Goliciune lăuntrică
Rozele amantei în vază agonizează,
Ușor aplecate, având încă mireasmă.
Cafeaua înnebunește-n propriul neant negru și parfumat.
Durerea se târăște pe mine, ca o a doua piele,
Dar eu mă zbat frenetic să mă lepăd de pielea asta putredă și rece.
Chip arhiplin de tragedii și suflet de tinichea,
Sunt eu, același chin cu grai.
poezie de Daniela Vizireanu din Poeții noștri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.