Cad suflete

Şoptesc copacii, tremurând,
Oftând, cad frunzele uscate,
Ca suflete ce zboară-n rând,
Bătând la-a cerului cetate.

Prin reci noroaie se-mpletesc,
Cu picăturile de ploaie,
Iar pe desupra lor păşesc,
Bătrânii, slabi, ce se-nconvoaie.

Prin parcuri ne-am plimbat încet
De mână, ca şi doi copii,
Aveam baston, tu diabet
Şi foarte multe dioptrii.

Dar la a ceasului bătăi
Când toamna vieţii va veni,
Iau sufletele alte căi,
Ţintind a cerului tării.

Şi cu regret o să te las,
Deşi aş vrea să mai râmân,
Precum un câine de pripas
Chemat în ceruri de stăpân.

Şi vor cădea în calea ta
Covor de frunze ruginii...
Dar nimeni nu le va călca...
Doar vântul le va risipi...

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze care ruginesc

Frunze ce astăzi ruginesc au fost odata-n floare
De multe ori au râs de multe ori au plâns la soare
Ca mai târziu în vara vieţii de soare s-au îndrăgostit
Fără să aibă vreo scăpare

Mă uit tăcut la frunzele ce au căzut
Mi-e sufletul pustiu cu gândul la trecut
Sunt un covor de frunze la tine la picioare
De vei călca pe el, tu vei călca o floare

Aş vrea să fiu covor de frunze în calea ta
Aştept să calci pe el şi vei vedea
Printre copacii dezgoliţi ce-n urmă au rămas
Cuvinte de iubire şoptite într-un glas

Doi bătrânei vorbesc despre trecut
Au fost şi ei în floare mai de mult
Ce linişte şi ce melancolie în sine
Anunţă afară iarna care vine

Urmează un timp cu accente hibernale
Par a fi lucruri prea banale
Uite aşa şi viaţa devine mai latentă
Împrumutând înspre final aceeaşi tentă.
 
Dacă ne raportăm la scara întregii vieţi
Suntem doar o clipită între eternităţi
Parcurgem anotimpuri fără să mai ştim
Că ar trebui ceva mai mult să ne iubim

Încerc s-alung umbra tristeţii
Şi-ţi spun din nou că te iubesc
Chiar dacă uneori în timpul vieţii
Sunt frunze care ruginesc

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Cad suflete" de Valentin Petre

Cum bate vântul prin copaci
Şi cum mai cad frunzele toate!
Şi nu ştiu de ce plin de draci
Eşti şi rămâi mereu în spate?

De mână-aş vrea să te mai ţin,
Dar, mă refuzi, că ţii umbrela,
Înjuri şi sudui din senin,
Că ţi-a udat ploaia flanela.

În papură-mi tot cauţi nod,
Că merg prea iute nu-ţi convine,
Misterul nu pot să-l deznod:
De ce-ai mai vrut să mergi cu mine?

Suntem bătrâni şi e firesc,
Să ne cărăm mai greu carcasa.
Îmi vine, zău, să te plesnesc,
Sau s-o invoc pe-aia cu coasa,

Dacă tot zici că nu mai poţi.
Rămân să calc eu frunze moarte
Pe-alei, de mână cu nepoţi
Şi-o să te plâng, prin ploaie, foarte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un oftat de libertate

În ploaie regăsesc ceva, un fum ascuns, nedescifrat,
Un alt pământ de undeva şi-un văl de nimeni admirat,
În ploaie, gustul verii rupe ultimul frunzet pătimaş,
Şi bolta pare, că se umple, cu toamna rece din oraş.

Pe străzi, copacii se aprind în mers de horă monotonă,
Stindarde-n frunze brumării au calea lor neuniformă,
Se duc în întuneric jalnic, când în amurg e solul vechi,
De toamnă şi de vorbe calde, venite încă la priveghi.

Priveghiul frunzelor se naşte în Templul toamnei ruginii,
Şi ochii negri, şi albaştri, îşi plâng de dor, de-ai lor copii,
Aceste frunze dezolate, cu soarta lor tremurătoare,
La mijlocul morţii uscate, în verzi lumini roiesc sub soare.

Ca neam din neamul cel ales, frunzele de om se ţin,
Neavând un zbor, de recules, nu plâng, ci tremură puţin,
Ca firele de viaţă scurtă, în lunga lor desfăşurare,
Înmuguresc noua cohortă, luând a pomilor culoare.

În ploaie regăsesc o frunză, căzută e în apa vie,
Învăluindu-mă pe mine, în viaţa ei de sihăstrie,
Rămân în apa curgătoare, în cercul frunzelor mirate
De-atâta cer, ce se prelinge, într-un oftat de libertate.

poezie de Lilia Manole (3 august 2016)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Şerpi de lumină
Coboară ca un voal de mireasă
Peste umerii zilei de jar.
Lacrima cerului, cade sticloasă
În nisipul arzând...
Dansează copacii biciuiţi de speranţă...
În mine î simt tremurând.
Sandale de frunze
Aleargă cu tunetul-paj...
E-aşa întuneric în suflet, în casă,-n oraş!
O rochie albă de ploaie -
Dantele-nvârtindu-se-n cerc
Tresaltă-n tumult
Pe sănii oraşului mut.
Doar vântul şi ploaia se-aud
Cum urcă sfielnic, transcendent,
Treptele catedralei de lut.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purificare

mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe
trebuie să dispară mirosul de gunoaie
nimeni vreodată ploaia s-o disturbe.

pe uliţa indiferenţei au apărut noroaie
în focuri de poveste ard huile şi turbe
mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe.

în calendarul vieţii mai întorc o foaie
drumurile fericirii în zigzag şi curbe
le străbat năucă prin vise o droaie
care nu ar vrea norii să-i conturbe.

mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu,,, toamna

tu... toamna

mi-e toamna tristeţe
petale de roze zac scuturate
fără culoare
şi-apusul e mereu aproape
şi-atât de departe se deschid zorii
plină de griuri lumina răsare

cerul de plumb amestecă norii
şi plouă mărunt zile la rând...
prin porii deschişi
frigul îmi intră până la oase
şi carnea mă doare
parcă-i o rană

singur sunt pe-alei pustii
păşind pe un covor de frunze roase
doar vechi amintiri îmi picură-n gând
când tu erai şi amândoi -
mână în mână -
prin ploi indiferenţi treceam
şi adieri de vânt tăioase...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizita

o toamna lunga se arata
prin geamul spart de
vantul furios
tu Doamne azi imi intri in casa
si ma privesti prietenos
nu-s Doamne vrednica
de tine
si vizita se face intre ruine
mi-e sufletul ca un castel surpat
prin care toamna a umblat
smulgand din frunze
ravasind
izbind in usa
tropaind
eu doar pe tine azi te vreau
din prag de toamna Doamne
sa te iau
sa te primesc in inima deschisa
in care toamna a intins
covor de frunze ruginii
stiam ca o sa vii
stiam ca o sa vii.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţii de suflete

Din voalul de borangic al cerului,
miriade de suflete candide au coborât pe Pământ...
Ochi inocenţi, ca stele strălucitoare,
strigă voioşi şi râd fericiţi
dar ceasul timpului orele marchează
şi anii verzi alunecă nepregătiţi.
Ce de cadouri pentru copii!
Unii vor avea în dar o maşinuţă,
altora le va fi dăruită o păpuşă...
Sunt multe şi diverse jucării!
Cadouri însă nu există pentru unii copii
căci ei întind mânuţele prin parcuri şi străzi...
ochişorii-s lipsiţi de strălucire ş-armonii,
cu frica-n sân păşesc spre-nfricoşătoare amiezi.
Pentru unii copii nici dulciuri nu sunt,
căci ei nu au nici măcar un colţ de pâine
şi nici un acoperiş pentru ale lor trupuri uitate de lume.
Sunt copii care nu vor avea o mitralieră jucărie
ci o armă adevărată căci jocul lor e războiul, cruntă barbarie!
Unele fetiţe nu vor primi în dar păpuşi căci inocenţa le-au furat
şi jocul nici măcar în vise sau visuri nu s-a mai arătat.
În spatele măştilor ce feţe pulhave ascund,
sunt hoţii de suflete ce darul copilăriei au furat
şi voalul de borangic al cerului au spintecat.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze cu iubire

ntorci privirea şi vezi o minune,
Frunzele cad şi ei privesc cu iubire,
Călcând prin frunze cu paşi grăbiţi de dor,
Lăsând în urma lor un fir de viitor
Şi-au regăsit liniştea în aşternut tomnatic,
Pe lângă copacii ce freamătă sălbatec,
Păşesc uşor, pe umbrele durerii,
Ca tot cei rău ei să dea uitării.
S-aşează jos pe frunzele uscate,
Că vor s-asculte inima lor cum bate,
Se uită-n ochii ei negri ca de cărbune
Şi stau în genunchi ca la rugăciune.
Sunt revăşiţi de gânduri şi tainele iubirii
Şi văd c-acum viaţa-i la capătul durerii,
Dar nimeni şi nimic nu poate niciodată,
Să le ia speranţa şi dragostea curată.

poezie de Eugenia Calancea (9 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai Septembrie ca oricând

Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veşminte,
Şi parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.

Cad şi frunzele, bate şi vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.

Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar şi pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi şi noi.

Septembrie mi-a uscat şi rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Şi acum vântul mă împinge de la spate.

Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Şi mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să vină toamna

O să vină toamna cu lungi insomnii,
Cu nori aruncaţi peste-acoperişuri,
O toamna rugină, în care devii,
În văile albe de sub zmeurişuri.

O să vina toamna, cu parcuri ecou,
Sandale în ploaie şi râuri pe stradă,
O să vină toamna, enigmatic, din nou.
Ca un clopot uitat, amintindu-şi să bată.

O să vină toamna, inevitabil şi sferic,
Mă plimb prin tăcerea de frunze căzute,
Prin vântul de zi, transparent şi himeric
În nopţile peste-ntuneric stătute.

Se lasă deci toamna, o duminică-n vară,
Cu aerul veşted arzând peste nări.
Anotimp descleştat în imagini de seară.
Cu timp strecurat de secunde şi stări.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru

Trosnesc sub paşi tomnateci frunze sparte
Şi reci, de parcă-ar fi din alte ere
Copaci scheletizaţi şi-o babă care cere
Ceva nedesluşit - ceva de dincolo de moarte.

Mă-ntorc şi-i văd o clipă ochii seci
Ca doi tăciuni uscaţi pe-o umbră ambulantă
Ajunsă - în sfârşit - pe ultima turnantă
A unei curse lungi, pe-ntinsele poteci.

Aş vrea s-o-ntreb ce vrea, dar latră-un câine
Şi-n bezna nopţii tot mai mult mă-ngrop
Din ceruri cade ploaia, cad frunzele potop
De nu mai cred că zorii vor mai veni şi mâine.

poezie de Mihail Mataringa (26 octombrie 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

Vântul rătăcind prin frunze
Vâjâie doinind a jale;
Se izbeşte-n a lor buze
Şi le-aşterne jos, pe vale.

Din a merilor podoabă
Au rămas doar frunze pale,
Ce se scutură cu grabă
La a vântului suflare.

Lângă-a nucului tulpină
Un covor de frunze moarte;
Sus în pom creanga suspină
Că podoaba-i se desparte.

Păsărelele în stoluri,
Rând pe rând de-aici se duc,
Spăimântându-se de vânturi
A fugit sărmanul cuc...

poezie din revista "Marea Noastră" (1927)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aprilie

Sunt copii ascunşi în fiecare ploaie de april.
Ei se nasc în palma cerului
din vântul suflând, limpezind zarea aburită.
În pământ şi în ploaie,
sunt nevăzuţi copii care dansează,
spălând amprenta lunii de pe mirarea zilei
Nici soarele nu îi opreşte,
nici copacii dojenitori.
Nici râurile atotştiutoare.
În mine se adună ploile lui aprilie.
Chicotind, mi se revarsă prin degetele goale
pe norii care formează o tastatură plină
de păsări înmiresmate, îndelungate şi de neoprit.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tarziu si se numara anii...

Si norii se cern azi de vise,
E toamna, se numara castanii,
Felinare sant inca aprinse
E tarziu si se numara anii.

Si frunzele cer alinare,
E vantul ce le poarta departe,
E toamna ce le mistuie si care
De verde si trunchi le desparte.

Foi cad si e cerul in flacari,
Si o boare te cutremura-n suflet,
De departe se intorc azi corabii
Si incet se aude un zumzet.

Ne strange azi vantul de-afara,
E toamna si se numara bobocii,
Sant pasii un ropot pe seara,
Si vantul ne-mpresoara, patrunde in suflet,
se tine de sotii.

Si frunze formeaza buchet de mireasa,
Castanii si plopii, si tei si stejar,
Si-n spate se-ntinde o ceata prea deasa,
E vantul ce-anunta: E toamna iar!

O ploaie ce cade marunta din ceruri
Ne spala picurii ce curg pe obraji,
Pe cer nu mai sant pasari in stoluri,
Stejari si castani sant ai toamnei paji.

Soare, octombrie, plimbari tarzii
Pe plaje pierdute de spumoase valuri
Sarutari aprinse-n parcuri ruginii,
Declaratii romantice semnate pe maluri.

Nori desi, picuri mici peste gene plapande,
Noiembrie rece-n petale rozalii,
Si ochii inchisi si maini tremurande
Si candele-arzande prin parcuri pustii.

Soapte razbat, prin vant razbat soapte,
Si noaptea scruteaza, se-afunda in cer,
Si-i miez de noapte si-s corzi acordate,
Si mireasma iubirii strabat toamna cu zel.

E toamna-devreme sau vara-tarzie,
In par am struguri copti si mere diademe,
E boare in aer si puf de papadie,
Mi-e asternutul petale moi de crizanteme.

E perna o barca cu vise
Printre ploi iar numeri castanii,
E tarziu, felinare sant stinse,
Printre gene iar se numara anii.

Si nori ce se cern
Peste `naltii castani,
Frunze se-astern
Covor peste ani!

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Soarele-a apus, învăluit în arămiul cerului.
Încet a dispărut, plecând dinspre această lume,
Lăsând loc lunii argintii.

Miros de primăvara-i peste tot,
Şi triluri mii şi mii se-aud în depărtare,
În jur e mare gălăgie, înainte de culcare.

Acum e linişte şi nu se ştie ce va veni să fie,
Furtună, ploaie sau tot linişte...
Tăcere de mormânt ce ne-nfioară.

Calmul... încet, încet se pierde şi foşnetul
De frunze multe realizat, preia iar scena.
Un fulger şi un tunet vestesc o noapte de furtună.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul veştedelor frunze

Când frunzele veştede cad,
Oftând, pe umblate poteci,
Ţi-aud trena rochiei când treci
Şi paşii-ţi ce lasă nou vad.

În zile senine şi reci,
Mă simt un bătrân retrograd,
Când frunzele veştede cad,
Oftând, pe umblate poteci.

Şi-mi pare c-ating fund de iad,
Dar nopţile-mi sumbre şi seci.
Vor face din mine nomad,
Iubito, de tu vrei să pleci,
Când frunzele veştede cad.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine se mai uită la ei

In vară şi primivară
Plini de flori, mireasmă
Cine se mai uită la ei?
Acum la copaci de tei
La salcâmi plini de rugi...

Acum, rămaşi chilugi
Ca nişte bătrâni milogi.
In vântul aspru al vieţii
Asteptând cu jale copii
In cuibul palmelor goale...

La anul vor reînflori
Şi păsările vor veni...
Dar la ai noştri bătrâni
Uscaţi de viaţă prin azil
Cine se va mai şi gândi...

Cu ramurile tremurând
Cu ochii pierduţi in vânt
In toamna rece a vieţii.
Vom ajunge toţi pe rând...
Ca niste copaci chilugi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!