Rondelul veştedelor frunze

Când frunzele veştede cad,
Oftând, pe umblate poteci,
Ţi-aud trena rochiei când treci
Şi paşii-ţi ce lasă nou vad.

În zile senine şi reci,
Mă simt un bătrân retrograd,
Când frunzele veştede cad,
Oftând, pe umblate poteci.

Şi-mi pare c-ating fund de iad,
Dar nopţile-mi sumbre şi seci.
Vor face din mine nomad,
Iubito, de tu vrei să pleci,
Când frunzele veştede cad.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul veştedelor roze

Când rozele veştede pier,
Iar toamna îşi sapă făgaş,
Mă plimb abătut şi stingher,
Pe străzi, în pustiul oraş.

Să-ntorc timpul ce ni-i vrăjmaş,
Eu încă, din suflet, mai sper,
Când rozele veştede pier,
Iar toamna îşi sapă făgaş.

Nici frunzele n-au un reper,
Iar vântul, vremelnic ostaş,
Şi timpul, perfid temnicer,
Le-alungă-n al iernii sălaş,
Când rozele veştede pier.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele veştede nu urâţesc arborele frumos.

proverbe arabe
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

ploaie de toamnă –
printre frunzele veştede
fraga singură

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am înălţat abia la bătrâneţe. Precum frunzele, care numai veştede zboară.

aforism de Valeriu Butulescu din Noroi aurifer
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când frunzele toamnei

Când frunzele toamnei paşesc către moarte
Şi-un ţipăt de jale răzbate departe,
Întrega fiinţă-mi, iubito, se strânge,
Iar sufletu-mi soarta, pe rând, le-o deplânge.

Şi verdele verii-mbătat în culoare,
Agonica toamnă îl poartă-n uitare.
Ca-n fiece toamnă, blestemul de ducă,
Din ramuri golaşe şi seva usucă.

Şi eu simt că-s frunză pustie şi rece.
Pe ultimul drum, în convoi, le-oi petrece,
Când clipa vrăjmaşă zvâcnirea ucide,
Din frunze căzute pe glie candide.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt spiritul adâncurilor

Eu sunt spiritul adâncurilor,
Trăiesc în altă lume decât voi,
În lumea alcoolurilor tari,
Acolo unde numai frunzele
Amăgitoarei neputinţi sunt veştede.
Din când în când
Mă urc în lumea voastră
În nopţi grozav de liniştite şi senine,
Şi-atunci aprind mari focuri
Şi zămislesc comori
Umilindu-vă pe cei ce mă-nţelegeţi.
Apoi cobor prin hrube trudnice
În apa luminoasă, minunată.
Sunt spiritul adâncurilor,
Trăiesc în altă lume decât voi.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt spiritul adâncurilor

Eu sunt spiritul adâncurilor,
Trăiesc în altă lume decât voi,
În lumea alcoolurilor tari,
Acolo unde numai frunzele
Amăgitoarei neputinţi sunt veştede.
Din când în când
Mă urc în lumea voastră
În nopţi grozav de liniştite şi senine,
Şi-atunci aprind mari focuri
Şi zămislesc comori
Uimindu-vă pe cei ce mă-nţelegeţi.
Apoi cobor din nou prin hrube trudnice
În apa luminoasă, minunată.
Sunt spiritul adâncurilor,
Trăiesc în altă lume decât voi.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt o frunză. Parcă tu nu ştii ce este aceea o frunză? Tu cunoşti frunzele copacilor şi prin aceasta le şi stăpâneşti. Însuşi timpul cunoaşte frunzele copacilor şi le stăpâneşte. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuşi ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele femei sunt ca frunzele. Cu cât sunt mai veştede, cu atât sunt mai zgomotoase.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vine toamna! ...

Iubito, vine toamna peste noi!
Veştede frunze-ţi cad pe umeri goi.
Grădinile, în strai multicolor,
Stau la priveghiul rozelor ce mor.
Copacii, îşi iau cerul ca reper,
Văzând că frunzele în zare pier.
Vântul sfâşie timpul pe-un cadran.
Ploaia-i susţine ritmul pe-un olan.

Iubito, vine toamna peste parc!
Vârtej de frunze zboară ca din arc.
Pe lângă noi, perechi de paşi grăbiţi
Fac un duet cu alţii târşâiţi.
Ne bucurăm de ploi, de soare, vânt,
Fără să le-ntinăm cu un cuvânt.
De-ţi pare-a fi un simplu paradox,
Ajuns-a toamna-n zi de echinox.

Iubito, vine toamna peste burg!
De-a valma clipele-n neant se scurg.
Iubirea nostră-i tot ce ne-a rămas,
Să ne-ncălzească cu-al ei dulce glas.
O mână înspre mine de-ai întins,
Face din timp tărâmul necuprins,
Pe care-un templu 'nalt am să ridic,
Iubirilor ce-n veci nu se dezic.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce plecat-ai oare?! ...

În seri târzii de vară voi răscoli poteci,
Pe urmele-ţi pierdute, pe margini de răzor,
Mânat în căutarea-ţi de nesfârşitu-mi dor.
De ce plecat-ai oare?! De ce ai vrut să pleci?!
Pândi-voi orice urmă a pasului când treci,
Cu-n dor tot mai năvalnic şi tot mai zvăpăiat,
Ce n-a-ncetat să spere, rostind neîncetat:
De ce plecat-ai oare?! De ce ai vrut să pleci,
Lăsând nestins ecoul pe lespezile reci?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot oftând

Tot oftând din când în când,
alungi necazul din gând.
Îţi pare viaţa mai uşoară,
gândul către bine zboară.

poezie de Dumitru Delcă (8 aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu încerci

Să nu încerci nicicând să pleci,
Să-mi laşi mii nopţi să fie reci,
Să mă vrăjească, numai luna,
Să nu-mi găsesc somnul şi tihna.

Să nu încerci nicicând să pleci,
Să te încurci între poteci,
Rămâi cu mine totdeauna,
Şi-n soare vom topi furtuna

Să nu încerci nicicând să pleci,
Să fim doi ninşi cu lacrimi seci,
Să fii-ntristat şi chiar pierdut,
Iar eu iubind mereu tăcut

Să nu încerci nicicând să pleci,
Căci primăvara mea, tu eşti,
Şi simt în mine cum lăstari,
Fac flori de dor şi-ţi dau în dar

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai spus că-n toamna asta pleci

Când frunze-n dungă-ncep să cadă
Pe-abia-ntrematele poteci,
Mă simt ca prins în ambuscadă;
Mi-ai spus că-n toamna asta pleci.

Dând iama-n frunze ruginite,
Un vânt ce şuieră-a pustiu,
Cuvintele-mi răstălmăcite,
Le-mprăştie ca un diliu...

Când norii-şi scutură marama,
De stropii grei ai toamnei reci,
Şi-n plânsul lor se simte teama
Că-n toamna asta ai să pleci.

Sărmane păsări călătoare
Brăzdează cerul nesfârşit,
Ca escadrile-nşelătoare,
Sperând că nu m-ai părăsit.

Tot frigul mi-a pătruns în oase,
Iar norii-aleargă ca zevzeci.
Suav miros de chiparoase,
Îmi spune că n-ai să mai pleci.

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte de iarnă

Inima-mi scrie poezie
când peste ea se topesc
fulgi de mir îngheţaţi,
în foc şi dor metamorfozaţi.

Miresme tari de brad şi portocală
se sting sub greutatea sufletelor seci,
şi văd, fără vreo îndoială
că azi uităm de darurile cereşti.

Dantela de argint cade
peste frunzele stropite prematur
de diamante reci...
fluturi albi se aştern azi, pe poteci.

Poezia savureză mirosul iernii
plimbându-se desculţă
prin nămeţii cenuşii,
ai dorului îngropat în fâşii de bucurii.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte de iarnă

Inima-mi scrie poezie
când peste ea se topesc
fulgi de mir îngheţaţi,
în foc şi dor metamorfozaţi.

Miresme tari de brad şi portocală
se sting sub greutatea sufletelor seci,
şi văd, fără vreo îndoială
că azi uităm de darurile cereşti.

Dantela de argint cade
peste frunzele stropite prematur
de diamante reci...
fluturi albi se aştern azi, pe poteci.

Poezia savureză mirosul iernii
plimbându-se desculţă
prin nămeţii cenuşii,
ai dorului îngropat în fâşii de bucurii.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pădurii desfrunzite

Prin pădurea desfrunzită
De-ale toamnei vânturi reci,
Frunza zace- ngălbenită
Pe neumblatele poteci.

E multă frunză răvăşită,
I-auzi foşnetul când treci
Prin pădurea desfrunzită
De- ale toamnei vânturi reci.

Noaptea de va fi să pleci
Că te poartă vreo ispită,
Lasă calea ocolită,
Fă-ţi curaj şi ai să treci

Prin pădurea desfrunzită.

rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâne timpul în suspans
Când frunzele mă iau la dans.
De-a valma facem piruete
Ştergând din amintiri regrete.

catren de Mihaela Banu (16 octombrie 2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După echinocţiu

Cu fiece clipă ziua e-n creştere
chiar dacă mişcarea pământului n-o simţi
şi sevele-s pretutindeni mai iuţi,
prin grădini se ard paiele veştede.

Pregăteşte-ţi uneltele, meştere, pregăteşte-te să iei
în primire cât mai repede doinele pe care frunzele,
noile, cu-nserarea le zuruie-n gingaşii zimţi.

Potriveşte-ţi sângele, când le-asculţi, după
cântecul păsărilor veşnic pereche în auritul de
codri şi munţi.

Pătrunde-te mai ales cu nemuritoare ureche de
dangătul iute-nspicat de ciocane căzând toată
noaptea pe seceri fierbinţi.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnele lăsate în trecut

Stau nemişcat în umbra răsfirată
sub falnicii copaci din luminiş,
mai treci şi tu pe-acolo câteodată –
văd paşii tăi pe iarba din podiş.
Când te zăresc, copacii se frământă,
chemându-te să vii în umbra lor,
sub frunzele din plopii care cântă
pe notele desprinse dintr-un dor.

Eu te aştept privind în depărtare
când soarele coboară de pe cer,
iar umbrele-nserării cresc bizare
din scutul spart al unui lăncier.
Pe foşnetul din frunzele uscate
plâng toamnele lăsate în trecut,
se-ntorc acum pe melodii uitate
în cornul strâmb al unui arnăut.

Işi trece vântul mantia subţire
prin frunzele uscate din copaci,
pârâul între maluri, scos din fire,
stă abătut că ai ajuns dar taci.
Tăcerea ta îmi pare nesfârşită,
cuvintele nespuse mă rănesc,
privirile, trecute ca prin sită,
la mijlocul cărării se-ntâlnesc.

Din întâlnirea lor neprevăzută,
străfulgerat de-o rază de mister,
simt toate amintirile cum pier,
iar umbra ta se face nevăzută.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!