Dan era tăcut, retras, sfios. Îi plăcea să înveţe şi să citească; era refugiul în care găsea ceea ce-i lipsea. Cărţile erau prietenele lui dragi. Cărţile şi motanul Moţ, care nu-l părăsise, deşi devenise mai leneş; nu mai era aşa, aventurier, ca-n anii trecuţi, deşi nici drept foarte puturos nu putea fi clasificat. Dar luase puţin în greutate, ceea ce-l incomoda în deplasările sale.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa îi cizelase totuşi în mod frumos caracterul, deşi era timid şi tăcut, deloc îndrăzneţ, cum ar fi trebuit. Nu-şi cunoştea propria valoare şi nici nu-şi putea da seama de ce putea fi în stare. Îi plăcea când profesorii îl lăudau, îi plăcea când primea numai note mari, premii... Îi plăcea să participe la concursurile şcolare, unde avea, la fel, rezultate foarte bune. Se făcea remarcat. Şi era politicos. Avea multe calităţi, care-l recomandau ele singure drept o persoană deosebită. Dar nu se impunea; stătea cuminte la locul lui, aşteptând parcă pe cineva, care să-l scoată din anonimat. Însă cine să facă toate acestea pentru el, în locul lui?! Evident, nimeni! Era o altă lecţie, una de viaţă, pe care Dan se vedea nevoit s-o înveţe.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deşi erau fiinţe raţionale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiţi de sistemul osos, de cel muscular, ca şi de inimă, vene, sânge şi tot ceea ce noi cunoaştem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau nişte organe interne foarte ciudate şi simple, care erau şi ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenţi, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucru foarte curios: cărţile care se vând cel mai mult sunt cărţile cel mai puţin citite. Sunt cărţile de bază, care alcătuiesc, din respect uman, biblioteca tuturor oamenilor care nu citesc – cărţile decor. Exemple: Voltaire, Thiers etc.

citat din Jules de Goncourt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dan Ullmann crescuse. Era un adolescent timid, înalt, subţire, "răsfirat", cu trăsături frumoase ale feţei... Şi la liceu se făcuse remarcat, datorită isteţimii lui, nu datorită înfăţişării plăcute. Învăţa, nu bine, ci foarte bine, la toate materiile. Colegii încă îl şicanau, deşi, mai mult nici nu-l băgau în seamă, pentru că ei nu prea dădeau pe la şcoală; preferau chiulul, pentru a putea merge prin baruri, la cerşit; în general, aiurea, pe străzi, prin oraş, în afara zidurilor orfelinatului. Însă Dan, băiat serios, nu avea asemenea preocupări. Lui îi plăcea să înveţe, să afle cât mai multe, să se facă remarcat. Nu şi iubit sau înţeles; asta nu reuşea, deşi parcă şi-ar fi dorit.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămase însă tăcut pe scaunul său, fără a comenta nimic, deşi era clar că nu-i convenea deloc nesupunerea colegilor săi. Era însă, într-adevăr, în minoritate totală faţă de ei. Unul singur contra celorlalţi colegi ai săi... Oricum l-ar fi sucit, raportul nu se dovedea a fi în favoarea lui, nici măcar din punct de vedere matematic. Cifrele, pe care le considera de obicei aliatele sale, vorbeau acum totalmente împotriva lui, îi erau duşmani. Şi atunci, ce-i rămânea de făcut?! Să asiste neputincios la transformarea navei sale?! Hmm... Deloc convenabil!

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată cum o nouă zi se apropia de sfârşit. După vizita "Ucigaşei", Lucian nu renunţă la ceea ce devenise deja un obicei pentru el, acela de a o conduce pe domnişoara consilier până acasă. Ce dorea să spună prin asta? Lia nu se lăsă copleşită de vorbele lui, deşi nu-l prea înţelegea; de ce ar prefera-o pe ea Dorei, mai ales după ce-l reclamase Comisiei Disciplinare?! "E cam ciudat Don Juanul nostru..." se gândi Lia, în timp ce maşina albastră opri în dreptul casei ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul se calmase; îi venise inima la loc. Drept urmare, nu putu rezista fără a despacheta o ciocolată mare, cu alune de pădure. Îi oferi şi Adelei câteva cubuleţe; fata nu-l refuză. Se mai plimbară puţin, ţinându-se de mână, zâmbindu-şi din când în când unul altuia. Nistor o admira, dar şi Adela pe el. Îl găsea drăguţ, atrăgător. Şi de ce nu; băiatul avea farmecul lui. Îl dezavantaja puţin înălţimea, dar nefiind nici prea gras, nici prea slab, avea o alură atletică. Chipul îi era tare plăcut, cu trăsături fine, bine conturate, încadrat de părul său şaten; nici blond, nici brunet. Iar ochii, cu o privire ştrengărească, nu erau nici verzi, nici albaştri, ci o stranie combinaţie dintre acestea două, deşi nici una nu era predominantă. Prin urmare, nimeni nu putea spune cu precizie ce culoare aveau ochii lui. Deci, bineînţeles, Adelei nu-i era ruşine să meargă lângă unul ca el, doar nu avea de ce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu frumuseţea ei naturală, Lia putea concura cu orice top model al vremii. Şi din acestă cauză, ca din multe altele, Lucian se simţise atras de ea, de cum o văzuse, de prima oară, deşi părea că ea nu i-ar agrea deloc prezenţa lui, respingându-l mereu, iar ori de câte ori el încerca să-i vorbească, ea făcea tot ce putea pentru a-l îndepărta, fiind singura persoană care susţinea cu tărie că nu-i plăcea caracterul şi felul de a fi al lui Lucian, motiv pentru care nu pierdea niciodată ocazia de a-l cicăli, de a-l tachina, de a-l provoca, de a-l determina să-şi piardă calmul, sau obişnuitul său control de sine, ceea ce nu se întâmpla, căci nu era uşor să-l facă pe Lucian să se enerveze (mai ales pe ea), însă ea nu se lăsa deloc, continua să-l încerce, ceea ce-l determina pe Lucian s-o admire din ce în ce mai mult.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Nu aveau gură?! Păi... Şi cum naiba mâncau atunci?
Dick: Deoarece suprafaţa exterioară a corpului lor gelatinos nu era tare, pur şi simplu, ceea ce constituia pentru ei hrana, se integra parcă în materia lor, hrana lor fiind constituită din ceva cu aspect dubios, aproape la fel de respingător ca şi ei. Şi totuşi, nu s-ar putea spune că erau chiar urâţi, ci doar foarte ciudaţi, diferiţi de ceea ce noi sau voi obişnuim a concepe drept a fi normal. Depinde de cum anume erau priviţi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi cuvintele au greutate, cărţile nu se vând la cântar.

Mihai Cucereavii
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se îndepărtaseră de Terra, deşi încă nu foarte mult, dar ce valoare imensă căpătase acest cuvânt simplu, "acasă", aşa, dintr-o dată... Lucian îşi dădu seama că va trebui să evite utilizarea acestui cuvânt în exprimările sale viitoare, deşi îi era greu să renunţe la el. Restabilirea legăturii cu Terra nu dură prea mult, iar imaginea de pe monitor era foarte clară. Părinţii lor nu părăsiseră biroul directorului; erau acolo, toţi 14...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele două prietene urcară treptele, iar în momentul în care trapa navei se deschise, emoţia Dorei crescu în intensitate, mai ales că toţi cei aflaţi în interior îşi îndreptară privirile în direcţia trapei. Dora îl recunoscu pe directorul Institutului, deşi nu-l mai văzuse niciodată de atât de aproape... Nici ceilalţi nu-i erau necunoscuţi, chiar dacă nu-i mai întâlnise; îi ştia însă pe toţi: pe profesorul Manea – doar dânsul şi directorul nefiind în uniforme; pe Nistor – inconfundabil datorită înălţimii sale (era, inevitabil, deasupra tuturor, la propriu vorbind); pe Alex – mai ales după ultimele evenimente din zilele trecute, intens mediatizate; pe Mihai – se cunoştea că era încă doar un băieţandru şi nu s-ar fi zis că ar fi fost vreodată campion mondial la lupte, nici chiar la juniori; pe Maria – mărunţică şi foarte blondă, nu putea fi trecută cu vederea; pe Stela – înaltă (nu chiar cât Nis) şi tunsă scurt; iar în mijlocul lor se evidenţia Lucian – comandantul misiunii, frumosul Don Juan... Deşi nu-l mai văzuse până atunci, nu se putea ca Dora să nu-l recunoască, nu datorită publicităţii din ultimul timp, cât, mai ales din descrierile pe care, bineînţeles, le auzise de mult şi Dora. Iar dintre toţi, tocmai el se desprinse surâzător, pentru a le întâmpina pe cele două fete; şi pe Lia, dar mai ales pe prietena ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la data lansării navei albastre de pe Terra trecuseră deci cinci ani şi jumătate, pentru fiecare dintre cei şapte tineri din echipaj. Cu toţii arătau încă bine, ba chiar foarte bine, căci anii trecuţi nu le marcase în mod drastic fizionomia; erau încă tineri, poate doar puţin mai maturi şi atât. În rest... chipul lor încă păstra ceva din inocenţa vârstelor mai mult sau mai puţin adolescentine pe care le avuseseră la data plecării în misiune.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie şovăielnic de acel om pe care credea că-l cunoaşte destul de bine; inexplicabil, simţea o puternică emoţie interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrăţişă cu putere, prieteneşte, cu căldură, sau cel puţin aşa simţea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpăţânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrăţişă şi el pe director, ceva mai cu rezervă, deşi putea observa că parcă nu astfel şi-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrăţişare. Simţi în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea că, de fapt, îşi îmbrăţişa pentru ultima oară, pentru următorii cel puţin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deşi Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi erau doar doi roboţi, strânseră şi ei mâinile celor trei demnitari: directorul, primarul şi preşedintele, înregistrând (la drept vorbind), urările primite. După ce mulţumiră, porniră şi ei spre trapa navei, treptele ce-i despărţeau de aceasta nereprezentând pentru ei un obstacol de netrecut; le urcară cu uşurinţă, iar înainte de a intra în navă, salutară şi ei mulţimea, spre amuzamentul tuturor. Erau doi roboţi foarte "simpatici", după părerea celor adunaţi să urmărească ceremonia lansării, dar, evident, şi foarte performanţi, eficienţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa următoare, tot el se trezi primul, înaintea Liei, deşi nu foarte devreme. Cum se ridică în picioare, simţi acea durere de cap îngrozitoare, pentru care nu găsea nici o explicaţie. Luă câteva pastile, analgezice, sperând că se va simţi mai bine după aceea, apoi trecu la duşul de dimineaţă; se spălă pe dinţi şi se bărbieri proaspăt, mirându-se când zări în oglindă tăietura de pe obrazul drept, făcută de lamă ziua precedentă (el, foarte atent, nu se tăia niciodată când se bărbierea), cât şi plasturele aplicat de Lia pe frunte, tot în partea dreaptă, despre care nu-şi amintea nimic, deci, nu-şi dădea seama ce era cu ele acolo.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deseori, în ascunzătoarea lor secretă, Dan îi citea motanului, la lumina unei lanterne (cât îl ţineau bateriile), câte o poveste interesantă. Motanul se lungea alături, de parcă-l asculta cu mult interes, deşi cine ştie ce înţelegea el... Dan îi netezea blana moale, cu degetele sale lungi şi subţiri (ca de pianist), iar motanul torcea zgomotos, de plăcere, semn că era fericit. Iar dacă Moţ era fericit, era şi Dan la fel ca el, de parcă motanul îi transmitea cumva din starea lui – cine ştie, poate chiar îi transmitea...

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind-o, Lucian îi ghicea chiar şi fără să o vadă îndeaproape, nerăbdarea cu care aştepta nota pe care chiar el i-o va acorda, dar el prelungi puţin aşteptarea, nu pentru a-i mări suspansul, ci pentru a cântări bine asupra deciziei sale. Nu dorea s-o favorizeze cu nimic faţă de ceilalţi, doar pentru ceea ce simţea pentru ea. Aici sentimentele nu aveau nici o valoare şi nu puteau trece înaintea pro-fesionalismului. Revăzu de mai multe ori rezolvarea ei şi nu-i găsi nici un cusur, deci, nimeni nu-l putea acuza că ar fi fost cumva părtinitor. Atunci se hotărî brusc; ştia ce are de făcut.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit cercetător, inventiv, dublat de o minte ageră, pătrunzătoare; puţin arogant, încrezător în forţele proprii, încăpăţânat şi foarte, foarte insistent (nu renunţa niciodată la ceea ce-şi propunea), la care se adăuga un chip plăcut, cu trăsături delicate şi ferme în acelaşi timp, bine conturate şi un trup atletic; toate acestea se întruneau într-o singură persoană: comandantul misiunii, Lucian Enka! Odată pornit pe un drum, cu siguranţă nu dădea înapoi, până ce nu afla ceea ce-l interesa.

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din modul în care-şi vorbeau, cei doi păreau a se cunoaşte foarte bine, ceea ce, probabil, era normal, doar băiatul Dianei Enka învăţase de mic la acest Institut, la care Traian Simionescu era director de mulţi ani, deşi era tânăr. În plus, doamna Enka învăţase şi ea tot aici, iar de când îşi terminase studiile, lucra în acest Institut, ca şi soţul şi fiul ei; era o trăsătură de familie. Dar judecând după felul în care se adresau unul altuia, după privirile pe care le schimbau între ei, părea mai mult decât o relaţie dintre director şi angajat, sau director şi mama unui tânăr de curând angajat şi el în Institut. Privirile-i trădau, oricât se fereau să nu lase ceva de bănuit, deşi erau singuri acolo.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!