Capodoperă vie

Pe lemnul putred al biroului,
o vază cu floarea-soarelui
minuna enigmaticii pereţi.
Şi pipa fumega de zor
în gura amărâtului scriitor.
Oasele îi erau acolo,
dar el era plecat demult.
Călătoreşte des cu gândul
pe meleagurile morţilor vii
şi pe poteci cu nuci bătrâni.
I-ai recunoaşte dramatica privire
şi din o mie de perechi de ochi.
În el se ascund toate frumuseţile lumii,
Dar tot ce văd oamenii comuni
este un trup de ceară, slab
într-o cameră galbenă...

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoanele noastre

Fost-au şi ei demult, tineri visători,
Cu obrajii rumeni la suave sărutări.

Pentru ai lor copii trudit-au neosteniţi pe pământ,
Căci, una e dragostea de mamă şi-al tatălui cuvânt.

Vieţuit-au la apusurile vieţii îndoliaţi între pereţii muţi,
Cu încreţituri adânci, doruri nestinse şi ochi greoi, frânţi.

Rămas-au astăzi cu plăcerea de a săruta vechile fotografii...
Sărutul timpului pe al lor trup, bătrânii, icoanele noastre vii...

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (1 octombrie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemnul verde îl îndrepţi, lemnul uscat nu se mai îndreaptă, iar lemnul putred se rupe la prima încercare, ba chiar cu zgomot.

aforism de George Budoi din Aforisme (2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Utopia iubirii

într-o parte a lumii
mă aşteptai fără a şti
că nu sunt
încă
eu nu ştiam că ai putea fi
într-o zână
într-o obsesie
în umbra unei idei

erau timpuri când oamenii se priveau
cu nălucile în ochi
iubirea zbura
utopic
printre gânduri

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul de plumb

Două birocrate în braţele lui Bachus veneau de la serată.
În odaia galbenă, făclia aprind şi toamnă mi-e iarăşi,
Fiecine nu-i alături, să tragă obloanele cu răbdare...
Şi pare-mi c-ar trebui scrisă această noapte afectată.

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereţi de ceară

Pereţi de ceară mă-nconjoară
La foc aprins ei se topesc
Şi-n locul lor în primăvară
Brânduşe albe se ivesc

Zâmbesc atunci în dimineaţă
Mă regăsesc într-un trecut
Cu flori de gheaţă la fereastră
Cu chipul tău ce l-am pierdut.

Zăpezi topite în şiroaie
Covor de iarbă vor uda
Şi vântul alergând sub soare
Poate de noi va întreba.

Îi voi răspunde cu sfială:
- Ce am zidit a fost fragil,
Deşi afară era iarnă,
Pereţi de ceară s-au topit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i fericire-n lume, dar gândul liber este,
Demult visez o soartă tihnită ca-n poveste;
Rob ostenit, mi-i gândul demult să fug de toate
Spre colţul meu de muncă şi de plăceri curate.

catren de Puşkin din Iubita mea e vremea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi auzit de Castelul Blestemat? Demult, tare demult trăia în acel castel o vrăjitoare tare rea şi puternică. În timpul zilei, se prefăcea în bufniţă sau pisică şi ademenea păsările şi animalele pe care le tăia şi le mânca coapte. Cât despre oameni... Pe bărbaţi îi transforma în statui de piatră, iar fetele erau prefăcute în păsări şi închise în colivii, într-o cameră ascunsă din castel.

începutul de la Jorinde şi Joringel de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată alcoolic

Pe strada sihastrică, un bătrân bolnav
îşi plimbă trupul, în noapte,
fără vlagă, vinovat.
Tuşeşte sec, blamând tutunul tinereţii şi barurile Bucureştiului.
Copiii i-au plecat în lume,
Au fugit de-al lui violent nume.
Cu ce folos, mai plângi acum bătrâne?
Când ţi-ai băgat în pământ consoarta, împreună cu acele
ieftine amante.
Ţi-ai amărât pruncii, în anii de alcool.
Ţi-ai înjosit nevasta, în anii de alcool.
O viaţă vicioasă, afară şi acasă.
Acum, la final, pe meleagurile bătrâneţii,
Regretele îţi ies în cale iar.
Crezi tu bătrâne, că moartea te va scăpa?
Fiindcă, viaţa nu te-a iertat...
Mă uit la el şi mă necăjesc,
Iar m-au apucat convulsiile sociale...

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goliciune lăuntrică

Rozele amantei în vază agonizează,
Uşor aplecate, având încă mireasmă.
Cafeaua înnebuneşte-n propriul neant negru şi parfumat.
Durerea se târăşte pe mine, ca o a doua piele,
Dar eu mă zbat frenetic să mă lepăd de pielea asta putredă şi rece.
Chip arhiplin de tragedii şi suflet de tinichea,
Sunt eu, acelaşi chin cu grai.

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anemia tinereţii

Am alunecat în marasmul vieţii,
Iar soarele din mine e în declin.
Am înţepenit în timp, zi de zi,
Tot mai singur, tot mai tăcut.

Visurile toate m-au părăsit,
S-au risipit ca lacrimile mamei pe mormânt.
Într-o noapte răcoroasă şi amară,
Am rămas o bucată de carne străină, pelegrină. Anemia

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul lumii

suntem prea bătrâni pentru ca să mai fim tineri
suntem prea tineri ca să mai ajungem bătrâni
ghearele lumii ne prind şi ne muşcă viaţa
cu gura hulpavă
de noi

suntem singuri, fiecare cu el într-un gol imens
ne prăbuşim în infinitul din noi
caută-mă şi vreau cu toţii să ne regăsim
chiar dacă suntem orbi, în întunericul lumii

poezie de Viorel Muha (martie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele lui întredeschise erau buze care vorbeau, dar nu despre iubire, ci despre spaţii de milioane de mile, ochii lui închişi erau ochi care priveau, dar nu în adâncurile altor ochi, ci în cele ale altor lumi. Sub tâmplele lui pulsau gânduri, dar nu despre frumuseţile altor femei, ci despre priveliştile siderale şi configuraţiile constelaţiilor.

Thomas Hardy în Idilă pe un turn
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul are multe chipuri. Lemnul are multe chipuri. Lemnul nu foloseşte nicio strategie. Lemnul nu se prezintă, nu-şi pune măşti falsificatoare ale sinelui în funcţie de diferitele situaţii. Lemnul nu este demagogic, nu râde, nu plânge. Lemnul nu doreşte să se înfăţişeze nimănui. Lemnul, pur şi simplu, este.

citat din Peter Sragher
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nume

mă ascund în umbre sfâşiate
oamenii se plimbă pe străzi pustii
fiecare cu el
zilele se numără singure
florile sunt numai ochi uscaţi
casele se înrămează
în tablouri bătute-n cuie
fără pereţi

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kitsch-uri

Pietre-ngândurate peste val de seară
Îşi aprind din inimi şoapte îngheţate,
Le desparte vina şi-uită să mai ceară
Un tribut sălbatic la porţi de cetate.

Dar iată şi timpul se propteşte-n ceaţă,
Nimeni nu-nţelege larma din privire
Când ruga se-nalţă dintr-un cuib de viaţă –
Lung urcuşul scării, rea nepotrivire.

Dezmierdat e gândul, mă pierd în cuvinte,
Cioclii de iluzii se ascund prin umbre,
Fumuriu e versul, dar merg înainte
Înotând prin mine ori pe vise sumbre.

Singură cu cerul îmi aştern răbdarea,
Nicio răzbunare nu-i atât de dulce,
Efemer e jocul, se uită trădarea,
Până şi călăii vor vrea să se culce.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impresia unei epoci

Ploaia măruntă şi rece cădea la răstimpuri,
O femeie stătea în faţa unui ceai, pe gânduri.
În melancolia sa, ecourile oraşului sunau,
Când şi când, în oftatul ei adânc regretele curgeau.

Gândul a fost înainte de cuvânt,
Şi gândul tău cel bun a obosit să fie mut.
La urma urmei, şi eroii sfârşesc pălind,
Cu singura ta viaţă, tu ce ai de gând?

Pentru câteva hârtii, o femeie vrea iubire.
Văd, e lupta epocii tale pentru a te hrăni,
Dar dacă ai noroc, poate-ţi vei pierde banii,
Dacă nu, ca mulţi alţii, vei pierde oamenii...

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Controversă

Ascultam acele poveşti,
Deşi nu era vremea lor -
Cum nu-ntelegi când priveşti
Aerul morţilor.

"Era acel tânăr prea singur!
Dar toţi îl iubeau...
- Atunci nu era aşa singur!
Sau ceilalţi nu erau.

Si-o tânără fată cu dânsul -
De-abia în lume-au plecat,
Incât îţi vine şi plânsul,
Printre-ntrebări, ne-ncetat.

Si iată, din toate, nimicul -
Un înger, apoi, s-a născut...
- Acestea erau, deci, nimicul,
Si-ndată, orice a tăcut!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăteasa plecă singură la împăratul. Pe drum, când ajunse la locul de luptă, văzu un băltău de sânge şi alături o groapă mare unde erau îngropaţi oamenii împărăteşti. Închise ochii să nu vază acea groază şi porni înainte, când deodată se pomeneşte cu doi tâlhari că pun mâna pe dânsa. După ce le spune cine este, tâlharii o duse la căpitanul lor. Acesta, cum o auzi cine este, fără judecată, fără nimic, porunci să o bage într-o peşteră părăsită şi să i se dea câte un sfert de pâine şi câte o cană de apă pe zi, până ce s-o prăpădi acolo.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul era înalt şi atât de slab, încât părea mereu văzut din profil. Avea pielea smeadă, oasele proeminente, iar ochii îi ardeau cu foc nestins. Purta sandale de păstor şi tunica vineţie îi cădea pe trup ca veşmântul acelor misionari care, din când în când, vizitau satele din sertón, botezând copii cu nemiluita şi cununând perechi de concubini. Era cu neputinţă să-i afli vârsta, obârşia, istoria, dar avea ceva pe chipul lui liniştit, în obiceiurile-i frugale, în neclintita lui seriozitate, ceva ce îi atrăgea pe oameni încă înainte ca el să le dea sfaturi.

începutul de la Războiul sfârşitului lumii de Mario Vargas Llosa (1981), traducere de Mihai Cantuniari
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul iubirii

trec nopţi, trec zile, trec ani
străini printre noi
tu ai venit, eu am plecat
o poartă s-a închis, timpul ucis
atunci, unde suntem noi
de ce mai caut inutil un doi
curg nopţi şi totuşi te întreb
de ce ai mai venit
tu pleci,
sunt clipe reci
eu nu stau
şi paşii trec
se împletesc iubirile în gând
perechi, perechi
pe unde uneori mai trec
mereu te pierd
te regăsesc în taina primului sărut
furat, muşcat, demult
când rătăceam îmbrăţişati
în acel parc, la margine de veac
aştept să vii prin stropii cruzi de ploaie
eu ştiu că te iubesc
de restul nu îmi pasă
dau de pereţi cu sticle şi pahare
în noaptea asta am să-ţi bat în poartă
să caut îngerul din cer
să-ţi cer, să-ţi cer să-mi fii aleasă
femeie, chip cioplit de Dumnezeu

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!