Agora e oarbă şi nu mai ştie de durere

văd poemele cum se târăsc
prin nisipul orb al agorei
tu nu ştii cum se moare
de durere-printre cele şapte
lumi
inexistente
doar surâsul sardonic
al trupului tău -e o altă minciună
inventată de Barabas
şi eu, eu cu foamea destinului
cu gropile comune ale timpului
văd poemele, văd poeţii
aproape unul de altul
printre agore şi oglinzi
dorindu-şi fiecare o altă naştere,
o altă iubire
toată durerea lumii muşcă din mine
sunt poemul ce agonizează
prin pielea lupului-înainte de a muri(

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agora e oarbă şi nu mai ştie de durere

văd poemele cum se târăsc
prin nisipul orb al agorei
tu nu ştii cum se moare de durere
printre cele şapte lumi
inexistente
doar surâsul sardonic
al trupului tău-e o altă minciună
inventată de Barabas
şi eu, eu cu foamea destinului
cu gropile comune ale timpului
văd poemele, văd poeţii
aproape unul de altul
printre agore şi oglinzi
dorindu-şi fiecare o altă naştere,
o altă iubire
toată durerea lumii muşcă din mine
sunt poemul ce agonizează
prin pielea lupului-înainte de a muri(

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă arcă a lui Noe

La fiecare Cină de Taină
mi-am învăţat sângele
să fie un super erou
Mi-am donat iubirile
căutătorilor de comori
cu pistolul la tâmplă
durerea
nu e decât
o altă Arcă a lui Noe

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu e o altă lume

mereu e o altă lume prin care trec
mereu e un cer care are bal
un altul netreaz
în altul iele dansează

o fericire e un scurt popas
o amăgire reluată iar şi iar
dintr-o iluzie mereu pe ducă

pentru înalt visele mele sunt agăţate de-o stâncă
şi nu-mi văd nici mâinile
şi nici dimineaţa prin care am trecut
zburând de lângă umărul tău cald
şi câte sferturi de cuvinte mă bântuie
când se deschide amiaza desenată de copii pe trotuare
iar frunzele din mine mă urcă în clepsidră
în timp ce pietrele mă trag în jos

adun bucăţele de duminică
lungindu-le ca pe-o frânghie pe care să merg
scuturând de pe mine scamele lumii de azi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbarea

Plimbarea printre stele,
Dorinţa timpului.
Plimbarea printre veacuri,
Suportul veşniciei.
Plimbarea printre cuvinte,
Durerea sufletului.
Plimbarea printre milenii,
Nobleţea timpului.
Plimbarea printre lacrimi,
Durerea trupului.
Plimbarea printre nori,
Surâsul apelor.
Plimbarea printre cristale,
Dorinţa Soarelui.
Plimbarea printre pietre,
Amintirea trecutului.
Plimbarea printre gene,
Drumul către somn,
Plimbarea către tine,
Iubire seculară.
Plimbarea peste noapte,
Putere nemărginită.
Plimbare printre inimi,
Dragostea bucuriei.
Plimbarea fericirii,
Suport al venerării.
Plimbarea-i dependentă
De Lumină,
Plimbarea este regina sufletului,
Plimbarea păşeşte cu vremile ce vin,
Plimbarea-i surâsul zorilor,
Plimbarea-i semnul dragostei
Când petreci timpul cu iubirea.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă zbat precum un făt cu lumea de dincolo

lovesc cu un fel de disperare
fiecare centimetru pătrat de infinit
găsesc înainte de naştere
formule de împachetat neantul
dintr-o rădăcină în altă rădăcină
prin ascultarea firului de iarbă
apoi îmi văd de lichidul amniotic din inerţie
de libertatea cordonului meu ombilical
din prea multă iubire
sau de cine mai ştie ce altă legătură cu universul
din speranţă
mai mult sau mai puţin închinată clipei

săvârşesc botezul cuvintelor în lacrimi de buburuză
îmi cresc visele din fiecare îmbinare cu realul
ca un fel de nituri rotunde şi de netăgăduit
pe un pod aproape albastru şi uşor absurd
ca mai toate încercările mele de a respira
înaintea de a articula primul ţipăt

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să îmi scrii un poem

În praful vechi urmele proaspete,
Nu au nevoie de grai,
Spun ele singure, ce tu nu-mi spuneai.
Ce altă dovadă de minciună mai vrei,
Când una spui tu şi alta văd ochii mei?

Eu n-am zis nimic şi dacă te-aş fi întrebat,
Ai fi râs şi-ai fi zis că-s copilă,
Şi fără să clipeşti sau să fi oftat,
Mi-ai fi rostit, o altă dureroasă minciună.

Mă durea, durerea ce mi-ai trimis,
Un joc dureros de cuvinte, greu de înţeles.
Mă durea, durerea şi atunci când ai spus:
O zbatere de aripi, nu vreau să te doară,
De nimic, nici măcar doar aşa, într-o doară!

Mă durea, durerea la gândul tău schimbător,
Lipsit de iubire, sufletul tău plimbător,
Pe aripi de neprielnic vânt şi de dor,
Aprig mă durea, durerea de tine,
Inimaginabil de tristă amăgire.

Mă doare, durerea din sufletul meu,
Dar stai liniştit, tu n-ai nicio vină,
E încercarea destinului greu,
Şi-a mea fire de prea multă simţire plină.
Mă doare că nu mai suntem, de-o vreme,
Pe aceeaşi frecvenţă şi lungime de undă,
Aş vrea, glasul tău din nou, să mă cheme,
Să îţi cuprind în palme privirea blândă.

Mă doare, durerea năprasnic la gândul,
Că nimeni n-o să te iubească, ca mine vreodată,
Nimeni pe tine şi nici eu pe altul,
Ce iubire ciudată, fără timp, fără dată.
Ce a fost, va mai fi, va să fie?
Iubire curată, iubire furată, magie?

Rămasă, ca Dante în al său Infern,
Vrăjit de Beatrice, pe vecie,
Condamnată iubirii în contumacie,
Am să te rog, să te rogi vraja să-întorni,
Să plece de la mine-n pustie.

Să ies din infern, singură nu pot,
Nu am atâta forţă, ca Dante,
Dar, pot să te rog, să îmi scrii un poem,
Ca toate, să se împace cu toate.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braţul tău e atât de alb

că aş putea să cad în cea mai adâncă visare
undeva noaptea s-a agăţat de mine
ca buzele cărnoase de părul răvăşit
şi crede-mă
mi-aş da jos haina conştiinţei primindu-te

braţul tău alb e atât de aproape
că pot să visez o altă ordine a lumii
undeva cuvintele se agaţă de mine
ca buzele cărnoase de palmele moi
şi crede-mă
conştiinţa se plimbă prin faţa ta
ca un câine răsfăţat de stăpân

braţul tău alb e o altă măsură a credinţei mele
că aş putea să mă închin dimineţilor
în care ştiu cum te plimbi prin cameră
cu hainele foşnind
ca frunzele albastre

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Generalul şi starea lui iniţială

Stare de alarmă
în creierul tău metafizic
ţii un discurs pe tema
destinului
la căpătâiul muribundului
dragă generale,
nu-ţi face procese de conştiinţă
e mai uman totuşi
să-l citeşti pe Albert Camus
sau să spargi oglinzi
în nopţi cu lună
prin câte războaie s-a plimbat
trupul tău
înainte de a-şi dobândi
starea iniţială
în intimitate te transformi
într-un vampir
mai rabdă-te câteva secunde
sau du-te acasă
mama ţi-e grav bolnavă
tânara ta concubină
va zămisli un plod doar la şapte luni
accesul ziariştilor e interzis...

poezie de Claudia Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templu

corpul meu e un templu în care intru
dimineaţa la amiază şi seara
pentru dezvelirea sufletului
această golire e un ritual şi
îl practic în spaţiul în care
doar iubirea coboară
odată cu lacrima lui Dumnezeu

nici nu-mi pasă de celelalte lucruri
atâta timp cât primesc binecuvântarea
fie şi pentru câteva clipe
încetez să mai fiu ce am fost
durerea se transformă în linişte
îmi împreunez palmele
să pot vorbi cu Dumnezeu apoi
mă plimb prin universul din mine
pentru că
fiecare bătaie de inimă e o poartă
prin care trece viaţa înspre o altă viaţă

în momentul de faţă
sunt o secvenţă sau orice altă mişcare
prin care trec dintr-un anotimp într-altul
spre un loc unde oamenii pleacă mereu...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă sau lasă-te iubit... (răspuns la poemul Gabrielei Mimi Boroianu)

Înger coborât din ceruri...
Tu, îndrăgostit de lume,
Pe cărări transcendentale,
În poemele postume,

Arzi luceafăr viu de viaţă,
Arzi vulcan şi vei zbura
Cu iubirea-n altă lume,
Înger blând de catifea.

Dragoste la malul mării,
Când nisipul se cuprinde
Peste braţele de valuri,
În ocean de ne-cuvinte.

Tu alungă-mi remuşcarea
De-a te fi iubit târziu...
Fii tu cer iubirii mele,
Pe-al pământului pustiu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă Magdalena

Aripi de vecernie îmi cad peste umeri
şi ochii îşi fac semnul crucii
la sânul lui Dumnezeu,
iar eu, precum un copil, cu pumnii plini de cireşe,
calc peste cioburi de icoană spartă
şi nu mă rănesc...

Atunci când lipseşti din mine, nici poemul nu-şi deschide ochii să lumineze,
iar prin sânge parcă mi-ar trece lebede somnambule
şi oasele prind să-mi înflorească
în gura uscată a tăcerii
ce muşcă din noapte...

În visele mele curg apă neatinsă,
ca o rugăciune mă preling,
o altă Magdalena la piciorele lui Iisus,
acea jumătate de măr
ţinută între palmele tale...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture

Un fluture timpuriu
În primavara vibrând de seve...
Priveşti de sus.
Cât vezi cu ochii
Sub tine se-ntind mări de flori
Păduri şi sesuri
Inundate în lumina simplă, picturală.

Cu umerii încarcaţi de bronz
Te poartă vântul, te coboară,
Te scufundă în marea de polen.
Dincolo de tăcere
E vântul, cuvintele tale nerostite încă,
Aşteptând o altă naştere, o altă primavară...
Aripile iţi vibrează de dor
Şi treci, căutându-mă în fiecare floare,
În fiecare răsărit,
Într-o altă viaţă.

poezie de Rada Rancu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de ieri şi de azi

Am îngenunchiat de mii de ori în faţa omenirii ca la o confesiune
şi Dumnezeu m-a mângâiat şi m-a învăţat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file

cândva fericirea era mare, uriaşă
şi se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creşteau aripi de şoim, aripi imense
şi zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
şi nopţile erau diamante negre risipite prin deşerturi
cu ele am scris poeme în piatră şi-n nisip
cu ele am învăţat sa decupez culorile
şi să le transform în caleidoscopuri de stele

acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp creşte în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea să iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care să mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu ştie cât mă doare
cât aş vrea să slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină

pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi năşteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era aşternut
şi plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârşită declaraţie de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
şi poveşti de amor fără pereche

de ceva timp sufletul meu hălăduieşte prin lume
aleragă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei

dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveştile se vor scrie din nou cu sânge şi lumină
direct pe sufletul şi pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineţi fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii

poezie de Alina Beatrice Chesca (23 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de ieri şi de azi

Am îngenunchiat de mii de ori în faţa omenirii ca la o confesiune
şi Dumnezeu m-a mângâiat şi m-a învăţat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file

cândva fericirea era mare, uriaşă
şi se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creşteau aripi de şoim, aripi imense
şi zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
şi nopţile erau diamante negre risipite prin deşerturi
cu ele am scris poeme în piatră şi-n nisip
cu ele am învăţat sa decupez culorile
şi să le transform în caleidoscopuri de stele

acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp creşte în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea să iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care să mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu ştie cât mă doare
cât aş vrea să slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină

pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi năşteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era aşternut
şi plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârşită declaraţie de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
şi poveşti de amor fără pereche

de ceva timp sufletul meu hălăduieşte prin lume
aleargă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei

dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveştile se vor scrie din nou cu sânge şi lumină
direct pe sufletul şi pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineţi fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii

poezie de Alina Beatrice Chesca (31 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, supremaţia a tot ceea ce sunt

când m-am trezit Dumnezeu
dormea cu mine în pat
pe jumătatea lui
din rădăcini de lumină
creştea ca un Făt Frumos
o dimineaţă ce se hrănea cu
ultimele respiraţii ale nopţii
încercam să evadez din mine şi
prin fiecare rază să devin fereastra
pentru zborul de mâine
să aud paşi îndreptându-se fără grabă
înspre o altă zi în care oamenii
coboară unul într-altul
dizolvându-se în iubire
deşi nu cred că există iubire fără atingeri
ci doar înţelesuri nerostite
respir din acelaşi interior şi mă gândesc
la o altă realitate în care viaţa îşi caută urma

nu ştiu dacă e bine sau rău dar tac şi clipesc des

în cameră e cald miroase a busuioc proaspăt
tăcerea creşte ca un aluat
îmi unesc palmele şi-mi cer iertare
pentru cei care n-au iubit niciodată şi
pentru oamenii desprinşi de Dumnezeu

aş putea să dispar pur şi simplu
dar las gândurile să pulseze în
lumina interioară a suferinţei
şi asta pentru că
supremaţia
a tot ceea ce sunt este iubirea

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugina din sertare

Poemele vor rugini-n sertare
Şi veştejita lor caligrafie
Le va ascunde ca un fel de ie
Brodată cu lumină şi cu sare.

Din când în când vor întreba de tine,
Dacă ai fost aievea sau doar vis,
E aproape ilizibil ce am scris,
Iar ele prin rugină nu văd bine.

Cu un nociv şi reprobabil gest
Aprind ţigara, nu ştiu ce să spun,
Dorul şi-a pus pecetea de nebun
Şi primăvara este doar un test.

N-ar mai salva nimic o repetare,
Indiscutabile decizii sunt luate,
Deşi-au rămas şi răni nevindecate,
Poemele vor rugini-n sertare.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Azi, sunt bine...
pentru că nu au fost amanetate toate visele lumii
da, sunt bine în multe feluri, cu multe nuanţe
dar absolut toate cu optimismul vibrant al inimii mele
sunt o pasăre Phoenix singură,
închisă-n colivia propriului vis
sau sunt un fluture obosit prin zborul amurgului
da, sunt o harpă tristă cântând suav un Lied
ori poate o mierlă fericită zburând prin secera lunii
dar sunt şi-un talisman norocos dezmierdând o stea
sunt Inanna ghinionistă dintr-o altă eră
şi sunt un milion de petale şi frunze,
trăite prin simfonia albaştrilor aştri.

Azi, sunt doar speranţa...
cea mai adorată, dorită, iubită femeie a lumii
poate şi a ta!
dacă i-ai cunoscut duioşia, liniştea şi bucuria
nu o vei mai putea uita
nicicând
o vei căuta sub toate cerurile albastre din nopţilor tale,
prin toate stelele căzătoare,
dar şi printre toţi muritorii
pe toate câmpurile înmiresmate ale lumii,
visând că într-o zi o vei reîntâlni pe un peron uitat al timpului
Aşteptându-te....

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva prin voi, prieteni...

umblă ura ca în ceasul sfârşitului
şi creşte ca un aluat
nu-i bai
zic
faceţi-o pietre şi
aruncaţi cu ele în mine
nu vă sfiiţi
e bine să răbufniţi ca
durerea din rana ascunsă sub piele
în cele din urmă vin consecinţele
cu scâncetul abia perceptibil
o să constataţi că
eu nu exist pentru voi
şi nici voi nu existaţi
în ochii deschişi ai lumii

şi ce altă durere mai mare
să nu poţi să-i priveşti în ochi pe cei vii...

poezie de Teodor Dume din Faţă în faţă cu mine
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut

mă gândeam...
ştii, sunt prea obosit
palmele mele, odată cărări de iubire
astăzi crestate de gânduri
adăposteam suflete în vorbe
despre iubire, despre noi
iubirea noastră, un joc între doi poli
un joc de-a v-aţi ascunselea
te căutam pe aleile din parcul cu castani
te regăseam într-un sărut
te întorceai spre mine
privirea ta înmugurită atingea cerul
treceam dintr-o stare în altă stare
dintr-o mângâiere în altă mângâiere
erai o fărâmă din mine
un strop de cer azvârlit pe pământ
aveai chipul plămâdit din stropi de iubire
pluteai pe pământ
femeie, tu, tainic descânt
pasul strâns, întors către mine
te sprijineai de lumina divină
păşeam pe un pod, aruncat peste ape
uneori te strângeam în privire
privind cum înfloreai în palma mea
seara, împleteam linia orizontului
cu şoapte şi suspine de iubire
opream un sărut într-un bob
aşteptând să culeg de pe buze surâsul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec clipe...

Printre creste de valuri, noian,
Trece viaţa grăbită prin ani.
Trec clipe-n clepsidre
De game sinistre,
În revărsări
Printre ape zălude...
Timidă tresare o rază,
Surâde,
De veşnicie mă leagă avan.
Şi proaspăt răcoarea
Revarsă miresme,
Urcă un deal.
În fragedul verde de sus
Zulufii valsează,
Zefirii în cercuri
S-au dus.
Adie o zare senină
În linişti de pomi tăinuiţi...
Demult răsfăţată,
De toţi căutată
Renaşterea zilei
Cuminţi!
Noianul de verde
Doar verde pledează
Prin timp,
Peste timpi, printre noi...
Deşi surugiii
Dau bici şi avansează
Printre iernile
Cu vise în toi!...
Ea, poezia

Cea mai frumoasă poezie
E aceea,
Care pe mine mă întregeşte;
A visărilor,
Şoptirilor mele de dor...
Ori, poate, mă dojeneşte uşor,
Întru o prosperare!
Popas ori refugiu în căutare,
Întru o echilibrare...
De acolo de unde sunt,
Unde
Pot fi!..
Acolo mă pot întâlni,
Cu împăcările,
Credinţele mele toate,
Demult obsedate,
De toţi căutate,
Ce le port ori
Le pot răsădi
Peste o noapte,
Pentru o zi,
Cu aură de pământesc,
Pe gene,
Spre ochiul ceresc...
Unde sunt
Ori suntem!
Ori, poate,
E raza de soare,
Cu chipul domnesc
Ce în cale mi se arată?
Ah, altul ori alta...

Alţii sunt paşii
Cu care păşesc,
Alţii sunt ochii
Cu care privesc,
Altul acuma
E gândul meu,
Altul ori alta
Acuma sunt eu.

Altă tresare
Privire de nea,
Altul e soarele,
Ce mă încălzea,
Alţii... ori alte
Trec umbre-n ecou,
Aşteptarea pare a fi
Doar gândul meu!

Altul e drumul,
Ce acum îl măsor,
Altul e spicul
De rouă in zori,
Altul... ori alta
E şoapta mea,
Soarta-mi oferă,
Să trăiesc eu aş vrea!...

Alte cocoare
Roiesc lin pe cer,
Alţii bobocii
Iubire ne cer,
Altă-i scânteia
În noaptea grea,
Tăcerea e una
Să vorbească ar vrea!

Alte sunt grijile
Ce urmăresc,
Altă lumină
Întrezăresc,
Alt Orizontul
Îmi bate în piept,
Alt, cu tot altul,
Amurg eu aştept!

Altă alee
Mă cheamă-n popas,
Alte sunt clipele
Ce ne-au rămas,
Altul ori alta
Cu totul sunt eu,
Acelaşi izvorul –
Sfântul meu!

Alta-i culoarea pe cer –
A mea stea!
Şi inima-mi bate!...
Aceeaşi e ea!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!