
* * *
Azi pielea îmi miroase a cafea.
Primăvara îmi spune că sunt la fel de frumoasă,
iar timpul s-a grăbit cu cei 54 de ani,
pe care i-a așezat într-o vază de lut...
și eu îi privesc ca pe niște cireși încăpățânați,
ce încă țin la florile lor.
54 de file se aud foșnind prin mine,
toate trecute prin mâna lui Dumnezeu...
54 de ani fărămițați și prelinși
printre dinții firavi ai ierbii.
Azi pielea îmi miroase a flori de salcâm...
Ești îngerul lipit de inima mea,
Iar timpul râde în mine
ca o fâșie de soare în fereastră...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

* * *
Azi pielea îmi miroase a cafea.
Primăvara îmi spune că sunt la fel de frumoasă,
iar timpul s-a grăbit cu cei 50 de ani,
pe care i-a așezat într-o vaza de lut
și eu îi privesc ca pe niște cireși încăpățânați,
ce încă țin la florile lor.
50 de file se aud foșnind prin mine,
toate trecute prin mâna lui Dumnezeu...
50 de ani fărămițați și prelinși
printre dinții firavi ai ierbii.
Azi pielea îmi miroase a flori de salcâm...
Ești îngerul lipit de inima mea,
Iar timpul râde în mine
ca o fâșie de soare în fereastră...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea îmi miroase a ploaie
Fericirea se plimbă prin mine
legată la ochi,
e ca o pasăre împușcată
ce nu vrea să renunțe la aripi,
strigându-mi numele,
în timp ce îl rog pe Dumnezeu
să-mi facă fluturi din trupul căzut,
iar sufletul să mi se plimbe desculț
prin cea mai frumoasă miriște.
Fericirea îmi miroase a ploaie,
o văd ca pe o femeie
ce stă în genunchi
și se roagă...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezbracă-mă de moarte
Îmbracă-mă cu tine,
îmbracă-mă frumos
în pielea ce-ți miroase
a îngerii tăvăliți în rouă
și clipele de jar
ce trec prin timpul amorțit
să-mi lase-n ochi o urmă,
aceea care învie
prin tâmpla cerului din sânge,
o înfiorare,
un țipăt de cuțit...
Îmbracă-mă în viață,
în zale de lumină
ce râd pe miriștea din suflet
când Dumnezeu sădește
sămânța de poem.
Dezbracă-mă de moarte:
mai bine fluture presat
în cartea ce scâncește!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pielea îți miroase a dimineață, e semn că viața te iubește.
aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Mi-e drag sa văd cum răsar dinții firavi ai ierbii!
aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna din mine
Aștept să mă guști
ca pe un măr sau o pară.
Și nu știu,
poate voi avea pielea amară.
Miroase a toamnă în mine!
La soare cu dinți
își usucă vise, gospodine.
Le pun sistematic in camară, cuminți,
unul peste altul, s-astearnă
să se-nvelească cu ele la iarnă.
Miroase amar în mine
a nuci și a coarnă
și a dor de tine!
poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii scriu poeme în iarbă
Te-am simțit cum ai trecut prin inima mea,
încă aveai pete de lună pe umeri
și umbra trupului meu
mai șerpuia în jurul brațelor tale,
ca o felină dornică să vâneze...
În nesomnul meu, ploua cu fluturi
și timpul îmi fluera prin sânge
ca un trubadur,
umblând desculț prin ploaie.
Spune-mi, cât de frumoasă sunt
atunci când,
prin toți porii sufletului,
ies îngerii din mine
să scrie poeme în iarbă?!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Picură lumina...
Rănile mele
sunt ca niște cărări pustii
au învățat să zâmbească
la fel ca un răsărit
pe turnul unei biserici
în zi de duminică
genele însîngerate
au devenit curcubeie
după ce toate ploile au trecut prin mine
ca o coasă prin iarba crudă
pentru a face drum unei mirese
în fiecare clipă rup cu dinții din viață
și-atunci inima își mai pune un petec
din care picură lumina...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Mâna mea
poarta urma unei răni
prin care s-au răsucit
toate cuțitele ierbii.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Azi iarba respiră frumos,
tu ai lăsat pe ea urme de aripi
pe care eu le sărut
ascultându-mi inima cum bate,
închisă în pumnul lui Dumnezeu...
Ce dragi îmi sunt sânii tăi,
clipesc ca o primăvară abia născută,
iar gura îmi pare o verighetă decupată din rai,
după ce a fost sărutată de sfinți...
Femeie, nu ți-e îngăduit să mori, ființa ta încă miroase a copilarie
și fructele ei abia prind a se coace!
Cu tine, țărâna trupului meu e tot mai dulce,
iar timpul îmi trece prin sânge, fluierand,
ca un vagabond rătăcit în ploi.
Tu îmi ești veșnica cină de taină,
paharul de vin sorbit înainte de moarte
și spicul de grâu din rugăciunea
pe care o voi spune
la intrarea fiecărui vis cu tine,
unde îmi vei fi ca o pâine neînceputa...
Femeie, nu ți-e îngăduit să mori, nu poate nicio lacrimă să te plângă,
cât timp iubirea mea din tine se hrănește!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i așa că primăvara din noi e cea mai frumoasă pe timpul iernii?
aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
La noi în Bărăgan
Se spune că la noi în Bărăgan,
Primăvara miroase a pământ.
O spune truditorul de țăran,
Bătut de ploaie și de vânt.
Că pământul miroase a pâine,
Când vara aurește hotarul.
Nu duce grija zilei de mâine,
Când toamna îi umple hambarul.
De-acum, pâinea miroase a bine.
Mâncată cu vin, e pâinea sfântă.
E pâinea pentru zile senine,
Pe care țăranul o frământă.
Primăvara miroase a pământ,
Pământul miroase a pâine,
Pâinea miroase a bine
Plămădită cu soare și vânt.
poezie de Dumitru Delcă (26 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din mine
Femeia din mine trece desculță
peste podul palmelor tale,
în fiecare dimineață te caută,
dezgolită de teama că nu vei mai fi,
îți aduce cafeaua la ora fixă
și tu îi spui că s-a întâlnit mai întâi cu Dumnezeu,
de aceea e atât de frumoasă...
Femeia din mine râde între macii sălbatici,
știe că ziua e copilul ei drag,
pe care refuză să-l înțarce...
Așteaptă să coboare noaptea,
doar să adoarmă pe pieptul tau,
pentru a-i strecura câteva stele printre degete,
nimeni nu mai poate trece prin ea,
știe că orice sfârșit este o ușă,
după care, pentru tine, femeia din mine
înflorește la fiecare secundă, căutându-te...
Spune-mi că orice femeie din mine
sunt eu!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi râde luna în păr...
Spune-mi cum e când îți umblu prin suflet,
sărutându-ți toate încăperile
cu inima
și stelele râd atat frumos
pe cuțitele nopții?
Știu că e o taină
toată împletirea sângelui nostru,
când ne iubim
îmi râde luna în păr
și tu îmi spui că sunt cea mai frumoasă,
că suntem singurii amanți
ce nu își ascund urmele,
chiar dacă fluturii ne dau pe afară
și trupurile ne scâncesc într-un dulce păcat...
Dacă aș muri în brațele tale,
i-aș cere lui Dumnezeu
să mă îngroape în tine,
atunci aș încolți din nou,
mirosind a primăvară
toată carnea ta bolnavă de mine.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
În fiecare dimineață
îmi sorb viața
dintr-o ceașcă de cafea
și am sentimentul
că Dumnezeu își trece mâna
prin inimă mea,
născându-mă iar, și iar...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase a tine
Miroase a tine
Recunosc tăcerea aceasta.
Miroase a tulburare, undeva între rugăciune și parfum de femeie.
Are o ușă lemnoasă și-o cheie.
S-a lipit de fundul pământului să nu i se audă pasul.
Și... lucru curios! Îi aud glasul!
Miroase a lună sărutată de pe muntele vestit, a repetiție în valsul sorocit.
O văd prin geamul vremii cum își mută în copaci privirea.
E în natura ei s-adulmece zidirea.
Are un tulnic ce-și ridică între dealuri gâtul alungit.
Dintre talazuri și pontoane, cu privirea fixă, s-a ivit.
E grijă pentru timpul nevoit să treacă prin tunel, pusă la urechea verii cercel.
Miroase a dor de împăcare cu sine. Veghează. Uită-te la ea bine! Miroase a tine! (23 iulie 2019-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (23 iulie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dale de cer
Mult mai multă lumină
se zidește în mine
de când un fluture
mi s-a lipit pe inimă
ca rugăciunea de potir.
Aș vrea să strig din răsputeri
că plouă peste mine dureri
la fel ca peste Iov,
dar nu știu dacă ar mai crește iarba
ce o car în spinare.
E prima oară
când îmi râde o fereastră
sub pietrele nopții,
când mâinile mele
curg
în interiorul unui clopot
cu limba mușcată de stele.
poezie de Magdalena Dorina Suciu din Aripă sub ape
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste ce încă se scrie
Azi îți voi spune
despre ochii din inima mea,
despre lacrima lor
ca o scorță de cer înnorat,
despre nesomnul lor,
tulburând stelele,
ca și când zei beți
ar fi dansat desculți prin ei...
Aș vrea să cred
că încă mai sunt acea câmpie
înflorită până la Dumnezeu,
plutind doar prin vene de înger,
înălțându-te la atingere,
durându-mă la desprindere
și tot mai vie prin tine,
bărbatul ce îmi suflă peste răni,
învelindu-mă frumos
în cămașa în care ți-au rămas
bătăile inimii-
ca o poveste ce încă se scrie...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Plin de smerenie,
îmi șoptești la ureche
că raiul e gata să curgă
prin toate vertebrele noastre,
lăsând timpul
să se afunde
într-o gură de clopot
ce n-a mai bătut de o mie de ani.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mușcătură de vis
Câteva flori de maci
mi-ai lipit pe coapse,
iar visul
a început să muște din mine
ca dintr-un măr
căzut din mâinile Evei...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!