Dan Ullmann crescuse. Era un adolescent timid, înalt, subțire, "răsfirat", cu trăsături frumoase ale feței... Și la liceu se făcuse remarcat, datorită isteți...
Dan Ullmann crescuse. Era un adolescent timid, înalt, subțire, "răsfirat", cu trăsături frumoase ale feței... Și la liceu se făcuse remarcat, datorită istețimii lui, nu datorită înfățișării plăcute. Învăța, nu bine, ci foarte bine, la toate materiile. Colegii încă îl șicanau, deși, mai mult nici nu-l băgau în seamă, pentru că ei nu prea dădeau pe la școală; preferau chiulul, pentru a putea merge prin baruri, la cerșit; în general, aiurea, pe străzi, prin oraș, în afara zidurilor orfelinatului. Însă Dan, băiat serios, nu avea asemenea preocupări. Lui îi plăcea să învețe, să afle cât mai multe, să se facă remarcat. Nu și iubit sau înțeles; asta nu reușea, deși parcă și-ar fi dorit.
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.