Cele două prietene urcară treptele, iar în momentul în care trapa navei se deschise, emoția Dorei crescu în intensitate, mai ales că toți cei aflați în inter...
Cele două prietene urcară treptele, iar în momentul în care trapa navei se deschise, emoția Dorei crescu în intensitate, mai ales că toți cei aflați în interior își îndreptară privirile în direcția trapei. Dora îl recunoscu pe directorul Institutului, deși nu-l mai văzuse niciodată de atât de aproape... Nici ceilalți nu-i erau necunoscuți, chiar dacă nu-i mai întâlnise; îi știa însă pe toți: pe profesorul Manea doar dânsul și directorul nefiind în uniforme; pe Nistor inconfundabil datorită înălțimii sale (era, inevitabil, deasupra tuturor, la propriu vorbind); pe Alex mai ales după ultimele evenimente din zilele trecute, intens mediatizate; pe Mihai se cunoștea că era încă doar un băiețandru și nu s-ar fi zis că ar fi fost vreodată campion mondial la lupte, nici chiar la juniori; pe Maria mărunțică și foarte blondă, nu putea fi trecută cu vederea; pe Stela înaltă (nu chiar cât Nis) și tunsă scurt; iar în mijlocul lor se evidenția Lucian comandantul misiunii, frumosul Don Juan... Deși nu-l mai văzuse până atunci, nu se putea ca Dora să nu-l recunoască, nu datorită publicității din ultimul timp, cât, mai ales din descrierile pe care, bineînțeles, le auzise de mult și Dora. Iar dintre toți, tocmai el se desprinse surâzător, pentru a le întâmpina pe cele două fete; și pe Lia, dar mai ales pe prietena ei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.