au muşcat cu lăcomie,
Şi-au sperat că mă doboară, m-au lovit cu infamie,
M-au trecut prin rug de iaduri perpelindu-mă tenace,
Însă antidotu-mi este "un ignor" spre minţi sărace.

Nu mă-nclin, nu strig, nu cad, nu cer falşilor clemenţă,
Şi îi las să se frământe, buimăciţi de rezistenţă,
Nu las lacrimi să îmi curgă pe obraji, ca exponate,
Nici în faţa celor falşi, nici ascuns. Am demnitate!

Calc pe cioburi ascuţite, să mă doară pân* la sânge,
Şi-mi cert fricile în taină şi-i spun inimii nătânge,
Să nu sufere că lumea poartă petice ostile,
Cu venin... vor să sugrume cu deprinderi de reptile.

Strâng în talpa vieţii mele cioburi mici, ucigătoare,
Nu le scot, că nu am vreme... Ei şi ce dacă mă doare?

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi pielea îmi miroase a cafea.
Primăvara îmi spune că sunt la fel de frumoasă,
iar timpul s-a grăbit cu cei 54 de ani,
pe care i-a aşezat într-o vază de lut...
şi eu îi privesc ca pe nişte cireşi încăpăţânaţi,
ce încă ţin la florile lor.

54 de file se aud foşnind prin mine,
toate trecute prin mâna lui Dumnezeu...
54 de ani fărămiţaţi şi prelinşi
printre dinţii firavi ai ierbii.

Azi pielea îmi miroase a flori de salcâm...
Eşti îngerul lipit de inima mea,
Iar timpul râde în mine
ca o fâşie de soare în fereastră...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi pielea îmi miroase a cafea.
Primăvara îmi spune că sunt la fel de frumoasă,
iar timpul s-a grăbit cu cei 50 de ani,
pe care i-a aşezat într-o vaza de lut
şi eu îi privesc ca pe nişte cireşi încăpăţânaţi,
ce încă ţin la florile lor.

50 de file se aud foşnind prin mine,
toate trecute prin mâna lui Dumnezeu...
50 de ani fărămiţaţi şi prelinşi
printre dinţii firavi ai ierbii.

Azi pielea îmi miroase a flori de salcâm...
Eşti îngerul lipit de inima mea,
Iar timpul râde în mine
ca o fâşie de soare în fereastră...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru primăvară rece

sferturi reci de soare
fără niciun ban
ard în primăvară verdele din drum
când îmbrăţişate
lângă vechiul han
trec pe sub fereastră sălcii gri de fum

şubrede speranţe dorm adânc în teci
strânse-n adăpostul marelui concept
stelele polare
încă douăzeci
rotunjesc rotula din piciorul drept

frunze precum pielea micului cais
au un ritm aparte
parcă maternal
bruma stă în sânge într-un trainic bis
şi-nfloreşte
iarăşi
longitudinal

este frig în gestul de-nceput de an
câtă contopire am găsit în noi...
dar
va şterge mâine zâmbetul profan
apa ca o gheară
ce-a rămas din ploi

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

O duduie cu piele catifelată trăsnet. Şi el, inadaptabilul, se consolează aiurea: "Eu mă simt bine în pielea mea?!"

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putem compara aura cu pielea. Cunoaşteţi importanţa pielii pentru corpul fizic. Ea are numeroase funcţii. Mai întâi, are o funcţie de protecţie, e un scut, o carapace: protecţie împotriva şocurilor, contra substanţelor nocive, contra diferenţelor de temperatură etc... Apoi, o funcţie de schimb, pentru că pielea absoarbe, respiră şi elimină. În fine, pielea este un organ de simţ, pentru că prin intermediul ei simţim temperatura, contactul, durerea etc...

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spargerea trupurilor goale

te-am visat, iubite
într-o noapte viitoare
mă împăcasem în vis cu tine.
tu erai un trup imaginat.
pictorii desenau pe oglinzi
trupurile noastre goale.
spargerea trupurilor întârziase
plata fusului orar.
în acelaşi moment
în care tu ai intrat pe uşă,
trupurile noastre
s-au spart în oglinzile pictorilor.
transformarea se făcuse într-un spaţiu închiriat,
locuit de un bărbat
care-şi pierduse fluturii.
de fiecare dată când acesta întâlnea o femeie,
căuta în pielea ei fluturii magici pierduţi.
uneori, pielea răspândea mirosul
de carne de femeie trezită
după o noapte de pierzanie.
şi, atunci, bărbatul uita
că atinsese pielea de catifea,
în care fluturii magici se năşteau a doua zi.
bărbatul era frumos
acoperit în frigul împrumutat.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pielea

Pielea este o pagină de mătasă
Peste care tălpile timpului
Aleargă liber, trecând prin tunelul de celule,
Abia respirând.
Sunt o amazoană în sufletul meu,
Un cal alergând liber spre plus infinit.
M-am legat de voi doar prin naşterea mea...
Suntem aceeaşi fiinţă divizată
De poemul-cuvânt,
În două universuri inseparabile.
Dar caut simetria judecând imperfecţiunea
După culoare şi formă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!