Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Cornelia Georgescu

Deseori, în ascunzătoarea lor secretă, Dan îi citea motanului, la lumina unei lanterne (cât îl țineau bateriile), câte o poveste interesantă. Motanul se lungea alături, de parcă-l asculta cu mult interes, deși cine știe ce înțelegea el... Dan îi netezea blana moale, cu degetele sale lungi și subțiri (ca de pianist), iar motanul torcea zgomotos, de plăcere, semn că era fericit. Iar dacă Moț era fericit, era și Dan la fel ca el, de parcă motanul îi transmitea cumva din starea lui – cine știe, poate chiar îi transmitea...

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cornelia Georgescu

De multe ori, Dan o aducea în adăpostul lui secret, cel pe care-l împărțea cu Moț. Motanul o privea pe adolescentă ca pe o "intrusă", care-l deranja, oarecum; îi invadase spațiul personal. Dar, cu timpul, o acceptase și Moț prin preajmă. De moment ce prezența ei părea a-l face fericit pe stăpânul său, de cese opună el?! Așa că Moț nu făcuse nazuri; nu prea multe... Mai ales -i plăcea să fie alintat, acum, nu doar de Dan (care-n ultimul timp, îl mai neglijase), ci și de Elvira. Iar ea era altfel, mult mai delicată. Cum să nu-i placă? Doar era și el un motan respectabil!

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Dan își petrecea mult timp alături de acest motan, citind, învățând, făcându-și temele... Compania lui Moț era de preferat celei a celorlalți băieți din orfelinat. Dan avusese grijă să-și ferească mereu motanul din calea răutății băieților mai mari, cei cărora le plăcea să schingiuască animalele, aceștia având o pasiune parcă înnăscută pentru așa ceva; înnăscută și apoi mult amplificată, în mediul nefast în care trăiseră. Dan îi cunoștea bine pe acești băieți, obiceiurile și "programul" lor, deci, nu-i era greu să-l ferească pe Moț din calea lor. Iar el, în general, tăcut și retras, se ferea aproape de toți, nu vorbea cu nici unul dintre colegi, motiv pentru care unii îi spuneau "mutul".

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Pe Dan îl iubea doar motanul său, Moț, atât de devotat lui... Deși Moț parcă îmbătrânise nițel, nu mai era atât de zburdalnic, ca în urmă cu câțiva ani. Însă tot avea putere și încă făcea rost de bunătăți, atât pentru el, cât și pentru prietenul său uman.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Dan era tăcut, retras, sfios. Îi plăcea să învețe și să citească; era refugiul în care găsea ceea ce-i lipsea. Cărțile erau prietenele lui dragi. Cărțile și motanul Moț, care nu-l părăsise, deși devenise mai leneș; nu mai era așa, aventurier, ca-n anii trecuți, deși nici drept foarte puturos nu putea fi clasificat. Dar luase puțin în greutate, ceea ce-l incomoda în deplasările sale.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Dan se lăsă purtat de gânduri înapoi, în timp, la orfelinatul în care crescuse, împreună cu motanul său; Moț îl botezase. Pentru , încă de când îl găsise pe stradă, mic și speriat, i se păruse avea un smoc de blană, ca un moț în frunte, între urechiușele ascuțite.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

După ce împlinise 16 ani, în viața lui Dan Ullmann se produsese o schimbare; anume, nu mai era atât de singur, ca până-n acel moment. Cu excepția motanului Moț, mai apăruse o persoană, care se "lipise" de el, nu fără acceptul lui, însă... Pentru că și el o primise, alături de el. Era vorba de o adolescentă, cu 2 ani mai mică decât el, ca și el, orfană de ambii părinți, deci, colegă de suferință cu el, din același orfelinat.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Uneori, deși Dan era trist, nu-și dădea seama de ce anume, se simțea cuprins de o veselie inexplicabilă, interioară; parcă îi venea să râdă cu poftă, nebunește chiar... Dar nu proceda astfel; se abținea. Cu greu, însă se abținea. Altfel, să înceapă să râdă așa, din senin, fără motiv, chiar ar fi părut nebun. Iar el nu era! Cel puțin, așa spera. Nici nu-și dădea seama cum ar fi trebuit să se manifeste, pentru a se încadra în limitele normalității, a acelei normalități, aflate în afara zidurilor orfelinatului, însă și a normalității din interiorul orfelinatului, care difereau enorm. Avea o dublă misiune, fiecare dintre aceste misiuni fiind la fel de dificilă, pentru un adolescent sensibil și timid ca Dan. Însă se descurca; doar el știa cum; Moț avea aportul său, destul de important în acest sens. Fără acest motan rotofei, viața lui Dan ar fi fost și mai dificilă. Așa însă, era, cât de cât, măcar suportabilă...

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Elvira era mereu veselă, plină de viață. O adevărată bucurie s-o aibă lângă el, o adevărată desfătare, s-o vadă zilnic, o adevărată încântare, s-o audă mereu... Și tot astfel, parcă fără a vrea sau măcar a-și da seama, dintr-o joacă nevinovată, adolescentină, dar și din nevoia de a nu fi mereu singur și a avea alături pe cineva (cu excepția vechiului său prieten, motanul Moț), Dan Ullmann își crease mica sa familie, începând, timid, o viață de familist (cu tot ceea ce implica aceasta), cu micuța Elvira, cu toate ea nu devenise nicicând doamna Elvira Ullmann, rămânând mereu cu numele ei de domnișoară, Rezeanu...

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Inexplicabil, simțea o dorință acută să afle tot ce era legat de ea; și mai mult, dacă s-ar putea... Nu știa cum să intre în vorbă cu ea. Parcă n-ar fi îndrăznit. Tot ea-l scosese din încurcătură, deschizând o convorbire aparent banală, legată de niște teme, la care ea nu s-ar descurca, solicitându-i lui ajutor. Iar el n-o refuzase. Și i-a arătat, a ajutat-o; nu doar atunci. De mai multe ori. Și nu doar la matematică. Deși adolescenta nu era o elevă cu rezultate slabe la învățătură; dar nici fruntașă nu era. Mai degrabă, mediocră. Iar Dan, el era, evident, un elev model. De ce să n-o ajute și pe ea? Acceptase, deci... Așa a intrat Elvira în viața lui.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondelul motanului

Motanul meu e un ștrengar,
Mâncare-i dau pe săturate:
La mic dejun un corn cu lapte,
La prânz, friptură la grătar.

Are confortul lui aparte
Cu un pătuț în buduar,
Motanul meu e un ștrengar,
Mâncare-i dau pe săturate.

Îi reproșez doar -i hoinar
Și-n mahalale-ndepărtate
Seduce-ntr-una, zi și noapte
Fetițele ce-i cad la dar;

Motanul meu e un ștrengar.

rondel de din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
detalii despre carteEmil Gârleanu

Dar motanul? E-hei! la dânsul nu se prea gândise. Și, Doamne, mulți fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era în odaie. Ha? nu era. Nu. Orișicum, să mai aștepte puțin, să vadă, nu se mișcă nimeni, nu-l pândește cineva? Cum să nu-l pândească! Dar de când așteaptă motanul prilejul să puie laba pe bietul șoricuț. Dacă nu mâncase el cașcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise și lui mustățile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni și lucioși ca sticla, cu mustățile întoarse, subțiri și ascuțite ca oasele de pește, stă neclintit după perna de pe divan și-așteaptă. L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da; așa, încă un pas, încă unul, doi, așaa!

în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Din lumea celor care nu cuvântă" de Emil Gârleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -5.99- 4.99 lei.
Cornelia Georgescu

Astfel, Dan se trezise, dintr-o dată, din unul singur, în doi; ba chiar trei, cu motanul său. Și se simțea oarecum responsabil de tot ceea ce i se întâmpla Elvirei. Ea nu-i cerea nimic, însă el simțea ar avea datoria de a o proteja. Și nu dorea să dea greș. Avea de gând să reușească, să-și îndeplinească această nouă misiune. În plus, parcă era mai bine astfel. De ce să continue să fie mereu singur? Părea plăcut să aibă încă un suflet lângă el. Mai ales când sufletul respectiv putea fi asociat cu un chip drăgălaș ca al Elvirei.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia deschise ușor ochii, părându-i-se că aude pe cineva strănutând într-una. Evident, nu i se părea deloc, dar ea încă nu știa acest lucru. Somnoroasă, se frecă la ochi, pentru a se dezmetici. Buimăcită, încă nu-și dădu seama unde se afla. Deși deschisese ochii, întunericul din jurul ei nu ceda deloc, iar patul de sub ea era tare și colțuros. Nici chiar perna nu era moale ca de obicei, părea diferită, iar pătura călduroasă cu care era acoperită era și ea neobișnuită. Ce se întâmpla oare? Se trezise sau încă dormea? Oare visa? Acel strănut puternic se auzi din nou, undeva din apropiere, apoi din nou și din nou, de câteva ori. Cine să fie oare? Ly?! Parcă nu părea a fi ea... Atunci cine altcineva?

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Păun

Două pisici

O pisică de rasă,
Prin verighetă trasă,
Călca într-o noapte pe lună,
Care se-mprăștiase pe dună!
- Să mai zică motanul Trăilă
Că sunt o săracă copilă!...
Eu, care calc mereu pe argint,
Să n-am parte de el, dacă mint...
Că eu l-am luat de bărbat într-o seară,
Când am pus laba pe el și o ghiară!
Era înstărit și avea în bordei,
O șoricioaică cu mulți șoricei!
de-aia... Madam Agadul,
Era țanțoș motanul și foarte fudul!
- Sfâr, sfâr...(se băgă ca vecină)
Cu blana matale atâta de fină,
Nici n-aș sta la taclale, madam...
L-aș sfâșia, nu alta pe mitocan.
Însă chiar atunci, din pură-ntmplare,
Motanul Trăilă, voind să repare,
O cursă de șoarici, o lăsă pe hol
Și-o ușă deschisă, la dormitor!
Vecina grăbită, plecând către casă,
Dând ca să iasă, îi cade în plasă!
Așa încât stăpâna,(cea cu mieunatul),
În vreo două zile și-a pierdut bărbatul!...

Morala;
Când te destăinui să fi atent la gură,
Căci... câte nu se întâmplă într-o șură!?

fabulă de din Rime cu tâlc (2005)
Adăugat de Constantin PăunSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Era mulțumit de condiția lui, de geograf al echipajului; își îndeplinise cu bine rolul, spera el, mai ales pe suprafața Proximei. Rămăsese burlac, dar acest lucru nu era un dezavantaj... Ce dacă rămăsese astfel? Doar nu era cine știe ce mare pagubă...

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia se lăsă purtată pe ritmul muzicii alături de Lucian, căci să danseze cu el era cu adevărat o plăcere. Îl privi pe furiș, discret, dar cu mare atenție. Era același Don Juan irezistibil... Ea însă-i rezistase! Cinci ani și jumătate trecuseră în mod plăcut peste chipul lui; nu mai era doar un băiat chipeș, simpatic; acum trăsăturile îi erau, într-adevăr, mult mai bine conturate; arăta perfect, afurisitul! Trecerea anilor nu-l schimbaseră prea mult, poate doar îl maturizaseră puțin... Avea până și aceeași privire expresivă, pătrunzătoare, ca de vultur, mai ageră chiar decât cu cinci ani și jumătate în urmă, mai intimidantă. Iar el era atât de aproape de ea; dansa cu el... Acum să-l fi văzut toate admiratoarele lui; ar fi murit de invidie să-l știe alături de ea.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Era fericit. Mai târziu și-a dat seama nu era chiar așa de simplu. Fericirea, la fel ca viața, era fragilă ca bătaia inimii unei păsărele. trecătoare aidoma zambilelor sălbatice din pădure, însă atâta vreme cât a durat, fericirea lui era împlinirea unui vis.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "When Will There Be Good News? Paperback" de Kate Atkinson este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -65.99- 61.99 lei.

Visul

motanul meu cu ochii verzi
cu blana netedă și fină
sărise gardul la vecină
și ea striga c-ai să mă pierzi
iar el mergea cu coada-n sus
prin lanul ei de zarzavaturi
și ocolea când lături-laturi
când umbra soarelui, apus
motanul meu cu lungi musteti
sărea alt gard și sta vecinul
în calea lui cum stă rechinul
să prindă stoluri de mistreți
vecinul meu, din Răscăieți
cu care nu vorbesc de-o viață
decând l-am prins vanzad la piață
când fete suple, când băieți
puse-se nu demult capcană
din ălea care șobolanii
când cad în ea se țin cu anii
covitaind -i inumană
căzu motanul meu, căzu
de pe gărduțul ca reduta
în patul unde dus cu pluta
dormea vecinul meu și tu
sugetul pare cam subtil
dar speriat de forfoteală
și de smântâna lor din oală
motanul meu fugea tiptil
dar nu spre casă, doamne, nu
spre altă haimana de mîtă
ce da la toți motanii țîță
pe care cred c-o știi și tu
și m-am trezit. Ce vis bizar
mi-a stat în cale astă noapte
cu toate perele racoapte
și cu motanul meu hoinar...

poezie de (19 februarie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Să accepte sau nu?! Într-adevăr, era o propunere tentantă, care i-ar fi putut influența, în mod pozitiv cariera, însă Dan era indecis... Nu știa cum ar fi mai bine să procedeze, mai ales din cauza fiicei sale, Amelia, pe care o considera mult mai importantă decât orice în viața lui.

în Destine împletite
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Și nu era doar Lucian, ci și ceilalți, Lia simțind parcă din partea fiecăruia câte o privire tăioasă, câte un cuvânt plin de reproș, deși nerostit de nimeni. Se simțea mică, neînsemnată... Ce făcuse? O mare tâmpenie, datorită căreia, iată, de o parte se afla ea, elementul negativ, personajul rău, doar cu mama ei, iar de cealaltă el – victima – înconjurat de colegi, de director, de profesorul Manea; și toți îl încurajau cu fel și fel de vorbe; erau de partea lui, evident, țineau cu el... Parcă ar fi vrut și ea să fie tot de partea lui, dar nu putea; reclamația o țintuia în partea opusă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook