Negru

Trosnesc sub paşi tomnateci frunze sparte
Şi reci, de parcă-ar fi din alte ere
Copaci scheletizaţi şi-o babă care cere
Ceva nedesluşit - ceva de dincolo de moarte.

Mă-ntorc şi-i văd o clipă ochii seci
Ca doi tăciuni uscaţi pe-o umbră ambulantă
Ajunsă - în sfârşit - pe ultima turnantă
A unei curse lungi, pe-ntinsele poteci.

Aş vrea s-o-ntreb ce vrea, dar latră-un câine
Şi-n bezna nopţii tot mai mult mă-ngrop
Din ceruri cade ploaia, cad frunzele potop
De nu mai cred că zorii vor mai veni şi mâine.

poezie de Mihail Mataringa (26 octombrie 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul vulpe

Îmi imaginez acest moment în pădure, la miezul nopţii:
Există-acolo ceva viu,
Dincolo de singurătatea ceasornicului
Şi-a acestei pagini albe pe care se mişcă degetele mele.

Prin fereastră nu se vede nicio stea:
Ceva încă mai aproape,
Deşi mai întunecat,
Se strecoară-n acea singurătate:

Rece, delicat ca zăpada nopţii,
Botul unei vulpi atinge lăstarii şi frunzele;
Doi ochi sunt călăuzele mişcării care chiar acum
Şi iarăşi acum, şi acum, şi acum

Înscrie urme discrete de paşi pe zăpadă
Printre copaci – şi, obosită, o umbră
Subţire atinge-un buştean şi-n vizuina
Unui trup care are îndrăzneala să iasă

În luminiş, un ochi,
Ceva verde care se tot adânceşte, se lărgeşte,
Strălucitor, încordat,
Preocupat de propria-îndelnicire

Până când, o instantanee, înţepătoare duhoare de vulpe
Penetrează ocniţa neagră a unui cap.
Pe fereastră nu se vede încă nicio stea; ceasul ticăie,
Pagina este printată.

poezie de Ted Hughes din The Hawk in the Rain ( Uliul in ploaie) - 1957 - The Thought-Fox (Gândul vulpe) ' is probably the mo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este ceva ce am vrea să stea, iar banii ceva ce am vrea să curgă.

aforism de Mihail Mataringa (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult aş vrea

Aş vrea să fiu o stea
Pe care s-o priveşti,
Întreaga viaţa ta
Aş vrea să mă iubeşti.

Aş vrea să fiu o apă
Pe care tu o bei,
Aş vrea să-mi fii aproape
Mereu în ochii mei.

Aş vrea să fiu cocorul
Ce-n toamnă îl petreci,
Să-mi continui zborul
În iarna lumii reci.

Aş vrea să fiu albina
Pe care o admiri,
Aş vrea să fiu grădina
Plină cu trandafiri.

Aş vrea să fiu o stea
Să ies de după nori...
Ce mult, mult aş vrea,
O viaţă în culori.

Aş vrea să fiu un soare
Să ştiu pe unde eşti,
Aş vrea să fiu o floare,
Care mereu înfloreşti.

Aş vrea să fiu răşina
Pe care o miroşi,
Aş vrea să fiu lumina
În ochii tăi frumoşi.

Aş vrea să fiu un sfeşnic
Mereu să te veghez,
Să fii cu mine veşnic...
Aşa vreau eu să visez.

poezie de Eugenia Calancea (7 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

O ploaie deasă cade din văzduh
Din norii cenuşii şi reci,
Stau şi privesc la sălcile ce plâng
Cum le apleacă ploaia pe poteci.

Văd doar alei triste şi goale
Din parcul plin de frunze
De cânt şi glasuri autumnale,
De iele, zmei şi muze.

Ridică vântul frunze şuierând
Din parcul trist în ochi şi cugetări
Şi-acelaşi antic, umed anotimp
În ale nopţii dese evadări.

Priveşte toamna-n casă mohorâtă
La joc de umbre reci şi selenare,
Sufletu'-i singur iar odaia mută
Şi ochii prizonieri in lumi bizare.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul veştedelor frunze

Când frunzele veştede cad,
Oftând, pe umblate poteci,
Ţi-aud trena rochiei când treci
Şi paşii-ţi ce lasă nou vad.

În zile senine şi reci,
Mă simt un bătrân retrograd,
Când frunzele veştede cad,
Oftând, pe umblate poteci.

Şi-mi pare c-ating fund de iad,
Dar nopţile-mi sumbre şi seci.
Vor face din mine nomad,
Iubito, de tu vrei să pleci,
Când frunzele veştede cad.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad suflete

Şoptesc copacii, tremurând,
Oftând, cad frunzele uscate,
Ca suflete ce zboară-n rând,
Bătând la-a cerului cetate.

Prin reci noroaie se-mpletesc,
Cu picăturile de ploaie,
Iar pe desupra lor păşesc,
Bătrânii, slabi, ce se-nconvoaie.

Prin parcuri ne-am plimbat încet
De mână, ca şi doi copii,
Aveam baston, tu diabet
Şi foarte multe dioptrii.

Dar la a ceasului bătăi
Când toamna vieţii va veni,
Iau sufletele alte căi,
Ţintind a cerului tării.

Şi cu regret o să te las,
Deşi aş vrea să mai râmân,
Precum un câine de pripas
Chemat în ceruri de stăpân.

Şi vor cădea în calea ta
Covor de frunze ruginii...
Dar nimeni nu le va călca...
Doar vântul le va risipi...

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murind în fiecare zi câte puţin, odată ajunşi pe ultima turnantă a existenţei noastre, nu ne mai rămâne prea mult de murit...

aforism de Mihail Mataringa (13 decembrie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât ai vrea de mult...

Oricât ai vrea să pierzi din tine, azi,
Amânările şi greşelile ce ţi-au muşcat din viaţă,
Nu poţi scăpa prin ciur, aşa uşor cum crezi,
Consecinţele acestora, prezente azi în Sine.

Oricât ai vrea să-ntorci ninsorile topite,
Şă-ţi ucizi din ele cuvintele rostite la mânie,
Nu poţi s-acoperi şi să ştergi, durerile din cruce,
Cu care te-ai împovărat, pân' la judecata ochilor divini.

Oricât ai vrea să dai din tine lumii, azi,
O bucată de carne tăvălită-n frunzele pelinului amar,
Nu poţi să tai din tina ce-ţi îmbracă oasele, cu plumb,
Să respiri cu mai puţine legi încălcate, în faţa Ziditorului.

Oricât ai vrea să sfârşeşti ştiut şi iertat,
De cei ce ţi-au gustat hotărârile amare puse pe-o pită,
Nu poţi căuta şi-aduce-nnapoi, pur şi simplu,
Mieii iubitori ce-au fost otrăviţi, şi conduşi pe-o buză de râpă.

Oricât ai vrea să primeşti iertarea firii, azi,
Din limbile unor oameni ucişi nefiresc cu neiubire,
Nu poţi scoate din cimitire, inimile şi ochii îngropaţi,
A celor ce ţi-au fost mângâiere şi înlăcrimată rugă.

Oricât ai vrea să amâni ploaia şi plânsul,
Cu Soarele veşnic aducător de bucurii şi pace,
Nu poţi decât să primeşti neputincios ce-ţi întinde Isus,
Privindu-te-n oglindă străin, şi-n umbra sătulă de tine.

Oricât ai vrea să-ţi împarţi durerea şi timpul,
Cu cei trecători făcuţi ca şi tine din lut pieritor,
Nu poţi decât să accepţi zborul, şi pierduta lor siluetă,
În care frământă nevoia lor, şi nu boala inimii tale,

Oricât ai vrea să-ţi fie gustat gândul bun
De cei în care ai dat ieri cu pietre ori flori mărunte,
Nu poţi şterge păcatul, dar nici să te îmbogăţeşti,
Cu o clipă de conştientizare, pe patul de moarte.

Oricât ai vrea să primeşti cu patru braţe femeia,
Ce o să vină forţată de-un destin să te fure,
Nu poţi decât cu un singur suflet, şi-n două braţe,
Să o accepţi cu ochii închişi ori deschişi, resemnat.

Oricât ai vrea să-ţi faci cunoscută inima,
Ori moartea s-o-mparţi cu cei muritori iubindu-te,
Nu poţi să dai nimănui pricepere, să-ţi citească rărunchii,
În care doar Dumnezeu împarte şi lasă, Viaţa şi Moartea.

Oricât ai vrea de mult să nu mori singur,
Ori moartea s-o-ntorci măcar pentru o clipă,
Nu poţi să-ţi pui, un al doilea buric lângă al tău să simtă,
Greutatea din cruce, lupta din moarte, şi ultima lacrimă ce-ţi şterge umbra pământeană.

poezie de Adelina Cojocaru (24 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să fiu

Aş vrea să fiu un sfeşnic
Mereu să te veghez,
Să fii cu mine veşnic...
Aş vrea să mă visezi!

Aş vrea să fiu o stea
Pe care o priveşti,
Întreaga viaţa ta
Aş vre să mă iubeşti.

Aş vrea să fiu ape
Care tu le bei,
Aş vrea să-mi fii aproape
Mereu în ochii mei.

Aş vrea să fiu cocorul
Ce-n toamnă îl petreci,
Să nu-mi continui zborul
Din pragul lumii reci.

Aş vrea să fiu albina
Pe care o admiri,
Aş vrea să fiu grădina
Ta cu trandafiri.

Aş vrea să fiu o stea
S-răsar de după nori...
Ce multe, multe-aş vrea
O viaţă în culori!

Aş vrea să fiu un soare
După cum şi eşti,
Aş vrea să fiu o floare,
Aş vrea să mă iubeşti!

Aş vrea să fiu gherghina
Pe care o miroşi,
Aş vrea să fiu lumina
În ochii tăi frumoşi!

poezie de Diana Enachii (februarie 2005)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nufăr sus pe bolta nopţii

Şi de mi-ai fi ultima moarte,
O viaţă lângă tine aş vrea,
Sperând că poate, dintre toate,
Tu ai să-mi fii ultima stea

Iar dacă raza nemuririi,
Va scrie peste mine... pleci!
Prefer din braţele iubirii,
Să trec în lumea celor reci

Şi chiar de-am să devin luceafăr
Pe bolta unei lumi târzii,
Am să aştept precum un nufăr,
Pe apa nopţii să-mi revii

Cu riscul de a pierde totul,
Te voi iubi mai mult ca ieri,
Aici simt eu că-mi este locul,
În sărutarea ce mi-o ceri

Şi chiar de-mi eşti ultima moarte,
Prefer să plec îndrăgostit,
Sperând că ea nu ne desparte,
Acum când iarăşi te-am găsit

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Sunt ţinta oamenilor supăraţi, plini de toane.
Cineva acolo zilnic se joacă în cenuşă,
Făcând fel de fel de glume grosolane.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Alte geamuri sunt, totuşi, mai mereu intacte.
Nimeni n-aruncă-n ferestrele de la biserici,
Bunăoară, cu bucăţi de cărămizi crăpate.

Geamurile fabricilor sunt mereu sparte.
Ceva aiurea-n lumea asta miroase-a moarte.
Ceva e putred – cred eu, în Danemarca.
Apocalipsa fabricilor – cântecul unor geamuri sparte.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele

eu m-aş uita o veşnicie la focul care arde-n vatră
o altă veşnicie cred că, la apa râului de munte
a treia veşnicie însă, m-aş vrea un curcubeu drept punte
s-o treci uşor venind spre altul, crezând că totuşi e din piatră

eu m-aş uita o veşnicie la stelele ce ard în ceruri
o altă veşnicie cred că, eu m-aş uita la bezna beznei
a treia veşnicie însă m-aş vrea mai jos de umbra gleznei
când tu vei trece înspre dânsul prin arşiţe şi triste geruri

eu m-aş uita o veşnicie la vetre stinse şi la ape
ce duc în cozi de lungi comete viaţă lumilor de piatră
a doua veşnicie însă mă vreau un câine care lătra
când tu te vei opri din drumuri şi eu te voi simţi aproape...

poezie de Iurie Osoianu (21 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legământ

Te voi iubi pân' la sfârşitul vieţii,
Chiar dacă multe piedici mă opresc,
Aş vrea s-alung urmările tristeţii
Din ochii tăi şi-n ei să mă-oglindesc.

Nemărginit e focul ce s-aprinde
In pieptul meu, atunci când te privesc.
Chiar insăşi viaţa mea de mi-ai pretinde,
N-aş ezita să nu ţi-o dăruiesc!

Iubito, te doresc în orice clipă
Si-aş vrea doar lângă mine să te am,
Să fac mereu din dragoste risipă,
Să freamăt precum frunza de pe ram.

Eşti îngerul din înălţimi astrale
Ce-ai apărut pe-altarul vieţii mele,
Mă însoţeşti oriunde, pe-orice cale:
Si pe pământ şi dincolo de stele.

La ceas târziu, în nopţile cu lună,
O clipă de odihnă nu-mi găsesc,
Văd chipul tău ce parcă-ar vrea să-mi spună
Doritul şi eternul "Te iubesc"!

poezie de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva rămâne

ceva rămâne
în frunzele ca nişte gâze sub soare
în liniştea care dansează în oasele orbilor
ceva ca un cristal
care nu se sparge
sub biciul de foc al neputinţei şi furiei
în calea spaimelor
un dig tăios puternic necruţător
vor veni zorii opaci
cu un toiag de ceaţă în mână
şi vor lovi
vor lovi
dar
ceva rămâne
ceva ca o respiraţie intraductibilă
ca un oftat imaculat înaintea asfinţitului
când umbra păşeşte în şoaptă
să nu atingă marginea
să nu trezească vocea care ne locuieşte

ceva rămâne
când nu ai nimic de ales
nimic de pierdut

5 comentarii1 distribuire

poezie de Geo Galetaru din Sintagme Literare (8 septembrie 1947)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să am...

Aş vrea să am o dată captivă în inimă,
o flacără...
Să simt iubirea ei arzând pentru mine...
Aş vrea câteodată
să zbor agătată în aripi de fluture,
dansând crepuscular pe-o geană de rai.
Aş vrea câteodată
Să sărut privire de copil
Cu zămbetul a doi ochi albaştri...
Aş vrea poate odată
să dorm la umbra unei frunze de stejar,
să citesc printre vise,
scrisori de istorie...
Aş vrea doar o dată să alerg pe un drum,
să scriu cu paşi
destine încuiate în inimi,
părăsite de aripi,
îngropate în galbenul filei,
răsfirat printre "a fost odată..."

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

A mai trecut o toamnă după toamnă
Şi tot aşa vreo zece ani la rând
De mult n-ai mai văzut zăpadă doamnă
Vezi zi şi noapte frunzele căzând.

Prin parc trec paşi nepăsători şi toate
Îmi par desprinse parcă din trecut
A mai trecut o toamnă şi-ncă-o toamnă
Deşi ninsoare-n barbă aş fi vrut.

Aş vrea din urmă moartea să ne-ajungă
Dar vom trăi bătrâni, la infinit
Aceeaşi viaţă nepermis de lungă
Aceeaşi toamnă fără de sfârşit.

poezie de Mihail Mataringa (3 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre sute de dorinţe...

Cu paşi uşori, sub cerul înstelat,
Îmi doresc ca tu să fii lângă mine,
Şi totul armonios să se îmbine,
M-aş simţi desigur încântat.

Doar o clipă de visare,
Ce mi-aş dori ceva mai mult?
Aş vrea să mă pierd în contemplare,
Privindu-te să rămân tăcut.

În ochii tăi căprui, doar o clipă,
Să-mi odihnesc privirea,
Şi să nu-mi fie frică,
Că nu le voi citi fericirea.

Nu m-aş mulţumi să-ţi scriu un vers,
Poeme–ntregi aş vrea să-ţi scriu,
Să-ţi dăruiesc o stea din univers,
Tu să fii fericită şi eu la fel să fiu.

Moldova Noua 25 Martie 1967

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbră vinovată

E timp de umbră vinovată
e vremea gri, ca de nisip,
ceva stă pururea să cadă,
ceva îşi caută alt chip,

Statornicia plânge-n sine
în golul dintre amintiri,
vechi măreţii: între ruine,
scuipaţi în moarte – sfinţi martiri.

Mă uit în jur: statornic, vântul,
doar el stăpân rămas în scaun,
actor de circ însuşi cuvântul,
făcând figură de biet claun.

E timp de vreme vinovată,
e vreme gri, ca de nisip,
şi-un murmur tremurând văzduhul,
de parcă-ar blestema Oedip,
azi spulberând zăpada albă,
iar mâine măcinând nisip...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O babă trece
Puntea de lemn către sat
În zorii zilei

haiku de Mihail Mataringa (14 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest sfârşit de vară avea în el ceva sublim, înălţător şi simplu în acelaşi timp, ceva înspăimântător de sublim, chiar dacă cerul era voalat şi discret, frunzele se înălţau într-un ritm lent, ameţitor într-un convoi multicolor, către mâine. Dincolo de încercănatele ramuri, lumina dansa leneş, ca mătasea pe trupul mireselor.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!